Home » General

Erata la știrile de ieri

30 January 2009 527 views No Comment

Belem nu este un satuc din Amazonia (a se vedea prezentarea din Wikipedia sau de oriunde altundeva).

Forumul Social Mondial nu este o reuniune la nivel înalt a cinci președinți din America Latina care cântă Hasta siempre, comandante… Reunește, începând cu 2001, mișcările sociale, organizațiile nonguvernamentale și organizațiile progresiste și altermondialiste din întreaga lume, organizații care reprezintă pe cei ce suporta crizele și efectele negative ale globalizarii. A fost inițiat în  replică la Forumul de la Davos, forum unde anual se întâlnesc cei care au provocat criza și sunt și profitorii ei - reprezentanții finanțelor mondiale.

Nu este vorba de câteva sute de persoane; anul acesta s-au înregistrat circa o sută douăzeci de mii de participanți. Recordul de participare a fost însă de 166000 persoane prezente, în 2004, la Bombay, în India, unde Joseph Stiglitz a fost principalul animator al dezbaterilor.

În acest moment îmi pare și mai rău că nu sunt acolo; ca româncă, să dovedim că existăm și nu suntem doar o masă de manevră…

Lasa un comentariu!

Adauga un comentariu, sau redirectioneaza catre site-ul tau. Se pote si subscribe to these comments prinRSS.

Fiti politicosi si civilizati! Ramaneti la subiect! Nu spam-urilor!

Pot fi utilizate urmatoarele tag-uri:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>