Fascismul nostru cel de toate zilele…

Pericolul neofascismului este real. In multe tari. La noi, este la fel de mare si de real ca in alte parti.

Avem o istorie in spate care ne arata cat de vulnerabili sunt romanii la ideile fasciste, mai ales daca cineva le îmbracă in straie nationale.

Exista destule frustrări, generate de probleme reale dar si de altele imaginare, care sa creeze stratul social dispus sa se lase înșelat.
Exista destule interese, dinăuntru si dinafara, dispuse sa apese pe aceasta pedala. Capitalismul, daca a avut de ales între  dictatura fascista si democratia liberală, a ales-o pe prima. E mult mai ieftina si nu da bătăi de cap; aduce doar profituri…
Faptul ca in Romania nu exista o mișcare neofascista organizata suficient de influenta nu e liniștitor. Nu exista pentru ca, in forme difuze, fascismul se raspândește in intreaga societate. Nu e concentrat intr-un loc, sa-l poti recunoaste si izola.
Cei care se considera mari democrați, neagă cu vehementa acest fapt. Din neștiința sau rea-intentie?! Nu stim. Cum reaua intentie e greu de combătut, incep prin a combate neștiința.
Citez, in varianta sugerata de Robert Reich, cateva semne ale creșterii neofascismului, in speranța ca vom conștientiza o realitate si vom evita consecințele ei nefaste.
E fascism atunci cand se folosește un eveniment tragic (o crima, un atac terorist, etc.) pentru a blama o întreaga religie sau națiune, daca cei vinovati aparțin acesteia.
E fascism atunci cand se folosește ura impotriva celor diferiti (minorități etnice sau de alta natura, imigranți, etc.) pentru a construi si întări propria putere.
E fascism atunci cand oponentii ideilor proprii sunt intimidati   sau hărțuiți, susținătorii proprii sunt îndemnați sa faca la fel iar violenta impotriva oponentilor sau a celor diferiti, este considerata scuzabila. Mai mult, este chiar explicata si scuzata…
E fascism daca cei care încearcă sa spuna tare aceste adevaruri si sa atragă atenția asupra pericolelor sunt blamați, excluși, marginalizați iar pozițiile lor ridiculizate.
Reich, in textul care mi-a inspirat aceste rânduri, vorbea despre America. Daca multora vi s-a parut ca e vorba despre Romania, nu ati greșit. Fascismul nu are naționalitate… Dar are specific național. Din criteriile de mai sus, lipseste ura impotriva bătrânilor si săracilor, atat de frecventa la noi… Cei care adopta metoda de gandire fascista pot da si lecții. Dusmanul nu este doar cel din afara, diferitele, străinul; dusmanul lor e înăuntru. El este înăuntru cu adevarat dar nu este cel identificat…

One Reply to “Fascismul nostru cel de toate zilele…”

  • Radu Negru

    Intradevar Europa e bantuita de fantoma fascismului, sub diverse ipostaze. Nationalismul extrem al politicii lui V. Orban in Ungaria sau a lui Jaroslav Kaczynski in Polonia, cresterea rapida si surprinzatoare a influentei unor partide cu program extremist in Franta (Front National – Marine LePen), in Germania (Alternative für Deutschland – Frauke Petry) si in Marea Britanie (UKIP – Nigel Farage), toate punand in centrul politicii lor oprirea migratiei populatiilor din tarile Africei si din Orientul Apropiat, sau iesirea din Uniunea Europeana sau restrangerea participarii la ea, reprezinta un fenomen preocupant, deoarece victoria lor in alegeri ar schimba mult peisajul politic european.
    Criteriile ce caracterizeaza, dupa parerea lui Robert Reich, fascismul (nou sau vechi), nu ma conving. Ideologia fascista, adica ansamblul de conceptii care in secolul trecut au provocat pe glob razboaie cu milioane de victime, este mult mai periculoasa decat cele prevazute in programele partidele amintite mai sus. « Daca multora vi se pare ca e vorba si despre Romania, nu ati gresit » se afirma in articol. Dar intrunirea celor 4 conditii preconizate de profesorul american, nu e de ajuns pentru a se aplica unui partid sau unei tari stigmatul fascismului, caci asta ar inseamna ca in Romania traim deja intr-un regim fascist, fara sa avem habar. Trebuie sa recunoastem totusi ca treptat ies la iveala, la noi si mai peste tot in Europa, tendinte ingrijoratoare in acest sens.
    Fascismul apartine marei familii a miscarilor de dreapta. Marele politolog italian Norberto Bobbio scria in cartea sa « Destra e Sinistra » (1994) : « Intotdeauna este mai plauzibila o alianta intre dreapta extremista si dreapta moderata conservatoare decat intre cei de dreapta si cei de stanga. Iar aceasta se explica prin faptul ca opozitia intre extremisti si moderati este de metoda, in timp ce opozitia intre dreapta si stanga pune in joc valorile. Iar deosebirea si conflictul dintre valori este mult mai puternic decat opozitia intre cai si metode ». Gasesc oportuna aceasta precizare, deoarece la noi in interbelic dreapta extremista si-a dat pe fata chipul hidos prin partidul ce a purtat trei denumiri : « Legiunea Arhanghelului Mihail », « Totul pentru Tara » si « Garda de fier ». Ideologia lui se caracteriza prin cateva concepte : anticomunism, antisemitism, misticism si ortodoxism habotnic, traditionalism intors cu fata spre sat, admiratia pana la veneratie a lui Hitler si a partidului sau, limbajul populist prin care se camuflau obiectivele reale.
    Un ideolog al dreptei, H. R. Patapievici incearca sa curete memoria lasata de fascism, scriind in cartea sa « Cerul vazut prin lentila » (1995) urmatoarele: « Fascismul a fost mereu o miscare revolutionara si de mase […], nu a creat lagare de concentrare si nu si-a exterminat adversarii, iar rasismul este cel mai adesea absent din formula sa doctrinala ». Si apoi : « Spre deosebire de fascism, ale carui crime sunt, ca sa spun asa, artizanale, comunismul depaseste in monstruozitate, prin zecile de milioane de victime pe care le-a facut, chiar si isteria sangeroasa a nazistilor. Mai putin radical decat comunismul, fascismul este prin aceasta mai uman. Or, paradoxal este ca tocmai prin aceasta trasatura fascismul este de dreapta ».
    Pentru a intelege viitorul pe care fascismul il pregatea in interbelic societatii romanesti si cat de « uman » era el, e suficient sa rasfoim o carte editata in 1941 de Comandamentul militar al Capitalei si tiparita la Imprimeriile Statului (peste 500 de pagini), in care sunt prezentate in detaliu asasinatele efectuate de legionari in inchisoarea militara Jilava si cele din padurile Snagov si Strejnicul (26 – 27 noiembrie 1940). Aici au fost ucisi fara nici o judecata 55 de persoane printre care doi fosti prim-ministri (N. Iorga si gen. Gh. Argesanu), trei fosti ministri (V. Madgearu, V. Iamandi si G. Marinescu), fosti judecatori si procurori, fosti ofiteri de armata sau de jandarmerie si cativa agenti de politie. Fostii ministri Gh. Tatarescu, C. Argetoianu, Ion Gigurtu si M. Ghelmegeanu, precum si generalul Ilasievici, gen. Dr. Marinescu si col. V. Marinescu carora li se pregatea aceiasi soarta, au fost salvati de un ofiter care i-a inchis intr-o camera la Min. de Interne. In acest zguduitor dosar sunt mentionate si marturiile unor informatori dupa care , inainte de a fi asasinat, prof. Nicolae Iorga a fost dus in comuna Teisani (langa Valeni-de-Munte) unde, in prezenta mai multor legionari, el a fost, probabil, schingiuit, batjocorit si judecat. Se stie ca legionarii au fost la putere in Romania doar 4 luni, dar fara indoiala ca ei ar fi continuat actiunile criminale daca in ianuarie 1941, in urma rebeliunii, ei nu ar fi fost eliminati definitiv (sper) din viata politica a tarii.
    In ultimii 26 de ani au aparut carti, articole, emisiuni TV care cauta – mai mult sau mai putin mascat – reabilitarea fascismului, in speta a legionarismului. M-am intrebat cum se face ca, in aceste conditii, inca nu a aparut un partid care sa preia mostenirea Capitanului. Cateva din conditiile necesare revenirii unei miscari fasciste totusi au existat si exista inca. Ma gandesc astfel la influentarea prin mediile de massa a mentalitatii electoratului in sensul discreditarii democratiei parlamentare, ponegrirea intregii clase politice, imbratisarea entuziasta a propunerii basiste a unui regim prezidential autocratic, supraevaluarea avantajelor economice si sociale ale capitalismului.
    Dintre caracteristicile ideologiei legionare (anticomunism, antisemitism, misticism religios, traditionalism, limbaj populist, admiratia nazismului), astazi unele se mai mentin, altele au disparut sau si-au pierdut virulenta, iar cateva sunt noi si imbogatesc bagajul ideologic al extremei drepte (respingerea homosexualilor si a mariajului intre persoane de acelasi sex, nerecunoasterea holocaustului evreilor s.a. De pilda, agitarea spectrului comunismului continua si dupa disparitia URSS , deci el nu mai constitue o amenintare practica. Deasemenea antisemitismul, care era una din ideile principale ale programului si propagandei legionare, se poate spune ca persista doar la cei carora « creierul le-a ramas inghetat din 1940 ». Admiratia fara limite a Germaniei hitleriste nu se mai regaseste astazi, dar cele cateva decenii de razboi rece fac ca Rusia sa fie privita si astazi drept un pericol real pentru tara. Nici biserica ortodoxa, care in interbelic era un aliat sigur si eficace pentru cauza extremei drepte, nu mai intervine decat intamplator in confruntarile politice actuale. Ideea simplista, dar virulenta, ca nationalismul ar fi o pavaza solida impotriva instrainarii industriei si internationalismului, e lipsita de sens in era globalizarii, cand economiile nationale cauta sa atraga pe orice cale investori straini si se bucura de interventia concernelor multinationale.
    Totusi nationalismul, uneori prezentat fals drept patriotism, ocupa un rol central si indispensabil in filozofia fascismului. Un sondaj efectuat in 2012 de IRES de la Cluj a scos la iveala ca 93 % din populatia Romaniei a raspuns « DA » la intrebarea « Dvs. va simtiti mandru ca sunteti roman ? », desi la intrebarea « Care e tara ideala in opinia dvs. ? » doar 36 % au indicat Romania, iar la intrebarea « Credeti ca Romania ofera un viitor decent populatiei ? » au raspuns « NU » 69%. Aceste sondaje pot fi utile chiar si numai pentru a constata confuzia care domneste in capetele multor concetateni
    Parlamentul Romaniei a aprobat in 2015 modificarea legii 217/2012, precizand unii termeni si inasprind unele sanctiuni. S-a constatat probabil sporirea nemultumirii generale si ca astfel se alimenteaza spiritul extremist de dreapta. Aparitia acestei legi a dat prilejul unor proteste din partea celor care cauta sa impinga cat mai spre dreapta intregul spectru politic. S-a cerut, de pilda, ca aceasta lege sa fie complectata cu sanctiuni simetrice privind comunismul si s-a semnalat riscul (inexistent) al cenzurarii operei unor scriitori (Cioran, M. Eliade, C. Noica s.a.) care la un moment din viata au simpatizat cu miscarea legionara. Este amintit si numele lui Vintila Horia, gazetar hitlerist, condamnat in lipsa drept criminal de razboi. Acestor nostalgici ai extremei drepte li s-a dat riposta cuvenita, precizandu-se ca legea antilegionara nu va fi schimbata cu nici o iota, deoarece ea nu cenzureaza pe nimeni. Ceeace insa nu va impiedica probabil aparitia, peste un rastimp, a unui alt proiect de lege care sa-i condamne pe fostii comunisti, desi condamnarea comunismului s-a mai facut odata, prin prezentarea in Parlament la 18 decembrie 2006 a « Raportului de analiza a dictaturii comuniste din Romania » (zis si raportul Tismaneanu).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *