Adevărul care abate atenţia

Grecia a devenit sperietoarea Europei. O folosesc cei bogaţi împotriva celor mai săraci, aşa cum un ţăran foloseşte sperietoarea împotriva păsărilor de pe ogor. Regula este aceeaşi: numai beneficiarii acreditaţi pot să se înfrupte din recoltă. Deocamdată, par a fi primit dezlegare la beneficii doar băncile, societăţile financiare, fondurile de investiţii; ele înregistrează din nou profituri remarcabile în 2009; pentru restul, se recomandă cură de austeritate, că trăim vremuri de criză.

Economiştii noştri manifestă satisfacţia unuia bine hrănit care se freacă pe burtă când vine vorba despre politicile de austeritate. Mesajul sintetic sună astfel – ne trebuie astfel de politici; ele ne vor însănătoşi economia; în caz contrar, vom urma calea Greciei…

Economia se poate să devină mai sănătoasă deşi faptul nu este deloc sigur; cu cetăţenii nu se ştie ce se va întâmpla. O asemenea preocupare un există însă în lista neoliberalilor noştri de modă veche; pentru ei, singura valoare e banul, singura durată este scurtă şi singura justificare este profitul. Ce se întâmplă cu oamenii, ce efecte vor apărea pe termen lung şi care-i preţul real al succesului financiar, par întrebări fără sens.

Ca întotdeauna şi pretutindeni, politicile de austeritate se aplica celor deja săraci sau au efecte asupra acestora; înseamnă mai mulţi şomeri, reduceri de cheltuieli publice socio-culturale, creşteri de impozite si taxe; cresc în special taxele pe consum, întrucât de mâncat, în principiu, mănâncă toată lumea; protejăm dacă-i posibil, veniturile celor care au; oricum, sunt prea puţini; de ce să-i mai deranjăm?! Avem şi un motiv teoretic – dacă lăsăm profiturile la locul lor, va creşte avântul investiţional. Un lucru banal se omite – că avântul un depinde de câţi bani poseda, ci de cât poate firma să vândă, adică de cerere; pe aceasta, politicile austere o dărâmă.

Bănuim că este mai valabil un alt motiv; diviziunea existentă trebuie păstrata – unii trebuie sa încaseze beneficiile şi alţii să suporte riscurile. Regula se aplica la orice nivel.

Creditorii Greciei sunt, in principal, bănci franceze, elveţiene si germane. Mai intai, acestea au fost salvate de la faliment de statele proprii cu larga utilizare a banilor publici; vina pentru activele toxice in care investiseră nu aparţinea cetăţenilor; nici de veniturile uriaşe ale bancherilor nu s-au bucurat contribuabilii. Acum, băncile sunt refinantate masiv cu dobânzi mici pentru a putea împrumuta bani Greciei, care le este datoare; aceasta ii va returna cu dobânzi mari. Risc asumat, zero. La fel se întâmpla la noi cu împrumuturile din programul “Prima casa”; se reevaluează garanţiile întrucât a scăzut preţul imobiliarelor. Întreg riscul este al debitorului; creditorul trebuie sa aibă risc nul!

Datornicii au prea rar un cuvânt de spus dar li se spune, in schimb, ca trăiesc peste posibilitati?! Mai ales in tarile unde se înregistrează deficite bugetare. Sub sau peste posibilitati, romanii, in majoritate, trăiesc prost. Aproape o treime trăiesc în sărăcie româneasca, autentica… Reducerea cheltuielilor publice ii va face sa trăiască si mai prost; austeritatea in sănătate sa trăiască mai puţin iar cea din educaţie va explica si de ce trăiesc astfel – de prosti… A se înţelege slab educaţi; aceştia duc la productivitate scăzuta, produse cu grad mic de prelucrare la export, inovaţie si invenţie absente…

Noi insa trebuie sa ne luptam cu deficitul bugetar; problema este adevărata si nu este minora. Dimpotrivă; este destul de mare ca sa acopere alte adevăruri. Exista o evaziune fiscală enormă, mai ales în zona veniturilor mari; în tandem cu evaziunea, multe economii nu se afla in băncile din România; drept urmare, disponibilităţi pentru finanţare sunt mai mici decât ar fi normal. In care paradisuri fiscale şi-au plasat banii cei care ii au, ştiu doar ei…

Se promovează, de asemenea, o logică economică ciudată; ea ii face pe mulţi sa salte de mândrie naţionala când se intareste leul, dovadă că, asa se crede, economia va avea o evoluţie pozitivă; indicatorii arată cu certitudine doar faptul ca întărirea monedei peste un anume prag frânează exporturile şi ieftineşte importurile; nici nu este de mirare ca importatorilor si hiper-marketurilor din centru le merge bine iar producătorilor le merge prost. Consecinţa este un alt deficit – la fel de grav ca cel public – cel al balanţei comerciale. Daca la aceste adevăruri îl mai adăugam si pe cel al risipei de resurse materiale si umane, prezenta pretutindeni in economie si societate, lucrurile încep sa se vadă mai nuanţat.

S-ar părea ca exista insa interese ca aceste lucruri sa nu se vadă; gurile rele spun ca este o dovada ca se căuta doar un vinovat pentru dificultati dar nu si soluţii…

18 Replies to “Adevărul care abate atenţia”

  • Peter Gluck

    Un articol realist si demoralizator- asa se aplica principiile Moneyteismului. Principiul lui Matei in actiune.
    Voi incerca sa descriu decalogul acestei societati; se pare ca Moneyteismul si nu Imperialismul este faza avansata, patologica a capitalismului. Un lucru tipic este lipsa de umanism, nepasarea fata de omul lipsit de privilegii, care se descurca de la o luna la alta cu banii merge pe jos si este expus pericolelor strazii, se imprumuta si este la cheremul celor care i-au dat marafetzii, este sclavul mental al unor idei care-l conduc spre umilinta si neajutorare, este obligat sa creada ca altceva sau Altcineva il va salva si are, socialmente vorbind, valoarea zero. Si plateste si pentru Criza. Desi Criza isi are radacina in privilegii. Si in speculatii.
    Lipsa de umanism inseamna ca oamenii nu ii iubesc pe oameni ci au alte valori.
    Ce va urma dupa Moneyteism? Cred ca daca Malraux ar trai azi si n-ar fi suferit cateva influente negative si ar vedea ce se intampla in acest nou secol care e de fapt al 12-lea redux, ar spune: “Secolul al 21-lea, cat a mai ramas din el va fi EMPATIC sau nu va fi deloc.” Va mai preciza ca e vorba de empatia fata de oameni, cea mai rara dintre toate.

  • goe

    Dvs personal ati imprumuta niste bani Greciei la ora asta? Eu nu. Exista voci avizate care spun ca este practic imposibil ca Grecia sa scape de faliment. Decizia de a imprumuta Grecia a fost una foarte dificila, tocmai pentru ca s-a stiut cat de mare este riscul.
    Daca riscul era zero, toate bancile din lumea asta s-ar fi intrecut in oferte pentru Grecia.

    Nici la imprumuturile din programul “Prima Coasa” riscul nu e zero. Garantiile trebuie reevaluate pentru a se evita situatia paradoxala in care debitorul datoreaza mult mai mult decat mai valoreaza apartamentul. Dupa ce a inceput sa cada piata imobiliara in SUA, multi s-au trezit “upside down”, adica in situatia de mai sus, si pur si simplu n-au mai platit ratele. Bancile s-au trezit brusc cu o gramada de case pe care le-au aruncat pe piata, ceea ce a facut ca preturile sa scada si mai mult si tot asa. In unele zone au ajuns casele sa coste cateva sute de dolari. Majoritatea au ramas nevandute oricum si s-au distrus. Toata lumea stie ca au fost salvate bancile, dar nu e chiar asa, doar cele foarte mari au fost salvate, cele mici s-au dus la fund. Cu exceptia Lehman Brothers care desi era foarte mare n-a fost salvata. Aproape 100 de banci au dat faliment in SUA anul trecut. Aici aveti lista lor: http://www.fdic.gov/bank/individual/failed/banklist.html
    In Romania nu exista faliment personal, dar nu se stie ce va fi peste 6 luni sau 1 an, am inteles ca s-a propus deja ceva. Nu poti sa te culci pe o ureche (ca banca) si sa te trezesti peste cateva luni cu o lege care le permite debitorilor sa predea cheile daca nu mai au chef sa plateasca ratele. Normele astea bancare nu sunt facute degeaba. Daca s-ar fi si respectat toate nu mai aveam azi nici o criza.

    Spuneti ca ar trebui sa gandim pe termen lung. V-ati pus intrebarea ce se intampla pe termen lung daca acum nu facem nimic? Poate ca da, dar in articol, ca de obicei, se gaseste jumatatea de adevar care va convine mai mult.

    Mai spuneti asa: “Exista o evaziune fiscală enormă, mai ales în zona veniturilor mari; în tandem cu evaziunea, multe economii nu se afla in băncile din România; drept urmare, disponibilităţi pentru finanţare sunt mai mici decât ar fi normal. In care paradisuri fiscale şi-au plasat banii cei care ii au, ştiu doar ei…” – problema evaziunii fiscale e dupa parerea mea cea mai mare problema a Romaniei, radacina tuturor relelor. Nu-i adevarat ca nu se pot depista evazionistii si banii, ci nu se vrea asa ceva. Nu vrea nimeni (ma refer la politicieni) sa deschida cutia Pandorei. Cand e vorba de subiectul asta, toata clasa politica e absolut solidara, iar orice aluzie e omorata din fasa si cu spume la gura: “dictatura!”, “ceausism!”, etc. Ceea ce imi aminteste de ultima campanie electorala…
    Din cate stiu nici legea 18 n-a fost abrogata. Toate tarile civilizate au cate o lege 18 si o si aplica. Numai in Romania te poti afisa fara frica cu bunuri de milioane de euro, fara sa fi muncit legal nici o zi in viata ta. Daca acest lucru nu ar mai fi posibil, acesti oameni ar suferi cumplit si probabil s-ar muta din tara, undeva unde se pot afisa, cum ar fi sa zicem in India…

    Apoi: “întărirea monedei peste un anume prag frânează exporturile şi ieftineşte importurile; nici nu este de mirare ca importatorilor si hiper-marketurilor din centru le merge bine iar producătorilor le merge prost” – hiper-marketurilor din centru le merge bine pentru ca sunt in centru si pentru ca stiu sa vanda, iar producatorilor le merge prost daca sunt prosti, iar multi sunt nu prosti ci foarte prosti. Mie un producator din asta foarte prost dar foarte mare mi-a facut geamurile de 3 ori pe aceiasi bani. Multe geamuri, scumpe. Prima data au gresit toate dimensiunile, cica s-a dereglat putin o masina (doar cu vreo 20 cm, o nimica toata). Firma avea toate ISO-urile posibile. A doua oara mi le-au adus pe toate zgariate, toate ramele erau varza rau de tot, le facusera din rebuturi ca sa-si scoata paguba de la primul esec. A treia oara n-au gresit decat o usa, careia i-au facut gaura de clanta pe aceeasi parte cu balamalele. Toata treaba a durat vreo 4 luni.
    Bataia de joc e la ordinea zilei in productie, dar curios lucru, nu si daca patronul e strain… oare de ce?
    Dar sa revenim la chestiunea initiala: unde scrie ca producatorul trebuie sa o duca mai bine decat comerciantul? In Marx? Daca producatorul e prost ce vina are comerciantul?

    “Daca la aceste adevăruri îl mai adăugam si pe cel al risipei de resurse materiale si umane, prezenta pretutindeni in economie si societate, lucrurile încep sa se vadă mai nuanţat. ” – poate pana la urma ajungeti si dvs la concluzia ca o actiune “Nufarul” generalizata nu e doar indicata ci absolut necesara. De fapt era mai mult o intrebare.

  • rizoaicad.arges

    Pentru ca acest comentariu este pentru Romania, rog ingaduinta de a fi postat la orice articol! Multumesc anticipat pentru intelegere! Mesajul inaintasilor nostri din razboiul 1916-1918, inscriptionat pe Monumentul “Leu” din Bucuresti, glasuieste: “Spuneti generatiilor viitoare ca noi am facut suprema jertfa pe campurile de batalie, pentru intregirea neamului!” Mesajul meu catre fiii buni ai Romaniei de azi, le solicita infinit mai putin, dar absolut necesar , si anume “jertfirea” a 30 de minute, necesare pentru a accesa Link-ul, http://dumitrurizoaica.blogspot.com/, pentru a citi pe blog materialul “Pentru insanatosirea societatii romanesti”, pentru a-l analiza si a-l verifica, asa cum indica antepenultima fraza care incepe astfel: “Singura verificare valabila….etc.” Voi, compatriotii mei, pe care va mai intereseaza Romania, sau care doriti o lume normala pentru urmasii vostri, “jertfiti” 30 de minute, pe Altarul Patriei, pentru un viitor mai bun, si pentru a da o “palma morala” acelora, care desi DATORI, prin fisa postului, sa promoveze Binele public, prefera sa manifeste o NESIMTIRE crasa fata de o solutie ce poate promova Binele public, si care poate fi verificata uimitor de simplu de catre orisicine! Prin nonraspunsul lor in termenul legal, la scrisorile ce le-au fost transmise, cei indicati mai jos, s-au plasat in nefericita situatie amintita mai sus! Amintesc ultimele cazuri: Presedintele Basescu, Scrisoarea Nr. 6516/22-03-2010, partidele, PSD; PNL; PRM; PDL; UDMR, ziaristii Mircea Marian si Silviu Sergiu de la Ev. Zilei, “Nasul”- Radu Moraru de la B1 TV, Victor Ciutacu de la J.N si Antena2-Vorbe Grele,etc. D. Rizoaica.

  • N. Raducanu

    Problema Greciei, prinsa in lantul datoriilor, nu este prea simpla. Multa lume isi pune intrebarea de ce manifesteaza grecii indignati pe strazile Atenei si Salonicului, cand li se ofera miliarde de dolari credit. Sunt mai multe explicatii, dar astazi am mai gasit una interesanta pe site-ul “Le Monde diplomatique” pe care am tradus-o mai jos:

    Europa se pregateste sa ajute Grecia, la fel cum FMI a ajutat odinioara Argentina, apoi Rusia. Dar caritatea incepe cu sine: Franta si Germania vor lua cu imprumut cateva miliarde de euro pe pietele financiare cu o dobanda mica pentru a le da cu imprumut grecilor cu dobanda mai mare. Eric Woerth, ministrul francez al afacerilor sociale si fost ministru al bugetului, a explicat cum devine cauza: “Ajutand Grecia, ne ajutam pe noi. Cele 6 miliarde nu le-am scos din casa de bani a statului. Le-am imprumutat cu o dobanda de cca. 1,4-1,5 % si le dam grecilor cu o dobanda de 5 %. Castigam ceva bani din asta. Este bun pentru noi, este bun si pentru Grecia, dar in special e bun pentru zona euro. Trebuie sa redam siguranta pietelor. Asa e mereu, pietele trebuie sa fie sigure, trebuie sa intindem o piata de salvare publica”.
    Toti par castigati din asta. Cu exceptia grecilor, dintre care unii vor pierde doua luni de salariu si vor plati inca 4 % in plus la TVA decat luna trecuta. Sa fie ei oare atat de ingrati incat sa nu-i multumeasca Europei ca i-a ajutat?

  • gabicretu

    @Dl. Raducanu,
    Asta era si ideea articolului meu; multumesc pentru argumentele concrete suplimentare. Ca de obicei, de altfel…

  • gabicretu

    Goe, mai sa incep un dialog, crezand ca, in sfarsit, ne intelegem. Dar finalul ne aduce la punctul de plecare, din pacate.
    Dupa criza actuala ar trebui sa invatam ca productia de bani si productia de bunuri si servicii sunt doua lucruri diferite, cu efecte diferite. Germania a inteles asta la timp si a pastrat, de exemplu, un sector industrial propriu foarte puternic intr-un moment in care la moda era trecerea economiiilor avansate pe servicii financiare. Se aplica la orice nivel…

  • iceflame

    @ Gabi

    Iertata fie-mi indrazneala, dar nu ar trebui discutat oare un pic si despre situatia din Romania?
    Grecia are probleme, e adevarat ca deloc mici, insa grecii au o infrastructura ca lumea, industria si agricultura functioneaza de bine de rau, rata de absorbtie a fondurilor europene e oricum mai mare decat in Romania iar de nivelul salariilor nu mai vorbesc.
    Problemele lor se pare ca au aparut din cauza supra-indatorarii tarii si a rateurilor din sectorul turismului, pe vreme de criza numarul strainilor dornici de vacante imputinandu-se semnificativ.
    La noi in schimb, infrastructura e la pamant, investitii nu se intrevad, pensiile vor scadea , salariile la fel si concedierile masive inca nu au inceput…
    Presedintele Basescu ne anunta senin, aproape cu zambetul pe buze ca situatia e grava, ca si cum Tutankamon sau Ramses al doilea ar fi responsabili pentru asta, iar el, Basescu, cel cu “sa traiti bine” nu are nici un amestec.
    Dumnealui se mandreste cu realizarile francezilor de la Renault, realizari poreclite generic “Dacia”.
    In rest, se alege praful de tara asta si noi nu spunem nimic. Legumele, fructele, carnea, cerealele chiar, ne vin cu tirul din Turcia si din UE. In timpul asta, sunt niste domni si niste doamne pe la APIA cu niste salarii fabuloase in conditii de eficienta aproape zero.
    De vaccinuri nu mai aduc vorba pentru ca risc sa ma enervez prea tare.
    Chiar nu exista solutii la problemele astea?
    Ce zic politicienii si politicienele din opozitie? Care ar fi caile de iesire din aceasta situatie?
    Exista si alte metode, mai putin dureroase decat cele anuntate de matroz de a iesi din aceasta situatie grea?
    Sa presupunem ca Basescu si al sau Boc, cu Videan si Udre cu tot, ar sari din schema daca se incrunta un pic poporul la ei.
    A sarit el Ceausescu si nu or sa sara acesti hotomani si saltimbanci?

    Intrebarea e; ce punem in loc???

  • N. Raducanu

    “Intrebarea e: ce punem in loc?”
    Raspuns: fie un regim socialist (nu comunist), fie pe dl. goe !

  • gabicretu

    @Iceflame,
    Dar parca eu vorbeam de Grecia. Asta era doar pretextul.
    Ce am spus in final observ ca a devenit deja tema de dezbatere publica; avantajul meu trist este ca spun asta demult.
    1. Evaziunea fiscala, contrabanda, etc. Aud ca la vama se plateste pentru un tir si intra cinci; pe sosele, se plateste pentru un camion de mare tonaj si trec sase (si soseaua se strica si nu ai cu ce sa o repari).
    2. Traficul de orice! Aici este mai simplu ca in primul caz. Supozitia ca averea este licita (baza capitalismului) nu se mai impune….A
    colo este incalcata legea!
    3. faptul ca piata este plina de produse turcesti nu are nici macar justificarea pietei libere )ca pentru produsele din UE); are una singura, profitul importatorilor si prostia producatorilor autohtoni care concureaza intre ei, in loc sa se asocieze si sa fac fata concurenţei externe…

  • ggiggi

    😀 Oare bugetul €deputaților romani va fi micșorat ? Sau e vreo propunere sa se calculeze în funcție de eficienta și succesul initiativelor ? Nu ca ma-r interesa dar ma gândeam ca s-ar putea sa le treacă prin cap chestia asta (nu deputaților euro ) .
    Sa auzim numai de bine,

  • ggiggi

    Pardon : m-ar ( asta ca sa nu aibă un motiv in plus de strigat huaaa ):)

  • iceflame

    @ N.Raducanu

    In situatia data il prefer pe domnul goe…

  • N. Raducanu

    @iceflame
    Il preferati pe dl goe, cu enormitatile pe care le debiteaza aici, inainte de a va interesa care ar fi trasaturile caracteristice ale regimului socialist`pe care l-am recomandat? El poate fi citit in cartea lui Eduard Bernstein (1850-1932)intitulata “Socialisme theorique et social-democrarie pratique” aparuta in 1912 si pe care social-democratii germani o considera cartea ideologica de baza a social-democratiei germane in sec. XXI

  • iceflame

    @ N.Raducanu

    Sintagma “regim socialist” imi cam da fiori. Reci.
    Voi incerca totusi sa gasesc lucrarea recomandata de dumneavoastra.
    Da’ sa stiti ca eu tot cu goe votez ca numai el le stie pe toate. Parol…

  • goe

    @gabi
    “Supozitia ca averea este licita (baza capitalismului)” – nu exista asa ceva, nu asta e baza capitalismului. Capitalismul nu tolereaza evaziunea fiscala. Comunistii porneau direct de la premiza ca orice avere este ilicita (si inca si astazi sunt multi care gandesc asa). In nici un caz nu sustin asa ceva, asta e extrema cealalta si mie nu-mi plac extremele. Averea este licita pana la proba contrarie, asa e corect. Dar proba contrarie in Romania de multe ori este izbitoare si cu toate astea fiscul n-are nici o reactie. In toate tarile din vest se colecteaza declaratiile de venit, se coroboreaza cu averea (toate astea se fac computerizat si cu interventie umana minima) si daca apar niste discrepante se aprinde beculetul rosu. Apoi se deschide o investigatie si respectivul e luat la purecat de catre inspectori. Coruperea inspectorilor este exclusa. Sistemul e construit in asa fel incat odata ce s-a aprins beculetul rosu inspectorul nu te poate ajuta nici daca ti-e frate. In SUA este o vorba: in viata doar doua lucruri sunt sigure – moartea si taxele. La noi e cam greu de pus la punct asa un sistem, nici vestul nu l-a facut peste noapte, dar se poate incepe cu cazurile izbitoare, unde nu trebuie sa-ti spuna nici un computer ca nu se potrivesc cifrele. Astea sunt asa de multe ca pana le-am termina ar fi gata si sistemul informatizat.
    Exista solutii si pentru numarat tiruri, dar mare parte din sumele colectate in vami sub forma de spagi ajunge la Bucuresti…
    Chiar si pentru politistii corupti de la circulatie exista o solutie ingenioasa care le taie avantul la spagari. Nu suntem noi primii care ne confruntam cu problema asta, iar altii au rezolvat-o de mult. Dar pe urma cum mai scapa beizadelele si politicienii vitezomani sau beti? Pai nu mai scapa, deci nu se face nici asta… plus ca nici sindicatul politistilor n-ar fi de acord.
    Nu trebuie noi sa mai inventam nimic, solutiile la problemele noastre sunt deja inventate de mult. O sa spuna unii ca da, dar nu se potrivesc la noi in Romania. Ba se potrivesc si inca foarte bine, dar de obicei nu se incearca solutia originala ci una “adaptata” sau “originala” (cum ar fi “democratia originala”) care bineinteles ca nu merge pentru ca s-au luat toate masurile (intentionat sau din prostie) ca sa nu mai mearga.

    Spuneti ca producatorii romani ar trebui sa se asocieze pentru a-i concura pe turci la legume si fructe. Ati vazut vreodata cam la ce scara produc ei legume si fructe? Eu am vazut. Aia nu sunt producatori mici asociati (chestia asta oricum nu functioneaza) ci sunt producatori mari si nu neaparat turci. Au ales sa investeasca in Turcia pentru ca e o tara mare cu pamant ieftin, forta de munca ieftina si mai ales cu o clima care le permite sa produca aproape tot timpul anului. Mai sunt si alte avantaje in Turcia (cum ar fi ca nu-ti fura nimeni recolta de pe camp), dar diferenta de clima este suficienta ca sa ne scoata din competitie. Oricum toata discutia e complet fictiva fiindca tinerii nostri de la sate s-au facut toti doctori si avocati la oras.

  • gabicretu

    @Goe,
    Remarc o anume contradicţie: după ce le ştiţi pe toate mai bine decât oricine, mai susţineţi şi ideea că nu se poate face nimic.
    Cum!? Nici Goe nu poate face ceva!?

  • goe

    @gabi
    Asa e, aveti dreptate. Acum inteleg: Pamantul e plat si PSD reprezinta interesele celor multi si saraci.

  • iceflame

    @ Gabi

    Am un frate la Craiova…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *