Cuvinte interzise (comentariu ne-epistemologic)

În ţara tuturor libertăţilor şi în lumea tuturor posibilităţilor cuvântul este sub obroc.  Nu cuvântul în general; dimpotrivă, asistăm la o adevărată inflaţie de cuvinte – comentariile, interpretările, relatările curg mai periculos decât Dunărea la Galaţi; diguri în faţa lor nu se pot construi. Nici nu există interes; ele ţin loc de soluţii, de foame, de timp şi de realitate; cuvintele sunt surogate universale.

Cu toate acestea, unele cuvinte nu pot fi rostite; dacă îndrăzneşti, eşti taxat imediat ca neconform cu ideologia dominantă; un fel de terorist al limbajului, primul pas spre a fi pus sub observaţie pentru că eşti pericol public.

Nu se poate vorbi, de exemplu, despre bogaţi şi săraci; în ţara în care dezbinarea teoretizată de strămoşii romani a devenit practică de stat, nu ai voie să vorbeşti despre săraci şi bogaţi fără riscul de a  fi acuzat că ai coborât direct din încriminatele decenii cinci-şase ale secolului trecut. Alte opoziţii sunt la moda – vorbim despre cei din sectorul public si cei din  privat, despre cei activi si cei inactivi, despre un neclar noi si un la fel de neclar ei. Este permis sa-i aducem in discuţie pe cei care produc (nu se specifica niciodată ce anume) si cei care consumă (nişte  nenorociţi care  nu au descoperit  încă cum să trăiască fără). Basmele clasice  au fanii lor moderni care împart lumea  in buni (totdeauna ai noştri) si rai (care fac jocul celorlalţi); pana si mogulii sunt  de doua feluri…

Aici apare paradoxul. In lumea in care bogăţia serveşte drept criteriu central in  stabilirea  ierarhiei sociale si banul condiţionează accesul la orice, in aceasta lume nu este voie sa vorbim despre cei care o populează  – bogaţii si săracii. Nici unii, nici alţii, nu au chip.

Unii mă vor contrazice;  rata sărăciei este un indicator important, permanent urmărit si înregistrat;  săracii, ei  chiar  există, sunt număraţi, analizaţi, măsuraţi sau , la nevoie,  ocultaţi  prin schimbarea metodei de calcul; toate guvernele ştiu un lucru –  nu da bine sa ai o rata a sărăciei prea mare; statele bogate te vor trata ca pe ruda…săraca.

O mare grija este acordata, drept urmare,  tinerii sub control a  sărăciei; cel mai adesea, lucrul se face “din condei”; la asta, unii sunt adevăraţi performeri. Un lucru este sigur – statisticile măsluite nu sunt o invenţie a răposatului regim politic; consiliat sau nu de Goldman Sachs , orice guvern se descurca…

 Ceea ce nu ştiu guvernele  este cum sa-i ajute pe săraci sa trăiască pentru ca săracii nu sunt indicatori statistici; pentru cei care nu cred  ca exista vreo diferenţa  le putem garanta ca rata sărăciei nu suferă de foame si nici nu-si ratează viitorul pentru ca nu are acces la o educaţie serioasa,  de buna calitate. Indicatorii statistici nu au  nevoie nici de un acoperiş deasupra capului; săracii au mare nevoie pentru ca, nu ştiu cum se face, tot ei si-l pierd când vin apele…

M-am gândit, totuşi, ca rata sărăciei absolute trebuie sa servească si la altceva decât la a fi un fel de eticheta pe săracii trataţi la calup.  S-ar  putea sa prezinte o corelaţie cu rata bogatiei absolute… Surpriza! Sau nu!? Rata bogatiei absolute nu se calculează de către guverne; bogaţii nu sunt număraţi, analizaţi, măsuraţi; ei nu e nevoie sa fie ocultaţi; o fac ei insisi in paradisurile fiscale…

Ştim cu precizie numărul “beneficiilor” sociale de care s-ar bucura săracii; invariabil, se spune ca ele sunt prea multe si prea mari chiar daca statisticile spun ca, in Uniunea Europeana,  ne plasam pe ultimul loc (la egalitate!) in privinţa ponderii acestora in PIB; dar statisticile mint, nu-i aşa!?

Ce deţin si cum trăiesc bogaţii nu ştim; nici sursa bogatiei lor nu ne este prea clara. Creşterea bogatiei reprezintă insa un fel de obiectiv comun si de bun simt, ca si cum ea ne-ar aparţine in egala măsura…

Cineva spunea odată ca, in zilele noastre,  a mai rămas o singura clasa socială – cea a bogaţilor; ei  sunt singurii care au conştiinţa intereselor proprii si ştiu sa le apere; discreţia absoluta de care se înconjoară si interdicţia de a-i numi cu numele lor o fi una dintre metode!?

14 Replies to “Cuvinte interzise (comentariu ne-epistemologic)”

  • N. Raducanu

    Un impecabil articol, in care este vorba mai putin de interdictia pronuntarii unor cuvinte, cat mai mult despre obstacolele puse in fata ideilor socotite a fi in contradictie cu democratia in societatea de piata. Despre golirea de continut a democratiei s-a mai spus, dar ar fi de repetat multe “cuvinte sub obroc”. Ca de pilda despre stagnarea relativa a veniturilor muncitorilor, deconectarea cresterii economice de sporirea actiunilor la bursa, incetinirea mobilitatii sociale, s.a. In locul unei lumi mai echitabile, s-a instalat o societate mai rece, ostila celor slabi si favorabila celor avuti. Poate ca actuala criza, ce nu s-a incheiat, va duce la reluarea bataliilor sindicale de odinioara, fara insa ca ele sa mai poata fi insotite de iluziile ce inflacarau odinioara miscarea muncitoreasca. Discrepanta dintre bogati si saraci, diferentele de venituri, au ajuns insa atat de mari incat situatia se apropie de limita suportabilului. In principiu, modernitatea nu tine pe nimeni condamnat la conditia sa originara si ea ar trebui sa anuleze frontierele de clasa, de sex, de rasa si de nastere. Dar acum zidul banilor ridica noi bariere de casta, bariere ce cresc mereu.
    Editorialul d-nei Cretu semnaleaza ca “nu stim ce detin si cum traiesc bogatii”, “bogatii nu sunt numarati si analizati”. Dar discretia in desvaluirea veniturilor patronilor de mari firme, daca ea mai exista, este o ramasita a trecutului. Ea este pe cale sa dispara, luandu-se drept model Statele Unite, unde transparenta castigurilor fabuloase este obisnuita, ba chiar a devenit ostentativa. Caci populatia trebuie sa devina constienta ca ceva de netrecut o desparte de stapanii acestei lumi, castigurile carora nu sunt neaparat legate de competenta sau chiar de performantele firmei. Pe de alta parte oare unde s-a publicat in presa noastra o evaluare, chiar si aproximativa, a sumelor in valuta care au parasit Romania pentru safe-urile bancilor straine in ultimii ani?
    Imaginile televizate din satele distruse in aceste zile de apele dezlantuite, arata niste conditii de trai in satele romanesti in secolul 21 ce nu se deosebesc prea mult de cele de la inceputul secolului trecut: case marunte din chirpici, prispe joase din pamant batut, protectie derizorie cu diguri de pamant maturate de inundatii. Iar aceste conditii de viata, precare chiar si in lipsa unei catastrofe, nu se refera la cateva localitati rurale, ci la 30-40 % din populatie. Unde este omul politic care sa electrizeze populatia, nu umbland prin sate cu apa pana la genunchi, ci anuntand masuri de faurire reala a unei justitii sociale in redistribuirea avutiei nationale?

  • gabicretu

    @RN
    Articolul sa referea, ca mai intotdeauna, la Romania; este, in fapt, un raspuns la o intamplare reala, pe care am trăit-o; am observat-o repetata, apoi…
    Dar nu aveti intru totul dreptate:
    a. Discuţia despre veniturile celor bogaţi şi felul lor de viaţa este de dată foarte recentă; se limitează la instrumentele lor aurite (directori de banci, fonduri de investitii, etc.); adica, salariatii de lux, aparătoriisistemului, au intrat si ei sub lentila; nu va fi pentru multa vreme; deja, recordurile mondiale apartin anului…2009 (la marimea bonusurilor)
    b. Avem o imagine despre modul lor de viata la un nivel “abstract” si “anecdoctic”, facuta de cinematografie; scopul este cel de a intretine visul; orice sacrificii sunt acceptabile pentru ca, in final, veti trai in paradis.Nu se spune si ca doar unul la un milion va avea sansa. Mai aveti si imagini la fel de idilice ale unora (putini) dintre bogatii adevarati care sunt persoane publice, oferite de firmele de relatii publice.
    Mecanismele sociale, economice si politice prin care obtin si-si conserva bogatia nu sunt cunoscute sau nu se vorbeşte despre ele. Sunt mai curand denuntate, pe ici pe colo, de “teroristii” de care vorbeam, cei care indraznesc sa incalce tabu-urile si sa cerceteze ceea ce este interzis sa cercetezi; transparenta, de altfel, nu este o caracteristica a lumii bogatilor…
    Dati-mi exemple de lucrari care sa trateze despre doua principii juridice care mentin inegalitatile flagrante la infinit- proprietatea privata si mostenirea! As fi curioasa…Dar sunt cuvinte interzise…

  • ileana

    Ce observ :
    1.Sînt mereu sub acel nivel material pe care ar trebui să-l ating ,ca să pot acoperi nevoile stricte reieşite din raportul meu cu lumea şi cu propria-mi fiinţă .
    2.Este o instanţă care mută mereu jaloanele ,astfel încît să nu ating niciodată un oarecare echilibru .
    3.Acest echilibru este un ideal al persoanelor , precaritatea lui este un ideal al instanţei obscure care ne guvernează.
    4.Privirea de ansamblu asupra sărăciei şi/sau bogăţiei nu este decît un joc politic (trei paşi la stînga linişor /şi alţi trei paşi la dreapta lor),iar ziua dreptăţii nu va fi adusă de nici un guvern ,de nici un regim.

  • Bibliotecaru

    Şi echilibrul are mai multe instanţe. Poate fi stabil, instabil sau indiferent…

  • gabicretu

    @Ileana,
    Ce se bucura cei care schimba jaloanele! Vor ramane ei sa le schimbe pana in veacul vecilor, amin.
    Doar ceva nu-si aminteste nimeni, se vede. Fiecare civilizatie de pana acum a murit si a venit alta in loc; prabusirea s-a produs, cel mai adesea, brusc – la scala istoriei…

  • goe

    Ce s-a intamplat cu epistemologia? Ati pus-o in cui si ati luat fumigenele rosii?
    Vad ca ati trecut de la egalitatea de oportunitati (aia de sanse stiu ca nu v-a placut niciodata) direct la egalitatea de avere (care este rezultatul exploatarii oportunitatilor, nu-i asa?) si probabil urmeaza alt articol pe tema desfiintarii proprietatii private.
    Eu am fost odata egal intr-o societate (aproximativ) egala si nu mai vreau sa fiu egal in viata mea. Prefer sa fiu ultimul decat sa fiu egal. A fi ultimul e ceva temporar, a fi egal e permanent. Inegalitatile sunt ca niste trepte care te invita sa le urci. Egalitatea este ca un desert in care singura oportunitate pe care o poti avea este moartea.
    Comunismul este expresia frustrarii unora carora le e lene sa urce treptele. Noroc ca nu mor caii cand vor cainii.

  • ileana

    Gabi ,
    Nu înţeleg care ar fi idealul . Să aducem pe alţii în locul celor care schimbă azi jaloanele ? În absolut , ar fi aceeaşi poveste .
    Să desfiinţăm postul ? Ar trebui să fim undeva , în vecinătatea lui Dumnezeu. Bogaţii acestei lumi , aşa cum ni-i prezinţi aici ,sînt nişte rozătoare ascunse în pliurile istoriei ,scăpînd
    nevătămate din focul revoluţiilor.Nimeni ,oricît de bogat ,nu mănîncă cu două guri ,nu cîştigă cu bani nemurirea ( ba o pierde şi pe cea cu putinţă), nu poate da copiilor mai multă sănătate sau mai multă minte . Rămîne că bogăţia înseamnă doar putere . Pentru asta nu încăpem de cei bogaţi ,pentru că ei îşi exercită puterea prin pîrghiile bogăţiei .Iar săracii nu sînt cu nimic mai buni ,fiindcă singurul lucru pe care îl vor este să le ia locul ,cu singura îndreptăţire că sînt mulţi. Ştim ce s-a întîmplat cînd la conducere au venit alde Isosică , Bîznaie, Zdroncan…

  • Radu Humor

    Mai avem putin si va fi scos, chiar interzis si cuvantul “crestin” !
    Si nu numai cavantul, ci si omul :mrgreen:
    De fapt va mai exista, dar fara “s” care-i scoate din minti pe unii 😉

  • gabicretu

    @Pe mine ma sperie ceva cu adevarat – ca unii dintre cei care scriu pe aici cu atata inversunare impotriva egalitatii si , in general, aparand status-quo-ul, ar crede despre ei insisi ca sunt crestini.

  • ileana

    Gabi ,
    Acum să ne înţelegem . Nu te aştepta de la bunul ,adevăratul creştin să -şi petreacă viaţa cu schimbatul guvernelor şi a regimurilor . Lupta lui este sau trebuie să fie pentru îmbunătăţirea interioară . În timp ce tu crezi că el zace într-o acceptare a lucrurilor exterioare , pe el lucrurile astea nu-l stîrnesc cu adevărat pentru că n-au importanţă în ordinea pe care o urmăreşte.Poţi să tot schimbi regimuri ,oamenii sînt la fel ,dacă nu trăiesc revelaţii .Vor avea mereu tendinţa să se aşeze pe grumazul celui mai slab ,şi tot aşa ,pînă la sfîrşitul individual şi colectiv.O parafrază:
    “Pe mine mă sperie ceva cu adevărat-că unii care scriu pe aici cu atîta înverşunare în favoarea egalităţii ,şi ,în general ,minînd status-quo-ul ,ar crede despre ei înşişi că sînt pe singura cale dreaptă.”
    Astfel că nimic nu conterază dacă fiinţa individuală a dispărut, înghiţită de monstrul colectiv pe care nimic nu-l poate sensibiliza şi care funcţionează prin racordarea la diverse forme de informare
    ( citeşte “manipulare” )în masă.

  • ileana

    *al regimurilor

  • gabicretu

    @Ileana,
    Din monstrii individuali nu poate aparea altceva decat un monstru colectiv!
    Nu ma speria ca nu fac revolutie crestinii ci ca se declara crestini fara a intelege nimic din Isus! Asta o spune o atee!

  • ileana

    Gabi ,
    Nu sint vrednica sa judec.Dar pare-mi-se ca il ai pe Iisus intr-un raft,alaturi de celelalte instrumente intelectuale aflate la indemina.

  • N. Raducanu

    Pe blogul meu (nraducanu.wordpress.com)puteti citi la data de 12 decembrie 2008 un articol intitulat “Crestinism si politica”, care poate contribui la discutia dvs. de mai sus.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *