6 pe stânga. În Argumente și fapte. Răspunsurile mele!

La stânga, domnilor!Redactor – Doamna senatoare, în primul vă mulțumim pentru amabilitatea de a răspunde întrebărilor AsF din acest grupaj. Dvs. sunteți cunoscută publicului nostru, așa că vom intra direct în subiect. Cum mai stăm cu „reinventarea stângii”, de care vorbeați în cartea din urmă cu trei ani? Sunt teme pe care simțiți că s-au făcut progrese de atunci până azi? Dar regrese?

Gabi Cretu – În Reinventarea stângii îmi strigam îngrijorarea cu privire la fragilitatea stângii din România, în general. Exista un singur partid care se revendica drept social democrat – al meu – fără nicio provocare reală dinspre stânga sa. În plus, anumite tentații sau slăbiciuni  interne, ca și mari presiuni externe, îl îndemnau să vireze spre centru sau chiar dreapta.

Lucrurile s-au schimbat, între timp, în România: în rău! Astăzi, nu doar stânga este în pericol, ci democrația însăși este sub atac, ba chiar politica se vede dezavuată. Cea mai onorabilă dintre activități – cea care gestionează interesul public –  a ajuns să fie prezentată drept o paria a ocupațiilor. Se întoarce Platon în mormânt! Dacă vrem să pornim de undeva, trebuie început cu reconstrucția încrederii în politică și în instituțiile democratice.

Stânga și dreapta au sens doar în democrație. În orice alt regim discuția despre ideologii opuse este lipsită de sens. Or, instituțiile democratice – vedeți Parlamentul – sunt astăzi sub asediul celor nedemocratice, iar trădători din interior, dispuși să deschidă porțile, sunt o mulțime, cu intenție sau din prostie… Iluzia „tehnocrată”,  experimentată de un an deja, pune în discuție și ea mecanismul democratic al legitimării și reprezentării.

Trăim deja într-o plutocrație, înfrățită cu telecrația. Ele sunt deținătoarele reale ale puterii și asta face dificilă depășirea situației. Conștiința propriilor nevoi și interese nu se naște, se formează odată cu cetățeanul! Pentru asta e nevoie de o mișcare politică serioasă la bază și de portavoci sonore la vârf. Există o majoritate importantă a populației cu nevoi cărora doar stânga le poate răspunde. Aceasta are nevoie urgentă de reprezentare. O parte se regăsește în PSD, alta nu. Din când în când, câte  o grupare ne mai este prezentată ca stângă „de-a gata”. La un moment dat USR ne era vândut astfel; s-au lămurit repede cetățenii că nu este cazul. Apoi, a fost lansat „Demos”; mai onest, nu s-a înscris în bătălia electorală, doar chibițează. Problema este că dreaptă construită de sus în jos, s-a mai văzut, dar stângă adevărată, niciodată!

Niciun partid nu-și asumă azi în mod explicit drept obiectiv central – ca partid, nu prin persoane – combaterea inegalităților strigătoare la cer și justiția socială. În cazul bun, ca la PSD, se mai speră că transferul automat dinspre capital spre muncă ar funcționa. Tot „zâmbim” înspre mediul de afaceri, că poate, poate, după concesii enorme, devine social democrat și apără munca. Fără succes în acea direcție.

Redactor – În urmă cu doi ani, după eșecul PSD de la alegerile prezidențiale, ne spuneați că la stânga PSD nu mai există nimic, ceea ce generează „o automulțumire”, dar și o pierdere a reperelor, pentru că partidul se privește pe sine prin ochii adversarilor. Cum ați aprecia programul de guvernare prezentat de dl. Dragnea înainte de campanie (pe care adversarii l-au acuzat că e cam „liberal”) din perspectiva celor spuse atunci.

Gabi Cretu – Încep să cred  că fac parte dintr-un partid paradoxal. Încalcă toate regulile scrise și nescrise ale științei politice! Politologii consideră lege faptul că orice partid care exercită puterea în mod real – când ajunge la guvernare, adică – virează înspre dreapta și adoptă atitudini mai autoritare în comparație cu valorile, doctrina, programul anterior asumate.

La PSD, până acum, a fost invers. Suntem mai de stânga în măsurile efectiv adoptate la guvernare decât în promisiunile făcute! Adică, „cel mai pro-business” autodeclarat guvern din Europa – cum era descris de șeful lui și colegul meu Victor Ponta – a adoptat măsuri mult mai de stânga decât așteptările generale: creșterea salariului minim pe economie, a salariilor în sectorul bugetar, reducerea impozitelor pe consum etc. Nu suficient de bine motivate ideologic întotdeauna, o spun cu regret.

Reprezentând interese care se întind de la stânga cea mai stângă până la centrul dreptei, PSD adună în sine poziții adeseori contradictorii, și asta se vede. Avem în partid radicali altermondialiști, ca mine, tehnocrați neoliberali, ca unii dintre miniștrii guvernului nostru, și chiar creștini conservatori care cu greu fac distincția între creștinismul social și conservatorismul pur și dur. Consensul se stabilește totuși mai la stânga decât ar lăsa să se înțeleagă declarațiile unora pentru că baza partidului e mai de stânga decât vârful vizibil. Cât vom păstra o minimă democrație, se va întâmpla la fel. Și în privința aplicării programului actual, sper!

Programul seamănă, de altfel,  cu partidul. Conține măsuri clare de combatere a inegalităților și creștere a veniturilor, combinate cu măsuri care arată că nu a fost interiorizată lecția crizei decât pe jumătate. Avem, și e de subliniat, proiectul valoros de reindustrializare a țării, ceea ce e bine! Altfel, răspunde așteptărilor societății românești, deși ar trebui să încerce să i le schimbe. Or, societatea ne apare ușor derutată ideologic – are nevoi de stânga dar sensibilități de dreapta!

Redactor – O persoană având convingeri de stânga poate influenţa deciziile în cadrul Partidului Social-Democrat?

Gabi Cretu – Asta e întrebare serioasă sau e o glumă?! În caz contrar, ce ar mai căuta acolo?! De altfel, în partid sunt mulți oameni de stânga, dar diferă în modul în care consideră că obiectivele ar putea fi atinse și curajul de a se manifesta. Dezbaterea trebuie însă reînviată. Eu am avantajul de a fi membră a parlamentului: e posibil să înscrii măcar o temă mai radical de stânga pe agendă, să împiedici devierile de dreapta, să atragi atenția, să reformulezi mesajele, să blochezi anumite hotărâri. Doar să ai credință și putință!

Dacă decizia finală este rezultatul unui compromis, atunci e infinit mai folositor ca el să se realizeze și cu participarea celor mai de stânga, nu doar a valului neoliberalo-tehnocrat, foarte influent, din păcate, în multe partide social-democrate.

Mă încurajez, dacă e cazul, amintindu-mi o frază pe care am primit-o ca o lovitură prin surprindere, când a fost formulată. O parafrazez. Oameni „angajați, lucizi, iubitori de libertate, în cea mai deplină singurătate, au obținut ceea ce avem.” (Teresa de la Vega)

Redactor – Ce relaţii întreţine la ora actuală Partidul Social-Democrat cu sindicatele? Dar cu mediul de afaceri?

Gabi Cretu- Sindicatele, care sindicate?! Sunt într-o situație mai rea decât partidele, doar că nu au alegeri generale la fiecare patru ani! S-ar vedea că sunt pălării mari care acoperă realități mici.

Întrebarea retorică e în glumă, dar foarte amară, ea trimite la o realitate. Există confederațiile sindicale, unele destul de active la vârf, cu care există  consultări, nu atât de fructuoase și regulate ca altădată.

Avem un enorm precariat și o mulțime de alți salariați nesindicalizați pe care sindicatele îi ignoră, când nu-și ignoră proprii membri, căci s-au cam îmburghezit. Liderii, nu sindicaliștii.

Codul Muncii cel nou (sau cel rău) și presiunile patronale pentru nesindicalizare au agravat situația și mai mult. Din păcate, nici sindicatele, nici partidul, nu mai consideră coordonarea și cooperarea firești. Unele confederații fiind explicit de dreapta, întâlnim aceeași confruntare ca în politică, la vârf.

Eu folosesc întotdeauna analizele sindicatelor, atunci când le au, ca referință în orice poziționare legată de directivele sau legislația pe domeniul social, fără să primesc vreo recunoaștere din partea acestora. Altfel, tradiția apărării în comun a muncii se vede doar prin prezența câte unui sindicalist pe listele partidului, la alegeri. Se întâmplă la locale. La parlamentare, s-a pierdut obiceiul.

Partidul suportă presiunea mediului de afaceri înalt, cu mai mult s-au mai puțin succes, ca toate celelalte partide. Presiunea e chiar ceva mai mare, căci suntem un partid de guvernare. Când rezistența e mică avem doar autoamăgirea că motivațiile sunt de centru-stânga: „o mulțime de locuri de muncă se vor crea dacă mediul de afaceri primește concesiile cerute”.

Redactor – În România se manifestă forme de extremism social, exprimate prin aversiunea faţă de bugetari, pensionari şi „asistaţii sociali”. Cum ar trebui să contracareze stânga aceste tendinţe?

Gabi Cretu- Nu înțeleg conceptul de „extremism social”. Ceea ce vedem și ne șochează – dar pe puțini, totuși –  este apariția unui fenomen de criminalizare în bloc a unor grupuri de oameni pentru opiniile lor politice sau starea socială. Acesta se numește fascism. Neofascism. Fascismul clasic făcea apologia unei rase sau nații și cultiva ura față de celelalte, considerate degenerate, lipsite de rațiune, incapabile. Criteriile sale erau cumva „naturale”, erau arienii împotriva semiților.

Noul  fascism este cultural, de generație și economic. El cultivă ura celor care au ceva împotriva celor care nu au nimic, disprețul celor care au avut șansa să facă o școală la adresa celui care nu avut această oportunitate, a tinerilor împotriva bătrânilor, a celor de la oraș față de cei de la țară… Fenomenul nu e nou. Trăim într-o societate „de dreapta”, în care profesorul luptă pentru desființarea impozitelor din care i se plătește salariul și sindicalistul împărtășește ideile patronului despre cât de leneș e muncitorul. Până recent, tendința era prezentă doar ca un soi de elitism găunos, ușor de contracarat. Explozia comunicării online pe teme politice a arătat că este mult mai răspândit decât s-ar crede și că dezbinarea folosită ca mijloc de stăpânire și control e la apogeu.

Stânga ar trebui să-și asume riscul de a merge împotriva valului și de a evita ea însăși orice capcană! Pe termen scurt, e important și cine dă tonul, pentru că el se multiplică rapid prin mass-media. Liderii autentici nu sunt cei care simt direcția mulțimii și se poziționează, ca măgarul în fruntea turmei, însoțind-o în drumul spre prăpastie. Aceștia sunt populiștii. Liderii adevărați propun un proiect care poate fi inversul a ceea ce oamenii au fost învățați să creadă și-i conving pe aceștia să li se alăture. De asemenea oameni avem nevoie! Ei sunt puțini. Și mai ales avem nevoie de un partid care să-și asume în orice situație apărarea celui exclus, discriminat, exploatat.

Redactor – În iunie anul acesta Marea Britanie a ieşit din Uniunea Europeană, iar sondajele de opinie indică ascensiunea partidelor suveraniste. Cum întrevedeţi în acest context viitorul Uniunii Europene?

Gabi Cretu – Există forțe din interiorul și, mai ales, din afara Uniunii care cred că „Uniunea și-a făcut datoria și Uniunea trebuie să moară.” Nu împărtășesc acest punct de vedere. Dar cred și că nu poate continua pe acest drum. Uniunea rămâne cel mai dezvoltat, echitabil și pașnic colț de lume dar nu mai oferă aceleași rezultate pozitive pentru  toți, rezultate care i-au conferit legitimitate în ochii cetățenilor mult timp. Inegalitățile sociale și regionale cresc, breșele se adâncesc.

Unii cred că reîntoarcerea la statele naționale ar fi soluția. Uită că o Europă a statelor naționale suverane am mai avut și s-a lăsat cu doua războaie mondiale de nu s-a văzut națiune cu națiune.

Însă există două discursuri suveraniste distincte. Suveranismul conștient e discursul vechilor imperii care nu vor să mai cedeze și altora din beneficiile pieței unice. Caz tipic, Franța. Suveraniștii naivi – vedeți România – se autoiluzionează că la nivelul statelor ar conduce poporul suveran. Or, sunt mult mai multe exemple în care Uniunea a domesticit sălbăticia capitalismului autohton, nu viceversa.

Ideal ar fi  să construim o Europă a cetățenilor, nu una a statelor. Statele, în marea majoritate, sunt ori prea slabe, ori captive deja intereselor corporatiste sau piețelor financiar-bancare și dominate de ideologia neoliberală reînviată după criză. Sau ambelor. Cu această ideologie trebuie să ne batem, nu între noi!

Brexitul putea fi o oportunitate de reconstrucție pe alte baze. Aparent, a fost ratată. Principalul aport al Marii Britanii la UE fusese neoliberalismul, căruia i-a fost constant promotor, după aderarea târzie. Mai recent, ca o mare putere ce este, a înclinat cu influența sa balanța în favoarea austerității.

Ar fi fost momentul ca susținătorii Europei sociale să preia controlul, inclusiv să renunțe la obsesia neoliberală a piețelor salvatoare – adică la CETA, TTIP – cărora Marea Britanie le-a fost suporter. Nu au dat semne.

Sunt federalistă, dar nu optimistă. Am senzația că după ce politicile externă și de securitate europene sunt o copie palidă a politicilor altora, și cele economice și sociale urmează același drum…

Redactor – La Washington, Sofia şi Chişinău au fost aleşi recent preşedinţi favorabili înţelegerii cu Moscova. Care credeţi că ar trebui să fie atitudinea României faţă de Rusia?

Gabi Cretu – „Care ar trebui să fie atitudinea celor ce conduc statul, față de România” este mai corect. Răspunsul meu e simplu! Să nu alimenteze tensiuni artificiale, transformând țara într-o insulă, total izolată în regiune și în Europa, iar pe  locuitori în „carnea de tun” a unor interese care nu le aparțin; dacă ne străduim în continuare, complotând cu destinul, amenințările pot deveni reale. Spun asta din cauza unei atmosfere belicoase creată în România de anumiți formatori de opinie interesați. Ca de obicei, avem orgolii cât casa dar interese proprii slab definite, sau deloc. Propaganda de război e în floare.

Or, nu există războaie bune, nici măcar cele câștigate. Ceea ce nici nu ar fi cazul, zic analiștii militari din Vest și Est! Atunci când măsurile militare pot doar să prelungească un deznodământ previzibil, singura soluție rațională și umană este ca toate eforturile să fie dedicate soluțiilor negociate și detensionării relațiilor, păstrând exigența respectării normelor de drept internațional de toate părțile, se înțelege. Inclusiv de către Rusia, dacă despre ea era întrebarea.

În țara cu cea mai mare inegalitate din Uniunea Europeană (România) și cu o incidență a sărăciei în rândul copiilor majoră (tot România), atât ne mai lipsește – să avem dușmani în loc de vecini și să declanșăm o nouă cursă a înarmărilor! Aceasta ar fi plătită cu reduceri din puținii bani  alocați oricum pentru educația copiilor și sănătatea bătrânilor, nu?!

Din păcate, avem o foarte slabă sau pervertită cunoaștere a istoriei. Istoria noastră și a altora ne arată că aliații se mai schimbă, după interes și circumstanțe, dar vecinii, nu. Când nu te lasă inima să fii bun prieten cu vecinul, poți să te îngrijești, măcar, să nu fii dușman. Iar când „granițele” trec prin inima economiei, e chiar obligatoriu!

Oricum, pacea e mai ieftină decât orice conflict, în orice condiții; ea nu costă vieți!  Aici, împărtășesc formularea poetului  – nu vreau să fiu mamă de „eroi”, vreau copii-oameni vii.

• Vă mulțumim pentru amabilitate și vă urăm mult succes!

Notă:

Gabriela Crețu (n. 1965) este senatoare PSD de Vaslui, doctor în filozofie (1998), fostă deputată, fostă europarlamentară (2007-2009), profesoară de științe sociale, autoare sau co-autoare a numeroase volume, dintre care amintim Discursul lui Foucault (2004) și Reinventarea stângii(2010). Este una dintre cele mai autentice voci ale tendinței de stânga din PSD. Anul acesta va candida la Senat de pe prima poziție a listei PSD Vaslui pentru Senat.

Notă proprie:

Interviul si ilustrația lui senzațională le puteți gasi la adresa www.argumentesifapte.ro

One Reply to “6 pe stânga. În Argumente și fapte. Răspunsurile mele!”

  • gabicretu

    Ca intotdeauna, prietenul nostru si cititorul nostru, domnul Radu Negru, face un comentariu la ceea ce scriu. Foarte optimist, de data asta. Mi-am permis sa-l repostez aici.

    “Gabriela Cretu este o figura originala in peisajul politic romanesc. In loc sa se alinieze dreptei ce vrea sa dea tonul opiniei publice luptand vajnic de peste un sfert de secol cu comunismul inexistent, in loc ca si dansa sa faca lauda bine platita despre un sistem ce ar aduce candva bunastare intregii populatii, sau mai simplu, in loc de a folosi nationalismul ca tehnica verificata pentru atragerea celor fara busola prin hatisul politicianist, dansa continua cu fermitate sa sustina in Parlament ideile nobile de aparare a intereselor celor slabi, a celor saraci si incapabili de a-si apara singuri interesele, altfel decat prin votarea unor reprezentanti capabili.
    Pe de alta parte, dansa nu se impaca nici cu argumentele celor dezamagiti de intreg spectrul politicii noastre care au nostalgia unui stat protector, a celor care ar dori o stanga mai agresiva, mai radicala, luptand pentru reforme care sa favorizeze nationalizarea principalelor mijloace de productie ca prim pas spre reindustrializarea tarii. Social-democratia, nu numai la noi, ci in mai toate tarile europene, pare multora prea concesiva, prea supusa presiunilor interne si externe ale marilor concerne, prea influentabila de pretentiile marilor grupari economice. Toti acestia cred ca singurul mod de a-si arata nemultumirea este deocamdata abtinerea de la vot.
    Munca ingrata pe care vad ca o duce Gabriela Cretu atat in Parlament, cat si in orasele si satele din judetul Vaslui arata ca satisfacerea acestor doleante se poate face doar treptat prin singurul partid care, la noi, in perioada postcomunismului, reprezinta stanga ; adica forta organizata ce apara interesele majoritatii populatiei.
    Aceasta situatie a PSD de unic partid al stangii, aflat in disputa cu numeroase partide ale unei drepte ce a aratat deja de ce e in stare, angajeaza si impune o mare raspundere. Un succes covarsitor al PSD in aceste alegeri cred ca ar creea conditiile pentru aparitia clara in echipa de conducere a partidului a cel putin doua fractiuni, radicala si moderata, astfel incat sa poata fi satisfacute variantele optiuni ale electoratului cu sensibilitate de stanga.
    Totodata trebuie inteles pericolul ce ameninta democratia, prin faptul ca isi ridica capul populismul, forma preliminara a fascismului. Nu numai cele ce se petrec in Polonia si Ungaria, ci si cresterea neasteptata a influentei Frontului National in Franta, a UKIP in Marea Britanie, a unor partide populiste raspicat de dreapta in Austria, Olanda si Elvetia, arata ca o parte din electoratul de la baza acestor tari a cazut prada cantecelor de sirena ale unor conducatori ce nu mai vad in democratia parlamentara decat un obstacol in atingerea unor scopuri nemarturisite, dar usor de banuit. Democratia presupune libertate, o libera exprimare a opiniilor. Dar partidele social-democrate si socialiste din aceste tari se fac vinovate ca nu au aratat cu toata claritatea care e esenta populismului, a spiritului neofascist ce pandeste din umbra si care foloseste dezbinarea unor categorii ale societatii pentru a obtine puterea. Si la noi o recenta dezbatere pe marginea legii 217/2015 (« Cazul Vintila Horia ») a aratat surprinzator cat de multi si de agresivi sunt cei ca vor reabilitarea unor fosti admiratori ai fascismului si nazismului.
    As spune ca unul dintre cele mai bine cantarite raspunsuri ale Gabrielei Cretu la intrebarile interviului este cel in care dansa precizeaza care ar trebui sa fie atitudinea Romaniei fata de Rusia. Intrebarea era potrivita deoarece la noi se vede – spune d-na Cretu – « o atmosfera belicoasa creeata de anumiti formatori de opinie interesati » iar « propaganda de razboi e in floare » Acesteia trebuie sa i se puna insa capat. Amintirea razboiului pe care intre 1941 si 1945 Romania l-a dus pe ambele fronturi cu simtitoare pierderi de vieti, justifica evitarea pe viitor a oricaror asemenea confruntari. Solutiile negociate si detensionarea relatiilor sunt singura rezolvare rationala si umana, mai ales atunci cand si noua conducere de la Washington inclina spre aceiasi concluzie.
    Prin acest interviu am inteles mai bine ce vrea sa faca PSD si cum apreciaza cu finete Gabriela Cretu aceste eforturi. Ar fi fost de dorit sa auzim inca odata opinia d-nei Cretu despre problema rolului femeii in sociatate, despre atragerea in mai mare masura a intelectualilor in adoptarea cailor de consolidare a stangii, de repetare a unor idei ce nu si-au pierdut deloc actualitatea, si anume despre lupta de clasa si despre rolul pe care il pot avea cetatenii intre alegeri asupra felului in care este condusa tara.” Radu Negru, comentariu facut pe Argumente si fapte

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *