Amintiri din lumea de jos

Spun “lumea de jos”, la propriu. La Bruxelles, merg cu metroul in fiecare zi; din necesitate dar si ca o alegere. Acolo, jos, se petrece întâlnirea cu o alta lume; este Belgia reala, cum s-ar spune la noi. Capitalismul triumfator nu se vede pe fetele calatorilor; sau poate tocmai asta se vede, doar ca ei reprezintă cealaltă parte, sunt reprezentanții muncii, nu ai capitalului; este un loc in care poți sa înțelegi cine traieste, de fapt, o criza …  Modelul social european pare destul de zdruncinat când ii privești pe cei ce umplu pana la refuz vagonul.

E dimineața; unii dorm, abia ieșiți din schimbul de noapte, alții motaie in picioare, mai, mai sa-si piardă echilibrul; nici cei care de abia se îndreaptă spre locul de munca nu sunt plini de entuziasm. Au toate vârstele si culorile, sunt pitici si uriași, urâți si frumoși dar mai ales urâți; tinerele cu 90-60-90 nu se deplasează cu metroul sau nu o fac la aceasta ora, deși aici metroul este folosit pe scara larga; snobismul de acasă care le interzice multora sa folosească mijloacele de transport in comun este aproape absent; separarea intre lumea de sus si lumea de jos este prezenta; cei din lumea de sus merg cu metroul la alte ore…

Afara, pe strada, oamenii par mai relaxați, mai zâmbitori decât la noi; jos, este invers; sunt mult mai triști si mai prosti imbracati decât in metroul bucureștean; si metroul este mai urat. Vorbesc intre ei toate limbile pamantului dar nu par a fi turiști decât rareori; imigranți in căutarea paradisului occidental, foarte adesea.

Ieri mi-a atras atenția o păpușica blonda, sa fi avut vreo trei ani, care vorbea intr-una, destul de tare, cu mama ei; vorbea ca un om batran, cu seriozitate pe chip, despre nu știu ce. Indiscreta si intrigata, m-am apropiat sa înțeleg ce preocupări poate avea un copil atât de mic; vorbea romaneste… Am coborât la prima cu o tristețe nedefinita in suflet. M-am simțit responsabila pentru faptul ca acea fetița nu zburda undeva, in satul ei din Ardeal si ca a ajuns un copil maturizat prematur; guvernul nu se simte; nici președintele; parintii fetiței nu au făcut decât sa ii urmeze sfatul; au plecat sa caute o lume mai buna; doar ca locurile disponibile erau numai in lumea de jos…

Urc scările; sunetele unui clarinet aflat in mâinile unui mare artist se revarsă si umplu stația murdara si sufletele calatorilor grăbiți sa nu intarzie undeva. Niciodată nu am ascultat vreo înregistrare de o asemenea calitate muzicala… Aștept cu nerăbdare, in fiecare dimineața sa vad daca este acolo; are bine peste șaptezeci de ani, figura de artist, teancuri de partituri si cânta la metrou; nu vine întotdeauna sau poate canta si in alte stații, după program… Pun, cu sfiala, o moneda in cutie si merg mai departe, încet, încet, ramanand puțin după colt ca sa prelungesc momentul; este ziua mea buna.

Nu am avut curajul niciodată sa mă opresc si sa întreb de ce un artist cu harul lui cânta la metrou. Prefer sa cred ca este un experiment de tipul celui pe care l-au făcut americanii cu Joshua Bell; cel mai apreciat si bine plătit violonist al lumii a cântat o ora la metrou cum numai el știe sa cânte piese minunate; mai nimeni nu s-a oprit sa-l asculte; oamenii aveau alte prioritati; a scos in schimb din buzunare vreo douăzeci de dolari; de obicei, pentru un concert de aceasta durata, primea vreo cincizeci de mii… Mai frumos ar fi însa ca batranul de la Maelbeek sa fie doar un artist excentric care vrea sa imparta bucuria lui de a cânta cu cei din lumea de jos; de multa vreme, la filarmonica vin doar snobii…

Ascultându-l îmi revine in minte un proiect uitat; artiștii care cânta pe strada ar trebui declarați serviciu public si remunerați; este nedrept sa fie tratat drept milog un om care deține o profesie si o exercita bucurându-i pe ceilalți; si acordeonistul tuciuriu care ocupa locul atunci când clarinetistul lipsește o merita; cânta intr-o dimineața o melodie de inima albastra cu adevărata pasiune si virtuozitate; trecătorii erau prea grăbiți ca sa-l asculte dar el cânta in continuare, preocupat. Sa-i fi fost oare dor de tara natala!? Mă îndoiesc deși, cine știe…

16 Replies to “Amintiri din lumea de jos”

  • Bibliotecaru

    Există un serial numit “Fetele Gilmore”. Acţiunea se petrece într-un mic orăşel, Stars Hollow din Connecticut. Acest orăşel are în serial un trubadur, adică un om cu o chitară care apare, din când în când, cântând la colţul străzii. El devine un personaj important în serial în momentul în care apare un al doilea trubadur. El cere consiliului orăşenesc să aibă exclusivitate pe acest post.

    De ce vorbesc despre acest lucru? Pentru că în acel episod se spune un lucru interesant, anume că…
    1. Trubadurul preia pulsul oraşului şi cântă despre oraş.
    2. Trubadurul nu încasează vreun onorariu sau acei bănuţi daţi de trecători.
    3. Trubadurul are rolul unui istoric al societăţii pe care o deserveşte.

    Doamnă Creţu,
    Pentru cel ce cântă, faptul că vă opriţi acolo şi ascultaţi contează poate mai mult decât bănuţul pus în cutie. Cel care ascultă plăteşte un tribut mai mare artistului decât moneda respectivă.

    Data viitoare când îl întâlniţi, scoateţi celularul, filmaţi-l şi, după ce încheie, gratulaţi-l cu aplauze. Sunt convins că nu va fi deranjat, dimpotrivă, îi va face plăcere. Apoi vom putea şi noi să-l ascultăm pe domnul trubadur.

    Dacă artiştii de stradă vor fi reabilitaţi civic… mă apuc să învăţ să cânt la chitară… de data asta cu adevărat.

  • Iceflame

    Buna Gabi.
    Bine ai revenit pe baricada…

  • ggiggi

    Care baricada ? Fii dom’le serios. Ce naiba. E usor sa fii sensibil cand viata a fost asa de darnica cu tine. O balaceala calduta la mal de apa limpede.

  • Iceflame

    @ ggiggi

    Te-ai gandit vreodata ca e cu muuuult mai usor sa pozezi in Gica-Contra? Mereu, indiferent de context, doar asa, fiindca iti place rolul?

  • ggiggi

    @ iceflame
    Ma rog, motivatiile mele sunt mai putin importante. Cred ca mult mai important ar fi daca spun adevarul sa nu. Nu-i asa?

  • ggiggi

    @ Iceflame #2
    Pardon, am apasat “enter” din greseala.
    Doar vroiam sa te rog sa numesti 5 politicieni romani ( post ’89 ) care sunt politicieni din convingere. Doar 2 macar. Unu. Si o sa fiu mai linistit.
    Sa auzim numai de bine

  • Mihai Epure

    gigi’s got a point!!!

  • Mihai Epure

    Gigi, intrebarea ta ar fi valabila pt oriunde in lume nu numai in Romania.Poate parte din cei care se implica in politica la inceput au intentia “la suflet” sa reprezinte masele. Dupa o perioada insa…lupu’si schimba parul si naravul de data asta. De’aia ar fi bine ca termene sa fie introduse: 2-3 termene pt deputat, 1-2 pt senatori. De ce numai presedintele sa aiba termen?
    Postul Dnei Cretu se refera la cu totul altceva nu la politica!!! Este mai mult despre standarde in societate, despre felul cum societatea percepe aceiasi persoana in circumstante diferite, diferenta intre clase sociale samd. Cam asta-i ce vad eu nu cine isi permite sa aiba duiosie sau orice alte sentimente datorita pozitiei sociale. Toate fiintele umane se nasc egal. Cine devii cind esti adult este complet decizia ta. Ignoranta si educatia sint impartite egal fara discriminare. Posibilitati sa devii orice vrei in viata…e mai greu dar exista. Poate trubadurul din metrou este multumit si fericit sa cinte in metrou! Joshua Bell a vrut mai mult, a vrut sa cinte pe scena in fata la o audienta selecta, privilegiata. A fost decizia lui si nimic altceva.
    Tu, Gigi, poti deveni politician si sa reprezinti masele cinstit si corect pina la sfirsitul vietii. Este mai usor insa sa stam pe margine si sa criticam ce fac altii atit timp cit noi nu trebuie sa facem acelasi lucru.

  • Iceflame

    @ ggiggi

    Sa spunem adevarul este intotdeauna important, e prima conditie a unei viitoare constructii durabile.
    Sa presupunem deci ca spui adevarul. Urmeaza si o constructie? Care?
    Cand?
    Cu numitul a cinci politicieni care sa faca politica din convingere e ceva mai complicat,suntem in cautare de asa ceva, nu doar tu sau eu, mai toti romanii…

    Din cand in cand (destul de des in fapt) citesc sau scriu pe acest blog si pe inca vreo doua…E un indiciu?

  • ggiggi

    Domnilor,

    Acest teritoriu virtual sau altele asemanatoare , au fost create pentru ca autorii sa-si exprime parerile, opiniile etc si in acelasi timp sa primeasca, asculte reactiile. Blogosfera este un instrument de manipulare foarte eficient.
    Cu frecventa ma “vantur” pe bloguri de toate “culorile” si nu iert pe nimeni. Ca sa fiu sincer nu am gasit pe cineva care sa ma reprezinte.
    Doar am construit o ierahie a nocivitatii. Iar Dna. Cretu nu este deloc in varful ei. Asta nu inseamna ca nu i-au in considerare ce si cum a facut sau a fost.
    Ce vreau atunci ?
    Simplu de inteles, doar incerc sa le aduc aminte “blogerilor” ce sunt si/sau ce ar trebui sa fie. Eu nu pot si nu vreau sa adopt comportamentul
    cameleonicului Bibliotecar nu supara pe nimeni. Umbla cu manusi si la toaleta. Mai ales, sa nu se murdareasca.
    Eu n-am motive.
    Sa auzim numai de bine,

  • Iceflame

    @ ggiggi

    Deh, fiecare cu parerea lui.
    In privinta Bibliotecarului cel putin, ne situam pe pozitii diametral opuse…
    Pentru mine, faptul ca domnia-sa reuseste sa comunice cu mai multa lume decat o fac altii nu face din el un cameleon ci, mai curand, un bun si foarte documentat purtator de idee/mesaj.

    O ierarhie a nocivitatii ne este utila intr-adevar, altfel nu am putea sa stim, niciodata, de cine si de ce sa ne ferim…

    A persista in zona nocivului insa este foarte periculos;
    riscul este acela al ramanerii in zona negativa, cu consecinte dezastruoase pentru toata lumea…

    Din pacate, personaje de acest tip se afla la carma tarii in acest moment…

    Haideti sa le aratam atat lor cat mai ales noua insine si lumii intregi ca poporul roman e ceva mai destept decat domnii vremelnic inscaunati…

    De aceea cred ca, in acest moment, pe langa ierarhia nocivitatii despre care vorbesti, este necesara o alta ierarhie, una A MERITULUI, in politica si in general…
    Altfel, suntem pierduti. Iremediabil.

    Imagineaza-ti un sat in care s-a daramat podul de peste apa;

    Unii spun ca din cauza primarului, altii ca din cauza jandarmului.
    O alta parte a locuitorilor e de parere (si sustine asta cu argumente) ca padurarul e de vina; a lasat satenii sa incarce carutele prea tare cu lemne si, din cauza asta, podul s-ar fi deteriorat si apoi s-a dus naibii la vale…

    In “filmul” acesta, toata lumea arata cu degetul spre toata lumea si nimeni nu pune mana sa adune piatra langa piatra si sa faca un alt pod…

    Nu ar fi oare mai eficient ca satenii sa isi orienteze cu precadere atentia inspre capacitatea constructiva a fiecaruia dintre membrii comunitatii, sa isi adune fortele si sa incerce sa rezolve cumva problema?
    Defecte avem cu totii. De ce nu am avea si calitati???

  • Bibliotecaru

    🙂
    Am ajuns o problemă în tot spaţiul virtual. Ce mă fac că nu mai se găsesc lame de bărbierit şi nu vreau să-mi tai venele cu cutterul. 😀

  • Iceflame

    @ Biblio

    Hmmmm!

    O lama e mai ieftina decat un cutter.

    Un cutter este mai ieftin decat o pensie.

    Biblio, nu veni cu idei din astea.
    Daca aude Boc, ne trezim maine cu 5 milioane de lame in magazine…

  • emanuel deleanu

    Domnu’ Gicu,

    Sper ca a-ti inteles ca am ales un exemplu doar. Gasit la indemana si cunoscut. La ce ar fi servit sa fac o comparatie cu cineva necunoscut aici ? 😀
    Imi cer iertare daca vi se pare ca am fost grosolan. Niciodata nu doresc asta, dimpotriva. Alta chestie este ca nu reusesc mereu
    Sa auzim numai de bine,

  • Bibliotecaru

    @ Iceflame

    Eu nu-mi pun problema pensiei. Sub nici o formă nu am cum să ajung nici la vechime nici la vârstă. De altfel vine sfârşitul lumii în 2012…

    Mie îmi este milă de domnul Boc. Ce o fi în sufletul lui, numai Dumnezeu ştie. Eu simt că domnul Boc este un banal pion în tot acest joc politic, un actor care se sileşte să nu se prindă nimeni că joacă un rol. Nu m-ar mira să aud, peste un an, că şi domnul Boc avea un mic dosărel pe ţeavă cu care era mânat de la spate.

  • doinas

    Gigi, politica n-ar trebui facuta de placere, de amorul artei, ci din responsabilitate. Si Gabi are dreptate: uitam sa ne bucuram, uitam sa-i apreciem pe cei care ne aduc bucurie, iar asta imi pare grav.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *