Cum mi-am petrecut Ziua Națională!

Nu-mi plac paradele militare de Ziua Națională. Am crezut întotdeauna că ar trebui să fie o zi de bucurie pentru fiecare  și cu fiecare. Dat fiind că ne sărbătorim ziua  pe 1 Decembrie, cu atât mai mult. Unirea, națiunea a făcut-o! E bine ca oamenii să-și amintească că acest popor a fost capabil de lucruri mari; ca să mai fie! Mi-ar plăcea să văd femei și bărbați, copii și nepoți și țărani cu căruțele împodobite defilând pe străzile unde, de regulă,  le este interzis. Așa  s-au strâns la Alba Iulia  o sută de mii și așa continuă să meargă o parte și astăzi, pe unde li se permite…

Totuși, m-am dus, pentru că, silită de împrejurări, eram în București în această zi. Am luat metroul. Era plin ochi, pe la nouă și jumătate; erau oamenii pe care mi-aș fi dorit să-i văd defilând; mai puțin țărani cu căruțe; nu le e permis în metrou. Au coborât toți la Aviatorilor.

M-am luat după ei. Într-un punct s-au oprit. Era o mare de oameni care stătea; unii au început să huiduie și să scandeze; nu de bine. Nu înțelegeam ce se întâmplă. Copiii erau pe umeri; stegulețele în mâini; la Universitate, s-a făcut  vânzare serioasă de tricolor… Un val s-a întors. L-am urmat. Am ieșit din parc și am mers pe trotuar, spre tribună; oamenii erau nervoși; tensiunea plutea în aer. Mișcarea era lipsită de direcție și sens. Doar un bătrân, cu o vioară, stătea pe o bancă și cânta din tot sufletul; sunetele lui erau ca o lumină!

Am înaintat și am înțeles. Erau organizate la toate intrările și pe toate trotuarele baraje; toți cetățenii erau opriți și supuși controlului corporal; erau examinate poșetele, inclusiv cele puțin mai mari decât o palmă. ”Controlorii”, în civil, se purtau brutal, nepoliticos. Se creaseră adevărate ambuscade. Pe aici nu se trece, într-o tristă reeditare…

Am întrebat cărei autorități îi aparțin, dacă se pot legitima sau arăta vreun însemn. Replica, de la o tânără reprezentantă a Autorității, a fost că dacă vreau să trec să deschid poșeta iar dacă nu-mi convine să plec. Nu am plecat. Am mai stat câteva minute să văd cum se bucură românii de 1 Decembrie. Cei vreo câteva sute care mă înconjurau, exact în zona tribunei oficiale, nu se bucurau. Încercau să iasă din împrejmuirea în care erau captivi. Niște copii cocoțați pe umerii câte unui părinte nu înțelegeau ce trebuie să vadă sau să asculte.

Prima lovitură de tun. Zgomotul mi s-a părut deprimant, nu înălțător. Am renunțat să particip. Am refăcut, dintr-o solidaritate instinctivă aproape, drumul în sens invers, cu ei. Bătrânul cu vioara dispăruse. Am coborât la metrou. M-am oprit la Muzeul de Istorie. Am făcut urări de ziua lor tuturor celor care sărbătoreau 1 Decembrie în spatele tarabelor pe care expuneau roadele propriilor mâini.

Am primit în dar o inimă de turtă dulce, un steguleț tricolor pe un bețișor pentru dinți, neutilizat, un trifoi cu patru foi sculptat într-o felie de sâmbure și o felicitare gravată în staniolul gros și roșu care se folosea, pe vremuri, la capacele sticlelor de lapte; rezerva secretă a artistei…

De la fiecare am cumpărat câte un obiecțel. M-am ales cu o cutiuță de lemn vernil pe care este pictată o oiță violet zisă Meoara, un îngeraș pehlivan cu expresia unuia care a tras trei șnapsuri de Ziua Națională, globuri croșetate sau cusute din mătase, decoruri de pom din mărgeluțe, origami  și ceramică fosforescentă, semne de carte pictate manual și o bufniță de metal, o căsuță de lut și o jucărie din ață pentru Eva; un cueraș cu elefant și, să nu uit, o vază splendidă dintr-o tărtăcuță maro și ceva biluțe gravate din cupru… Stați pe aproape de sărbători!!! Trebuie să împart recolta!

Am ajuns acasă înghețată dar fericită că am cunoscut atâția români frumoși și talentați, care sărbătoareau prin muncă ziua lor! Mă duc să pun de-un vin fiert. Dacă va submina analiza bugetului, la care am pornit să lucrez serios, vă rog să mă înțelegeți! Este și ziua mea! La mulți ani!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *