Despre drepturi, datorii și răspundere
În ultimul timp, am fost frecvent întrebată ce cred despre deciziile privind exploatarea aurului și gazelor de șist, reacțiile cetățenilor și răspunsurile autorităților la ele. Considerațiile următoare reprezintă un succint răspuns.
1. Problema esențială a acestor luni nu este aurul sau gazele de șist; problema este maniera de adoptare a deciziilor politice și rolul jucat de autoritățile statului în a defini și apăra interesul public.
2. Obiectivele urmărite sunt îndreptățite dar sunt greu de atins, dacă nu imposibil, în contextul prevederilor din acordurile existente. Creșterea independenței energetice ar impune, drept condiție minimală, un acord bazat pe împărțirea producției. Dezvoltarea, la care extragerea aurului poate contribui, este altceva decât creșterea PIB; dezvoltarea înseamnă sustenabilitate economică, socială și de mediu. Mai simplu, apa se bea, caprele se mănâncă, aurul, nu. Așa am învățat, de mică, de la unul numit Midas…
3. Cetățenii care ies în stradă pot avea dreptate sau pot greși; ca și noi. Manipularea îngrijorării lor este posibilă; uneori, reală. Ea nu exclude buna credință a majorității și faptul că manipularea poate fi de ambele părți ale baricadei; nici nu schimbă situația. Funcția protestului este de a ne semnala că există o problemă, nu de a impune soluții; de găsirea soluțiilor la îngrijorările exprimate, autoritățile sunt răspunzătoare. O parte a informațiilor care scot protestatarii în stradă au fost puse în circulație de noi, în anii din urmă; dacă i-am informat corect, nu avem motive să spunem că oamenii greșesc sau să ne mirăm că și-au păstrat opțiunile.
4. Minimalizarea sau denaturarea semnificației demonstrațiilor, este inacceptabilă democratic. Cetățenii au dreptul și datoria de a-și exprima punctul de vedere și a-și apăra interesele, inclusiv prin nesupunere civică, dacă este cazul. Într-o democrație, oamenii nu sunt cetățeni o dată la patru ani!
5. Dacă, totuși, opoziția față de exploatarea aurului cu cianuri și față de fracturarea hidraulică ar fi generată de necunoaștere, atunci statul român este responsabil de organizarea unor campanii de informare corecte și neutre cu privire la avantajele și riscurile exploatării. Orice campanie făcută de părțile direct interesate naște, în mod justificat, neîncredere; și există deja destulă neîncredere în societatea românească…
6. Un referendum ar fi fost de preferat. Nu referendumuri locale, căci resursele subsolului nu sunt ale unei anumite comunități și nu sunt doar ale celor de astăzi. Toți cetățenii României ar fi trebuit să se pronunțe în baza unui principiu – în secolul 21 țările se legitimează nu prin ceea ce au fost ele odată, în trecutul lor; sunt recunoscute pe scena internațională doar dacă se presupune că mai au un viitor. Graba cu care vrem să exploatăm toate resursele și să privatizăm bunurile publice în beneficiul generațiilor actuale contravine acestui principiu.
7. Unii traduc incorect obiectivul independenței energetice printr-unul politic – independența față de Rusia; sau susțin că am fi arbitrii unei bătălii SUA-Rusia. Este o capcană. În primul rând, este contraproductiv! România este o țară politic independentă, membră a UE, care nu-și dorește vreun război, rece sau fierbinte; sper! Pentru cei care cultivă ideologia anticomunismului drept argument, precizăm că în Rusia s-a instalat în ultimele decenii un capitalism cel puțin la fel de sălbatic ca la noi. În schimb, ca întotdeauna, Rusia este o putere din vecinătate, de vreo 83 de ori mai mare, a cărei piață contează. Mai mult, un proiect național cum este cel de apropiere a Moldovei de UE, pe care îl clamăm, nu se poate face fără rezolvarea problemei transnistrene în care vocea Rusiei este esențială. În al doilea rând, argumentul antirusesc/antiamerican e contrafactual; și ridicol! Nu doar Chevron explorează ci și companii controlate de Gazprom (NIS), companii austriece, ungare, etc…
În concluzie, dragi colegi,
Avem dreptul, datoria și responsabilitatea de a nu gândi ca de obicei, respectiv, cu multe orgolii personale și puține interese publice ci, dimpotrivă, să luăm decizii cu bătaie pe termen lung și cu perspectivă mai largă.
În comedia lui Goldoni, sluga la doi stăpâni, veșnic flămândă, începe prin a mânca pisica stăpânei. În realitatea deloc comică a acestei perioade, există riscul, gândind că punem ceva pe masă, să sfârșim prin a ne înghiți viitorul!
(Declarație politică susținută în plenul Senatului, 21 octombrie 2013)
berenger
`interesul public` e o chestie vaga. atat seful alburnus major sau protopopul din pungesti, dar si premierul ponta in directie total opusa au pretentia ca slujesc si promoveaza acest interes public. si, culmea, s-ar putea ca ambele parti sa aiba dreptate.
cu totul altceva ar fi daca ne-am interesa mai mult ca statul sa defineasca si sa apere interesul privat.
Gabi
@ 🙂 asta e o gluma buna! interesul public este, bineînțeles, vag, atât timp cat nu este definit. Prima obligația este sa vedem care este el!!! Nu se presupune niciodată ca fiind de la sine înțeles.
Rolul autorităților publice intr-un stat democratic este sa apere interesul public; de interesul fiecăruia in parte, se ocupa cel interesat… Statul capitalist, bănuiesc, ca ii apară pe capitaliști… 🙂
berenger
ceea ce nu intelegi, si ma vad nevoit sa repet, e ca interesul public poate fi definit oricum. daca guvernul spune ca e in interes public sa exploatam gazele de sist, are dreptate. daca protopopul de la pungesti sau senatorul usl de vaslui gabi cretu spun ca interesul public e sa NU exploatam gazul de sist, la fel au dreptate. mai mult, un aspect controversat al interesului public este ca in spatele discursului despre el se ascunde, de fapt, interesul privat. in varianta definitiei guvernamentale, interesul privat e cel al corporatiilor, in varianta opozantilor, interesul e al cetatenilor din zona.
in varianta in care renuntam la ipocrizia interesului public si stim clar ca avem fata in fata interesele private divergente ale diferitilor actori, devine mult mai clara pozitionarea puterii si apare posibilitatea tragerii la raspundere a guvernului care, evident, nu apara interesele cetatenilor.
iar asta cu opozitia stat democratic – stat capitalist e amuzanta. da-mi un exemplu de stat democratic non-capitalist, te rog.
Adrian Grom
Există și democrație fără capitalism. Problema nu e a democrației ci a faptului că în capitalism, unii au acces la resurse și pot mișca democrația în direcția dorită.
Problema e … cum definim capitalismul? Definiția democrației o știm și mai știm că ușor de dus spre populism sau de manipulat de cei care au resurse să o facă.
Luăm una bucată funcționar public, de oriunde ar fi el. Atâta vreme cât e plătit mizerabil, frecat cu orice schimbare politică și alte aspecte generale ale vremurilor în care trăim…ce poate să facă dacă i se cere ceva? Nimic, se execută. Altfel e executat și se găsesc destui care să îi ocupe locul și să fie și mai complianți.
Luăm una bucată persoană aleasă într-o demnitate publică. Oficial nu câștigă cine știe ce (dacă e deja bogat e … rar) iar principiile și idealurile le ținem pentru câțiva, puțini. Atunci când i se ordonă…ce poate să facă? Să refuze? Atunci nu va mai avea sprijin pentru un loc eligibil… sau cedează…
Esența problemei (valabilă în orice democrație) e șantajabilitatea celor puși în funcții publice sau aleși în demnități. Fără aparatul din spate nu pot obține voturi sau sprijin popular. De aici toată problema… Duse sunt timpurile în care onor candidatul se urca în tren și un an de zile bătea America în lung și lat și vorbea cu fiecare alegător… Acum există telefoane, media, aparat de propagandă îndopat cu sisteme științifice de manipulare șamd.
Pur și simplu, forța individuală a personalității e insuficientă pentru a reuși.
A doua mare problemă e degradarea valorilor morale. Exact așa cum îi spunea Rhett Butler lui Scarlet: pe tine te înspăimântă nu comiterea unei fapte reprobabile ci pedeapsa care va urma. E greu să mai penalizezi prin vot ceva pentru că sunt prea multe chestiuni de penalizat (studiu de caz – menținerea cotei USL, la un an și ceva de guvernare – incă se face pe fondul votului profund anti de la referendum. Abia de acum încolo se va menține pe propriile puteri, mai ales după prezidențiale). Nesancționarea faptelor care nu sunt ok duce la creșterea numărului lor (pe principiul egalității – dacă ăla nu a fost pedepsit…eu de ce?) și la o spirală a creșterii lor.
Partea bună e că ambele procese pot fi inversate. Dar ceea ce se strică în 10 ani se repară în 40….
Gabi
@Adrian, habar nu am daca te faci ca nu ai înțeles, chiar nu ai înțeles sau eu am fost prea suava in exprimare. Sa ne amintim; nu mi-am schimbat opinia!
http://www.gabrielacretu.ro/produse-toxice-pe-piața-ideologica-nu-cumparați.html
Comentariul e valabil si pentru berenger.
Adrian Grom
Îmi cer scuze, nu am fost eu clar! Eu doar arătam (sau încercam să arăt! )că o parte din cei care ar trebui să fie câini de pază ai interesului public sunt ușor de șantajat și de folosit la comandă politică, inclusiv într-o democrație (mai ales una săracă și fără valori).
Certificatul de societate democratică nu se obține doar prin alegeri libere. E nevoie de valori, de interes public definit transparent, de consultarea alegătorului șamd.
Că interesul poartă fesul e o noțiune veche și intenția mea era de a susține punctul de vedere din articol (acela că interesul public, cel care include și interesele generațiilor următoare!, trebuie bine definit prin prezentare, discutare, referendum șamd – autoritățile având rolul de a prezenta corect toate opțiunile și posibilitățile – pentru că, te poți trezi că uneori trebuie să sacrifici interese pe termen lung din cauza unora pe termen scurt).
Tema că nu se poate democrație fără capitalism e una din cele mai descurajante de combătut. Pentru că nu poți da rapid exemple de societăți moderne (toate sunt contaminate de modelul capitalist 😀 iar cele antice îți sunt refuzate … că sunt istorice…). Dar … să luăm exemplul Singapore (l-am luat pentru că are un sistem de sănătate extrem de eficient cu costuri scăzute). Unde ai o foarte mare imparitate între cei foarte bogați (extrem de mulți) și cei foarte săraci (după Hong Kong și USA – nu cred că e întâmplător). Dar democrația e deficitară (3 criterii din 4 în Democracy Index – și stau mai prost ca noi per total!). Deci pot arăta măcar că un capitalism definit clasic NU duce automat la o democrație decentă. Sau la bunăstarea tuturor. Nu întâmplător am dat exemplul clasic. Pentru că democrația ateniană cerea indirect tuturor celor cu drept de vot să se arate egali, indiferent de puterea economică a fiecăruia. Și tot atunci cei bogați puneau resurse la dispoziția celor săraci pentru a le menține statusul social și, implicit, să fie votați.
Discuția e mai lungă și promit un articol intreg pe tema asta – a reprezentării și a prezentării candidaților.
berenger
comentariul NU e valabil si pentru berenger, din banalul motiv ca el a cerut un exemplu si nu l-a primit.
Adrian Grom
China?
Sau ce a facut Pinochet in Chile?
Mai continui? 😀
berenger
eu am cerut exemplu de democratie fara capitalism, nu de capitalism fara democratie.