Din solidaritate bloggereasca!
Va rog mult, din motivul sus mentionat, sa-mi semnalati printr-un mesaj personal (cetatenieuropeni@gmail.com) daca ati avut dificultati in a posta comentarii pe blogul de fata in ultimul timp. Ma refer la dificultati tehnice, nu la greutati generate de articolele mele…
Teoretic, nu ar trebui sa fie nici o problema; practic, se intampla frecvent… Daca aveti posibile explicatii, sunt nerabdatoare sa le ascult (citesc).
Miron
Incercare
daca observati dificultati va rog sa imi trimiteti un mail pe mironp@gmail.com.
Peter Gluck
Test, ieri nu s-au putut pune comentarii. Am raspuns
la comentariile lui Rodicutza- spunand ca este necesar
ca capitalismul (cacofonia e OK, justificata!) sa intre in reparatie generala.
Cathy
Cred ca este inutil (as spune si absurd) sa incercam sa reparam, sa „dregem” actualul sistem economic. Nu-l vom vindeca din interior, oricat am incerca. Solutia trebuie sa vina din exterior. Multe „piese” trebuie aruncate, si mai multe „circuite” inlocuite, anumiti pasi gresiti trebuie sa nu mai fie facuti niciodata, dar mai ales „mecanicii” trebuie sa fie altii. Asta la nivel global.
La nivelul Uniunii Europene, o Comisie Europeana cu acelasi presedinte este prima greseala fundamentala. Toti „mecanicii” care incearca sa dreaga ceva aici (cu buna credinta, bune intentii si determinare de a salva sistemul) pot sa-si arunce linistiti uneltele si sa mearga sa traga un pui de somn.
Peter Gluck
@Cathy: discutam in teorie; eu nu ma spus cine va trebui sa repare capitalismul. Marele necaz este ca ce a fost sau este in afara lui este si mai rau decat ce este in interior. Cine din exterior- Cuba, Corea de Nord, sistemul saria, teocratii, dictaturi, sa-l reinviem pe Ceausescu? Nu cred ca e bine asa…
Poate cea mai mare descoperire a Problemologiei din secolul trecut este recunoasterea existentei problemelor scarnave vezi
http://en.wikipedia.org/wiki/Wicked_problem
sau cauta in revista mea incepand cu Nr.169.
Problema de fata este una ‘wickedly wicked”- adica scarnava la patrat si pentru imblanzirea ei (rezolvarea poate nici nu e poate posibila)e nevoie de intelepciune si de un efort global.
Bibliotecaru
Eu cred că răspunsul la criza politică pe care o traversează omenirea (care nu are neapărat o legătură directă cu partea economică a crizei) este la îndemâna noastră a tuturor.
Eu cred că partidele ar trebui să accepte că soluţia societăţii nu este „stânga sau dreapta”, ci „stânga şi dreapta”. Cu alte cuvinte, sunt unele domenii care se adresează dreptei şi alte domenii care se adresează stângii. Unele domenii pot fi atât de stânga cât şi de dreapta. Soluţia este simplu de implementat, ori alternarea succesivă (cam cum a fost până acum), ori guvernarea mixtă (adică cum este acum). Ceea ce nu este până acum, şi, din păcate, chiar lucrul absolut necesar, este înţelegerea faptului că soluţiile unice, de tipul numai dreapta sau numai stânga, nu mai pot fi posibile. Înţelegând aceste lucruri la adevărata dimensiune, înţelegând că nu mai este posibilă lupta între stânga şi dreapta, proiectele separate ale stângii şi dreptei ar putea căpăta oportunitatea continuităţii. Dezastrul de până acum al României a venit din faptul că s-a construit greu iar cel ce a urmat la putere a demolat tot ceea ce a construit cel de dinainte. Dezastrul actualei guvernări derivă din faptul că politicile celor două (trei) partide aliate la guvernare sunt concurenţiale şi nu complementare. Incoerenţa duce, mai devreme sau mai târziu, la consumul nejustificat de resurse materiale şi umane, în cele din urmă la dezastru şi criză.
Din punctul de vedere al crizei economice, nici un partid se pare că nu vrea să spună adevărul, anume că românii trăiesc cu mult mai bine decât şi-ar permite din economia dezvoltată pe bule de săpun şi nu pe mecanisme de bunăstare durabilă. Ca întotdeauna, nimeni nu-şi asumă vestea proastă: „Români, trebuie să ne întoarcem la sapa de lemn!”
gabicretu
@Biblio,
A treia cale tocmai a esuat. Tertul inclus nu este tocmai posibil in societate.
Unii romani traiesc bine! Ceilalti, mult mai putin. Nu la sapa de lemn trebuie sa ne intoarcem; la ratiune.
Nu din bule de sapun traim ci din trecut (pentru ca am vandut) si din viitor (pentru ca imprumutam). Nu ma refer la datoria guvernamentala ci la cea privata.
@Peter,
Nu stiu cate cunosti de spre Cuba, dar am o sugestie; fa o comparatie cu Haiti in ultimii cincizeci de ani. Sunt, poate, singurele tari ce pot servi la a vedea deosebirea dintre sisteme pentru ca au plecat aproximativ din acelasi punct (avand caracteristici economice, sociale, naturale, etc.) similare.
Peter Gluck
Cuba vs. Haiti? Dupa cate stiu eu, este vorba de doua dictaturi, Fidel e baiat destept si slefuit,un gulgutier de geniu. Papa Doc si urmasii niste cretini sangerosi- dar dictatura e dictatura. Oricum este admirabil cum a reusit sa reziste Cuba cu o forma aparte de socialism in proximitatea USA care a facut gafe enorme in relatia cu Cuba. Inclusiv J.F. Kennedy care a demonstrat ca prostia oamenilor destepti e uneori uluitoare.
Nu am fost in Cuba si nici nu am avut prieteni de acolp
asa ca nu sunt documentat bine. Cu Haiti nici atat.
Un fost euroalegător
Si totusi Cuba….Succesul gradinilor de zarzavat de la marginea orasului Caracas-Venezuela,a fost finantat dupa model cubanez.Am vazut o stire-cred ca era reala-precum ca 45 de tehnicieni cubanezi,au pus pe picioare in cartierele sarace si in suburbiile defavorizate din Caracas un sistem de 4000(patru mii)microgradini si 20 de cooperative pentru horticultura.
In cadrul acestui program guvernul,armata,Org.pentru Alimentatie si Agricultura si locuitorii insisi au pregatit suprafetele verzi,pe care populatia saraca sa planteze fructe si legume si cu ajutorul acestora sa se poata hrani mai sanatos.Surplusul este dat la comerciantii locali,asigurindu-si astfel un venit modest,dar sigur.
Ce ne mai poate spune d.na Gabi despre aceasta indepartata Venezuela?
Sint legume si fructe turcesti in Caracas?
Bibliotecaru
@ gabicretu
„A treia cale” este născută dintr-o combinaţie doctrinară între stânga şi dreapta, între liberalismul economiei de piaţă şi principiile social democraţiei, eu cel puţin aşa aş defini-o cât mai simplist. Eu vorbesc despre o convieţuire nu lipsită de contradicţie, eu vorbesc despre un echilibru al forţelor dezvoltate antagonist. Un cuplu de forţe face ca două forţe egale aflate pe direcţii paralele şi sensuri opuse să acţioneze o pârghie cu un moment dublu. La fel şi forţele doctrinare antagoniste pot negocia, prin intermediul unui mecanism la care să adere toată lumea, un model de amplificare a reacţiei. Lumea politică ar trebui să renunţe la conceptul luptei politice pentru a trece la conceptul colaborării politice. Ştiu că pare de neconceput, dar este singura şansă ca politica să existe şi peste alţi 20 de ani în România.
Eu nu vorbesc despre o nouă doctrină politică, ci de colaborarea doctrinelor de dreapta cu cele de stânga, fără a se amesteca, negociind tot timpul o cale de echilibru. Instituţional Parlamentul trebuie să ducă la îndeplinire exact acest concept. În momentul în care se va renunţa la noţiuni gen Putere/Opoziţie, disciplină de partid pentru vot, negocieri de tipul „noi votăm pe-a voastră, voi votaţi pe-a noastră”… lucrurile ar putea funcţiona.
N. Raducanu
La recomandarea „Ramaneti la subiect!” raspund: Nu am avut dificultati in postarea pe adresa numita.
Dar aici s-au abordat si alte probleme, indeosebi cea „marunta” pusa de Bibliotecaru : cum sa facem omenirea mai buna. Iar aceasta ar merita o examinare mai atenta decat sunt capabil in momentul de fata. Daca Bibliotecaru – pentru care am o deosebita admiratie pentru blogul sau – si-ar fi dat oboseala sa defineasca „stanga” si „dreapta”, ar fi constatat ca e vorba despre doua conceptii de viata ce nu sunt compatibile si ca e iluzorie speranta intr-o „solutie simplu de implementat”, in care „convietuirea” lor ar permite sa se renunte la lupta politica pentru a colabora pasnic pentru propasirea natiunii. Din pacate aceasta contopire a fortelor politice contradictorii nu a fost inca descoperita si de alte tari democratice care sa o experimenteze inaintea noastra. In Statele Unite, Marea Britanie, Franta, Germania etc. continua deci ca partidele sa se infrunte cu cele mai perfide mijloace, pierzand desigur pentru asta un timp pretios. Timp care nu este risipit in alte tari cu regimuri autoritare, de stanga sau de dreapta. Ma tem insa ca in tara noastra conlucrarea asa zisei „drepte” (PD-L)cu asa zisa „stanga”(PSD) reprezinta tocmai aplicarea acestei idei, cu rezultatele cunoscute. In orice caz subscriu integral la replica d-nei G. Cretu la originala propunere a Bibliotecarului: nici o impacare a Stangii veritabile cu Dreapta, de orice coloratura ar fi ea.
rodica
Peter, comentariul m-ar fi flatat enormously dar cu tot respectul as fi indraznit sa protestez. Capitalismul mi se pare unul din conceptele ferecate sub lacatul istoriei. Vad cum ai putea sa mai ciocanesti la multe si cele mai felurite concepte, la conceptul de erou, la conceptul de risc, la conceptul de jurnalism, de justitie, de „drepturile omului”, dar la Capitalism nu… The Economist ne atragea atentia mai acum vreo doua saptamani ca economia este gripata, este o criza a Finantelor nu a Capitalismului. Cum sa-l repari ? Nu poti sa-i inlocuiesti sistemul financiar („liber si neatarnat” cu unul controlat de stat eventual) cum ai schimba un sistem de transmisie gripat. Capitalismul nu e o drezina de serie e ditamai Nike de la Samotrace, o minune asa fara cap si brate cum este, nu te apuci sa ii pui brate, nu te apuci sa ii pui cap, ai putea sa faci o alta Nike cu cap si brate si poate ca mai frumoasa dar de la Samotrace n-ar mai fi
Cathy
@Dl. Peter Gluck
„Problema de fata este una ‘wickedly wicked”- adica scarnava la patrat si pentru imblanzirea ei (rezolvarea poate nici nu e poate posibila)e nevoie de intelepciune si de un efort global.”
Perfect de acord. Asta spuneam si eu. Nu stiu inca de ce tip ar fi solutia, stanga, dreapta, si stanga si dreapta, nici stanga nici dreapta, dar sunt convinsa de un lucru: nu mai trebuie repetate greselile trecutului. Ma gandesc acum la Thomas Kuhn si ma intreb daca viziunea sa, desi considerata depasita acum, nu ar trebui luata in consideratie.
Bibliotecaru
@ N. Raducanu
Domnule Răducanu,
Am o bănuială că aveţi carnet de şofer. Haideţi să o luăm aşa, avem frâna stânga, acceleraţia dreapta (sau invers, nu are importanţă) şi ambreiajul împreună cu angrenajele din cutia de viteze reprezintă mecanismul intermediar. Frâna şi Acceleraţia sunt total opuse, dar pentru a conduce o maşină, este nevoie de amândouă. Vedeţi dumneavoastră, în viaţa politică de astăzi, apăsând şi frâna şi acceleraţia se anulează motorul. Cu motorul calat nu poţi merge nicăieri. Trebuie doar să învăţăm să conducem (de fapt mai ales politica trebuie să înveţe, pe lângă toţi cetăţenii) această ţară folosindu-ne când este nevoie de acceleraţie, când este nevoie de frână, astfel încât să avem un mers cât mai economic.
Eu vorbeam despre renunţarea la lupta politică la nivelul care se duce astăzi, adică acuzaţii, injurii, miştocăreli, „dat la gioale”… nu vorbeam despre renunţarea la doctrină şi la susţinerea doctrinară. Dacă recitiţi ce am spus veţi descoperii şi următoarea frază:
Eu vorbesc despre o convieţuire nu lipsită de contradicţie, eu vorbesc despre un echilibru al forţelor dezvoltate antagonist.
Din faptul că numiţi PD-L partid de dreapta înţeleg că nu aţi studiat doctrina democrat-liberalilor, fie şi măcar la nivel de intenţii doctrinare (o doctrină „pe bune” nu mai are nimeni, nici un partid românesc). De altfel nici alianţa PSD-PC nu mai este curat de stânga, dar asta este cu totul altă discuţie. Am folosit şi eu termenii stânga/dreapta ca să uşurez discuţia… altfel se putea discuta cu termenului de „puncte de gravitaţie politică” şi rămânea totul valabil.
doinaş
Economic vorbind, lucrurile s-ar putea rezolva-cel putin partial- prin impozitarea progresiva a profitului. In felul acesta producatorii fie ar reduce preturile de vanzare-determinand cresterea consumului, ca doar cerere exista- fie ar plati impozite foarte mari pe profit, ceea ce ar aduce statului suficienti bani pentru servicii sociale de calitate, fie ar mari salariile (ca sa diminueze profitul impozabil) iar salaritii ar determina cresterea consumului …
fie toate astea la un loc.
Si daca vorbim de etica, aceasta metoda ar fi cea mai buna.
Evident, cu conditia sa fie aplicata unitar pe glob… ceea ce arata ca solutia tinde spre utopie in momentul actual…dar nu se stie pentru viitor…
Peter Gluck
@Cathy Cine ma domneste ma considera batran si nu ma iubeste. Sunt reguli de buna purtare pe Internet Incep cu: sa uitam de varsta individ(ei)ului ca nu e vina ei/lui!
@Rodica Vorbind despre Capitalism, amandoi face o gafa condamnabila. Nici nu exista asa, la singular, fiecare tara cu forma ei de capitalism, sunt asemanari da’ si osebiri de esenta. Asa ca nu e nimic batut in cuie decat ca concurenta e buna la casa omului. Dar trebuie domolita- si familiile mafiote concureaza. Si ca trebuie sa produci ce se cumpara si e ceva util.
Armonizarea capitalismului cu doza socialmente necesara de Cinste (despre asta scriu acum in revista)este o problema de armonizare, optimizare si echilibru.
Cathy
@Peter Gluck
S-a notat! Multumesc pentru urecheala! Era doar o manifestare de respect din partea unei persoane care se considera o eterna studenta. Si apoi, am o intrebare pentru Internetul asta care da reguli: de cand varsta poate fi considerata o vina?! Aici nu sunt de acord. Cu toata dragostea!
N. Raducanu
Stimate d-le Florescu („Bibliotecaru“),
Cu toate explicatiile pe care mi le-ati dat asupra crizei politice, folosind analogii din mecanica automobilului, va marturisesc ca tot nu am inteles bine in ce consta acest „raspuns la indemana tuturor“. Se pare ca ati dori ca atat stanga, cat si dreapta, sa-si pastreze doctrinele proprii, contradictorii desigur, dar sa colaboreze intr-un “echilibru al fortelor desvoltate antagonist”, adica “renuntand la conceptul luptei politice”. Aveti dreptate sa spuneti ca asa ceva pare de neconceput, la care eu as adaoga ca este induiosetor de naiv. Este o dorinta pioasa cum au mai fost si alte propuneri de reformare a societatii, numai ca a dvs. este poate mai putin radicala ca a altora.
Ceeace mi se pare ca va deranjeaza cel mai mult nu este lupta politica in sine, inevitabila de vreme ce doctrinele sunt lasate sa se manifeste in pace, ci “nivelul la care se duce ea astazi”, cu mahalagismele pe care le cunoastem. As spune ca asta depinde si de temperamentul si educatia politicienilor nostri, care chiar daca stau impreuna in guvern, nu pierd ocazia sa se infrunte si sa se contrazica in termeni insolenti sau vulgari. Dar vad ca si in Germania, unde peste trei luni vor avea loc alegerile parlamentare, social-democratii cu crestin-democratii se infrunta fara menajamente, desi ambele lor partide colaboreaza de 4 ani la guvernare. Ambele afirma ca sunt partide de centru, cat mai departe de orice extrema.
Asa incat, daca problemele limpezirii mediului politic s-ar reduce la nivelul de politete in care se desfasoara confruntarea politicienilor, situatia nu mi se pare a fi prea grava. Banuiesc insa ca reformele pe care le aveti in vedere nu se reduc la atat. Din pacate insa, repet, cam asta am inteles eu din conceptul dvs. de reformare a politicii in Romania.
In ce priveste studierea doctrinei democrat-liberalilor (PD-L) la care ma indemnati, nu simt nevoia sa pierd timpul cu asta. Imi este suficient sa stiu ca au aderat la ea si militeaza pentru ea Liiceanu si Patapievici, ale caror opinii politice reactionare le cunosc.
Bibliotecaru
@ N. Raducanu
Ca să parafrazez… „Politica è mobile. Qual piuma al vento…”. Să ne reamintim că oameni importanţi ai politicii, precum Petre Roman şi Theodor Meleşcanu, au plecat din stânga, FSN, şi au ajuns tocmai în dreapta, PNL. Totul este relativ, totul este schimbător… nu vă puteţi lua după opiniile simpatizanţilor pentru a determina doctrina unui partid.
Dar să revenim la stânga/dreapta.
Care este conceptul aplicării politice astăzi? Un partid are o serie de principii şi reguli menită să ducă la o societate anume. De exemplu liberalismul are drept ţintă statul minimal care să elibereze funcţionarea socială de regulile impuse macro şi micro economic de stat. Teoria funcţională a unei astfel de societăţi este că dacă fiecare dintre indivizi va lua cu stricteţe deciziile avantajoase pentru el, atunci întreaga societate va funcţiona optim. Socialismul spune că dimpotrivă, cu toţi ar trebui să se supună un stat paternal, adică fiecare să contribuie la diferite fonduri gestionate de stat iar statul să le redistribuie conform unor principii de solidaritate socială impuse prin reguli stricte.
Desigur, nici unul dintre sisteme nu este perfect. Soluţia de mijloc (a treia cale) reprezintă combinarea acestor două sisteme, adică organizarea societăţii după sistemul liberal dar şi o impozitare mărită (relativ la liberalismul clasic) a câştigurilor astfel încât să fie la îndemâna statului nişte fonduri de solidaritate pentru cei aflaţi într-o poziţie critică în societate.
Ei bine, soluţia mea nu este aceasta, eu vorbesc despre un nou mod de a gândi politica, anume să nu mai aibă o societate ţintă, să nu se mai plece doctrinar de la un stat paternal, minim, mixt sau de orice altă natură… sistemul să fie flexibil admiţând de la bun început că orice structură gândită să aibă o ţintă este sortită eşecului şi nulităţii din cauza utopiei sistemelor perfect determinate. Eu spun că societatea ar trebui să evolueze fără abstractizare ci direct ca reacţie a situaţiei de moment.
De exemplu, suntem astăzi în criză. Ce înseamnă acest lucru? După cum se observă cu ochiul liber firmele se desfiinţează, dau faliment, producţia scade, comerţul scade, PIB-ul scade, avem scădere economică, probleme cu salariile, pensiile, sistemul medical, învăţământ… Natural într-o astfel de perioadă economia ar trebui să fie dominată de o doctrină liberală care să forţeze stabilitatea economică dacă nu o creştere economică, pe de o parte, dar şi protecţia socială pe de altă parte, adică o doctrină socialistă. Automat ar trebui deci ca în sectoarele economice să avem un partid liberal, de dreapta şi în sectoarele protecţiei sociale o doctrină socialistă, de stânga.
Să presupunem că la un moment dat criza se diminuează şi dispare, avem o economie „duduindă” şi un PIB burducănos care implică şi nişte venituri bugetare serioase. Situaţia se schimbă şi economia are nevoie, după perioada de accelerare economică, să se stabilizeze. Veniturile de tip „tun” din perioada liberală trebuie să se aşeze în capitaluri cu profit mic dar sigur, o parte din osânza monetară acumulată de patroni trebuie să se ducă în investiţii, să se reîntoarcă în sistem… este nevoie de o doctrină socialistă care să pună impozite mari pe lux şi pe cheltuirea banilor în interes privat şi să permită în schimb investirea (reinvestirea) banilor câştigaţi. Pe de altă parte, sectoarele „de stat” ale protecţiei sociale sunt şi ele doldora, pentru că economia „duduindă” generează venituri şi în acest sector, dar aceşti bani stau pur şi simplu în excedent… ar fi nevoie de o doctrină liberală care, de data aceasta, nu să producă boom economic, pentru că protecţia socială consumă şi nu produce, ci să ia măsuri care nu pot fi luate în criză, de exemplu privatizarea sistemului de pensii, privatizarea sistemului de asigurări medicale, măsuri puternic consumatoare de resursă în timpul tranziţiei de la stat la privat…
Vedeţi dar că eu vorbesc de o schimbare radicală nu atât la nivel de organizare ci la nivel de concept, vorbesc despre un alt fel de politică, un alt fel de interacţiune, un alt fel de concluzie logică. Eu vorbesc despre un câştig de supleţe instituţională şi, mai ales, o lejeritate a reacţiunii politice. Dispărând sistemul de astăzi care vorbeşte despre „câştigarea alegerilor”, despre Putere/Opoziţie, despre „Putere politică”, despre „programul de guvernare” ca platformă electorală, despre segregarea organigramei structurilor statului după culoarea politică… se poate naşte o colaborare a forţelor opuse pentru că noul concept este „omul potrivit la locul potrivit”, fără a mai conta coloratura guvernării, fără coaliţii de guvernare, fără disciplina de partid…
Revin la cuplul de forţe (dacă ţineţi minte în manualul de fizică se dădea, pe vremuri, exemplul unui tirbuşon), forţele contrare se pot anula una pe alta, sau se pot aplica unui mecanism care le transformă în moment motrice util.
rodicutza
„Un partid are o serie de principii şi reguli menită să ducă la o societate anume.”
Asta este asa de la categoria „oul si gaina” incat este un „show stopper statement”,
eu mai departe nu poci sa cetesc, trebuie sa cuget si s-o rezolv si pe urma trecem la broscoporcul Capitalsito-socialist, broscoporcul domnului veinnopteanu zicea Cartarescu dedemult
@Peter, fiind noi ingineri, cu implicit juramant de credinta cartezian, n-avem voie sa dam in paralogismele lui Farfuridi asa ca eu sa se revizuiasca, primesc! Dar sa nu se schimbe nimic raman iar tu sa nu se revizuiasca, primesti! dar atunci sa se schimbe pe ici pe colo, si anume in punctele… esentiale… (cum adica concurenta trebuie domolita?!) si neimpacati aspura subiectul ramanem
Bibliotecaru
@ rodicutza
Dacă vă preocupă primordialitatea în problema „oul şi găina”, deşi sincer nu văd legătura, vă pot da eu un răspuns. Prima data a fost o găină care a ieşit dintr-un ou care nu era de găină. Astfel de probleme sunt simple de rezolvat, este doar o problemă de vocabular.
Broscoporcul a fost eronat înţeles ca fiind acelaşi lucru cu o struţo-cămilă, conotaţia este cu totul diferită, mai aproape de „din faţă zimbru, din profil timbru”. Mihai Dragolea defineşte cu exactitate broscoporcul în articolul său „Ştiuca ameţitã, liftul funerar şi broscoporcul” (am să reproduc o parte mai mare de text pentru că este savuros):
Da, e ceva, ceva ce nu trece prin mintea oricărui locuitor de aici, să-ţi faci lift spre buricul pământului! E indiscutabil că asemenea performanţă nu e la îndemâna oricui, nici măcar a popoarelor socotite bogate prin Europa. Cum nu le este la îndemână lor, celor putrezi de bunăstare, să posede o ciudăţenie precum broscoporcul; bizareria a fost intuită şi descrisă de Dimitrie Cantemir în Istoria ieroglifică, dar s-a întrupat, plenar şi elocvent abia în zilele noastre. Şi iată în ce constă un broscoporc adevărat: are un cap destul de mic, mai mult chel decât păros; se poartă vesel, râde cât cuprinde, mai ales în preajma damelor, îi place nespus să le atingă, să le complimenteze, să se insinueze în intimitatea lor, prilej fast de a râde puternic, cu sunete precum ale sifonului proaspăt început; când se concentrează (clipe de graţie, numai când joacă poker sau discută afaceri mereu certate cu legea), din faţă arată chiar ca o broască, din profil – chiar cu un porc. Dar nu acest aspect este determinant, cât combinaţia, îmbârligarea celor două entităţi animaliere: broasca dobândeşte şorici (adică mare, multă nesimţire), porcului i se duce pofta de mâncare şi de odihnă, ţopăie cât poate şi pe unde poate fără oboseală, din când în când mai aducându-şi aminte că ştie să facă precum sifonul. Ştiind prea bine de ce anume este în stare, broscoporcul se socoteşte cel mai tare din parcare, chiar îl supără lipsa de respect a unora, incapabili să înţeleagă avantajele unicei, irepetabilei şi profitabilei lui condiţii; uneori se gândeşte că ar trebui exterminaţi toţi cei care nu-l preţuiesc aşa cum se cuvine. Bine e că e contemporan cu ştiuca umplută cu şampanie şi cu liftul în cavou! Restul e, pentru broscoporc, o nimica toată!
🙂
Peter Gluck
@rodicutza: ti-am raspuns si cu/prin editorialul Info
Kappa de ieri, atunci cand cantitatea de necinste- escrocherii financiare, lovituri sub centura de business, minciuni interesate si chiar dezinteresate- toate astea depasesc o limita tolerabila- este afectata chiar functionalitatea capitalismului. Si asta s-a intamplat. Raul este sistemic si va fi foarte greu de indreptat. Sa speram ca proximitatea obiectului taios de sistemul osos al capitalismului va avea un efect stimulator pentru gasirea unui curcubeu de solutii
implementabile- asta ca sa ma exprim direct si simplu.
rodicutza
Ok Bibliotecarule, legatura dintre „oul si gaina” si partidele au ca scop modelarea societatii era una politicoasa, era ca sa nu spun pe nerasuflate ca mie mi se pare pe dos.
Era ca sa spun ca o sa acord un gand posibilitatii asteia si n-o sa spun direct ca nu cred ca partidele isi propun sa faca societetea dupa chipul lor ci cred ca societatea le face dupa chipul ei
si le schimba tot accordingly…
Si ce dovada mai mare vrei decat tabloul socialist ? Face un partid socialist din societatea pe care o guverneaza, o societate altruista ?
Stii tu (vre)un partid socialist care umbla cu reguli si masuri care sa faca faca boii inhamati la caruta sa iasa zglobiu din hamuri ca sa-si adune, paralela in paralela, precum pisica lauza pisoii rataciti de la supt, pe toti saracii si bolnavii de turul pantalonilor aruncandu-i in caruta, ca pe urma sa se vare serpuit pe sub hamuri si s-o ia singuri si drept la deal ?!
Eu nu, nu cred ca socialistii lucreaza asupra boilor.
Eu cred ca ei la perfectionat carutasul cu biciul trudesc.
Precum nu vad intr-o societate capitalista chiar guvernata de un partid conservator de-ar fi, nici urma ever de vre-o incercare de a-i face pe saraci proslavnici bogatilor. Nu este societatea dupa mintea partidelor ci este pe dos.
Iara despre broscoporc el exista, muribund si socand cu fiinta lui contradictorie, chiar foarte conform descrierii din citatul tau : Statul California. „Dovada”. Marturie sanselor de succes a Capitalismo-socialismului. Politici sociale mai sofisticate nu cred ca ai sa gasesti (abuzive de-a dreptul!) precum nici pasi mai putini pana la colaps financiar si nici mai multe reciproce bete-n roti…
@Peter, citit tot si indragit tare
mai am s-o iau pe linkurile tangente (primul pe care l-am incercat nu mere)
Dar ce nobila intreprindere este kappa.ro,
palariutze!
Peter Gluck
@rodicuta Multumesc mult, Info Kappa este un proiect vast, scopul editorialelor e un fel de enciclopedie
de gandire buna. Dar scopul rubricilor de cautare si stiri este informarea curenta a cititorilor in domeniile pe care eu le consider serioase si importante. Daca imi scrii la peter.gluck@gmail.com
si imi dai adresa ta, pot sa-ti trimit lista cu temele tuturor celor 357 editoriale,de fapt ceva mai putine…Urmeaza acum o tema inspaimantator de dificila- UMORUL, se stie ca e neanalizabil…sau totusi?
gabicretu
@Dragii mei prieteni,
Nu as vrea sa credeti ca nu va urmaresc dialogul foarte interesant si foarte – spunea cineva mai sus, nu eu – naiv, in unele momente.
Se poate scrie o epopee drept comentariu; doar ca o epopee care a mai fost scrisa de unii si altii si nu vreau sa o reiau aici.
Am o singura intrebare, pentru Rodica. Crezi ca oamenii au vreo importanta in toata discutia asta despre ce societate este sau am vrea sa fie!? Cand spun oameni, nu ma gandesc la vreo abstractie ci la acesti locuitori ai Terrei despre care stiintele ne-au invatat o multime de lucruri in ultimul secol(despre cum devin oameni, despre ceea ce simt, ce-i face fericiti, nefericiti, ce-i omoara, ce-i invie…)
Si pentru toti. Nu credeti ca mentinand discutia in zona puterii politice si functionarii ei se ignora alte forte (puterea corporatista sau fortele sociale, de exemplu)!?
Bibliotecaru
@ rodicutza
Să fim bine înţeleşi, sunt lucruri care există deşi nu le percepem cu simţurile.
Sunt absolut de acord cu faptul că partidele, în general, nu au ca scop modelarea societăţii, politica, prin doctrină, însă da. Partidele care sunt şi politice, au în acest moment doctrine care descriu un sistem social. La noi nu prea se face politică ci circ, asta este altceva…
Întrebaţi: Face un partid socialist din societatea pe care o guvernează, o societate altruista? Dar de ce ar face un partid socialist o societate altruistă? Domnia voastră credeţi că aceasta este ţinta socialismului? Socialismul clasic se referă la sistemul de proprietate, anume cere ca statul să controleze principale mijloace de producţie, adică socialismul vorbeşte despre „economia de stat”. Mai mult, socialismul era gândit ca o stare de tranziţie între societatea capitalistă, dominată de proprietatea privată, şi societatea comunistă, dominată de proprietatea întregului popor. Este evident că atât socialismul cât şi capitalismul vede în oamenii care muncesc o marfă cuantificabilă prin măsura banilor. Recunosc că nu am înţeles propoziţia cu „proslavnici”. Cine anume era măreţ?
Beţele în roţi apar din faptul că partidele funcţionează pe o piaţă a politicii, sunt competitoare, şi asta pentru că partidele politice au fost create istoric pentru a reprezenta clase socio-profesionale antagoniste. Liberalismul reprezenta de exemplu patronii iar socialiştii muncitorii. Evident că interesele patronilor care vor un profit cât mai mare sunt în contradicţie cu cele ale muncitorilor care vor un salariu cât mai mare, condiţii mai bune de muncă, concediu plătit, asigurări de sănătate, asigurări de pensie…
Astăzi sistemul de reguli a mai evoluat şi este pe cale să evolueze şi mai mult, clasele sociale nu mai sunt total antagoniste, rezultă deci că nici partidele nu ar trebui să mai fie antagoniste. Partidele pot astăzi, şi trebuie, să colaboreze. Deşi fiecare continuă să aibă doctrine care trag una hăis şi alta cea, atunci când există o pârghie intermediară care gestionează cu folos caracterul contrar al partidelor, rezultatul poate fi un plus de utilitate publică.
Bibliotecaru
@ gabicretu
Puterea corporatistă este astăzi tot o putere politică, chiar dacă ea nu este susţinută de un partid înfiinţat legal la tribunal. Mai ştiţi ce spunea domnul Patriciu? Dacă ar avea nevoie de un politician, nu ar plăti în campanie pe toţi ca să fie sigur că are apoi ajutorul, este mult mai ieftin să-l cumperi pe cel care a câştigat.
Pe de altă parte, legea este astfel făcută încât Forţele Sociale să nu aibă nici o putere. Dacă 90% din populaţia acestei ţări ar dori să schimbe sistemul în care trăim, de exemplu să se schimbe constituţia desfiinţând conducerea politică, desfiinţând partidele politice… ce ar putea face instituţional aceste Forţe Politice?
Vă amintiţi adevărul colosal pe care l-a spus un parlamentar român un pic înainte de referendumul pentru votul uninominal? Acel domn a spus cam aşa, poate să voteze poporul ce vrea, că tot la noi în Parlament ajunge legea şi tot cum vrem noi o facem. Acesta este tristul adevăr, oricum ar vrea populaţia, chiar şi atunci când este în largă majoritate de acord cu ceva, tot la mâna politicului se ajunge. Politica a făcut astfel legea încât poporul să nu aibă nici un alt cuvânt de spus decât să aleagă între politicieni şi între ceea ce propune clasa politică la un moment dat. La ultimele alegeri românii au avut doi candidaţi independenţi. Domnişoara Elena Băsescu a luat 205 mii de voturi (practic cam cât au şi semnat), domnul Pavel Abraham a cules nici 50 de mii de voturi, practic jumătate decât semnăturile luate. Românii au avut de ales între o domnişoară fotomodel care a mers la Bruxelles şi a citit nişte pliante, a umplut nişte pungi şi a lipit post-it-uri cu amprentă (chiar sunt curios ce erau acele chestii lipite pe casetele deputaţilor) cu o vastă experienţă în clubbing, mai ales clubul Bamboo, şi un profesor universitar de drept cu o activitate profesională de o citeşti în minim o oră, are un CV pe 12 pagini, conducător de mastere şi doctorate. Ei bine, românii au ales să dea de patru ori mai puţine voturi profesorului.
gabicretu
@Bilbio,
Foloseam „politic” in sens restrans – partinic, statal (acesta era contextul); altfel, totul e politic, ca traim in polis… Din pacate, relatia este inversa – partidele au devenit produse corporatiste; ca si presa, al carei mit nu se mai justifica de multa vreme; Gelu Ruscanu a murit demult, aproape pretutindeni…
Bibliotecaru
@ gabicretu
Oricare ar fi sensul, trăim într-o anormalitate care naşte aberaţie după aberaţie. Sistemul instituţional a ajuns un apendice care nu mai este băgat în seamă nici când devine dureros… Eu mă întreb ce este de făcut pentru a reveni la normalitate sau măcar pentru a restaura o altă normalitate dacă normalitatea iniţială nu mai este de actualitate. Nu putem să existăm conduşi de o Constituţie care spune că poporul este suveran în timp ce poporul nu mai are nici un cuvânt de spus. Nu putem să ne batem cu cărămida în piept că trăim democratic când de fapt în jur este cea mai cruntă dintre oligarhiile financiare care pot exista.
Două zile buletinele de ştiri au repetat că domnul Copos a primit o amendă de circulaţie. Este chiar atât de mirare că cineva bogat cu statut de VIP şi cu iz politic primeşte o amendă pe care o plăteşte încât acest fapt divers să crească la statutul de ştire?
rodicutza
Gabi, oamenii au ! sigur ca au importanta, dar eu chit a te lasa sa ma pictezi in bestie, in floare albastra floare’albastra tare este trist pe lume nu ma refugiez (cu toate ca absolut concomitent ma pregatesc de pelerinaj la Lacul Codrilor, descind in cateva zile si deja imi palpaie sufletul). Imi pare rau si as zice si firesc ca din lista ta lipsesc intrebarile despre ce il mana pe om in Lupta, ce il motiveaza, ce il responsabilizeaza.
A gandi ca esti responsabil este o stare de dragoste. Ori, orice ajunge in grija statutului (sau a altcuiva) este cumva discret, pe negandite sters de pe lista personala. Statul ar trebui sa faca un minimum minimorum (n-am acum listutza la indemana :)), de restul avem noi cei in putere grija.
Vecinii duc zilnic un blid cu mancare zgriptuzoicei din capul satului, o spala, ii scot mustele, ii aseaza perna daca nu arunca dupa ei cu un lemn, daca arunca ii lasa blidul pe plita… luni in sir, pana cand vine lucratoarea sociala sa preia… si cat de repede se degradeaza „situatia” incepand de atunci?
Dupa ce vine mama in vizita si preia udatul florilor din casa pt o luna doua, imi trebuie socul unei plante uscate ca sa reasum „corvoada” si cateva luni pana corvoada redevine placere…
Dar precum spui nu e timp de epopee, uite pe scurtatura dintre sfidare si ingenuitate luand-o, ma gandesc ca cel mai frumos raspuns la ce poate societatea sa ofere unui om este raspunsul dat de printul Ghika, cand intors de la plimbarea de reeducare prin tara, de pe la baraje, fabrici si uzine, si intrebat ce i s-a parut cel mai frumos din tot ce a vazut, a raspuns „o ramura inflorita”
Cat si alte naivitati de-ale mele 😉