• In General
  • pe

A fost o lovitură în România!

În  disputa despre posibila  lovitură românească s-au format două tabere, cum cere logica.

Unii susțin că a fost o încercare de lovitură de stat, chiar dacă evitată prin intervenția forțelor străine în procesul democratic. Că nu s-a finalizat și de ce, o mărturisește nonșalant Viviane Reding:

Am evitat tot ce era mai rău mulțumită intervenției a mai multor actori, printre care Comisia Europeană, Parlamentul European, statele europene și chiar Fondul Monetar Internațional.” (interviu acordat ziarului francez Le Monde)

Declarația nu necesită alte comentarii.

Ceilalți susțin  că nu a fost nicio lovitură și în România democrația a funcționat la standarde ideale. Această poziție îi scutește chiar și de analiza propriilor erori și limite. Pentru a fi evitate în viitor, ea este necesară.

Greșesc și unii și ceilalți, pentru că a treia cale este posibilă și, din păcate, reală.  În România, a fost o lovitură; dar nu una de stat, ci o lovitură de țară.

Tratatele de științe politice nu  înregistrează lovitura de țară printre concepte. Ca și istoria, acestea  sunt scrise de învingători.  Bătălia statului cu țara, cu cetățenii proprii, este trecută sub tăcere. Trebuie să se conserve credința falsă care spune că acesta, statul, ne reprezintă pe toți în egală măsură.

Marile texte clasice ale stângii, cele care acceptă natura de clasă a statului,  folosesc termenii luptei de clasă: o parte a societății  își exercită dominația asupra celeilalte utilizând statul drept instrument.  Relațiile inegale dintre state sunt descrise în termenii războiului în care se înfruntă națiuni, luate ca un întreg omogen.

Realitatea, trăită pe propria piele în această perioadă, ne spune că există o formă în care dominarea și cucerirea se amestecă – este ceea ce numesc lovitura de țară. Caracteristicile acesteia ar putea fi următoarele:

  • Deturnarea voinței populare majoritare, exprimată prin vot,  spre o minoritate
  • Subordonarea voinței acestei minorități unor interese străine celor naționale
  • Sunt considerate interese naționale cele pe care cei care conduc le exprimă, nu cele pe care  cei conduși le susțin; se evită orice dezbatere publică destinată stabilirii interesului majorității.
  • Preluarea puterii efective de organisme nealese și nesupuse controlului democratic (așa numitele organisme independente)

În această definiție, am trăit deja o lovitura de țară, în ciuda funcționării democratice sau tocmai din acest motiv. Are sens să taxăm drept  lovitură de țară răsturnarea voinței populare doar dacă aceasta se exprimă, este clară și vocală; or, 8,5 milioane au vorbit în România. Caracterul democratic indubitabil al evenimentelor  a fost dat de votul popular la referendum, nu de ansamblul procedurilor instituționale aplicate, oriunde s-au  petrecut ele (parlament, CCR, guvern, Ministerul public, etc.).

Atunci când parlamentul este nereprezentativ în componența sa, apare riscul ca și acesta să intre  în categoria organismelor ”independente” (de voința cetățenilor); puciul parlamentar nu este o așa contradicție în termeni cum se crede, chiar dacă la noi nu a fost așa ceva. În Paraguay, tocmai a reușit unul; nu este primul, nici ultimul… Aviz amatorilor care doresc păstrarea integrală a componenței pentru actualul parlament, propunând aceleași persoane drept candidați! Nemulțumirile se aud din toate părțile. A doua lovitură de țară în atât de scurt timp ar fi greu de suportat de cetățeni…

25 comentarii la “A fost o lovitură în România!”

  • Dinica peromaneste

    Gabriela, iata ca ne propui un nou text care nu stiu cat de mult ne apropie vederile pana nu-mi confirmi ceea ce mi se pare a fi o apropiere.

    Considera de aceea urmatoarea idee ca apendix la cele 2 mai recente postari ale tale:

    O sa cred in planuri internationaliste NUMAI cand toti cetatenii aflati intr-un compact supranational se bucura de aceleasi drepturi. De exemplu, nu cred in UE pana nu mi se pune la dispozitie (si) un pasaporg european ce sa-mi dea dreptul la orice au dreptul ceilalti cetateni europeni. Pana atunci, hai sa ne recuperam tzara! Proiectul supra-eurpean la care ne-a subscris Ba’secu nu ofera nici compactul supranational, nici garantia individului de la periferie ca-i recunoscut si respectat ca cetatean european cu drepturi egale. Justificarea cum ca noi nu suntem pregatiti de una si de alta nu-i decat neo-colonialism al vechilor imperialisti (vezi cum presa franceza aloca spatiu acestor aspecte si lui Felix, ca si cum s-ar pregati terenul pentru un verdict iminent).

  • gabicretu

    @dinică,
    Știu care este problema ”noastră”. Am sesizat-o demult, dacă-ți amintești. Naționalismul.

    Ea nu există dacă acceptăm că interesul național nu este ceva transcendental sau transistoric, ci el se definește în cadrul unei permanente și deschise dezbateri despre ceea ce este de dorit sau nu.
    Nu trebuie acceptată nici ideea că interesul rezultat ar fi ceva imediat; eu cred că ”nația” este capabilă să vadă în perspectivă dacă e să aleagă între diversele variante discutate. Hai să ne amintim unirile noastre. Cea de la 1859 și cea de la 1918; unde era opoziția, unde era interesul și cine a determinat schimbarea…

    Eu sunt foarte patrioată! Doar că nu pot să-mi închipui patria ca o bucată de pământ; țara mea este o societate de oameni; fără ei, pământul este același pretudinteni; în alte părți, poate fi chiar mai frumos… Știi ce spun, că ai văzut destule locuri…

    Da! Trebuie să ne recucerim țara! Dar asta începe cu decolonizarea spiritelor!!! A celor care formează celelalte spirite!!!

  • Dinica peromaneste

    „Ea nu există dacă acceptăm că interesul național nu este ceva transcendental sau transistoric, ci el se definește în cadrul unei permanente și deschise dezbateri despre ceea ce este de dorit sau nu.”

    Cred ca suntem de acord. Las poetilor ca preocupare legitima (ale carei fructe sunt atat de necesare la un nivel dat pentru mai tot omul) sa se ocupe de „transcendental sau transistoric” in conjunctie cu nationalul. Eu sunt mai degraba preocupat de a identifica mai raul ce ni se face pe criterii nationale si a gasi solutii (nu numai nationale) acum.

    Decolonizarea spiritelor va lua ceva efort si noroc, mai ales cand formatorii sunt fie siderati de, fie vanduti unor, strengari ale caror timp e pe trecute. Macar de s-ar conecta formatorii astia la convulsiile de idei ale lumii de dupa 2008 — ar vedea astfel ca s-a dat dezlegare la critica acestul capitalism financiar neo-liberal si globalizant… Dar nu, ei fac aliante de Dreapta, pe care le plaseaza ideologic dincolo de ridicol. Pacat ca nici preaocupatii cu alpinismul din cealalta parte n-au idee de ce si cum. ‘Noroc’ ca dl. Rus ne spune ca viitorul e in generatia celor de 40, adica a alpinistilor politici, ca sa-mi dau seama ca nu suntem nici macar in linie dreapta, oricat ar fi de lunga, catre mai bine.

  • gabicretu

    @Eu sunt generația celor de cincizeci; m-au sărit, după cum se vede.
    Am selectat textele de critică la adresa capitalismului și nu numai scrise în ultimii doi ani, să mai scot un volum alternativ :). Texte fără pretenții teoretice; nu pentru ”intelectuali”; pentru toată lumea. Va apărea luna viitoare, sper.
    Problema este: cine citește cărți!?

  • Dinica peromaneste

    …si eu ca sutele de mii/milioanele de pretutindeni care ne intrebam ce si cum. Chiar daca o astfel de carte n-are impactul dorit/meritat, e mai bine sa fie scrisa asaincat sa fie acolo pentru cei curiosi.

    Nu vom fi teleportati din Criza, ci va trebui sa aflam, sa gandim si sa actionam la nivel mare, pana nu ne arunca astia unii impotriva altora.

    P.S. Uite aici se vede superioritatea capitalismului: El ne da voie (inca) sa-l criticam, adica sa ne dam cu parerea cum s-ar imbunatati. Spor la treaba!

  • goe

    „Deturnarea voinței populare majoritare, exprimată prin vot, spre o minoritate” – daca era majoritara, cum de nu s-a intrunit nici macar cvorumul? Cativa cititori aveti, si pe aia ii mintiti?

  • goe

    „Caracterul democratic indubitabil al evenimentelor a fost dat de votul popular la referendum, nu de ansamblul procedurilor instituționale aplicate, oriunde s-au petrecut ele (parlament, CCR, guvern, Ministerul public, etc.).” – mi se pare mie sau tocmai ati recunoscut ca ati incalcat legea pana la referendum?
    Despre referendumul democratic, imi pare rau, dar tot asa ati castigat si alegerile din ’46, tot „democratic”.
    http://ro.wikipedia.org/wiki/Alegeri_generale_%C3%AEn_Rom%C3%A2nia,_1946
    Cred ca totusi atunci ati furat mai mult. Masina de vot (de fabricatie ruseasca si super uzata fizic si moral) nu mai produce ca in vremurile alea. Cu 2 milioane de voturi furate nu mai faci mare lucru in ziua de azi, mai ales daca te boicoteaza adversarii de nu se face nici cvorumul.

  • Gabi

    @Goe,
    Din 1970, niciodata la alegerile parlamentare din SUA nu s-a atins cota de participare de 50%. Spuneti-le sa nu-si mai dea cu parerea, ca nu sunt legitimi, dupa propriile dv. criterii. 🙂

  • berenger

    „Caracterul democratic indubitabil al evenimentelor a fost dat de votul popular la referendum, nu de ansamblul procedurilor instituționale aplicate, oriunde s-au petrecut ele”
    interesanta viziunea asta asupra democratiei. exact de asa ceva se temea touqueville (si madison, si dahl, si sartori, si popper…): una in care „puterea” poporului nu tine cont de reguli. problema cu democratia e ca nu e doar locul in care poporul isi arata muschii, ci mai ales locul in care puterea acesta e limitata de domnia legii

  • goe

    Confundati referendumul cu alegerile. La alegeri nici noi nu avem prag. Nu sunt criteriile mele, asa spune legea. Nu stiti sa pierdeti, asta e problema.

  • Bibliotecaru

    @ goe

    La ce alegeri nu avem prag?

  • Gabi

    @nu știu dacă sa mă intristeze sau sa mă facă sa zambesc inversunarea cu care cei care au tema sa mă critice citesc ce vor ei, nu ce scriu eu… Mai fac si parada de trimiteri culturale cand trebuie mai întâi sa învețe sa citească si pe urma sa scrie… Nu încercări sa cititi întâi?! Pe urma, căutate alte hibe; se pot gasi, probabil…

  • berenger

    vad ca argumentum ad personam e la putere pe aici. o fi ultima reduta?

  • Gabi

    @Ce reacție lipsită de imaginație… 🙂
    Știe cineva cum se scrie un plângăcios!? Zâmbetele nu spun ce trebuie întotdeauna…

  • berenger

    ce reactie plina de imaginatie… 🙂 si de argumente. sau nu.

  • casandra

    Ce fel de lovitura a fost putem vedea din doua texte recente ale dlui. Basescu.

    In 4 septembrie, la intalnirea cu ambasadorii romani (la pagina 2 din discurs):
    „Am vazut ca exista politicieni din afara României care îsi aroga salvgardarea României,
    salvgardarea statului de drept în România. Vreau sa stiti pozitia mea, pentru ca eu am fost aici
    si stiu foarte bine cum au actionat institutiile românesti, restabilirea statului de drept în
    România, atât cât ea s-a produs pâna acum, dar se va produce integral, s-a facut pentru ca
    institutii ale statului român au ramas în picioare chiar în fata acestei furii politice din perioada
    3-6 iulie. Ceea ce ne-a aratat aceasta criza politica a fost ca statul român si-a consolidat
    suficient de mult institutiile, pentru ca ele sa fie capabile sa apere statul de drept”

    http://www.presidency.ro/pdf/date/13875_ro.pdf
    A incercat…dar nu a reusit sa se sustraga „notei de plata”.

    Astazi, 6 septembrie, dl. Basescu a scris o scrisoare adresata „salvatorilor”:
    http://www.hotnews.ro/stiri-politic-13170519-traian-basescu-scrisoare-catre-liderii-occidentali-adresez-cele-mai-sincere-multumiri-pentru-sprijinul-ferm-care-ati-acordat-institutiilor-statului-roman-tot-parcursul-crizei-politice-severe.htm

    „Instituţiile statului român democratic au ieşit întărite din această criză şi au demonstrat că au capacitatea de a aplica prevederile Constituţiei şi ale legii, în condiţiile în care au fost supuse unor presiuni politice deosebite. Acest rezultat nu ar fi fost posibil fără susţinerea dumneavoastră constantă, pentru care doresc încă o dată să vă mulţumesc”

    Scrisoarea asta a fost scrisa sub dictare. Si sa coste foarte mult.
    Cam aceasta-i LOVITURA.

  • casandra

    Ah, inca ceva!
    Dl.Basescu le-a vorbit ambasadorilor despre o criza in perioada 3-6 iulie.
    In scrisoarea transmisa azi „binefacatorilor” se vorbeste despre „tot parcursul crizei politice severe din perioada 3 iulie – 27 august 2012.”.
    L-au obligat sa recunoasca o „datorie” pentru intraga perioada scursa pana la intoarcerea sa pe tron. Grea nota de plata ne-a confectionat presedintele!

  • gabicretu

    @semnase deja nota de plata. Acum doar vreun ”bacșiș”, vorba lui, să mai urmeze…
    Asta e! Instituțiile independente ale statului au învins țara! Și țara plătește!

  • goe

    Ce mai face consilierul dlui Ponta, generalul Wesley Clark, il mai consiliaza? Oare de ce ar „consilia” un personaj ca el un fraier ca Ponta, pe deasupra si pe gratis? Mai e nevoie sa spun ce companii energetice reprezinta el? Va dati seama ca mi-am dat seama ca iar ne-ati luat de fraieri? Mai incercati.

  • virgil

    un studiu de anul trecut arata ca 45% (cred) dintre romani considera ca soarele se roteste in jurul pamantului. cam 45% din romani s-au prezentat la referendum (poate nu sunt tot aia…)
    in 2009 50% din romani au votat traian basescu. in 2012 85% au votat contra lui. schizofrenie? dedublarea personalitatii? superficialitate monstru?
    poti face o TARA, o societate, o cultura, o natiune cu astia?

  • goe

    Cum am zis Wesley Clark, cum a inceput ploaia…

  • ggiggi

    Valieu Domnu’ Florescu
    Cum stai cu rublele ? 😀
    Ma intereseaza sa cumpar citiva

  • Bibliotecaru

    @ ggiggi

    Nu vă pricep reacţia…

  • ggiggi

    Nu-i greu de inteless.
    Cum cred ca „aia” va platesc in ruble ( ca $ e unealta Diavolului )
    ma gandeam ca va intereseaza un „bishnitz” ^^

  • Bibliotecaru

    @ ggiggi

    Asta am înţeles, nu înţeleg însă ce anume v-a provocat reacţia? De la faptul că am întrebat la ce alegeri nu avem un prag? Altceva nu prea am spus pe acest fir…

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *