Home » Editoriale, Feministe, General

Adevăr şi provocare!

15 November 2010 2,269 views 6 Comments

Pe bloguri se mai vorbeşte despre realităţile tăcute; citesc însă prea puţini…

Există publicaţii on-line care au însă numeroşi cititori şi cititoare; acolo, din păcate,  se scrie rar despre problemele grave; cel mai adesea, se scrie frumos despre probleme mici. Astăzi, am aruncat o provocare unei reviste în care mai scriam şi eu. O puteţi citi aici.

6 Comments »

  • Bibliotecaru A spus:

    Realităţile tăcute…
    Privesc la televizor şi, aproape în fiecare zi, mă mir cât de limitat gândesc cea mai mare parte dintre cei care-mi conduc poporul, dintre cei care se substituie societăţii civile, jurnalişti, analişti, politologi…

    “Una dintre pedepsele pentru refuzul de a participa la politică e că sfârşeşti prin a fi guvernat de cei ce-ţi sunt inferiori.”
    Platon

    Am şi eu o provocare:
    http://bibliotecarul.blogspot.com/2010/11/11-am-nevoie-de-10-milioane-de-romani.html

  • Bibliotecaru A spus:

    Relativ la “eroisme de femei”, vă provoc la un mic sondaj de opinie.

    Ieşiţi pe stradă şi întrebaţi, la întâmplare, 20 de oameni… să vă dea exemplu de o femeie din societatea publică non-politică.
    Faceţi o listă cu cele maxim 20 de nume (sunt convins că unele nume vor apărea de mai multe ori), identificaţi despre cine este vorba şi apoi gândiţi-vă care sunt “realităţile dure” ale acelor femei (probabil ziarele vă vor ajuta).

    Veţi vedea că femeile în înţelesul societăţii contemporane nu au probleme de discriminare, ci mai mult probleme cu iubiţii, cu cumpărăturile în magazine de lux, cu paparazzi…

    Aceasta este percepţia zilei de astăzi. Avem o lume mediatică care nu mai are nici o legătură cu realitatea şi problemele născute din realitate. Din păcate, tinerele fete au, în mod covârşitor, măcar la început, o viaţă de fata de la pagina 5, au alte priorităţi, “distracţia” are o prioritate mult mai mare decât, după 10 ani, când viaţa capătă un sens ceva mai existenţial.

    Toate scandalurile din tabloide au ca punct de plecare o concupiscenţă mondenă eternă. Eu m-am tot întrebat, de ce tot riscă doamnele, domnişoarele şi domnii care sunt în centrul atenţiei tabloide să iasă prin cluburi urmărite de paparazzi?

  • N. Raducanu A spus:

    Gabi Cretu spune cateva lucruri nu numai pline de bun simt, dar care impresioneaza pe orice om cinstit, care se raporteaza la valori veritabile. Dansa arata, ingrijorata, ca in societatea noastra legaturile intre oameni se destrama, ca daca in lume schimbarile adevarate de sens sunt determinate majoritar de femei, este pentru ca ele intretin altfel de relatii sociale, ce permit reumanizarea societatii dezumanizate.
    Am citit aceste randuri dupa ce citisem pe blogul Moshe-Mordechai o pledoarie, sub titlul “F”, despre aruncarea peste bord a oricarei pudibonderii in relatiile cu femeile atunci cand e vorba de sex. Trebuie – spune autorul - de la inceput sa i se propuna partenerei, sa treaca la pat si sa purceada la act in termenii cei mai brutali. Ce atata romantism, ce atatea complimente, ce atata ipocrizie, atunci cand totul se reduce la contactul de mucoase, care in limbajul popular poarta un nume ce incepe cu F. Sunt ironizati cei si cele care rosesc atunci cand aud cuvinte licentioase si autorul nu intelege de ce se formalizeaza unii cand se aude o injuratura neaose cu trimitere la organele genitale al mamei sau altor rude.
    Articolul amintit a fost comentat si de cateva tinere, ce nu s-au declarat deloc socate sa foloseasca in limbajul cotidian termenii obsceni recomandati, aceasta fiind probabil inca o manifestare a libertatii castigate la Revolutie. Singura si-a exprimat rezerva o doamna care a spus : “Nu sunt o fandosita, citesc si nu “rosesc” la auzul cuvintelor “in discutie” dar, zic eu, asa cum sexul se face in intimitate, exhibitionismul fiind ceva anormal, nici excesul de folosire a termenilor in discutie nu denota ceva normal. Cred ca folosirea cuvintelor in scopuri justificate, chiar si in gluma sau la nervi, este ceva normal, dar folosirea in scop de refulare denota ceva in “neregula ”
    Slaba chiar si aceasta reactie, spun eu! Normal nu e nici in gluma si nici la nervi folosirea unui asemenea limbaj! Caci depasirea oricarei bariere in conversatii, in relatiile cu parteneri de alt sex, in scrierea de articole si chiar in introducerea termenilor in marea literatura, nu e o dovada a imbogatirii vocabularului, ci de coborare a lui, de vulgarizare si mahalagizare. Intreaga literatura romana interbelica a fost o epoca de aur si nici unul dintre oamenii de litere de atunci nu au simtit nevoia de a depasi bariera unei conivente in folosirea de termeni licentiosi. Este drept ca in literatura anglo-saxona sunt multi scriitori de renume (de la Henry Miller la Philip Roth) care descriu cu detalii anatomice precise actul sexual. Scriitorii nostri nu pot ramane in urma si supraliciteaza. Exhibarea fara jena a celor mai intime comportamente, este un „muss” pentru tanarul autor se doreste a fi la moda. Domeniu care odinioara era rezervat literaturii pornografice, vanduta in anumite conditii. Cele ce se petrec astazi sunt oare un progres? Eu cred ca e un regres, incapacitatea de a mentine in anumite limite a verbului, deslegarea de orice pudoare, sunt semne ale lipsei de civilizatie, de elementara buna cuviinta. In franarea raspandirii acestei tendinte de depravare a limbii prin folosirea in vorbire si in textul tiparit a limbajului de mitocanie suburbana, rolul principal ar trebui sa-l aiba femeile. Caci ma tem ca prin aceasta campanie libertina, a acceptarii indecentei ca normalitate, se ascunde lipsa de respect pentru sexul frumos, un fel de dispret si desconsiderare a lui, impudoarea impusa ca batjocura fata de femei.

  • Bibliotecaru A spus:

    @ N. Raducanu
    Chestiunea este că între raportarea unei normalităţi imaginate ale societăţii, sub forma unui model filosofic, şi modelul real la care societatea reacţionează, există o dezechilibrare gravă.
    O ţară care probabil imaginează ca arhetip de dorit pentru societatea românească pe Iisus Hristos, adică un om cinstit, echilibrat, căruia îi pasă, care se apleacă asupra poporului, înţelept, cu viziune, cu liniştea interioară necesară unei activităţi superioare… l-a ales ca reprezentat al României pe domnul Traian Băsescu. De două ori.

    Între ce am dori, intelectual şi raţional, să fie în societate şi ceea ce este în societate, se construieşte, zi de zi o prăpastie. Mai mult, o doamnă căruia nu prea i-a plăcut cartea ci mai mult diustracţia… îşi va teroriza copii să ia note bune. De ce? Pentru că vrea “ce este mai bun pentru ei”. Există deci un dezechilibru între dimensiunea a ceea ce conştientizăm abstract că ar fi bine şi normal şi ceea ce facem efectiv pentru a ne fi nouă bine şi normal.

    De aceea spuneam mai sus că în timp ce raţional există o construcţie abstractă asupra societăţii, realitatea are o părere cu totul diferite.

    Dacă aţi pune 1000 de bărbaţi să voteze, fără nici un criteriu de selecţie, între “blonda lui Bote” şi “doamna Zoe Petre”… cine credeţi că ar câştiga? Dacă aţi pune 1000 de femei să voteze acelaşi lucru, cine credeţi că ar câştiga? Eu cred că aici este problema, în dezechilibrul dintre ideal şi real.

  • gabicretu (author) A spus:

    @Biblio,
    Există întotdeauna o distanţă; problema este că de la un punct încolo, idealul nu mai joacă rol stimulativ (ca o ştachetă pusă sus, pe care te strădui să o sari); este atât de departe încât nu se mai vede şi toţi trec pe sub ştachetă…Sau, mai rău, este necunoscut sau nerecunoscut.
    Cât despre cât de creştini suntem, ştii că am rezervele mele… Mai curând, parcă suferim de o schizofrenie - una spunem, alta gândim, una gândim, alta facem. În limite care nu mai sunt tolerabile…

  • Bibliotecaru A spus:

    @ gabicretu
    Decalogul nu este o invenţie descoperită pe muntele Sinai, ci reprezintă idealuri ale comportamentului social care s-au înscris în oameni de mii de ani în toate civilizaţiile lumii.
    Nu idealul este problema ci faptul că societatea renunţă la ideal pentru a-şi face un viţel de aur la care să se închine.

    Exodul Capitolul 32
    1. Văzând însă poporul că Moise întârzie a se pogorî din munte, s-a adunat la Aaron şi i-a zis: “Scoală şi ne fă dumnezei, care să meargă înaintea noastră, căci cu omul acesta, cu Moise, care ne-a scos din ţara Egiptului, nu ştim ce s-a întâmplat”.
    2. Iar Aaron le-a zis: “Scoateţi cerceii de aur din urechile femeilor voastre, ale feciorilor voştri şi ale fetelor voastre şi-i aduceţi la mine”.
    3. Atunci tot poporul a scos cerceii cei de aur din urechile alor săi şi i-a adus la Aaron.
    4. Luându-i din mâinile lor, i-a turnat în tipar şi a făcut din ei un viţel turnat şi l-a cioplit cu dalta. Iar ei au zis: “Iată, Israele, dumnezeul tău, care te-a scos din ţara Egiptului!

    Orice popor are nevoie de un lider-ştachetă. Dacă nu există un lider real pe care să-l urmeze, îşi va face unul, din aur, din chirpici, din gips… România nu mai are un lider-ştachetă de foarte mult timp… poate de pe vremea lui Alexandru Ioan Cuza. Avem cu toţii nevoie de un lider-ştachetă şi politica nu poate să ni-l ofere de foarte, foarte mult timp. Dacă el nu va veni în curând, de la domnul Băsescu se va trece la domnul Cucamătă Dăbani, apoi la Aurel Mână Lungă…

Lasa un comentariu!

Adauga un comentariu, sau redirectioneaza catre site-ul tau. Se pote si subscribe to these comments prinRSS.

Fiti politicosi si civilizati! Ramaneti la subiect! Nu spam-urilor!

Pot fi utilizate urmatoarele tag-uri:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>