Cazul DSK nu este despre DSK; este despre noi

Știrea este de top; “șeful” FMI a fost arestat la New York pentru tentativă de viol și agresiune sexuală. Urât. Nu voiam să se întâmple astfel dar, admit, mă simt cumva eliberată; motivul are puțină legătură cu feminismul și dorința de dreptate. Pentru orice om de stânga era însă evident că DSK – numele i-a fost transformat, ca JFK, într-o marcă – nu era altceva decât un cal troian; un neo conservator ultraliberal, apropiat oligarhiei franceze, era pe cale să devină candidatul Partidului Socialist la președinția Franței. Toată forțele Dreaptei s-au străduit să-l transforme în preferatul Stângii; s-au plătit sondaje după sondaje în care DSK apărea drept câștigător al primarelor socialiste; la cele anterioare reușise să obțină doar 20% dintre voturile membrilor și simpatizanților; Segolene Royal primise peste 60%.

Bineînțeles, între timp, a avut mai multă vizibilitate, dacă directorul FMI poate fi considerat mai important decât un ministrul de finanțe chiar și în Franța. Bineînțeles, naționalismul francez reacționează pozitiv la prezența unui compatriot într-un punct cheie al deciziei la nivel global. Bineînțeles, între timp, a venit criza; dragostea pentru politici neoliberale și exponenții lor în timp de criză crește substanțial, se pare… Cu toate acestea sau, mai ales, din cauza acestor argumente, într-o perioadă în care statul social este sub asediu, eventualitatea virării socialiștilor mai spre dreapta decât ajunseseră pe vremea lui Lionel Jospin nu era doar un mare risc; ar fi fost o sinucidere pentru Stânga franceză și pentru ceea ce numim model social european.

Există voci care consideră că în ultimii ani, în mandatul lui Dominique Strauss Kahn, ceva s-a schimbat totuși ceva în activitatea FMI. Este un adevăr în această credință; sintetic, s-au pus bazele unui proces de accelerare a convergenței dintre țările sărace și cele bogate; lucrul ar fi pozitiv dacă nu s-ar face într-o manieră inversă decât mulți ar dori-o; nu se apropie țările mai puțin avansate de cele care sunt repere ale dezvoltării; lucrurile, cel puțin în plan social, se petrec invers.

Nimeni nu se îndoiește că Fondul Monetar Internațional a fost agentul victoriei globalizării neo-liberale; a fost promotorul unor politici care au servit foarte îndoielnic țărilor cu care instituția a încheiat acorduri, atunci când nu au deservit de o manieră strigătoare la cer; în schimb, a favorizat expansiunea corporațiilor occidentale și le-a permis acestora să preia controlul asupra unor sectoare importante ale economiei din țările în curs de dezvoltare; a reușit să distrugă, de asemenea, uneori în asociere cu Banca Mondială, politicile și serviciile sociale încă fragile din aceste state.

Noutatea este că politicile rezervate până recent țărilor în curs de dezvoltare care încheiau acorduri cu FMI sunt preconizate a se extinde și în Europa; se extind și în Europa! Nu este vorba de țări precum România, care a avut mereu același tratament cu țările lumii a treia; privatizările serviciilor publice, reformele sistemelor de pensii și ale pieței muncii, , insistența pe echilibrele macro-economice în detrimentul celor micro-economice, restructurările, sunt pe agenda politică a țărilor europene dezvoltate, care, până recent, erau promotoare ale unui model social de invidiat; schimbările se petrec cu suportul tehnic (transformat în sprijin politic) al Fondului Monetar Internațional; cei care cunosc politica franceză pot dovedi pas cu pas unitatea dintre FMI-ul lui DSK și guvernul de dreapta aflat la putere.

Nu vreau să sugerez că există o justiție imanentă care l-ar face astfel să plătescă acum pentru multele sale păcate anterioare; deciziile cu impact social catastrofal nu figurează pe lista infracțiunilor. Ceea ce vreau să subliniez – a câta oară!? – este fragilitatea criteriilor folosite în aprecierea celor pe care îi considerăm mari în politică; cazul lui DSK nu este izolat. Un fost președinte de stat tocmai a fost condamnat la șapte ani de închisoare pentru o acuzație similară; mulți minimalizează cazul pentru că ar fi …larg răspândit.

Violul este simbolic legat de voința de exercitare a puterii și de dominarea celorlalți. Excesele – cum ne arată la televizor Berlusconi și alții – au aceeași sursă. Nu vreau să fac psihanaliză; mă întreb doar dacă prezența unor asemenea comportamente în politică nu este greșeala noastră; o majoritate îi preferă pe cei care iubesc puterea, nu pe cei care iubesc oamenii; în asta stă marele pericol de care, de altfel, nu încetăm să ne plângem. Decât să ne plângem, ar fi mai eficient să schimbăm criteriile de apreciere; altfel, vom avea în continuare stăpâni în loc de reprezentanți; și, vai de cei care sunt stăpâniți de unii care nu sunt capabili să se stăpânească măcar pe ei înșiși!

31 Replies to “Cazul DSK nu este despre DSK; este despre noi”

  • Peter Gluck

    @Gabi- nu pun la indoiala nici o virgula din cele scrise de tine, dar oare DSK nu a fost atras intr-o capcana? Totul e suspect in afacerea asta.

  • gabicretu

    @Peter,
    Problema pe care o ridic nu e juridică; e politică. De dovezi să se ocupe procurorii.
    Iar de căzut, nu cădem decât în capcanele în care suntem dispuși să o facem.
    Nu știu dacă este adevărat. Știu însă că este foarte credibil, cunoscând istoria personajului; și cunoscând istoria femeilor… În plus, nu văd nevoia unor conspirații; este un tip de interpretare în care se acordă indivizilor/personalităților un rol mult mai mare decât cel pe care îl pot juca (chiar și dacă ar vrea); istorie de dreapta, ce să facem, asta este lumea în care trăim…
    Nu mă miră însă comentariile românilor solidari cu agresorul(presupus)și suspicioși cu victima (presupusă); este tocmai ceea ce spuneam – fascinația puterii (trăsătură tipică dreptei…). Trăiesc într-o țară de dreapta, ce să fac…
    Nici măcar un pic de solidaritate cu victima (ca de la victimă la victimă; noi, a FMI, ea a lui DSK). Asta e…

  • Peter Gluck

    @Gabi- sunt neobisnuit de imun la teoriile conspiratiei, promovez aceea
    regula a lui Cipolla care spune ca prostia cuiva e independenta de ORICE alt calitate a sa- si daca daoman camerista e intradevar victima, o compatimesc sincer si zic ca marlanul trebuie aranjat si pedepsit. Marturisesc ca scriu o conferinta NEW ENERGY si cazul asta e la periferia atentiei (sau invers)
    pentru mine.Dar Detaliile – cate le prind. sunt al naibii de ciudate.E posibil ca cineva. stiind cat de habauc e DSK a vrut sa-i faca felul. Nu merge cu inchisoarea, il umplem de SIDA… Allah stie?!

    Apropo sambata vine Ziua Judecatii de Apoi- de asta data e sigur. Sunt tare curios ce va zice Family Radio daca totusi soseste 22 mai?

  • gabicretu

    @Peter,
    Mult succes în problema energiei; scrisului despre.
    Îți pot garanta (trebuie să mă crezi pe cuvânt!) că lumea, cu sau fără DSK la FMI, va merge în aceeași direcție. Din păcate…

  • N. Raducanu

    Editorialul de astazi abordeaza foarte succint mai multe probleme politice importante, dintre care cea a persoanei lui D. Strauss-Kahn pare oarecum de detaliu. Una dintre ele este cea a rolului FMI in economia mondiala, tema care ar merita ample articole critice insotite de cifre. Cronica Romana este una dintre putinele publicatii care a reflectat anumite aspecte ale efectelor acestei politici privind tara noastra. Dar mi se pare exagerat sa reducem rolul acestei institutii la cel jucat in fruntea ei de DSK.
    FMI, creat in 1946, a avut de atunci 10 directori, toti toti cu vederi liberal-conservatoare de dreapta. Printre ei si “socialistul” Dominique Stauss-Kahn, ce a ocupat in 2007 acest post (retribuit cu 315.000 euro anual), dar care in fond este un ultra-liberal neo-conservator. Oricine va fi numit in locul lui in aceasta functie, nu va canta decat acelasi cantec, deoarece FMI e o institutie incorsetata in structuri sclerozate, ce favorizeaza de decenii doar economia tarilor desvoltate, in dauna celor sarace. DSK era insa omul potrivit pentru asta. In Franta, ca ministru de finante si apropiat patronatului, el a fortat privatizarea multor companii importante (France-Telecom, Credit-Lyonnais, Arcelor, Thomson, Aerospatiale, etc.), s-a opus la reducerea regimului de munca la 35 ore saptamanal, a staruit pentru sporirea cu doi ani a varstei iesirii la pensie, etc. Dar el a fost nevoit sa-si dea demisia din guvern dupa ce a fost implicat in cateva afaceri dubioase. In probleme de politica externa, el a sustinut interventia americana in Irak si s-a declarat in favoarea unui eventual atac militar contra Iranului. Evreu practicant, sionist militant si activ aparator al politicii Israelului, el declara in 1991: “Orice evreu din diaspora trebuie ca, oriunde poate, sa sprijine Israelul. (…) In functiile pe care le am si in viata de toate zilele, incerc sa fac astfel incat sa depun si eu o mica piatra la ridicarea edificiului Israelului”. Ajunge la conducerea FMI cu sprijinul lui Nicolas Sarkozy si al lui Jean-Claude Juncker (prim-ministru al Luxemburgului), desi acestia sunt din partide opuse PS. Iar in ultimele luni, o propaganda intensa (presa, carti, emisiuni televizate), l-a prezentat pe DSK drept singurul om al “stangii social-democrate” capabil sa-l infranga pe Sarkozy la alegerile prezidentiale din 2012.
    Nu am pomenit in cele de mai sus nimic despre cateva scandaluri, repede inabusite, ce i-au facut pe unii sa-i confere lui DSK renumele de obsedat sexual. Dar felul in care s-a desfasurat arestarea lui suscita intrebari. Sa fie inca o dovada a caracterului egalitarist al justitiei americane, ce aplica legea fara nici un discernamant, la simpla reclamatie a unei pretinse victime? Premisa de nevinovatie a celui acuzat, in vigoare in dreptul european, nu este compromisa atunci cand acesta este dus cu catuse la maini in fata judecatorului, dar mai ales in fata presei, care l-a si prezentat ca un fel de “serial-killer”? Ce sistem judiciar este acela in care oricine poate acuza pe un altul de crima, acestuia din urma revenindu-i sarcina de a aduce dovezi pentru a se disculpa? Si ar mai fi si alte aspecte de discutat, caci pentru omul de pe strada DSK este francez si este socialist. Din asta ceva de pierdut are prestigiul Frantei, deci si Europa, dar desigur si ceeace inca poarta numele de stanga. Oare asta face ca acest caz despre DSK sa fie si “despre noi”? Cine suntem in fond “noi”?

  • Bibliotecaru

    În cazul Argentinei nu mai este vorba de teoria conspiraţiei, dovezile sunt foarte clare. Argentina a avut un parcurs atât de asemănător cu al nostru încât m-a speriat. Evident, românii nu s-au deranjat să înveţe din păţania Argentinei şi ne pregătim, cu tot cu România, să atingem nivelul din 2001 al acestei ţări.

    http://bibliotecarul.blogspot.com/2011/05/al-treilea-mandat-sau-printre-sicrie.html

  • Bibliotecaru

    Şi dacă tot am ajuns la acest nivel, trebuie spus că vroiam şi eu să spun câte ceva despre dimensiunea juridică a arestării… Vroiam să ajung la o paralelă a încălcării teritoriul francez pentru a prinde “violatorul FMI”, destul de asemănătoare cu incursiunea de pedepsire a “teroristul Qaeda”. Dar dacă nu vorbim despre dimensiunea juridică, am să revin la politică făcând o legătură între Statele Unite, principalul “partener” FMI, şi soluţia anti-criză a preşedintelui American, extrem de asemănătoare cu a României, “Mai mulţi bani, mai multe împrumuturi!”…

    http://bibliotecarul.blogspot.com/2011/05/statele-unite-datoreaza-lumii-un-de.html

  • berenger

    oarecum off-topic, vad ca autoarea foloseste termenul (in mod ironic si persiflator) de neo-liberal. o intreb pe ea si pe toti cei care il folosesc, daca nu cumva e absurd sa numesti neo- pe un adept a ceva clasic (deci vechi). (in contextul asta imi amintesc si de replica lui schumpeter referitoare la luarea cu de-a sila in posesie a termenului de liberalism de catre neaveniti: ”ca suprem, chiar daca neintentionat compliment pe care i l-au putut aduce, dusmanii sistemului bazat pe intreprinderea particularea s-au gandit ca este intelept sasi insuseasca numele de liberalism”)

  • gabicretu

    @Berenger,
    Din ce anume s-a dedus tonul ironic/persiflator!? Îl folosesc în modul cel mai serios și desemnând exact ceea ce se desemnează prin el în teoria politică și economică contemporană; mă îndoiesc de faptul că neo-liberalismul ar fi același lucru cu liberalismul; mai curând s-ar putea argumenta o ruptură între ele…

  • berenger

    in gura unui om al stangii, termenul de neo-liberalism e tratat totdeauna de sus, de parca este cumva intruparea raului absolut: doctrina burghezilor egoisti, cinici si exploatatori. acel neo- transmite mesajul de ceva pripit, facut in graba, pe cale de consecinta, superficial. asta e motivul pentru care stanga il foloseste cu obstinatie, dupa ce a deturnat sensul initial.
    bun, dincolo de asta: eu exact problema asta o puneam, in raspar cu toata teoria contemporana din cele mai serioase tratate: in conditiile in care neoliberalismul inseamna reiterarea principiilor clasice ale liberalismului, iar asa numitul liberalism contemporan este, de fapt, un socialismm adaptat viziunii anglo-saxone, in primul rand, dar, prin extrapolare, intregii gandiri occidentale, nu ne aflam intr-o adevarata absurditate terminologica? de ce eu, liberal convins, trebuie sa fiu catalogat ca ”neo-liberal” sau, mai rau, libertarian (alta absurditate), pe cand un adept al interventionismului e catalogat ca liberal, in raspar cu tot ceea ce spune traditia liberala, ce vorbeste tocmai de limitarea puterii statului?

  • peromaneste

    Bravo, Gabriela!

    Vad ca tu si editorialistul ‘Cronicii romane’ ramaneti la inaltime.

    Iata ca am aflat si eu ceva azi: “Toată forțele Dreaptei s-au străduit să-l transforme în preferatul Stângii; s-au plătit sondaje după sondaje în care DSK apărea drept câștigător al primarelor socialiste; la cele anterioare reușise să obțină doar 20% dintre voturile membrilor și simpatizanților; Segolene Royal primise peste 60%”. Interesant!

    Numai ca daca e asa cum spui, ce te mai intrebi in ultimul paragraf de ce alegem asa prost? Retorici, amandoi, stiu…

    Hai sa-ncerc sa sparg retorica din partea-mi: S-a sleit lumea’n bunastare si prosteala, Gabriela. Daca nu cream alternative, in loc sa ne chinuim cu resuscitarea unui hoit, cel putin pentru noi romanii, anii lui Ceausescu vor de veni intr-adevar de aur…

    Intr-alta ordine de idei, m-am bucurat sa vad cum Adrian nastase a luat pozitie publica (nu oficiala, din pacate) impotriuva programului FMI pe blogul sau. Sunt sperante.

  • gabicretu

    @Berenger,
    As putea să știu de anume (cunoaștere sau experiență) justifică aprecierea privind felul în care vorbesc cei de stânga despre neoliberalism!? În afară de evaluări (mai mult sau mai puțin subiective) pe lume există și descrieri și explicații. Despre diferența dintre liberalism și neo-liberalism recomand cu căldură o carte – Neoliberalism – version francaise. Histoire d’une ideologie politique (Francois Denord se numeste autorul). Nu se referă la Franța; Franța este doar pretext.
    Cât despre identificarea liberalismului cu limitarea puterii statului și punct, este o sărăcire fără limite… Nu de alta, dar prin zona noastră liberalii sunt constructorii statelor naționale moderne, în foarte mare măsură…

  • Bibliotecaru

    Eu nu cred că mai există astăzi partide liberale clasice, cred că toate sunt neo-liberare. Motivul este simplu, cam toate constituţiile obligă liberalismul la o dimensiune socială care le transformă în neo-liberale, fie că vor, fie că nu vor.

    Pe de altă parte, dacă liberalismul modern este mai spre centru decât liberalismul clasic, nici socialismul modern nu are legătură cu societatea socialistă clasică de pe vremea partidelor unic comuniste, ci este mai spre centru.

    Istoria a mai restrâns eşichierul politic, concentrându-l spre centru. Evoluţia societăţilor mondiale conduce la o listă de principii, din punct de vedere social legate de democraţie şi, din punct de vedere economic, legat de economia de piaţă, care apropie toate doctrinele.

    Greşesc?

  • gabicretu

    @Biblio,
    Da! Ideea concentrării la centru este o pură dorință de dictatură și unanimitate; nu spun că este conștientă la cei care circulă ideea; la cei care o lansează, da!
    Centrul politic nu există autonom; el este rezultanta pozițiilor diferite, extremelor, dacă vrei. Dacă ele nu există, este partidul unic (eventual în mai multe variante).
    Ceea ce se întâmplă astăzi nu este o migrare spre centru a diferitelor doctrine ci dominarea uneia singure care a învins (uneori lucrând din interior) alte doctrine. Faptul că participarea politică a scăzut catastrofal, la jumătate sau chiar mai puțin, este dovadă a ceea ce spun; fiind o singură doctrină, oamenii nu se mai simt reprezentați și nu mai votează…

  • berenger

    impresia ca sensul de neo-liberal este, in ochii stangii, unul peiorativ imi este confirmata de tone de carti, articole, dar si atitudini clare ale oamenilor stangii. sunt subiective, bineinteles, dar tocmai asta reclam eu.
    cat despre denord, recunosc, nu l-am citit, insa din ce vad ca-mi ofera goagalul, el are explicatia aia banala, hayek invins de keynes, apoi revigorarea odata cu nixon si tatcher. evolutia e interpretata gresit insa pentru ca ceea ce s-a intamplat in politica anglo-saxona in anii 80 nu e o revigorare a liberalismului clasic, ci e vorba de un neo-conservatorism, termen care chiar are sens, pentru ca e total diferit de conservatorismul lui burke, de exemplu, desi se revendica de la el. in aceeasi nota este gresita si interpretarea lui fukuayama asupra sfarsitului istoriei ca victorie a liberalismului, acesta avand, de fapt, o viziune neoconservatoare, de victorie (prin forta chiar, asa cum le place neocon-ilor) a democratiei liberale, ceea ce e cu totul altceva. oricum, chiar daca interpretarea lui denord ar fi corecta, nu explica aberatia terminologica a transferului de sens in sanul liberalismului.
    iar schimbarea nu vine de acolo, ci din mutatia facuta de rawls, ca si de gray sau rorty, de la liberalismul ”comprehensiv” la cel ”politic” sau ”agonistic”. dominatia ”nomenklaturii academice anglo-saxone” (termenul nu-mi apartine, e al lui gray, unul din membrii ei) a dus la mutatia asta terminologica, mutatie ce, repet, e absurda.

    bibliotecarule, ce sa-ti spun, din punctul meu de vedere, nu mai exista nicaieri in lume partide liberale, iar asta e una din marile probleme ale civilizatiei occidentale, faptul ca a cam uitat ca libertatea ofera si egalitate si justitie sociala. in lipsa si acestea dispar.

  • berenger

    a, inca ceva. bineinteles ca viziunea liberalismului ca limitare a puterii satului e superficiala, dar nu scriem tratate aici, ci suntem la o bere virtuala. INSA nu mai exista liberalism in absenta discursului despre limitarea puterii

  • Bibliotecaru

    @ gabicretu

    😀 Va trebui să fiu lung…

    Păi şi eu spuneam că avem o migraţie a limitelor, stânga de azi numai este comunismul de ieri, ci social-democraţia, dreapta de azi nu mai este liberalismul, ci neo-liberalismul, sau liberalismul social.

    Constituţiile moderne definesc constituţional valorile democratice şi economia de piaţă ca o realitate evidentă a acestei lumi. În concluzie este clar că, cel puţin juridic, nu mai putem vorbi nici de statul minimal şi nici de statul paternal. Lumea de astăzi este altă lume decât cea de acum 150 de ani sau 100 de ani. Între timp societatea a trecut prin câteva experienţe neplăcute, şi de partea dreptei, şi de partea stângii. Istoria a eliminat deci anumite “excese” şi a construit noi societăţi în jurul unor adevăruri considerate inalienabile adoptate drept coduri internaţionale.

    Eu nu aş spune că centrul este o cale de mijloc, aş spune că centrul este o reacţie de moderaţie. Eu, de exemplu, consider că principiile populare europene (căci nu putem vorbi despre o doctrină), fiind născute din creştin-democraţie, fiind deci o poziţie de moderaţie, fără dimensiuni de dreapta sau de stânga, sunt deci de centru.

    Eu spuneam că atât stânga cât şi dreapta şi-au limitat elementele de exprimare, diferenţele sunt mult mai reduse decât acum 50 de ani. Personal cred că este bine aşa, pentru că permite alternanţa la Guvernare fără şocuri.

    Desigur, adevărata problemă a României este că preşedintele are o influenţă prea mare asupra premierului şi că Parlamentul este condiţionat de Guvern. În mod normal, pornind de la principiul separaţiei puterilor statului, nu ar trebui să fie parlamentari “cu mâna la chipiu”. Cu atât mai mult parlamentarii nu ar trebui să se împartă în “Putere” şi “Opoziţie”. Din păcate partidele politice româneşti (şi de oriunde) nu sunt grupări în jurul principiilor, ci, mai mult sau mai puţin, grupări de interese… Aceasta deschide drumul spre dictatură, şi nu doctrina. Dacă noi nu am avea un premier care ascultă de preşedinte, nu am avea parlamentari care sunt cu mâna la chipiu şi care oferă siguranţă unor guvernaţi orice ar face… cu siguranţă că nici despre pericolul dictaturii nu am putea vorbi. Iată, în primii patru ani de “mandat Traian Băsescu”, nimeni nu se putea gândi la dictatură. Numai suportul parlamentar poate construi într-o democraţia condiţiile dictaturii.

  • Bibliotecaru

    @ berenger
    La nivel mondial există o cădere a civilizaţiei. Oamenii vor începe să trăiască din ce în ce mai rău. Oricine se aşteaptă ca omenirea să iasă din criză este un căutător de fata morgana. Nu mai există o ieşire din criză, cel puţin nu o ieşire la situaţia de dinainte de criză, pentru că deja banii nu mai pot cumpăra. Previziunea mea este că statul va fi în următorul secol din ce în ce mai puternic, că va poseda toate domeniile sensibile, începând cu energia… după care se va ajunge la o populaţie mondială de 100 de milioane subjugată de un guvern unic mondial. Numai aparent este vorba despre o criză financiară, în realitate este o criză a epuizării resurselor. Va fi de ales, sau reducerea bruscă (cruntă) a nivelului de trai până se întoarce istoria pe la 1600, sau se va reduce populaţia mondială pentru a menţine nivelul de trai actual încă câteva secole.

    Putem discuta cauzele căderii liberalismul care, culmea, sunt, cred eu, foarte asemănătoare cu cauzele căderii comunismului. Cel puţin este părerea mea, nu-i musai să fie şi adevărul.

  • berenger

    bibliotecarule, din pacate, in primele fraze ai dreptate. si din punctul meu de vedere, civilizatia contemporana e cam ca imperiul roman in jurul anului 200. e la apogeu, dar sunt toate premisele prabusirii. dar asta se va intampla tocmai din cauza faptului ca statul este prea puternic si va fi prea putternic. iar asta e o lege epistemica, nu tine de previziune: problemele lumii contemporane sunt din ce in ce mai greu de cuprins intr-o cunoastere la nivelul institutiilor statului. neposedand (pentru ca e imposibil) cunoasterea necesara rezolvarii problemelor, institutiile statale vor emite incontinuu solutii eronate care se vor acumula si vor antrena prabusirea (ca sa dau cateva exemple de decizii foarte proaste; inflatia de bani a fed-ului, constructiile total inutile din china, despaduririle pentru a face loc culturilor ce asigura biocombustibil etc.).

    in rest, prabusirea liberalismului… nu exista, pentru ca nu are de unde cadea. nu a fost niciodata ridicat la rangul de politica coerenta, integrala de conducere a unei societati. ca toata contemporaneitatea e modelata de principiile sale, e alta poveste, dar fiecare a luat doar ceea ce i-a convenit. din aceasta cauza comparatia cu comunismul nu e fezabila.

  • Bibliotecaru

    @ berenger

    Nu pentru că v-aş contrazice neapărat, dar vreau şi eu să plasez o teorie personală genială. (:) din când în când sunt şi genial).

    Există o ciclicitate care constă în câteva etape.

    Societatea se dezvoltă, şi, într-un moment propice, are o perioadă mai lungă de stabilitate şi bunăstare, perioadă în care cetăţenii cunosc o creştere evidentă şi bruscă a nivelului de trai.

    Urmează un consum accelerat de resursă şi o creştere a populaţiei, în consecinţă un consum peste limitele suportabilităţii, şi iar în consecinţă, depăşirea masiva a nivelul cheltuielilor faţă de nivelul veniturilor.

    Urmează faza negării şi a disperării. În această fază au loc războaie pentru a cuceri noi resurse, societatea se zbate pentru noi surse de venit, cetăţenii încearcă, într-un fel sau altul, să-şi păstreze nivelul de trai.

    Urmează faza în care apare criza vizibilă. Aici toată lumea ţine cu dinţii de nivelul sau de trai, deşi, evident, nivelul de trai se prăbuşeşte.

    O dată prăbuşit nivelul de trai, apare disperarea şi revolta… Ei bine, abia în această stare socială devine obligatorie intervenţia statului de tip stat totalitar. Statul apăsător şi liderul autoritar sunt, aproape întotdeauna, o măsură a crizei. Războiul este şi el, în general, tot o măsură a crizei.

    Desigur, acum este nevoie de o alegere, sau lumea va accepta scăderea bruscă şi radicală a nivelului de trai, sau criza va fi “rezolvată” prin războaie, dictatură şi stat totalitar, sau va exista o reţetă care să consume rapid 90% din populaţia globului… sau civilizaţia va reveni rapid la plugul de lemn.

    Noi suntem acum într-o situaţie prin care istoria omenirii nu a mai trecut. Criza americană a tras după ea întreagă cultură occidentală. Motivul pentru care Rusia şi China nu se prăbuşesc economic este tocmai pentru că dependenţa lor faţă de SUA a fost limitată. Mai mult, Rusia a apăsat puternic frâna dezvoltării înainte să-şi provoace o criză profundă. A avut multe de suferit, s-a prăbuşit blocul comunist, URSS s-a separat… dar nimeni nu a capotat. Ei trăiesc prost, dar nu riscă să cadă la nivelul secolului al XV-lea.

    Ieşirea din criză, soluţii extraordinare, planuri minunate care vor readuce pe termen lung situaţia de dinainte sunt fie ale unor oameni care nu au nici un fel de cunoaştere despre economie, fie ale unor mincinoşi. Spun asta pentru că, oricare ar fi soluţie economică, fie şi genială (adică formulată de mine), valoarea consumului de resursă, a unei resurse care se îndreaptă spre epuizare (şi aici nu mă refer numai la combustibilii fosili, ci la întreaga resursă minerală), nu mai poate suporta actualul nivel de trai. Ceea ce poate suporta în mod actual omenirea este exact nivelul secolului al XV-lea, atât ca nivel de populaţie cât şi ca nivel de tehnologie. Cu alte cuvinte trebuie să revenim la plugul tras de cal, la îngrăşăminte naturale, trebuie să restrângem terenul agricol şi să împădurim pentru a ne încălzi cu lemne şi a ne hrăni cu vânat.

    Dar mai ales trebuie să conservăm cunoaşterea de astăzi, pentru că vom cădea în uitare peste 5 secole. Dacă nu luăm măsuri să conservăm ceea ce ştim acum, peste o mie de ani povestea noastră de astăzi va fi pentru urmaşi la fel de îndepărtată ca şi Vechiul Testament. Sfârşitul lumii reprezintă de fapt uitarea trecutului şi întoarcerea spre început.

  • gabicretu

    @Întrebare!
    Am vrut să împart niște articole cu alții pe Face și nu s-a putut deloc. Apare că da, dar când verific pagina de Facebook nu e acolo. Vi s-a mai întâmplat!?
    De exemplu nu am putut sa “sharing” asta:
    http://www.alternet.org/news/151022/accusing_dsk_of_sexual_assault_took_guts_–_but_union_protection_is_essential/

  • Bibliotecaru

    @ gabicretu
    Nu ştiu răspunsul, însă vă sfătuiesc să renunţaţi la “reţelele de socializare” de tipul facebook. La un moment dat toţi suferă pentru folosirea inadecvată a informaţiilor puse acolo.

  • goe

    La subiect mai discuta cineva?
    DSK este executat mediatic de presa unchiului Sam, dupa o reteta clasica. Habar n-am daca se face vinovat de faptele de care este acuzat, poate ca omul chiar are un punct slab la un anumit capitol, facand credibila chiar si o inscenare. Personal cred ca este o inscenare. Irelevant oricum. Motivul pentru care este tocat marunt este cu totul altul: a indraznit sa sugereze folosirea unui cos de monede ca referinta in locul dolarului, in acordurile FMI. Din acelasi motiv a ajuns si Saddam in streang. Tot din acelasi motiv a fost incercuit si Iranul cu portavioane cam pe vremea asta anul trecut. Oricine incearca sa reduca cererea de dolari in lume va fi pedepsit de unchiul Sam.
    Nu prea am inteles de ce este cazul asta despre noi. Cred ca este despre lucruri cu mult peste noi.

  • Bibliotecaru

    @ goe
    La ce vă referiţi exact când spuneţi…
    “Motivul pentru care este tocat marunt este cu totul altul: a indraznit sa sugereze folosirea unui cos de monede ca referinta in locul dolarului, in acordurile FMI.”

  • Bibliotecaru

    @ goe
    Dacă prin acel “coş de monede” înţelegeţi Drepturile Special de Tragere, chiar nu văd de ce ar cădea beleaua pe săracul Dominique, doar este în vigoare din 1969.

  • Bibliotecaru

    @ goe
    Aşa, şi ce legătură are asta?

    Ce vedeţi neobişnuit?

  • goe

    @Bibliotecarul
    Material ajutator:
    http://en.wikipedia.org/wiki/Bretton_Woods_system
    http://en.wikipedia.org/wiki/Reserve_currency
    Acum mai cititi o data articolul de pe CNN.
    Daca tot nu v-ati prins, va traduc eu ce-a zis DSK: pe scurt a zis ca ce-ar fi sa tranzactionam petrolul (si aurul si altele) in SDR in loc de USD. Vi se pare un fleac?

  • Bibliotecaru

    @ goe

    Stimate domn,
    Risc un răspuns înainte să citesc link-urile. Dacă greşesc, şi voi constata asta după ce am citit link-urile, voi reveni.

    Drepturile Speciale de Tragere sunt o monedă virtuală. Această monedă nu există fizic, ca atare, reprezintă numai o metodă de calcul. Dolarul, pe de altă parte există fizic şi, una peste alta, se supune (măcar teoretic) legilor de tipărire a biletelor de bancă, adică al bancnotelor. O astfel de regulă spune că o bancnotă (monedă) trebuie să aibă o acoperire în trezoreria băncii care o emite. Cu alte cuvinte, teoretic dacă te duci la bancă cu o bancnotă ar trebui să primeşti în schimb acoperirea sa în mărfuri, în special aur, argint…

    DST-ul, coşul despre care vorbiţi, reprezintă o valoare de calcul între principalele monede “valută forte”, dolar, euro, lira sterlină, yenul japonez şi… cred că astea sunt, sper că nu am uitat nimic. Cu alte cuvinte 100 de DST înseamnă câţiva dolari, câţiva euro, câteva lire sterline şi câţiva yeni japonezi. Desigur, atunci când există un transfer bancar fizic, acesta nu se poate face în DST. Iată “şmecheria” FMI. În timp ce ne împrumută cu nişte DST şi Mugur Isărescu se comportă “ca şi cum” ar avea miliardele alea în trezoreria BNR, în momentul în care plătim înapoi noi dăm chiar bani reali, cu acoperire reală. Cu alte cuvinte FMI ne lasă să simulăm că avem bani (şi aceşti bani nu există fizic, nu se pot transfera), şi pentru asta primesc acea valoare înapoi, în mod real, ba încă şi cu dobândă. Nu e o afacere minunată?

    “Şpilul DST” este că de obicei variaţia unei valute nu poate fi exprimată decât faţă de alte valute. Dolarul poate scădea sau creşte faţă de euro, sau faţă de lira sterlină, sau faţă de yenul japonez… Cu alte cuvinte, chiar dacă cele patru monede au o variaţie pozitivă sau negativă unele faţă de altele, NU POT SCĂDEA TOATE şi nici NU POT CREŞTE TOATE. Cu alte cuvinte, DST-ul are o stabilitate mai mare decât cele patru monede valutare luate în parte. DST-ul vine să înlocuiască aurul şi alte metale preţioase care erau, până nu de mult, marfa cu valoarea cea mai stabilă. Ele sunt şi astăzi principalele valori deţinute de trezoreria bancară. Totuşi, nevoia de monedă în permanentă creştere a făcut ca metalele preţioase să nu mai fie o valoare îndeajuns de mare pentru a reprezenta “acoperirea” monedelor, metalele preţioase sunt totuşi rare. Aşa a apărut nevoia acestui DST care să preia astfel presiunea, sau o parte din presiune, de pe metalele preţioase.

    Petrolul, aurul şi altele se pot tranzacţiona în orice fel de monedă. În cazul petrolului folosirea dolarului este tradiţională, pentru a reflecta rolul SUA pe piaţa bursei petroliere. Chestiunea este că indiferent de tranzacţionare şi de moneda folosită, în momentul plăţii efective se va ajunge la o monedă valutară, fie că vorbim de dolar sau de altă monedă. Chiar nu văd ce mare schimbare s-ar întâmpla dacă tranzacţionarea se va face în DST în loc de USD.

  • goe

    @Bibliotecarul
    Regula acoperirii in aur nu se mai foloseste demult in SUA, mai precis din 1971. Detalii aici: http://en.wikipedia.org/wiki/Nixon_shock
    Trebuie sa va anunt cu regret ca nici o moneda nu mai are acoperire in nimic, cam tot de atunci. Aici gasiti mai multe explicatii: http://en.wikipedia.org/wiki/Fiat_money
    Probabil v-ati gandit ca masa monetara trebuie sa aiba acoperire pentru a controla inflatia. Nici asta nu se mai practica. Inflatia se regleaza exclusiv din dobanda de referinta si se calculeaza pe urma dupa formule empirice ca sa iasa mai bine decat e de fapt. Valabil pentru orice tara din lume, mai putin una singura (SUA).
    Acum urmeaza spilul cu dolarul, pe care se pare ca nu-l stiti: americanii isi pot exporta inflatia, atata timp cat moneda lor e folosita ca moneda de rezerva in afara granitelor sale. Cu alte cuvinte pot sa tipareasca dolari fara numar, care vor fi imediat absorbiti de alte state, iar valoarea dolarului nu va scadea din cauza asta. In afara de americani, nimeni nu stie exact cati dolari exista in lume. SDR-ul are USD in componenta, dar maine poate sa aiba o proportie mai mica sau chiar deloc. Cotarea in SDR ar strica definitiv mica smecherie a americanilor, care s-au obisnuit de zeci de ani sa-si exporte problemele.

  • Bibliotecaru

    @ goe
    Stimate domn,
    Eu nu am spus că o monedă trebuie să aibă o acoperire în aur, eu spuneam că moneda are o acoperire în general. Aurul, argintul, platina şi alte materiale preţioase sunt folosite, de regulă, pentru că au o stabilitate în timp, şi una valorică, adică preţul nu fluctuează, şi fizică, adică nu ruginesc, nu se strică… Acoperirea poate fi însă în orice tip de marfă, petrol, cherestea, active, valute convertibile…

    Criza sistemul bancar american este o consecinţă directă a lipsei de acoperire monetară.

    BNR are în rezerva 103,7 tone aur în valoare de 3,4 miliarde euro. Restul de până la 35,5 miliarde euro reprezintă alte valute.

    “Renunţarea la dolar” este o presiune a ţărilor BRIC (Brazilia, Rusia, India, China) şi chiar a ONU, pentru ca nu cumva criza americană să producă o cădere bruscă a dolarului (cum probabil se va şi întâmpla în curând) şi care va produce, evident, falimentarea în cascadă a celor care în acel moment au de primit dolari. Repet însă, asta nu are de ce să deranjeze SUA… sau cel puţin nu văd eu de ce.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *