Femei

La inceput, mi-am propus sa scriu mai mult despre ce se intampla in partea de Uniune unde se afla Parlamentul European si mai putin despre partea noastra de lume. Pana acum am esuat lamentabil. Temele “arzatoare” acasa m-au prins …

Totusi, saptamana aceasta s-au intamplat lucruri si la Bruxelles, nu doar la Bucuresti; foarte diferite, in esenta lor.

Luni, am avut o intalnire cu o delegatie din Afganistan (stiti, tara aceea unde erau talibanii la putere, unde Romania are inca “trupe in teatre de operatiuni”, de unde mai vine cate un sicriu sau un ranit…).

Delegatia a fost formata din vreo zece deputate (adica zece dintre acele femei pe care ni le imaginam mai ales ca victime, acoperite in niste saci negri din cap pana-n picioare si lapidate, din cand in cand).

Noi (Parlamentul European) reprezentam principalul contributor mondial la ajutorul pentru dezvoltare (UE); ele, una dintre cele mai sarace tari, beneficiara de ajutor. Tema discutiei – chiar ajutorul. Nu am fost noi cei mari si tari, care sa dea sfaturi; a fost viceversa.

M-am simtit ca dintr-o lume inapoiata (dar nu pentru ca afganele au reusit sa ocupe 28% din locurile parlamentului lor iar noi, romancele, doar 10%, incluzand pe cele masculinizate, depersonalizate sau mute)

Ele au prezentat o viziune a lor, de femei, asumata, coerenta, despre problemele din tara lor si despre cum se poate instaura pacea; au exprimat-o cu fermitate si curaj.

“Ajutorul pentru mentinerea pacii nu poate fi format din trupe. Trebuie sa intelegeti ca e greu sa fie privit drept prieten cel care se plimba cu tancul prin fata casei tale; si nu foloseste. Dusmanii nostri principali sunt analfabetismul, saracia, lipsa locurilor de munca; ei nu nu se sperie de prezenta armatei.

– Si nu ne place cum ne priviti.

– E adevarat, cadem deseori “victime colaterale” ale confruntarilor violente, ca si copiii nostri, dar nu suntem niste victime. Femeile afgane sunt puternice si vor sa contribuie la reconstruirea tarii lor, la securizarea tarii lor; capacitati femeile sa se descurce in politica, ajutati-le sa invete carte si ele pot dovedi ce mult pot schimba…

– Eu am creat, inainte de a deveni deputata, prima scoala pentru fete; e lucrul de care ma simt cel mai mandra…

– Daca vreti sa ne ajutati, ajutati-ne sa construim scoli si sa combatem analfabetismul; construind scoli vom crea locuri de munca pentru ca tinerii nostri sa fie feriti de pericolul de a cadea in plasa retelelor de narcotraficanti. Daca reusim sa-i alfabetizam, vor putea sa-si castige painea, vor fi mai putin vulnerabili la extremisti…

– Eu am fost aleasa de populatiile nomade in parlament dar ma simt reprezentanta a tuturor afganilor. Asa intelegem noi fortele de securitate, fortele de pace. Daca doriti securitatea in Afganistan, daca doriti sa ne ajutati, acestea sunt lucrurile de care noi credem ca avem nevoie, lucrurile pe care ar trebui sa cheltuiti banii…”

Misiunile de pace n-ar trebui sa se faca cu pusti, avioane de lupta si tancuri ci cu caramizi si ciment, stilouri si carti; au venit niste femei din Afganistan sa ne spuna asta. Civilizatia noastra occidentala nu a ajuns la asa intelepciune (nici macar pentru ca ar iesi mai ieftin…)

Poate pentru ca nu am invatat inca sa le ascultam pe femei…

Tags: , ,

One Reply to “Femei”

  • bianca

    Aha, ce spuneam eu zilele trecute, vizavi de dezbaterea saraciei in tarile lumiii a treia. Solutia este educatia si schimbarea mentalitatii, trezirea simtului civic in “oamenii pamintului”, a celor care traiesc acolo. Nu o duc citusi de putin bine, dar trebuie sa isi asume realitatea si sa incerce sa o schimbe. Fara asta nu se va schimba nimic pe termen lung. Fara asta nici la noi nu se va schimba nimic pe termen lung.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *