Home » Editoriale, General

Despre forme fără fond. Încă odată…

3 February 2011 2,227 views One Comment

Tratatul de la Lisabona este pe cale de a deveni un fetiş. Are același destin cu sora sa geamănă, Strategia de la Lisabona; fiecare o invoca în discursuri dar puțini aveau habar despre ce urmărește; din acest motiv nici nu s-au câștigat prea multe bătălii pe seama acesteia; drept urmare, a fost înlocuită cu Strategia UE 2020 care merge pe aceeași cale glorioasă a eșecului, la noi; prin alte părți lucrurile pot sta și altfel.

În aceeași manieră, tot binele se aşteaptă de la funcționarea noilor instituții create prin Tratat, tot răul, de la neimplementarea sau proasta înţelegere a prevederilor sale. Nu vorbesc despre cetățeanul de pe stradă; el are, de regulă, alte așteptări, mult mai pământești. Mediul politic, instituțional, academic l-a ales însă ca temă predilectă pentru organizarea a mii de evenimente, peste tot în Uniune; chiar și în România. Eu însămi am participat la un număr suficient de mare – după un an de la intrarea în vigoare - încât să-l știu pe dinafară; pe dinăuntru este ceva mai dificil…

Abordarea este, bineînțeles, excesivă; cunoașterea unui text legal, mai ales fundamental, este utilă și recomandabilă; asta nu-l transformă în soluție pentru problemele reale. Afirmația este valabilă mai ales acolo unde există o lungă tradiție a formelor fără fond; nu este cazul să mai precizez care este acest loc. Nu-i negăm importanța; denunțăm doar confuziile și locurile comune. De exemplu, Tratatul de la Lisabona creează baza legală explicită pentru ca parlamentele naționale să devină actori în procesul legislativ european; cu rol secundar, dar actori! Totuși, fiecare știe că oricând și oriunde există voință politică și deprinderi democratice, un text scris care să reglementeze implicarea nu este necesar; invers, dacă voința politică și exercițiul democratic sunt slabe, o bază legală scrisă este inutilă. Drept urmare, cine era activ și exercita influență anterior, o face și acum; cine nu, în cel mai bun caz doar se străduie…

Ce-am avut și ce-am pierdut, ar zice unii. Oricum, nimeni nu se aștepta, atunci când s-a redactat Tratatul, ca parlamentele naționale să devină adevărate forțe în procesul decizional european. Este adevărat; în schimb, fiecare dintre cei implicați se aștepta la altceva – la o reducere a distanței, a rupturii care uneori se instalează între cele două niveluri decizionale – european și național - și la o apropiere de cetățeni. Se pleca de la ipoteza, niciodată verificată, conform căreia aleșii naționali sunt mai preocupați de nevoile omului de rând decât cei europeni; experiența îmi spune că ipoteza este falsă; ideea de comunicare permanentă este însă bună. Un alt pericol survine, totuși. Urmărirea inițiativelor noi și formularea opiniilor proprii este un proces complex, care ia timp și cere interes. Interesul politicienilor pentru influențarea deciziei europene este însă slab și inegal raspândit; în acest caz, rolul lor este substituit parțial de către funcționarii parlamentari. O nouă alianță, între birocrația europeană și cea națională este pe cale de a se constitui; nu pretutindeni; dar, acolo unde democrația șchioapătă iar partidele cu vocație europeană nu-și fac treaba, ea este deja o stare de fapt.

La noi, ca la nimeni. Poziția guvernului în Consiliul de Miniștri cu privire la o lege europeană este formulată de funcționari de rang secund din ministere; control parlamentar asupra acesteia nu există, în lipsa unei legi care să oblige guvernul să informeze parlamentul despre poziția sa; această poziție este numită, totuși, mandat național; este o înțelegere extrem de restrictivă a națiunii. Parlamentarii europeni, cei implicați și activi, formulează după propria știință și bunăvoință amendamente și puncte de vedere, în lipsa unor poziții asumate public de partidele din care fac parte și a dezbaterii interne serioase; poziția poate fi corectă; cel mai adesea nu e nici măcar cunoscută; analizele se fac cantitativ; sunt lăudați cei care depun multe amendamente sau intervin în dezbateri; dacă susțin idei contrare intereselor celor reprezentați sau spun prostii în loc să tacă, nu se spune…

Parlamentul național oscilează între muțenia absolută a Camerei la nivel european și începuturile pline de entuziasm ale Senatului. Chiar și în ultimul caz, prejudecățile încă funcționează. Temele europene sunt, pentru mulți, temele lor, ale europenilor, nu ale noastre. Atitudinea vine și dintr-o obișnuință de exprimare eronată. Se vorbește adesea despre probleme locale, probleme naționale, probleme europene, ca și cum între ele ar fi o graniță. Nimeni nu spune un lucru și ar fi datoria partidelor să o facă; dacă sunt reale, nu inventate, toate problemele sunt ale noastre, ale cetățenilor; soluțiile însă pot fi găsite la niveluri diferite de decizie; pe unele le rezolvăm acasă, cu primarul; altele sunt de competența parlamentului sau guvernului național. Unele dintre soluții însă pot fi găsite doar împreună cu ceilalți – la nivel european sau global. Criza economică este problema noastră; ne lasă fără slujbe și fără case; nimeni nu se îndoiește de asta. Soluția ei nu o putem găsi la noi în comună; nici de asta nu se îndoiește nimeni. Concluzia ar fi că dezbaterea europeană merită ceva mai mult interes decât i se oferă; poate soluțiile vor rezolva și problemele noastre. Limitându-ne însă la a invoca la Tratatul de la Lisabona, facem un pas prea mic, discutând, conform tradiției, formele fără fond…

One Comment »

  • Bibliotecaru A spus:

    @ Gabriela Creţu

    Când eu vă spuneam că românii habar nu au cum le influenţează viaţa instituţiile europene, mă contraziceaţi. :D

    Am avea nevoie de o alfabetizare, începând cu lucrurile simple, cu exemple efective banale… astfel încât cetăţeanul să înţeleagă care este miza acestor organisme europene.

    Această alfabetizare ar trebui să se facă nu pe un blog, nu prin ziare, ci prin emisiuni dedicate la televizor. Cum există sute de emisiuni dedicate politicii interne, ar fi bine să existe măcar o emisiune dedicată politicii europene care să prezinte, la nivel de popularizare (adică nu o emisiune dedicată dezbaterii specialiştilor), noutăţile semnificative în spaţiul instituţional european. Din poziţia pe care o aveţi, probabil că aţi putea negocia cu Televiziunea Română o astfel de emisiune. Poate chiar pe TVR INFO, dacă nu pe TVR1 sau pe TVR2.

Lasa un comentariu!

Adauga un comentariu, sau redirectioneaza catre site-ul tau. Se pote si subscribe to these comments prinRSS.

Fiti politicosi si civilizati! Ramaneti la subiect! Nu spam-urilor!

Pot fi utilizate urmatoarele tag-uri:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>