Dezvatarea ca solutie la criza!

Gândirea critică este foarte nuanțată si diversificată  în țara noastră; îi include pe cei care (de)plâng starea în care am ajuns, pe cei ce denunţă relele, cârtesc, hulesc sau doar (re)povestesc spre uzul prezentului istorii deja uitate. Cei care constată stări de fapt evidente cu aerul că au descoperit America, bârfitorii banali, moraliştii obiectivi, părerologii bine-intenţionaţi, toţi sunt feţe ale gândirii critice; atât cât există. Chiar şi efortul de a ne devoala  diferitele fațete ale economiei si politicii prin descompunerea, compunerea şi recompunerea unor stenograme s-ar putea revendica de la același curent; la urma urmei, mincinoase sau nu, legale sau nu, este vorba de a ne pune în faţă un adevăr dureros; fiecare (serviciu?!), se înțelege,  adevărul lui..

Ceea ce lipseşte aproape cronic este analiza socială a cauzelor pentru care prezentul este aşa cum este; când vine vorba de proiectarea viitorului şi conturarea soluţiilor, e mai curând tăcere. Nu despre criza economică este vorba chiar dacă şi aceasta oscilează între a fi fără sfârşit şi a fi  mereu reînnoită; ea este preocuparea FMI şi partidelor politice, în măsura în care alte probleme urgente le lasă timp; guvernul, prins cu treburi mai bănoase,  nu şi-a rezervat in program ore dedicate soluționării ei; acum, când scriu, nu ştiu dacă mâine nu va fi  deja  grăbit să-și strângă lucrurile din Palatul Victoria… Nota: Nu-si va strange lucrurile!

Criza cealaltă, amestec de neîncredere generalizată şi deprimantă lipsă de speranţă, este adevărata problemă; ea este instalată temeinic şi greu de tratat; schimbarea guvernelor nu este suficientă; pentru mulţi, ea înseamnă doar a alege, in locul unui rău mai mare, un rău mai mic, nicidecum binele mult așteptat. În realitate, puţini mai aşteaptă binele de la politică. Totuși, de acolo si doar de acolo poate sa vina, daca nu ne decidem cu toții sa ne calcam in picioare la Sfântul Dumitru, in speranța ca vor face moaștele ceea ce nu pot face oamenii; ne trebuie însa un alt fel de politica.

În primul rând, o ampla politica educaționala al cărei obiectiv trebuie sa fie… dezvățarea; este posibil dar nu e ușor. Multe lucruri care nu ne plac si ne împiedica dezvoltarea ca societate sunt doar efecte ale invațaturilor pe care le-am primit; nu din intamplare, ci sistematic; toate mijloacele au concurat ca sa fim cum suntem – școala, mass-media, biserica, partidele, sindicatele, intelectualii sau absenta lor…

Românii nu sunt diferiţi de ceilalţi oameni; nu poartă vreun păcat originar în vene; ei sunt la fel de educabili ca orice altă naţiune; dar unde este soluția, acolo este și problema; ea nu se află în genele noastre ci în ierarhia valorilor care ne-a fost inoculată cu eficiență si pe care am preluat-o fara rezistența.

Am fost invatați ca tot ce este privat ar al nostru si este de bine, ceea ce este public este al nimănui si, cumva, in plus; faptul ca unii se înfrupta fara rușine din ceea ce este public iar mulți politicieni isi vad doar de interesul privat, nu e decât o consecința logica; cum sa le fie rușine de “nimeni”!? Ordinea importantei este alta chiar acolo unde nu ne așteptam. Am întrebat pe mai mulți islandezi care este forma de proprietate asupra pământului; mi s-a dat același răspuns, invariabil:  „Există şi proprietate privată(…), poate aparține si statului dar cea mai mare parte este al nostru, al comunității!”; ultima propoziție era pronunțata plin, cu mândrie – noi, poporul, ne-am păstrat bunul comun, nu l-am lăsat apropriat de unul sau altul… Dau acest exemplu pentru ca este recent; lupta pentru crearea si apărarea serviciilor publice in tarile occidentale este alt argument  ca am fost invatati lucruri pe care alții nu le cred… In context,  faptul ca marea școala sociologica interbelica este data uitării nu pare intamplator; studiile lui Dimitrie Gusti despre proprietatea devălmașa la romani ataca direct caracterul etern si sacru al proprietatii private, nu-i asa!?

Ni s-a tot spus ca invatam prea mult si mai ales ceea ce nu trebuie – cum ar fi științe sociale si politice, istorie, filosofie si alte discipline inutile pe piața. Si de aceasta falsa idee trebuie sa ne dezvățam; nu invatam mult, ci mult mai puțin decât alții,  si mai ales nu invatam atât cat trebuie acele discipline care sa ne facă rezistenți la manipulare si sa gândim cu propriul cap, nu cu al stapanului (nu contează daca acesta este patronul, FMI-ul sau alt altcineva). Noua lege a  educației  nu trebuie sa treacă cu niciun preț pentru ca agravează si mai mult lucrurile; idealul educațional, adică descrierea “produsului finit” al scolii lipsește explicit; printre rânduri se poate citi însa cum ne propunem sa producem niște sclavi mobili pentru piețele străine. 

Am fost invatati sa  condamnăm utopiile deși nicio utopie nu s-a născut în cultura română; doar contra-utopia Meşterului Manole în care pana si lumea reală şi posibilă devine imposibilă. Trebuie sa ne dezvățam si de aceasta atitudine si sa visam mai mult; sa impartasim  visul cu ceilalți este necesar, de asemenea. Asta naște încredere iar  încrederea face economii la buget – nu mai este nevoie de atâta armată, servicii de informații, poliţie, sisteme de supraveghere. Suntem capabili sa le … economisim!? Ar fi nevoie de ceva bani pentru educație; lista lucrurilor de care trebuie sa ne dezvățam este lunga…

 

16 Replies to “Dezvatarea ca solutie la criza!”

  • N. Raducanu

    In tara au loc proteste violente la adresa unui guvern ce e departe de a-si fi respectat promisiunile ca poporul sa traiasca mai bine. Dar dincolo de framantarile cotidiene, undeva in adancul societatii au loc fenomene de lunga durata, ale caror consecinte sunt greu de banuit. Nu schimbarea guvernului – esuata sau nu – poate rezolva nemultumirile oamenilor acumulate in ultimii ani. Este utila deci depasirea emotiilor momentului si cautarea solutiilor la problemele reale si de ansamblu ale tarii.
    Articolul de astazi al d-nei G. Cretu este o asemenea contributie. Este o tableta de politician, dar a unui om politic femeie si mama, ingrijorata matern de calea pe care s-a angajat Romania. Trebuie ca acest copil ratacit sa fie dezvatat de o seama de apucaturi rele ce i-au fost inculcate de “scoala, mass-media, biserica, partide, sindicate, intelectuali (sau absenta lor)”. Este greu, pare chiar imposibil sa se treaca la reforma dorita a acestor forte, caci zilnic apar situatii si atitudini ce fac scopul reeducarii populatiei tot mai indepartat.
    Iata de pilda biserica. Ziarele arata ca la slujba de la Patriarhie pentru moastele Sf. Dimitrie cel Nou au stat la coada 100.000 persoane. Si cu cateva zile inainte un important si foarte ambitios politician al dreptei a pus bazele Fundatiei crestin-democrate, avand ca obiectiv incheierea unui parteneriat stat-biserica, bineinteles pentru obtinerea unui sprijin politic partizan din partea inaltelor fete bisericesti si a celor pastoriti de ei. Oare criza economica si sociala ce chinuie atatia oameni se va potoli prin accentuarea rolului bisericii in stat?
    Iata apoi intelectualii. O mica agitatie printre acestia a provocat articolul lui A. Plesu din Dilema veche, in care acest pontif al intelectualitatii de dreapta a afirmat ca sunt ridicole si absurde criticile in presa la adresa unor ganditori “cu opera” (cat de discutabila ar fi ea), atunci cand ele vin din partea unor bieti condeieri, banuiti ca lefegii ai unor forte oculte. Un articol ce – deloc intamplator – apare atunci cand din partea puterii se fac propuneri de includere a presei in categoria unor posibile pericole fata de siguranta statului. Este deci si asta o actiune de educare a maselor, dar in sensul opus, de a nu-si mai permite nimeni cartirea celor de sus.
    Iata acum si cazul partidelor. S-a vazut oare ca, aflat in opozitie, PSD sa fi adoptat o atitudine mai radicala de stanga decat cea liberalista pe care o avea cand era la putere? Nu am observat nici umbra de asa ceva, ci doar deschiderea spre noi concesii pentru atragerea PNL intr-o alianta, oricum neprincipiala. In ce priveste partidele de dreapta, iata ce declara dl. Baconschi, fruntas PDL, unul dintre cei preconizati de Basescu ca posibili urmasi ai sai la Cotroceni peste 4 ani:
    “Dispersia dreptei este tragedia scenei noastre politice. De asta si dialogul cu PNL este extrem de important si tactic, si strategic, nu numai pentru ca trebuie sa ne respectam ca partide care pretind ca incarneaza viziunea de dreapta in economie, in politica, in societate, ci si pentru ca asta corespunde evolutiei electoratului romanesc din ultimii 10 ani. Suntem doua treimi, o masa critica, de oameni care inteleg valorile si felul in care dreapta vrea sa reformeze Romania…”. Asemanator reflecteaza probabil si multi liberali, gandire care insa – tradusa in fapt – face iluzorie dezvatarea ideilor preconcepute ale individualismului sadite in acesti 20 de ani in mintile tinerilor ce vor sa faca politica.
    Procesul de dezvatare are nevoie de multe lucruri, printre care si de un exemplu convingator de incercare reusita. Nu constat insa in nici una din tarile foste “socialiste” o angajare spre respectarea cu precadere a domeniului public sau vre-o masura serioasa de micsorare a prapastiei ce se tot casca intre bogati si saraci. Si ar fi greu sa se vada asa ceva la noi, caci mogulii si baronii sprijina ideea inversa, iar Institutul Ludwig von Mises, alte colegii ale Noii Europe si grupuri de dialog social, duc o munca intensa de propaganda a conceptelor conservatismului. Ceeace nu ar trebui sa-i dezarmeze pe cei ce vor sa viseze, pe cei ce vor sa reinvie flacara unei utopii de care atat de multi duc lipsa, fara a fi constienti de asta.

  • gabicretu

    @RN,
    Multumesc, ca de obicei… Si aveti dreptate in legatura cu partidele, ca de obicei… M-ati provocat insa sa incalc tacerea in legatura cu Congresul si motiunea (tacere deliberata, trebuie sa o spun). Voi scrie un articol mai pe larg despre ceea ce eu cred ca ar trebui sa faca partidul si nu indrazneste sau nu vrea sa faca; trebuie schimbata urgent politica raului mai mic; cu asta nu se va imbunatati situatia si nici macar nu vom castiga alegerile…

  • Iceflame

    @ Gabi

    “noi, poporul, ne-am păstrat bunul comun, nu l-am lăsat apropriat de unul sau altul…”

    Eu nu cred ca proprietatea comuna asupra pamantului e o solutie buna.

    Sunt insa de acord cu asocierea mai multor proprietari pentru valorificarea eficienta a potentialului agricol.

    Pe langa asta, sa fereasca Dumnezeu pe cineva, politician sau nu, sa indrazneasca sa reia idei tampite de genul ” hai din nou la C.A.P.”, la C.A.P.-ul de tip comunist vreau sa spun..

    C.A.P. da, dar cu pastrarea de catre cei care intra in aceasta combinatie a proprietatii asupra terenului si a utilajelor si cu puterea de decizie asupra gestionarii afacerii in functie de dimensiunea investitiei fiecaruia.

  • gabicretu

    @Iceflame,
    Nu colporta informatii false. Forma cooperatista de proprietate nu are legatura cu comunismul de o maniera mai mare decat cu capitalismul; nici nu a aparut acolo, nici nu a disparut odata cu el. Are un rol important in multe state, nu doar cele nordice; de exemplu, in UK, Franta, Germania, etc.
    Iar eu prefer sa pasc pe islazul comunal in continuare, ca si pana acum; si sa ma plimb in parcul public, ca si pana acum.
    Departe de a fi o eroare, forma cooperatista in agricultura ar fi o solutie pentru exploatarea eficienta a pamantului in conditiile in care mica proprietate agricola nu reuseste nici macar sa produca pentru subzistenta… In plus, reglementarile europene contin multe criterii care favorizeaza cooperatia in acordarea fondurilor (si in general, formele asociative). Intreaba-i pe crescatorii de vite!

  • Iceflame

    @ Gabi

    ” Nu colporta informatii false”…

    Nu e cam…dur?

    Unde sunt informatiile false?

    Eu am spus doar ca sa il fereasca Dumnezeu pe cel care va indrazni sa vina in fata taranului roman cu idei tampite de genul -hai inapoi la C.A.P.-ul de tip comunist. Atat.
    Completez acum; sau sa vina cu idei premergatoare unui atari deznodamant.

    La o lectura completa a comentariului meu, se poate observa ca, in final, am spus ca dupa mintea mea (mai putin pregatita decat a altora bineinteles) cooperativele agricole de productie sunt o idee buna, dar, CU PASTRAREA TERENURILOR SI A UTILAJELOR IN PROPRIETATTEA CELOR CARE DECID SA INTRE IN ACESTA FORMA ASOCIATIVA si cu dreptul de decizie asupra manierei de administrare a acestor bunuri in functie de contributia materiala a fiecaruia.

    Eu cred ca la acest fel de asocieri se refera criteriile europene in materie de alocare de fonduri pentru agricultura. Sau ma insel?

    Pe de alta parte, nu cred deloc ca e posibila o recooperativizare a agriculturii pe principiile celei incheiate cu mare succes (dar si cu multi morti nevinovati) in 1962.

    Ar fi un fel de crima cu repetitie si sunt sigur ca poporul roman este destul de atent la aceste chestii si va sti sa ii trimita dracului pe cei care viseaza la cai verzi pe pereti,de o maniera asemanatoare celei in care i-a trimis pe ceausesti in 1989.

    Atentie, am spus toate acestea fara a te acuza cumva ca, in vreun fel, vrei sa ajungi la ideea ca o recooperativizare a agriculturii ar fi una din caile de urmat pentru Romania.
    Sper ca pledoaria ta pentru proprietatea comuna se refera mai mult la asocierea de proprietati si deloc la exproprieri.

    In legatura cu ultima parte a raspunsului tau; chestia cu plimbatul prin parc am inteles-o pe deplin, cea cu pascutul pe islaz insa, ma cam depaseste…

  • gabicretzu

    @Iceflame,
    Doar imi cunosti ironiile…
    Ceea ce nu am inteles este unde era vorba de colectivizarea din anii cincizeci in textul meu…

  • Iceflame

    @ Gabi

    “noi, poporul, ne-am păstrat bunul comun, nu l-am lăsat apropriat de unul sau altul…”

    Cine s-a fript cu supa, sufla si-n iaurt!

    Cam asta am facut si eu…

  • gabicretzu

    @Iceflame,
    Proprietatea comună existat dinaintea celei private (care la noi a fost prima data introdusa pe la 1831-32), nu a fost inventata dupa… Exercitiul gestionariii resurselor comune este unul fundamental al structurarii societatii. Tocmai citesc cartea pentru care Elenor Ostrom a luat Nobelul pentru economie anul trecut. Merita citita…

  • emanuel deleanu

    @ Gabi :
    “Tocmai citesc cartea pentru care Elenor Ostrom a luat Nobelul pentru economie anul trecut. Merita citita…”
    Que perfidia mas fina. Apropiarte un premio Nobel para dejar peso a tu ideología. Ningún ser humano a este nivel de compresión no puede conformarse con las consecuencias de la propriedad cooperativista. Tampoco divulgar el principio con propósitos políticos. Ya no seria digno políticamente de un Nobel(ni siquiera intelectualmente)
    Por cierto, no he leído el libro. Y si te apoyas en ella casi que estoy seguro que no lo voy a leer.
    Que tenga un buen día querida ,

  • emanuel deleanu

    fe de errata :
    “Y si te apoyas en ella” sera Y si te apoyas en el
    Perdón 🙂

  • Iceflame

    @ Gabi

    Nu am citit cartea la care te referi si nici multe altele care ar fi trebuit citite. Deci, sunt cumva in dezavantaj.

    Totusi, daca e sa ma gandesc la o vreme anume, acest dezavantaj poarta cu sine si un mic avantaj:

    m-a ferit de tampitizarea sistematica la care au fost supusi romanii in general si intelectualii in special in perioada 1945-1989.

    In acest interval de timp, intelectualii deja formati aveau de ales: cedau, ori …dispareau.
    Dispareau din zona publica ori dispareau la propriu…

    Cei care s-au nascut pe la mijlocul acestei perioade, cum este cazul nostru Gabi (1965) nu au avut de ales.
    Bibliotecile fusesera deja “asanate” iar profesorii incomozi exclusi…
    Asadar, cine voia sa citeasca, putea citi in voie din ceea ce ramasese.

    De aceea, nu pot avea pretentia ca tu, care ai terminat filosofia in acea perioada, sa fii de acord cu anumite lucruri…

    In ceea ce ma priveste, in acele vremuri, m-am multumit cu Alexandre Dumas, Jules Verne, Jack London, si altii ca ei, la fel de usori si inofensivi.
    O mentiune pentru maestrul Paunescu, cel care, in ciuda a ceea ce unii s-au grabit sa afirme despre el, a facut mai multa disidenta si a scris mult mai curajos pentru vremea aceea decat “verticalii” de dupa revolutie, Plesu, Liiceanu, etc.

    Pentru mine, a fi contemporan cu poetul Adrian Paunescu si a-i citi opera, a fost si continua sa fie un privilegiu.

    E adevarat ca a scris la modul elogios despre marele carmaci si savanta de renume mondial.

    Acesta a fost insa pretul platit pentru a avea cu ce infrunta cenzura.
    Eu zic ca a meritat, mai ales ca, daca astazi mai bantuie prin noi niscaiva sentimente patriotice si ceva constiinta de neam, ei bine, de acest lucru este in mare masura “vinovat” si Adrian Paunescu, cenaclul si revista Flacara.

    De Marx si Engels m-a ferit Dumnezeu, desi , profesorul meu de filosofie (care era si secretarul de partid pe scoala) a incercat cate ceva…

    Am avut insa fericirea sa apuc momentul 1989, un fel de nou inceput pentru noi toti.

    In acest timp, am putut observa oameni de caracter (Regele Mihai, Corneliu Coposu, Doina Cornea) capitalisti adevarati (Ioan Ratiu) comunisti “buni” si liber-cugetatori (Ion Iliescu, Silviu Brucan) curve masculine si nu numai (Hrebenciuc, Toader, Boda, Severin, Udrea, Vasilescu, Stoica ) bolnaviori la bibilica si frustrati incurabili (Basescu, Boc, Geoana), hotomani (Stoica Ioan-Caritas, Vantu-FNI, Temesan-Bancorex) oameni de afaceri (Ion Tiriac, Iulian Dacalu) etc…
    Cred ca de la toti am avut de invatat cate ceva.

    Revenind insa la subiect Gabi, si avand in vedere marile diferente dintre noi, spune-mi te rog, in fraze simple si fara ocolisuri politicesti, asa, ca de la om la om:

    cam pana unde merge stangismul tau ideal si cam cum ar arata el? Include cumva desfiintarea brusca sau treptata a proprietaii private? Sau se refera doar la asocierea de proprietati in vederea cresterii randamentului economic?

    Cat despre parcuri, bogatii minerale, servicii publice si alte asemenea, acestea exista in ambele sisteme si functioneaza mai bine sau mai prost, asa ca nu intra prea mult in discutie.

    Daca iti amintesti, noi am mai avut o conversatie pe tema asta, atunci insa a intervenit marele revolutionar si activist international Jose Luis Forneo si lucrurile au luat o alta turnura.

    Apropo, dumnealui o fi incheiat deja procesul revolutionar in Romania si Republica Moldova??? Ca a cam redus motoarele…
    Ori a intarcat balaia si nu mai primeste material, dolari urati, capitalisti, de la sponsorii “total dezinteresati”?

  • Iceflame

    @ emanuel deleanu

    “Perfidia” este un termen cel putin nepotrivit atunci cand vorbim despre Gabriela Cretu.

    Sa nu uitam ca ea este in primul rand cadru didactic, si, ca orice profesor, isi pune elevii sa citeasca-invete…

    Sunt convins ca face asta animata de intentii pozitive (poate-poate intra-ramane ceva in capul bizonului) si nicidecum ca strategie de aparare ori ca tehnica manipulatorie.
    E ceea ce cred eu, dumneavoastra puteti crede ceea ce doriti.

    In ceea ce priveste insa convingerile sale politico-ideologice, e mult de discutat. De fapt, asta facem aici.
    Personal, va multumesc pentru participare.

  • gabicretzu

    @Iceflame,
    Spre fericirea mea, eu am apucat să citesc şi pe vremuri o mulţime de cărţi care mi-au forjat (sic!) simţul critic; de la Marx la Foucault, de la Chomsky la Şcoala de la Frankfurt; cu certitudine, şi o mulţime de apologeţi ai dreptei. Alegerea mea nu se dotorează orbirii; nici prostiei, îndrăznesc să spun…
    Nu este de laudă nicăieri în lume să spui că nu ai citit nimic din sau măcar ceva despre Marx, dacă nu aparţii vreunui grup extrem consrvator şi bigot; nu de alta dar foloseşti în mod sistematic referiri la capitalism şi comunism, care sunt concepte marxiste. Este o carte care se cheamă Capitalul şi care face analiza funcţionării capitalismului…
    Experienţa personală este un lucru important şi absolut respectabil; ea nu este suficientă însă pentru a servi drept teorie de interpretare a istoriei, nu crezi!? Măcar experienţa la o scală mai largă, istorică, tot ar fi utilă…
    Cartea la care am făcut referire (Guvernanţa bunurilor comune), scrisă de o americancă, pentru americani, foloseşte un material faptic foarte bogat care pune în evidenţă faptul că oamenii sunt capabili să găsească soluţii optime de gestionare a bunului comun, soluţii care să maximizeze rezultatul economic total; autogestiunea poate era o traducere mai aproape de sensul pe care îl are “guvernanţa” în carte. Ştii că acesta a fost primul obiectiv pentru care s-a creat sindicatul “Solidaritatea” in anii 80. Despre cum s-a deturnat sensul, ar trebui scrisă o istorie şi o filosofie…

    @Emanuel Deleanu,
    Dejalo asi… Dialogul este imposibil dacă nu presupunem buna credinta a interlocutorului; diversitatea şi forţa argumentelor depinde de fiecare…

  • Iceflame

    @ Gabi

    Multumesc pentru sapuneala.

    Pot indrazni sa sper si la niste raspunsuri clare, romanesti, la niste intrebari asijderea?
    Coboara un pic printre noi, te rog frumos!
    Multam’

    P.S. Stii bancul acela cu americanii care au pierdut cca 2 ani in cercetari stiintifice pentru realizarea unui pix care sa scrie in spatiu?

    Cele clasice nu scriau din cauza imponderabilitatii…

    Se spune ca, dupa 2 ani de cercetari si incercari au realizat in sfarsit pixul care scrie in conditii de imponderabilitate.

    De cealalta parte, rusii, au folosit un creion…

    Studiile si tomurile de carti sunt bune, atata timp cat ne folosesc cu adevarat si cat nu ne impiedica sa vedem pe unde mergem de fapt, acum, aici, practic…
    Din cauza nu stiu carei formule care da cu virgula, s-ar putea sa calcam pe pardalnica de grebla, si, iacata cucuiul, drept in frunte…

  • gabicretzu

    @iceflame,
    Nu era săpuneală! Te rog! Remarcă înalta calitate a produselor cosmetice folosite.
    Eu tocmai de realitate vorbeam; invocam materialul faptic bogat pe care îl foloseşte Elenor Ostrom în carte; şi diversitatea sa geografică, dacă vrei…
    În mod indirect, eu tot sugerez că am putea avea o mai bună impresie despre noi înşine decât cea care decurge din ideologia la modă; nu suntem nişte haite în luptă pentru supravieţuire şi posesie de bunuri cu orice preţ; dacă suntem cumva, mai avem şansa să ne transformăm şi să deosebim lucrurile pentru care merită să te lupţi de cele care nu merită.
    Între sacralitatea vieţii şi cea a proprietăţii eu voi alege-o întotdeauna pe prima. Punct. Asta nu mă face nici “extremistă”, nici “retrogradă”, nici măcar idealistă…
    Irealiştii şi idealiştii (în sens negativ) se numără cu ghiotura printre cei care nu trag nicio concluzie din ceea ce se întâmplă pe lume şi continuă să creadă în concepte goale de corespondent în realitate precum rolul concurenţei în creşterea performanţei, capacitatea de autoreglare a pieţei, etc.

  • Iceflame

    @ Gabi

    Am priceput, trebuie sa citesc cartea aia, bine?

    Consider ca inca nu mi-ai raspuns la intrebarile despre stanga ta:

    cum ti-o imaginezi?

    Implica in vreun fel inlocuirea treptata sau brusca a proprietatii private cu proprietatea comuna?

    Te rog insa mult, fara meandre ale concretului si fara sacralitatea vietii versus sacralitatea proprietatii ca ma pierd dupa cires…

    Deci, cum e?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *