• In General
  • pe

Capitalismul gol-golut…

In fiecare an, de Ziua Naționala, găsesc  romani care mai cred ca, nu astăzi, nu mâine, dar poate… in douăzeci de ani, Romania va fi o economie de piața autentica, un stat de drept si o societate democratica, in care fiecare va trai in bunăstare. Ei numesc asta speranța. Eu o numesc iluzie.

Economia de piața este o eticheta recenta pentru o realitate veche care începuse sa miroase prea urat pentru a fi vânduta – capitalism. Este primul produs second-hand pe care  l-am cumpărat după Revoluție deschizând drumul altor produse (inclusiv ideologice) expirate.

 Capitalismul „multilateral dezvoltat” – obiectivul de aur asumat –  nu se va instala niciodată în Romania pentru că nu există așa ceva. Democrația,  statul de drept si bunăstarea socială relativă sunt doar din întâmplare și izolat prezente simultan cu  capitalismul. Exprimându-mă astfel, fac  distincție între sistemul economic capitalist și sistemul social si politic dintr-o tara. Accept, în același timp, o evidenta –  capitalismul tinde să se extindă, dilateze și includă zone din ce în ce mai largi ale societății. Fără rezistentă, el ne poate înghite cu totul, trup si suflet.

 Structurile democratice puternice s-au dezvoltat împotriva capitalului, pentru a-i tempera excesele sau corecta erorile. Astfel au apărut  sindicatele, societatea civila și partidele de stânga; la origine, acestea au fost reprezentante ale muncii in lupta sa cu capitalul; „pragmatismul” s-a dezvoltat pe urma… Intr-un asemenea efort si-a construit presa statutul respectabil, intr-un timp când se accepta cu mai mare ușurință natura de clasă a statului; critica statului si a capitalului mergeau împreuna; este adevărat, nici transformarea presei  în afacere capitalistă – producătoare de bani si atât –  nu se produsese încă. Instituțiile democratice și drepturile sociale nu sunt beneficii ale capitalismului; sunt limitări impuse acestuia; acolo unde s-a reușit! Fără ele, el poate sa se dezvolte mult mai bine si mai repede…

Asta putem observa cu ușurința în „democrația” noastră post-socialistă: aproape totul se vinde si se cumpăra – proprietatea publica, diplome, voturi, putere, influenta, conștiințe… Situația nu este cauzată, cum cred încă unii idealiști ai pieței, de imperfecțiunile capitalismului nostru incipient; dimpotrivă, reprezintă triumful lui absolut; totul devine marfa!   Drept consecința,  supremația politicului (interesele cetății, ale oamenilor) este înlocuita, în mod brutal sau insidios,  cu supremația  economicului (interesele capitalului). 

Fragilitatea democrației romanești o vedem reflectata in politicile promovate. Modificările la Codul muncii apără capitalul în defavoarea angajaților;  bugetul tratează drept povară toate acele sectoare care au fost, deocamdată, parțial protejate de (ne)regulile economiei de piața (educație, sănătate); interesul băncilor si echilibrele macro-economice sunt mai presus decât viața oamenilor si supraviețuirea națiunii; aceasta din urma ar cere mai multe investiții in cultura si o formare a cetățeniei diferita de „cerințele pieței” ; scăderea demografica accentuata ar fi o rațiune pentru protecția suplimentara a mamei si copiilor…   

Un lucru scăpase pana astăzi pieței triumfătoare in Romania –  trupul femeii;  sa ne vindem cu totul, așa cum se vând hot-dogii la coltul străzii, expuse in vitrine de sticla. Vânzarea-cumpărarea  exista si aici, sa ne înțelegem; trista si dureroasa la marginea străzii, cu iluziile sfărâmate in cluburi selecte, deghizata in fel si chip. Totuși, ea este in afara legii.  Este ultimul punct de rezistenta pe care putem sa-l construim; sa nu acceptam ca neregula sa devina regula.

Efortul insistent pe care îl fac reprezentanții puterii pentru legalizarea prostituției nu are motivele umanitare cu care sunt păcăliți sufletiștii; nimeni, de altfel, nu mai maschează intenția; problema este  financiară. Industria ilegală a sexului trebuie albita! Avem un decalaj; alți capitaliști întâi au albit-o,  pe urma au ajuns la putere. Mediul politic nu pare a se opune; este dominat de bărbați (beneficiari) si unii interesați (visând la viitoare profituri). Societatea civila este divizată si oricum nu contează in deciziile puterii.  Se mai împotrivea doar biserica, din motive fără legătură cu instaurarea  societății  de piața; ea contează.

O negociere cu prețul la vedere este însă in curs;  guvernul propune împărțirea profitului (finanțând din bani publici caritatea); mai propune formalizarea parteneriatului intre puterea politica si cea sacerdotala; statul laic rămâne doar un principiu; in tara noastră,  de asta avem principii, sa le încălcăm…  Ministrul finanțelor plusează oferind scutire de impozite pentru puternica întreprindere capitalista a bisericii.

Vânzarea de indulgente este practica veche; a apărut cam odată cu capitalismul. Așteptam cu interes reacția; nu si momentul sfeștaniei de la Crucea de Piatra, reconstruita in centru, drept dovada a trecutului  capitalist recuperat…

 

 

 

 

 

 

27 comentarii la “Capitalismul gol-golut…”

  • emanuel deleanu

    „Democrația, statul de drept si bunăstarea socială relativă sunt doar din întâmplare și izolat prezente simultan cu capitalismul”

    Pai stimata tovarasa profesoara de CSP : cu socialismu´/comunismu´ nu coincide niciodata. S-a dovedit cu prisosinta.
    Cand in Suedia & Scandinavia (de exemplu) a incetat sa existe proprietatea privata de capital ?
    Stiti foarte bine ca in absenta proprietatii private nu exista progres tehnologic,economic etc.
    Atunci ? Incapatinarea tine loc de caracter de multe ori, adevarat 😀
    Sa auzim numai de bine

  • N. Raducanu

    Nu-mi amintesc ca in alti ani, de Ziua Nationala, sa fi citit in presa si pe bloguri atatea articole intristate. Undeva se scrie ca, dupa ce timp de 20 de ani poporul a fost umilit de demagogi si capitalisti, acum deci cat nu e prea tarziu, trebuie reparat mecanismul defect al acestei tari. In alta parte citesc ca este o zi in care pe romani ii uneste suferinta, caci statul – prin administratie, armata si educatie –sufera din greu. Altcineva arata ca 1 decembrie este o zi deprimanta la gandul ca romanii sunt cei ce au facut posibila ascensiunea la putere a unor indivizi incapabili. In alt loc se gaseste nimerit sa se reaminteasca poezia lui Adrian Paunescu “O zi nationala cat o lacrima nationala”.
    Vaicareala fara o incercare de a sugera solutii este insa dovada de neputinta. Iar solutiile constructive nu pot fi gasite recurgand la punerea in vibratie a coardei nationaliste. Ma bucura deci ca, de 1 decembrie, d-na Gabriela Cretu a inteles ca patriotismul poate fi servit si prin sublinierea critica a impasului real in care se gaseste Romania. Anul 2010 este intradevar subiect de amaraciune, dar nu pentru ca la putere nu sunt cei aflati acum in opozitie. Nu suntem nici a doua zi dupa o infrangere pe front sau in urma unui arbitraj international privind teritoriul tarii. Dar e ceva poate mai grav decat asta: este stapanirea societatii, cu forta unei legi de fier, de catre regulile economiei de piata. Este util sa se repete, nu odata, ci de nenumarate ori, ca atunci cand economicul domina politicul, cand proprietatea publica e scoasa la mezat pentru folosul catorva si nu mai este a tuturor, relatiile umane in societate si in familie se pervertesc. Pentru cetatean, soarta tarii in care locuieste devine atunci o problema secundara, suveranitatea – o vorba goala, unitatea natiunii- un bun negociabil. Inspaimantati ca nu cumva sa nu fie acuzati de comunism, social-democratii au uitat ideile radicale ce insufleteau masele cu decenii in urma: egalitatea tuturor in drepturi si datorii, apararea intereselor muncitorimii si taranimii, adica a claselor celor mai dezavantajate, sustinerea ferma a statul laic, combaterea umilirii femeii si copilului, s.a. Inca un motiv de tristete este, pentru mine, si faptul ca sunt inca atat de putini social-democrati care au uitat ca in primul rand trebuie sa fie socialisti. Socialisti ca Serban Voinea, ca I. Nadejde, ca Dobrogeanu-Gherea, ca Ilie Moscovici, ca multi altii…

  • emanuel deleanu

    @ Dnul.Raducanu :
    Pai, ca sa zic asa numai ce am iesit din „iepoca” in care ideile dupa care suspinati erau litera de capatai a guvernantilor !
    Imi venea sa vomit cand il auzem pe ceasca vorbind .
    Si care a fost rezultatul ? Se stingea lumina in tara la 22:00, stateam la coada pentru fratii Petreus , apa calda cand vroia muschii primului secretar si un lung foarte lung etc. Eram tot sclavi, dar mai la propriu . Era interzis sa iesi din tara. Acu’ cel putin iti iei lumea’n cap si gata.
    Am dreptate ? Pai m-ar surprinde sa recunoasteti.
    Cat despre vaicareli si negocierea sociala : sunt produsul „de dupa” .
    Asta e materialul, marfa rezultata in urma celor 50 de ani de indobitoceala, inselaciune, umilire si spalatura de creier.
    Si sunt convins ca a-ti contribuit si dvs. la aceste „succesuri”
    Sa auzim numai debine,

  • Bibliotecaru

    @ Gabriela Creţu
    Aş mai adăuga la ceea ce spuneţi că cea mai specială marfă, mă refer la muncă, este aşa de bine ancorată în economia de piaţă încă se consideră necesară o lege a salarizării unice. Curat economie de piaţă.
    Probabil că viitoare reglementare în spiritul economiei de piaţă va fi mercurialul.

  • Iulian

    O analiza care surpinde aspectele esentiale ale societatii in care traim!
    Felicitari pentru realizare, pacat ca realitatea sociala este dupa cum ati descris-o.

  • Iceflame

    @ emanuel deleanu

    Nu cred ca domnul Raducanu suspina dupa comunismul de tip ceausist.
    Nici Gabi nu cred ca se gandeste la exact acel tip de societate.
    As indrazni sa spun mai curand ca, atat unul cat si celalalt, incearca sa atraga atentia asupra exagerarilor din modul de functionare al societatii romanesti de astazi si sa ii contrapuna lucruri pozitive din celalalt sistem, sau, mai bine zis, vin cu un tip de gandire, hai sa ii spunem „diferita” a lucrurilor, ceva e genul:

    directia in care ne indreptam nu este buna, inainte de asemenea nu prea a fost, haideti sa incercam sa privim fara patima si in mod obiectiv la ambele sisteme si sa luam ce e bun din fiecare.
    Asta mi se pare ca ar incearca sa ne transmita prin interventiile lor.

    Si, daca e sa privim inapoi, in mod obiectiv evident, ce vedem?

    Vedem cum, in ultimii 20 de ani, Romania a fost jefuita sistematic, atat din exterior cat si din interior.
    Mai ales din interior as spune eu, mai ales din exterior par a spune altii…

    Gabi incearca sa ne sugereze ca sistemul capitalist la care am fi aderat fara rezerve ne-a adus aici. Are oarecare dreptate (dupa parerea mea mult mai putina decat incearca sa ne arate) insa asta e doar parerea mea si conteaza mai putin pentru ca, nu-i asa(?), mijloacele de analiza a lucrurilor se afla doar la indemana specialistilor.

    Dupa umila mea parere de nespecialist, situatia in care se afla astazi tara se datoreaza unui cumul de factori intre care, HOTIA CELOR AFLATI LA PUTERE IN ULTIMII 20 DE ANI, indiferent de culoarea politica a acestora, se afla pe primul loc…

  • gabicretzu

    @Pentru toti,
    Exigenta celor 700 de cuvinte in care trebuie sa ma incadrez face ca sa fie nevoie mereu de explicatii; sau poate este chiar in intentie; sa purtam un dialog lamuritor.

    Multumesc celor care ma ajuta sa clarific lucruri prin precizarile lor.De exemplu, analiza politico-morala a lui Iceflame nu contrazice ceea ce am spus; acumularea primitiva a capitalului a fost, in general, o etapa dominata de furt, exploatare, abuz. Nu am fi prin asta vreo exceptie; doar ca am avut doua acumulări primitive – una in secolul 19 si inceputul lui 20, alta dupa 89. Bineinteles, daca nu cadem de acord cu cei care sustin, si nu sunt putini, ca sistemul economic din socialism a fost un capitalism monopolist de stat. Prin anii 80 am fost eu insami o mare sustinatoare a teoriei; rupti oarecum de restul dezbaterilor pe acesta tema, chiar credeam ca am inventat-o…
    Nu as generaliza insa ca furtul si interesul personal in sens…capitalist ne-au dus unde ne-a dus; a fost si multa credinta in anti-utopia capitalista, multe reactii de tipul celor la care recurge Emanuel (care crede ca daca nu este capitalist salbatic, singura solutie este sa fie comunism ceauşist), etc.
    O rescriere echilibrata a trecutului recent este de asemenea necesara; au trecut 20 de ani si istoriile pe care le scriem despre trecutul nostru „comunist” sunt analoagele celor ale lui Roller din anii cinzeci; cu „parere de rau” trebuie sa precizez ca eu am studiat ceva istorie cu vreo 30 de ani mai tarziu si arata altfel, totuşi…

  • peromaneste.com

    Da, ma bucur sa citesc asa ceva! Bucuria nu-i din cauza situatiei, ci a faptului ca sunt cateva minti si voci clare care sa spuna ce si cum.

    Vazand ca Gabriela Cretu este si politician in PSD, mi-as dori ca atunci cand PSD-ul ajunge din nou la vreunul din Palate sa tina cont de lectia portocalie. Asta se aplica si d-lui Nastase, care cred ca are acum tot timpul sa inteleaga cat de greu a fost sa-l suportam ca prim-ministru.

    Mult succes social democratiei autentice si competente, mult succes Gabi Cretu!

    Dinica

  • goe

    Vand poze cu Ceausescu, pret negociabil.

  • gabicretu

    @Goe,
    Dupa cum se poate verifica usor, nu am acceptat reclame comerciale pe acest blog (cu riscul de a avea un trafic mult mai mic, probabil…)
    Din acest motiv, as avea rugamintea ca sa folositi alte spatii pentru reclame!

  • Amy Neagoe

    În cazul în care nu mi-am permis să fac vreodată Advertising cu dumneavoastră personal, dar numai v-am cerut un schimb corect de links în blogroll, eu nefiind membră în P.S.D. şi nemaiavînd de gînd să fiu înscrisă vreodată într-un partid: vă rog să intraţi pe Amycommunications.blogspot.com şi apoi să citiţi continuarea pe Amycommunications.com unde să citiţi de ce anume suntem cum se zice ‘gînd la gînd’. Mulţumesc.

  • goe

    Cred ca am fost prea subtil.

  • goe

    In sfarsit cadem de acord.

    Despre articol numai de bine, ca de obicei, atata doar ca nu inteleg de ce l-ati scris? Politic nu e, ca i-ati facut praf pe toti: pe barbati, pe o anumita categorie de femei, pe popi, pe credinciosi, pe capitalisti… Economic nu e nici atat, desi am impresia ca se vrea. Propagandistic ar putea fi daca am putea da timpul inapoi vreo 25-30 de ani; dar nu putem, asa ca si varianta asta cade. E doar un articol nostalgic. O insulta la adresa mea si a majoritatii romanilor care am indurat frigul, foamea, indobitocirea, umilintele si teroarea in regimul nenorocit dupa care oftati aici, adaugata la insultele la adresa categoriilor pe care le-am insirat mai sus.

    Romania nu este o tara capitalista ci feudal-socialista. Mecanisme feudale + mentalitate socialista/comunista = capitalism romanesc (LOVEle). Original, ca si democratia romaneasca. Un produs marca Ion Iliescu. Ingrediente: mineri, esalonul 2 PCR, securisti, cozi de topor, arome naturale. In interiorul multor companii „capitaliste” din Romania functioneaza comunismul cel mai pur (de la toti dupa posibilitati, fiecaruia dupa nevoi). In restul e putin mai bine, e doar socialism. Eu cred ca v-ati atins scopul, daca nu tinem cont de cine e in fruntea bucatelor. Pentru oameni e tot una, iar asta e tot ce conteaza, nu-i asa?

    Daca tot ati amintit legea muncii, este demonstrat ca protectia exagerata a angajatilor descurajeaza munca, destabilizeaza companiile, ceea ce genereaza reactii in lant care duc toate in final la performanta economica slaba si la saracie. Cu cat protectia e mai puternica cu atat se munceste mai putin si mai prost, pana la deloc sau mai rau. De asemenea schemele de personal sunt foarte greu de gestionat, cresterea e riscanta chiar in conditii favorabile de piata. Firme mici inseamna productivitate scazuta, calitate slaba, conditii de munca proaste, volume mici, probleme de cashflow, nesiguranta pentru angajati si patroni deopotriva. Avem o multime de firmulite care nici nu traiesc nici nu mor si prea putine firme puternice. Asta nu e capitalism, asta e un chin. In Romania nu ai cum sa cresti (ca firma) decat daca ai spatele asigurat (pe filiere feudale) ca sa poti incalca fara frica legile socialiste, votate democratic de aceiasi feudali (direct sau indirect). Ca sa poti cere taxa de protectie trebuie sa creezi un pericol iminent, asa e de cand lumea. Romania fara sistemul feudal intra in colaps, pentru ca legile sunt facute special pentru a functiona cu „contragreutate”; sunt facute doar sa deruteze si sa sperie, nu sa si functioneze. Daca o lege spune ca se taie capul pentru o hartie aruncata pe jos, ce se va intampla? Va fi curatenie? Nu. Se va taia vreun cap? Nu. Se vor da multe spagi? DA. De aceea nu cred ca in Romania se va schimba mare lucru nici in urmatorii 20 de ani, sau 30, sau… ce mai conteaza? Oricum nimeni nu-si bate capul cu probleme de genul asta, discutiile la moda sunt altele. Telectualii dezbat probleme din zona rarefiata a atmosferei, unde nu patrunde tot profanul, politichienii au biznisurile lor, pulimea are rate de platit, viata merge inainte. Eu de acum incolo o sa votez cu ala care promite sa nu schimbe nimic, ca am observat ca toti politicienii sunt mincinosi.

  • goe

    Pe vremea lui ceausescu se muncea 6 zile pe saptamana (48 de ore), nu exista somaj, emigratie, greve, program tv, tentatii, nimic. De aia magazinele erau goale, mancarea pe cartela, se intrerupea curentul cate 3-4 ore pe zi, stateam in frig iarna, aveam ratie de benzina de 15 litri pe luna si multe altele. Un salariu mediu pe vremea aia era echivalentul a $50, un lux fata de Etiopia, Somalia, Congo, unde era vreo $20.
    Dupa studiul la care faceti referire daca in Romania munceau doar 3 oameni cate 100 de ore pe saptamana, iar restul de 20 de milioane erau someri, concluzia era ca romanii muncesc cel mai mult din galaxie.
    Cum interpretati faptul ca desi „muncim” cel mai mult din UE avem cel mai mic PIB pe cap de locuitor (ajustat la puterea de cumparare)?
    Astept cu nerabdare si alte studii care sa demonstreze cum suntem noi nu doar cei mai muncitori ci si cei mai civilizati, cei mai destepti, cei mai frumosi, cei mai educati, cei mai bine imbracati, etc.

  • Bibliotecaru

    @ goe
    Este destul de simplu. Orele de muncă se referă la legislaţie… Dacă s-ar însuma orele de muncă ale tuturor şi apoi s-ar face ore de muncă pe cap de locuitor…

    Avem şomaj mare şi salarii mici (diferenţa de salariu se constituie în profit mare pentru deţinătorul de capital), şi aceasta are un efect dramatic asupra „eficienţei muncii”.

    Dacă s-ar face o statistică a orelor de muncă în sfera productivă pe cap de locuitor, am sta şi mai prost, pentru că românul se ocupă mai mult cu serviciile şi comerţul decât cu producţia de bunuri (iar aceste bunuri vin din import, adică pe seama muncii altora).

    Eu cred că problema sub atenţia politicii româneşti ar trebui să înceapă cu cei care muncesc „pe bune” şi sunt plătiţi „de mizerie”. Statisticile ar trebui lăsate mai la urmă.

  • gabicretzu

    @Biblio,
    Orele nu se referă la legislaţie; este media pe cap de angajat a orelor de muncă prestate (înregistrate); nu include însă munca la negru.
    @Goe,
    O discuţie despre nivelurile şi formele consumului astăzi şi în trecut necesită o analiză mai lungă. Fac totuşi o precizare – în perioada socialistă a existat, în contrapondere la un consum relativ scăzut, o capitalizare ridicată; rata investiţiilor s-a situat în jur de 30% pentru o perioadă foarte mare de timp – aşa s-a făcut electrificarea, infrastructura, s-a industrializat masiv, etc…
    În ultimii 20 de ani ne-am transformat în piaţă; tipul de dezvoltare pe care l-am ales (?!)- bazat pe forţă de muncă prost plătită, exporturi, exploatarea resurselor primare – este de lumea a treia; nu poate produce dezvoltare.
    Polarizarea veniturilor împarte românii în două categorii – cei care cumpără bunuri de lux din import şi cei care cumpără chinezării de doi bani, din import. Asta subminează posibilitatea formării pieţei (cererii) interne şi, drept consecinţă, orice dezvoltare stabilă a IMM-urilor (şi dezvoltarea clasei de mijloc).

    Dacă muncim mult şi avem rezultate slabe, explicaţia stă în alte părţi – nivelul de educaţie şi calificare continuă în care statul nu investeşte,starea de sănătate proastă, nivelul tehnologic mult mai scăzut, structura economiei pe ramuri (47% trăiesc în rural!). Aici suntem tot pe ultimul loc.

    Problema cea mare este însă a întreprinzătorilor, nu a muncitorilor;”ştiinţa” organizării muncii pe care aceştia (nu)o posedă, tratamentul aplicat angajaţilor, programele de perspectivă… Toţi străinii care vin în România remarca cu uimire un lucru – lipsa de respect faţă de angajaţi; ca şi lipsa de respect a guvernului fată de cetateni… Muncitorii care pleacă ajung buni muncitori pe unde muncesc; oamenii de afaceri români care au capacitate managerială reală se numără pe degete…Nu vorbesc de performanţele în exploatarea slabiciunilor naţionale…

  • Bibliotecaru

    @ gabicretzu
    Când vorbeam despre legislaţie mă refeream la sărbătorile legale care oferă zile libere (în România sunt destul de puţine faţă de alte ţări). Altfel, din câte ştiu, legislaţia referitoare la numărul de ore pe săptămână este armonizată european.

  • peromaneste.com

    goe, de ce confunzi socialismul cu ceausismul tarziu? din scrisul tau bag de seama ca nu esti tocmai un fraier, dar de ce iei p’altii de fraieri, ma intreb.

    muncim mult si se alege praful si pentru ca (ne-)au plecat cei care stiau, vroiau, puteau. detalii la blog, nu pentru tine, caci tu esti foarte convins.

  • goe

    @bibliotecarul

    Faceti speculatii cu profitul angajatorilor; daca se produce putin sunt si salarii mici si profituri mici si uneori si pierderi. Ore muncite nu inseamna productie. Dezorganizarea, pregatirea profesionala slaba, dezinteresul si alti factori pot transforma totul intr-o mare pierdere de timp. Ce vroiam eu sa spun e ca protectia excesiva a angajatului ingroapa si mai rau o companie aflata deja in situatia descrisa mai sus. Nu cunosc nici o companie care sa nu se confrunte macar cu o parte din aceste probleme. Chiar si multinationalele au problemele astea in Romania, desi au un management mult mai bun decat companiile romanesti.
    Pretul muncii se face pe piata muncii, care functioneaza ca o bursa. Pentru un angajat ala e (sau ar trebui sa fie) barometrul, nu speculatiile despre cat castiga patronul. Pe mine efectiv nu ma intereseaza cat castiga patronul, eu vreau sa castige cat mai mult si pe mine sa ma plateasca cu maximul de pe piata. Cine nu se multumeste cu atat, e liber sa se faca patron.

    @gabicretu

    Respectul fata de angajati este la fel de mare ca respectul fata de angajatori, fata de participantii la trafic, fata de natura, fata de sine. Toate sunt egale cu zero in Romania, tara in care mai exista un singur fel de respect: respectul de frica. O alta mostenire comunista de care nu reusim sa scapam.
    Spuneti ca romanii functioneaza foarte bine in alte tari, deci problema e in tara. Da si nu. Da, pentru ca managementul in Romania e praf, in general. Asta e doar unul din factori. Nu, pentru ca romanii aia care functioneaza foarte bine in afara au fost selectionati, nu luati la intamplare din piata Obor.

    @peromaneste

    Cei care „stiau, vroiau, puteau” au plecat cumva cu forta, ca asa lasati sa se inteleaga? Si numai asta poate fi explicatia ca ei nu se mai intorc din capitalismul cel inuman. Sesizati contradictia?

  • peromaneste.com

    „au plecat cumva cu forta” sa-i intrebam pe ei. Trebuie ca forta imprejurarilor impinge lumea la asa ceva.

    „ca ei nu se mai intorc din capitalismul cel inuman” capitalismul inuman este cel practicat si raspandit de americani. De ce nu se intaorc? Pentru ca nu-i cheama nimeni!

    Intre razboaie, elita corupta din Romania a inteles ca avea nevoie de ajutor. Ce au facut? Au platit pretul pietii pentru specialisti ce s-au mutat in Romania. Nu vad ca cei de azi sa se dea un centimetru la o parte si sa spuna ca ar avea nevoie de ajutor. Desi sa nu te mire faptul ca un consultant strain ce descaleca la Bucuresti pentru un proiect percepe si 500 euro pe ora. Numai ca asta isi ia banii, da niste formule generice si pleaca. Aia interbelici se mutau cu totul in Romania (de exemplu, vezi cazul Roland Barthes).

    Liderii de la Bucuresti ar trebui sa dea anunturi publicitare in marile ziare ale lumii: Avem nevoie de ajutor! Platim la nivelul pietei. Preferam vorbitori de Romana!

  • Bibliotecaru

    @ goe
    În principiu aveţi dreptate… în realitate însă, ceea ce spuneţi are nevoie de câteva corecţii.

    Mai întâi trebuie să spun că protecţia angajatului este necesară dintr-un motiv simplu, abuzul porneşte întotdeauna de la angajator. Eu nu văd cum angajatul poate abuza de angajator. Ce poate să-i facă, să-i întoarcă mâna la spate? Mai apoi, imensa majoritate a modificărilor Codului Muncii de după revoluţie au făcute pentru a micşora protecţia angajatului. În sfârşit, Codul Munci este un normativ menit să stabilească o relaţie de muncă, dar niciodată angajatul nu poate schimba acest Cod unilateral, în timp ce Guvernul, în calitatea sa de angajator (pentru sectorul bugetar) nu are absolut nici o problemă să-i schimbe prevederile, să-i încalce prevederile prin alte legi, fără nici un fel de consultare, fără nici un fel de procedură menită să întrebe angajaţii, sindicatele, fără nici un fel de negociere, că tot vorbiţi despre o piaţă a muncii…

    Relativ la „Pentru un angajat ala e”. România este astăzi pe o piaţă liberă a muncii la nivel european. Cât timp România era o ţară închisă, piaţa muncii din străinătate nu avea relevanţă, raporturile sociale se închideau între graniţele României. În acest moment însă relevanţa există. Faptul că în România salariile sunt mici, nu au însă legătură cu o negociere a salariului, aşa cum ar trebui să existe într-o societate cu economie de piaţă funcţională. Motivul salariilor mici este că statul plăteşte angajaţilor săi salarii mici. Non-negociabil.
    Anomaliile sunt la tot pasul. Sistemul privat fiind relativ restrâns faţă de cel de stat şi preponderent în domenii care nu necesită înaltă calificare, el a devenit contrabalansat, nu de economie, ci de situaţia salariilor de la stat. Forţele politicilor de dreapta, cele care până mai ieri reproşau stângii şi trecutului socialist al României că doresc egalizarea salariilor, stabilesc astăzi un mercurial al salariilor, prin legea salarizării unice, un raport dintre cel mai mic salariu şi cel mai mare de 1 la 4 (sau aşa ceva, că nu mai ştiu exact cât a rămas). Pe vremea când eram eu proaspăt angajat în societatea socialistă aveam salariul 1100 lei în timp ce un maistru strungar, din acelaşi loc de muncă ca al meu, putea ajunge pe la 4 sau 5 mii de lei. Faptul că „dreapta democrat-liberală” egalizează salariile este un lucru absolut evident şi, desigur, motivul pentru care apar şi alte anomalii, cum ar fi salarii extrem de mici pentru profesorii sau doctorii la început de carieră. Eu nu voi spune dacă este bine sau rău, este totuşi o anomalie

    În sfârşit, aş vrea să mă întorc la „Pe mine efectiv nu ma intereseaza cat castiga patronul, eu vreau sa castige cat mai mult si pe mine sa ma plateasca cu maximul de pe piata.”
    Nici pe mine nu mă interesează cât câştigă patronul. Ceea ce vroiam eu să subliniez este că patronul câştigă, pe lângă profitul pe care îl scoate oriunde în Europa, în plus şi pe seama salariilor muncitorilor. Situaţia este asemănătoare cu firmele ce folosesc emigranţi ilegali în SUA. Sclavia muncitorilor reprezintă profituri uriaşe, aşa a început „lupta de clasă la sfârşit de secul XIX”.

    O fabrică cu 100 de angajaţi care-şi plăteşte în România angajaţii cu 1000 de euro mai puţin decât în Franţa (pun aici şi sumele datorate statului din partea firmei, aşa că diferenţele pot fi cu mult mai mari), va avea un profit de 100 de mii de euro pe lună, un milion de euro pe lună pe an în plus faţă de firma din Franţa. Pe o piaţă unică europeană avem deci un dezechilibru de profit. Problema este că acest profit nu se întoarce în firmă, prin reinvestire, ci, de regulă, este consumat de patron în interes propriu, dat ca dividente. Astfel profitul nu se traduce printr-o creştere economică care, la rândul ei, să se transforme printr-un „mai bine” pentru cetăţeni.

    Finalul? Nu te poţi face patron pentru că nu ai capital. Nu ai capital eşti obligat să faci banii devenind angajat. Devenind angajat vei fi indefinit sărac.

  • doinas

    Nici eu nu sunt de acord cu Goe.

    Si nu inteleg, la el ca si la altii, teoria cu „mai mare, mai mult = mai bun”. Opinia mea despre o societate/economie normale nu duce la dezumanizarea relatiei economice.

    Adica, voi prefera sa-mi cunosc coafeza, si, daca mi-as permite sa mananc in oras, as vrea sa-i cunosc pe cei care-mi pregatesc mancarea. Imi place sa-mi cunosc medicul de familie si chem acelasi mester la televizor de cand am gasit unul care sa vina cand il chem si sa-mi rezolve problema.Imi place sa am numerele lor de telefon in agenda, si sa-i sun de ziua numelui sau sa le trimit o felicitare de sarbatori. Si merg, de regula, la magazine in care imi plac vanzatorii…E adevarat, nu-i stiu pe cei care mi-au facut masina, dar cunosc pe cel care mi-o intretine.

    Capitalismul diminueaza pana la anulare relatia mea (consumator), cu producatorul. Nu stiu cine este producatorul/capitalistul care a investit in ceva. Daca as sti, poate as incerca sa-l sanctionez boicotandu-i produsele cand as crede ca greseste.

    Impersonalizarea/depersonalizarea capitalului ma face sa ma simt neputincioasa.

  • Iceflame

    De plecarea romanilor in strainatate si de ramanerea acestora acolo, fie temporar, fie pentru totdeauna, nu DOAR salariul „mic-mic si bleg” din tara este de vina.
    Si nici prea multele ore de munca sau prea putinele de odihna din Romania.

    Sa nu uitam restul motivelor care contribuie la luarea unei asemenea decizii.
    Faptul ca la nivelul romanului de rand exista un sentiment de insecuritate legat de prezentul si viitorul fiecaruia nu mai constitui o noutate pentru nimeni.
    O serie intreaga de factori a determinat aparitia acestei senzatii, aceeasi factori (plus altii) contribuie la acutizarea groaznicului sentiment. Cateva exemple:

    -Legislatie

    Multe din elementele care compun legislatia romaneasca actuala sunt incoerente si contradictorii, multe legi sunt „interpretabile” dincolo de limitele normale, exista mereu acea portita de fuga, acea chichita legislativa la indemana individului abil aflat „pe functie” fapt care conduce in mod automat la un grad ridicat de dependenta al cetateanului de „bunavointa” celor care ar trebui sa aplice aceste legi in mod normal, egal si nediscriminatoriu. Pasul urmator, logic si firesc; spaga, spaga ca regula nu ca exceptie…

    -Politica de rudenie-cumetrie-abuz;

    incepand cu guvernul, diplomatia si serviciile speciale, trecand prin sinistra increngatura compusa din justitie-politie-lume interlopa si terminand cu ultimul consiliu local de pe teritoriul Romaniei, totul, dar absolut totul se substituie unor legi nescrise dar deosebit de eficiente.
    Eficiente in sensul imbogatirii unor inconstienti.
    In contextul dat, distrugerea Romaniei actuale si compromiterea unor sanse reale de revenire a tarii intr-un viitor mai mult sau mai putin indepartat nu conteaza deloc sau aproape deloc.
    Singurul lucru care conteaza pentru acesti asasini ai sperantelor noastre este asigurarea de bani pentru viitorul lor si al odraslelor lor. Si ce daca e distrusa Romania? Nici o problema, domniile lor pot peca oricand in Austria, cu odrasle cu tot. Conturile lor din Elvetia le permit asta. Noua nu prea…

    – sistem de sanatate feudal, in sensul de „fiecare cu feuda lui”
    (valabil cu mici si din ce in ce mai rare exceptii)

    Unitatile spitalicesti din Romania s-au transformat incet-incet in feudele unor „manageri competenti” sub conducerea „shogunului” de la minister; ca e roman sau ungur asta chiar nu mai conteaza.
    Basca acele cadre medicale corupte si hraparete, personaje cu adevarat nesimtite si de un cinism rar intalnit nu doar in Europa ci in intreaga lume;
    acestora trebuie SA LE DAI DOAR CA SA SE UITE LA TINE , ca sa te bage in seama.
    Si asta e doar primul pas; consultul si mult visatul tratament fiind proceduri ulterioare, alte costuri, alte distractii…

    Romanul este tratat in Romania ca extraterestru si nu ca platitor de impozite si taxe.

    Mai mult; in aberatia numita „sistem sanitar romanesc”, plata cu viata tinde sa devina ceva obisnuit.

    In acest sens, mi-as permite sa le sugerez guvernantilor ca, pe langa cardul de sanatate (stiti dumneavoastra care, cel ce ne da dreptul de a nu avea nici un drept in spitalele romanesti) sa devina obligatorie posesia a inca doua carduri: unul bancar si altul vital, adica de viata.
    In lipsa unuia, pac, platim cu celalalt…
    Asta se intampla oricum in realitate, ma gandesc insa ca oficializarea sistemului ar putea ajuta in procesul de „modernizare a statului”.
    Deh, o fi mai simplu de „modernizat” o populatie mica decat una atat de mare si mai usor de platit pensiile celor care se incapataneaza totusi sa traiasca…

    Daca ar fi sa caricaturizez un pic situatia, in anii care vin, scena tipica de functionare a sistemului de sanatate romanesc ar putea fi urmatoarea:

    echipaje mixte de medici si asistenti cu mutre de satrapi, alergand cu ambulanta in regim de urgenta (girofaruri, sirene, etc) in spatele romanilor care fug disperati ca sa nu fie prinsi si „tratati” in sistem…

    Bineinteles ca ma refer la cei care ar poseda cele trei tipuri de card, restul, nefiind „interesanti”.

    In concluzie, in tara noastra, clasa politica a elaborat si pus in aplicare in decursul ultimilor 20 de ani legi care sa serveasca in primul rand imbogatirii unora.
    Chestia cu nivelul de trai al romanului de rand si al viitorului tarii a trecut intotdeauna pe locul doi, trei, sau…mai incolo.

    Astazi de exemplu, in cursul acestei guvernari portocalii a lui Basescu and Comp., am senzatia ca preocuparea pentru nivelul de viata al celor multi si al viitorului Romaniei in general se afla pe ultimul loc, desfiintabil si acesta din motive de criza si austeritate.

    Cum care criza si care austeritate? Criza mamii lor de prosti si austeritatea mamii lor de idioti, ca despre ele vorbim.

    Oricum ar fi si orice s-ar intampla, eu va doresc tuturor sa traiti bine. Pentru asta insa, beliti bine ochii si VOTATI BINE data viitoare, votati proiecte si nu oameni sau partide, apoi ramaneti aproape si urmariti daca proiectul este sau nu pus in aplicare de catre promitent…
    Pentru cei care nu sunt dispusi sa beleasca ochii nici de data asta, sunt liberi sa faca ceea ce le mai ramane de facut in atari situatie, stiti dumneavoastra mai bine cum se spune in popor, ca doar noi suntem poporul, nu-i asa?

  • emanuel deleanu

    @ Doina
    In economia socialista ii stiai pe cei care faceau produsele ? Era mai humana relatia ? Doamna suntem condamnati, unii pe merit altii din greseala. Pe dumneata te-au iertat timpurile, n-ar trebui sa mai si faci parada pe chestia asta.
    Sarut mana,

  • gabicretu

    Peter,
    verific posibilitatea! La acest post se poate.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *