• In General
  • pe

Democraţia gol-goluţă!

Toţi cei care cred că sistemul existent este cel mai bun posibil pot să spună orice vor; alegerea stilului în care o fac nu reprezintă obiect al reglementării, fiind absolut liberă.

Aşa ar suna legea de aur a libertăţii de conştiinţă şi expresie în societatea capitalistă unde, după cum ştim, orice principiu se aplică în conformitate cu legea. Îndrăzneala de a utiliza cuvintele „clasificate” este periculoasă; subminează sistemul. Ea îl transformă în disident pe cel care le pronunţă, chiar dacă cuvintele nu sunt însoţite şi de vreo acţiune concretă. Cei care acţionează nu sunt disidenţi, sunt terorişti; nu mai contează dacă această acţiune se traduce în participarea la o banală grevă legală sau la vreun protest de stradă în timpul unei întâlniri „la vârf”.

Un bun prieten se străduie de multă vreme să argumenteze că într-o democraţie disidenţa este logic imposibilă întrucât pluralismul opiniilor face parte integrantă din definiţia sistemului. Logic, s-ar putea să aibă dreptate. Realitatea însă îl contrazice. În democraţiile noastre liberale disidenţii există, ei sunt rapid identificaţi, înregistraţi şi apoi izolaţi. Urmează un proces intensiv de vaccinare; nu a celor care au îndrăznit să spună ce nu trebuie; restul societăţii este imunizat împotriva ideilor „periculoase”. Lucrurile se fac, de regulă, cu graţie; transformarea criticilor interni în martiri este evitată cu orice preţ.

Metodele sunt clasice, banalizate, dar foarte eficiente; indiferent de calea aleasă, obiectivul este mereu acelaşi – ideea provocatoare sau punctul de vedere neconvenabil pentru sistem trebuie delegitimate.

În primul rând, ele sunt în mod „ştiinţific” ridiculizate de experţi. Experţii sunt întotdeauna ai capitalului. Munca sau cetăţeanul de rând nu au experţii lor. În cele din urmă, omul ajunge să creadă că ceea se ce vede cu ochiul liber este doar o iluzie personală iar apărătorul lui de ocazie este doar vreun naiv de bună credinţă; naiv, totuşi, ca şi el însuşi… Astfel, lui i se pare că este furt curat dobânda totală de 24% la creditul de refinanţare pe care tocmai l-a contractat. Creditul i-a fost promovat cu insistenţă de către bancă sub sloganul „Toate ouăle într-un singur coş!”. De la şcoală îşi mai aminteşte încă lecţia despre ouă şi parcă ea spunea invers. Ce poate să facă însă el atunci când i se spune de autorităţi în domeniu, de toate culorile permise şi de la cele mai înalte niveluri, că este prost şi nu înţelege!? Mai mult, este făcut şi vinovat de faptul că pe piaţă sunt deja prea multe credite…

În al doilea rând, se denigrează persoana care formulează ideile deranjante pentru sistemul dominant. Întotdeauna se găseşte vreun păcătos – după legile divine sau pământeşti – printre susţinătorii ideilor inacceptabile. Acesta este identificat şi prezentat publicului larg pentru a fi bine cunoscut; nu pentru adevărurile neconforme pe care a îndrăznit să le exprime ci pentru vreo greşeală deja istorică a vieţii sale private. Printre cei care tac şi nu-şi exersează niciodată gândirea critică există nenumăraţi alţi păcătoşi dar păcătoşii ce ne laudă sunt întotdeauna mai buni decât cei care ne critică…

În al treilea rând, ideea nouă şi neconvenabilă este rapid identificată cu vreo idee veche şi demonetizată. În România, orice critic al capitalismului este taxat drept ceauşist nostalgic. În America, urmând acelaşi procedeu, Obama a ajuns să poarte eticheta de comunist (?!); bineînţeles, atunci când nu i se utilizează cu insistenţă al doilea prenume – Hussein – pentru ca cetățenii să înţeleagă că preşedintele lor ar fi musulman; musulmanii, după cum cetăţenii au fost deja convinşi, au o aplecare „naturală” spre terorism şi subminarea celei mai bune lumi posibile…

Nu cred în conspiraţii şi acţiuni concertate ale unor forţe oculte care împiedică exprimarea poziţiilor diferite de cea dominantă. Benevoli de toate tipurile sar să apere sistemul pe gratis şi să-i izoleze pe non- conformi. Dezvăluirile telegramelor clasificate făcute de Wikileaks a fost repede pusă la zid drept atac la adresa democraţiei de o mulţime de voluntari zeloşi. Prea puţini au văzut un act justificat de nesupunere civică în faptul de a publica ceea ce toată lumea ştia dar puţini îndrăzneau să spună – regulile şi valorile sunt pentru căţei. Pentru aceştia, un lucru ar trebui reamintit – pentru a fi respectată, legea sau regula trebuie să fie ea însăşi respectabilă, nu-i asa?!

One Reply to “Democraţia gol-goluţă!”

  • Peter Gluck

    Foarte multa dreptate in acest articol.
    Dar:
    1) libertatea de expresie nu poate fi absoluta, cel care e de parere
    ca toata populatia cu exceptia sa trebuie sa moara. depaseste limitele
    si daca i-se pune botnita inca nu e sfarsitul democratiei;

    Inteleg anti-intelectualismul atat timp cat un intelectual care se pricepe la ceva, nu trebuie neaparat sa se priceapa la mai toate, inclusiv poiltica. Dar cu expertii e altceva atat timp cat actioneza in domeniul de expertiza si NU toti expertii pot fi cumparati si pusi sa demeonstreze ce „trebuie.

    In ceea ce priveste sistemul despre care vorbeste Gabi, dupa cate inteleg eu- capitalismulliberal moneyteist- asta pare sa fie rezistent la critica, dar in mod vizibil este foarte vulnerabil la sine insusi si acum e cam bolnavior.

    Dar cu durere in suflet repet ca am ajuns la concluzia trista privind societatea omeneasca- anume ca nu poate fi realizata o relatie ideala
    intre colectiv si individ, intre intreg si parti deci utopia este o utopie. Tre’ sa gasim cel mai bun compromis pentru o situatie, epoca data, mai mult nu se poate. Criza de acum semnaleaza ca Intregul a devenit mai mic decat suma partilor.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *