Concurs de comisari

Concurs de comisari, nu şi de împrejurări. Totul este bine planificat. Sunt douăzeci şi şase. Cu Jose Manuel Barroso –  deja trecut de furcile caudine ale Parlamentului European în septembrie anul trecut – sunt douăzeci şi şapte; câte unul din fiecare stat membru. Timp de cinci ani nu vor reprezenta însă ţările lor; vor putea să le facă, cu siguranţă,  o bună prezentare.

Cinci ani vor stabili marile direcţii ale politicii europene. Vor avea principala initiativă legislativă. Vor fi responsabili de respectarea Tratatelor şi implementarea legislaţiei adoptate. În acest mandat,  vor avea o sarcină chiar mai dificilă  – de reorganizat  acele relaţii instituţionale pe care Tratatul de la Lisabona le modifică.

 În aceste zile dau examenul oral, în faţa deputaţilor europeni – trei ore fără pauză de cafea şi fără timp de gândire; mai curând, totul pare un  meci de tenis cu unu făcând faţă tuturor. Sălile sunt pline, camerele de luat vederi îi urmăresc ca pe vedete şi le vânează slabiciunile.  Întrebările pot fi despre orice îşi imaginează cineva că are  legătură cu persoana sau portofoliul. Valorile pe care le împărtăşeşte, istoria proprie sau a apropiaţilor, cunoaşterea portofoliului şi instituţiilor europene, viziunea politică, toate trezesc interesul şi servesc deciziei finale.

Nu sunt mai multi pe un loc. Asta nu inseamna ca este exclus să şi-l piardă. Dimpotrivă. S-a mai intamplat ca Parlamentul sa respinga un candidat considerând că felul în care gândeşte intră în contradicţie  cu valorile si principiile Uniunii sau că este nepotrivit pentru portofoliul atribuit. Respectivii candidaţi au fost retraşi şi înlocuiţi.

Spre fericirea noastră şi salvarea democraţiei, la nivel european  nu se intampla ca in Romania. La noi,  un guvern cu majoritatea miniştrilor desemnaţi respinşi de comisii a sfidat   totuşi  parlamentul, prezentându-se pentru votul de investitură cu aceeaşi echipă; este adevărat că, probă de onoare, nu a primit acel vot. L-a primit la câteva săptămâni după, când, aceeaşi Mărie cu altă pălărie, părea mult mai frumoasă şi la pungă grasă… Ca orice aparenţă, şi aceasta a înşelat…

Politica europeană este diferită. Presa este cam la fel. Creează o temă după care caută cu orice preţ argumente ca să-i demonstreze adevărul.  Este cazul  candidatei pentru vicepreşedinţia Comisiei Europene – Înalta reprezentantă pentru politică externă,  Catherine Ashton. Au decis înainte de audieri că nu s-ar ridica la înălţimea aşteptărilor şi, indiferent de prestaţie, comentariile au fost rezervate. Este adevărat că nu  este un produs mediatic şi nu a coborât direct dintr-un studio de televiziune  în clădirea Berleymont; dacă nu eşti la televizor, nu exişti, este un adevăr valabil şi prin alte părţi…

Baroneasa Ashton  a dovedit însă că poate construi ceva la care foarte puţini se aşteaptă astăzi.  Nu va schimba radical punctele de interes în politica externă; de altfel, ca actor global ce este, şi nu de teatru provincial, Uniunea Europeană are interesul să fie prezentă activ oriunde se întâmplă lucruri semnificative în lume. Va schimba însă modul de lucru şi relaţiile instituţionale; consecinţa va fi  schimbarea conţinutului însuşi al politicii externe.  Parlamentul European,  de multe ori în conflict cu Comisia, va fi mai prezent în decizii; drepturile omului, principiile şi valorile vor avea şi ele partea lor în faţa interesului economic  gol-goluţ.

Comentariile rezervate pot avea şi o altă explicaţie – în politica externă este ca la fotbal; fiecare crede că ştie şi poate să-şi dea cu părerea.  La audit, taxare  şi antifraudă, tac, chiar dacă singurul lucru în care crede candidatul pare a fi acela că concurenţa fiscală între state este un lucru bun; în rest, nici un plan şi nici o măsură concretă, chiar dacă domeniul clar delimitat ar fi permis asta. Nu tace presa, şi face bine, cu privire la conflictele de interese economice ale altor candidaţi.

Suntem în aşteptarea audierii comisarului desemnat de guvernul român; vineri, de la nouă la douăsprezece. Nu-i va fi uşor. Agricultura este un domeniu care divide statele între ele; indiferent de răspuns, vor fi unii contra. Este român; din motive pe care nu trebuie să le menţionez, în Uniunea Europeană nu este un atu să fii român şi candidat pentru un portofoliu unde ţara ta are interese mari şi experienţă mică. Nici faptul că unii îl consideră al doilea comisar francez, nu-i prea serveşte. Nu aparţine niciunuia dintre grupurile politice din Parlamentul European; asta înseamnă să nu ai niciodată spatele asigurat.  Se zvoneşte că şi-a alcătuit un cabinet din oameni care nu prea au de a face cu agricultura şi că el nu ştie nimic altceva decât agricultură. Comisia Europeană este un organism politic… Dar va trece. Despre Comisie nu ştim încă dacă va trece în 26 ianuarie, cum a fost planificat. Respingerea oricăruia dintre candidaţi poate modifica data prezentării echipei şi programului în faţa Parlamentului European. În acest fel, Comisia Barroso 1 va trăi aproape un an mai mult decât parlamentul care a învestit-o. Să sperăm că lucruri similare nu se vor petrece şi prin alte părţi din cauza subcombării totale a parlamentului…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *