Despre multele Românii

… am scris aici. Insa puteti citi si direct, ca este mai simplu.

Discursul public este invadat de mesaje care cheamă la armonie, pace socială, înţelegere, depăşirea diferenţelor; a diferenţelor de opinii, bineînţeles; la ele se poate renunţa cu uşurinţă; cu o precizare – întotdeauna ceilalţi trebuie să renunţe la opiniile lor.

In acest discurs aproape nimeni nu cere reducerea diferenţelor economice sau de statut dintre cetăţeni chiar dacă, pe ici pe acolo, unii remarcă faptul că, departe de a construi o tara după modelul social european, avansăm cu paşi repezi spre lumea a treia… Decalajul intre cei care au si cei care nu au s-a adâncit din nou; un sfert dintre romani trăiesc in sărăcie iar 7,4% dintre ei trăiesc in sărăcie absoluta (cu mai puţin de doi dolari pe zi, in definiţia Băncii Mondiale); 355 din 1000 de copii sunt săraci; la tara, 750 din 1000. Astfel, cercul vicios se reînnoieşte, căci sărăcia naşte sărăcie; cu atât mai mult intr-o societate in care de doua decenii mobilitatea sociala a existat pentru majoritatea cetăţenilor dar intr-o singura direcţie – in jos. In ciuda viziunilor optimiste, statutul social general al unor categorii largi s-a degradat; profesorii, printre acestea…

Daca cifrele sunt reci, ne putem uita pe strada sa vedem sărăcia! Cei care mergem măcar uneori pe jos; din maşina este periculos sa te uiţi in jur; de acolo se priveşte doar înainte si se vede… o alta Românie. Este Romania SUV-rilor care nu sunt Duster, a vacantelor prelungite la mare si week-end-urilor saptamanale la munte – invariabil, altă mare sau alt munte – a ultimei mode milaneze si a magazinelor de pe Calea Victoriei care nu au dat faliment, cu toata criza…

Raţionamentul celor care predica armonia sociala este simplu si foarte pragmatic; opiniile noastre pot fi şi ale voastre; vi le dam pe gratis; acceptaţi-le! Banii noştri sunt doar ai noştri; dacă-i vreţi, câştigaţi-i. Premiza ne-explicita este ca cei care nu au, nu au din vina lor iar cei care au, au pentru ca merita. Realitatea ne spune ca este falsa in majoritatea cazurilor. In 1990, când s-a dat startul, diferenţele economice erau minore intre cetăţeni; in schimb, cu toţii erau proprietarii unui patrimoniu public destul de consistent. Astăzi, patrimoniul comun nu mai exista; si l-au însuşit doar unii, a fost privatizat pe gratis sau pe un leu, conform sloganului la moda in anii ’90, a naufragiat in porturi necunoscute, s-a uzat si nimeni nu l-a mai înlocuit, sau a fost dezmembrat bucăţica cu bucăţita si făcut nevăzut, după ideologia care spune ca trebuie distrus râul din rădăcina si tot ce este public este rău; doar ce-i ce-i privat este bun. Nu se spune niciodată si pentru cine este bun…

Dar se poate vedea. Există o Românie a banilor care circulă; circulă la calup, în pungi de plastic; pe ei se obţin, la schimb, libertatea, puterea, tiruri cu tigari sau cu puţin opiu, de aprovizionat popoarele Europei; fara nici un sens figurat.

Se poate auzi România vorbăreaţă care vrea pentru sine autostrăzi si pasaje aeriene si nu se aude cea tăcuta, unde lipsesc cronic apa curenta, asfaltul si un dispensar cu medic; nu se aude decât foarte încet, deşi este aici, nici tara in care violenta este la ea acasă iar femeile o suporta, unde abuzul este tolerat ca făcând parte din cotidian si prea putini îl denunţa…

Exista in tara noastră o Românie care murmură si care merge cu trenurile care si-au propus sa meargă încet, ca sa nu sară şinele de la locul lor. Exista si o Românie care nu merge deloc; pentru ca drumurile sunt proaste dar mai ales pentru ca nu ştie in ce direcţie. România cu reşedinţe la Monte Carlo si avioane personale este discreta; nu o auzim, nu o vedem; ea doar decide…

In acest timp, ANI verifica averea celor care o declara; în România. Nimeni nu verifica averile celor care nu au declarat nimic; nicăieri; nici măcar la servicii…

Tara ideala a multora, Statele Unite ale Americii, nu este chiar intru-totul perfecta. Ea a făcut in aceste zile totuşi primul pas, simbolic, in reducerea inegalităţilor strigătoare la cer care au apărut in ultimele decenii. In anii şaptezeci, 90% dintre americani aveau asigurare medicala. După ce legea privind introducerea asigurărilor de sănătate obligatorii promulgata marţi va intra in vigoare, se anticipează ca 85 % vor avea din nou; câteva zeci de milioane de americani vor avea acces in spitalele care le erau interzise pana ieri.

In România, nu exista insa inegalitati; aşa lasă sa se inteleaga, ipocrit, cei ce se bat cu pumnul in piept ca nu avem doua, ci o singura Românie, si-i acuza pe cei ce gândesc diferit ca vor dezbinare.

Eu cred de asemenea ca nu sunt doua, sunt multe Romanii in tara noastră; ele trăiesc alături, dar nu împreuna. Si asta nu înseamnă ca vreau dezbinare; doar mai putina inegalitate…

2 Replies to “Despre multele Românii”

  • N. Raducanu

    Mi-a placut si de aceasta data articolul d-nei Cretu. Pentru a scrie asa, cu o tristete sub care clocoteste indignarea, despre acei romani ce tac si indura privatiunile, in timp ce viata trece fara a se vedea la orizont o imbunatatire notabila a traiului lor, dar si despre acei putini ce nu se aud, nu se vad, dar care iau decizii ce privesc atat restul populatiei, cat si folosul lor, a scrie deci asa o poate face numai un om ce isi iubeste cu adevarat tara. Un ziarist exasperat, Doru Buscu, scria mai zilele trecute un articol intitulat sfidator “Vreau doi ani de comunism”, doar pentru a vedea iarasi lumea pusa la treaba. Era la el o chemare disperata si desigur exagerata, a unui patriot ce nu mai poate suporta stagnarea in spirite si in edificarea tarii, care vrea o reforma rapida si radicala, chiar si numai pe termen limitat.
    Sa fie oare mai multe Romanii, sau mai curand sunt mai multe categoriile de romani, care “traiesc alaturi, dar nu impreuna”?. Nici una din aceste grupe sau categorii nu reprezinta in totalitate Romania si nici nu ar pretinde asta. Dar mai presus de aceste categorii (moldovani, ardeleni, olteni, banateni, munteni etc.; saraci lipiti si putrezi de bogati; cu opinii de stanga si de dreapta; vorbareti si tacuti; credinciosi crestini si agnostici; elite intelectuale si “scribalai”; doritori de mai multa egalitate in societate si sustinatori ai virtutilor imanente ale ierarhiei; nationalisti si internationalisti; etc.), mai exista o Romanie abstracta, cea in care au crezut inaintasii nostri si care s-au sacrificat faurind-o. O Romanie ideala, tesuta din idealuri si vise, o tara de viitor, in care la conducere sa fie o echipa inteleapta si respectata pentru deciziile luate, care sa insufle dragostea pentru calitatile acestui popor si pentru trecutul lui. O Romanie in care fiecare cetatean sa vada ca tara progreseaza zi de zi si ca aceasta se rasfrange asupra nivelului sau de trai. Indeosebi romanii de peste hotare au nevoie de o asemenea imagine, oarecum idealizata, a tarii de bastina, pentru a nu se simti mereu invaluiti de un sentiment de inferioritate atunci cand compara cele de acasa cu cladirile, monumentele si cu felul de viata al oamenilor din tarile unde au ajuns.
    Pe langa “Romaniile” atat de diferite, de care aminteste d-na Cretu, am constatat ca in ultimii ani s-au creat fisuri si in interiorul familiilor. Familii romanesti armonioase, in care inainte nu se vedea nici urma de animozitate sau divergenta intre parinti si copii, intre frati si surori, se disputa acum violent, cu insulte, uneori ajungand in tribunale, pentru impartirea unei case, a unui teren, a unor bunuri. M-am intrebat deseori ce inseamna lozinca social-democrata: “De acord cu economia de piata, nu – cu societatea de piata!” Dar spiritul pietii a patruns pana in nucleul familial, baza societatii, si a introdus acolo vrajba pentru cativa lei in plus.

  • gabicretzu

    @N.Raducanu,
    Ma tem ca, dincolo de bunele intentii si credinta unora, din sloganul cu pricina doar prima parte a fost asumata. Consecintele se vad.
    In multe parti sunt aparatorii cei mai eficienti ai capitalismului si promotorii sai globali.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *