Punct ochit. Punct lovit.3

1. Cum justificați necesitatea educației politice în spațiul românesc?

Necesitatea nu trebuie justificată. Doar educația trebuie realizată pentru că e manifest că lipsește cronic. Lipsește la nivelul societății dar, îngrijorător, și la nivelul politic. Cetățenii votează cu anumite partide împotriva propriilor interese (v. Cazul PPDD), partidele adoptă poziții contrare doctrinei declarate (v. toate), etc.

Există un cerc vicios care întreține neîncrederea în capacitatea politicului de a organiza societatea într-o manieră corespunzătoare așteptărilor. Lipsa de încredere subminează instituțiile pentru că ele au drept ”combustibil” care le permte funcționarea chiar încrederea.

2. Cum apreciați relația dintre o societate mai educată politic și creșterea nivelului de responsabilizare al factorului politic?

Relația este directă și în același sens. Educația politică se asociază cu implicarea, interesul cunoscut și apărat, înțelegerea și controlul realizării obiectivelor asumate de către politicieni/funcționarea corectă a instituțiilor. În aceste condiții, gradul de responsabilitate în realizarea sarcinilor/atingerea obiectivelor crește; dacă nu crește, a doua oară nu mai merge păcăleala.

3. Cum explicați capitalul scăzut de încredere al cetățenilor în actorul politic?

Există numeroși factori:

factori exteriori mediului politic, care fac din acesta un fel de ”sac de box” în care să se descarce tensiunea socială în condițiile în care o mare parte din nemulțumirea publică este cauzată de sistemul economic

factori intrinseci mediului politic așa cum el funcționează la noi (partide puțin democratice în interior, criterii neclare de selecție a cadrelor, lipsă de competență, bază socială restrânsă de selecție a ”clasei politice”, ceea ce transformă reprezentanții diverselor clase sociale într-adevăr într-o clasă unică, în sensul propriu).

disfuncționalități în organizarea instituțiilor politice și administrative, motive legate de structura instituțională (v. raporturile neclare între instituții, atribuții inadecvate ale altora, etc.) care duc la rezultate proaste și neîncredere în… politicieni

lipsa educației și experienței politice de tip democratic (v. Situația paradoxală în care doi politicieni de culori diferite se îndeamnă reciproc ”Să nu facă politică”)

4. Ce soluții oferiți în scopul stimulării participării tinerilor la viața politică, indiferent de natura participării?

Modelul personal; mă strădui să progresez fără să mă schimb. Gândesc că este stimulativ atunci când cei din mediul politic dovedesc că au caracter și nu cad în capcana celor patru păcate – vorbesc fără să creadă ce spun, vorbesc fără să ştie ce spun, spun lucruri pe care nu le fac şi fac lucruri pe care nu le spun…

5. Considerați că educația politică reprezintă o responsabilitate a statului sau a mediului neguvernamental? Cum argumentați?

A tuturor! A statului în primul rând. Sistemul educativ trebuie să producă în primul rând cetățeni, nu chelneri sau tinichigii; aceștia din urmă se formează după și mult mai repede.

O componentă a cetățeniei o reprezintă și acele cunoștințe de bază legate de stat, sistemul politic, drepturi și obligații, doctrine, etc.

Sectorul neguvernamental poate face educația de bază, cea pentru democrație; partidele trebuie să-și formeze membrii și cadrele; este obligatoriu.

6. Ați fi de acord cu introducerea în învățământul preuniversitar a unei discipline pentru educație politică? Cum ați sprijini o astfel de inițiativă?

Oricând. Poate fi o disciplină separată (precum cea opțională de la clasa a unsprezecea dar în cadrul disciplinelor obligatorii) dar pot fi introduse cunoștințe și suplimentate orele din programă la disciplinele existente – istorie și filosofie, de exemplu; filosofia socială și filosofia politică au o pondere mult mai scăzută decât merită (inclusiv în studiile universitare, cu excepția facultăților de profil). În același timp, să nu uităm că vorbim de educație politică, deci de formarea, pe baza informațiilor, a comportamentelor, atitudinilor, judecăților adecvate față de societate. Orice tip de activitate extra școlară poate fi utilă…

7. Din perspectiva profesiei dvs., ce mecanisme de alfabetizare politică ați propune sau susține?

-Școală bună, formală și informală, implicare voluntară serioasă, actualizare permanentă (în sensul de a menține un ochi vigilent asupra lumii și a ceea ce se mai întâmplă prin ea). Tehnic, un manual scris neideologic despre doctrine și ideologii pe înțelesul tinerilor, o emisiune radio/tv cu tineri discutând teme politice live, în direct cu ascultătorii/telespectatorii, vizite obligatorii și participarea la reuniuni politice (s-ar putea să descopere că activitatea politicienilor este mai bună decât imaginea lor…)

8. Cum considerați că ați putea contribui la îndeplinirea misiunii Asociației pentru Educație Politică?

Oferindu-mă drept material didactic, participând la acțiuni organizate, permițând celor interesați să fie ”ucenici”, cam ce am făcut în ultimii zece ani…

9. Ce așteptări aveți de la organizația noastră?

Să se ia în serios și să-și atingă obiectivele!

(Interviu acordat Asociației pentru Educație Politică, 10.03.2013)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *