Fundamentalisti ai pietei, treziti-va!

Aveti mai jos, ca de obicei, avanpremiera. Daca forma schioapata, e pentru ca ma gandesc mai mult, o recunosc, la intalnirea cu Evo Morales de peste cateva ore. Continutul insa mi-l asum si-l consider adevarat.

        „Lumea in care traim a fost dominata, decenii la rand, de un fundamentalism mai  puternic decat cel islamist, evreu sau  crestin, decat  toate fundmentalismele religioase la un loc.  Are tot un singur dumnezeu si tot atotputernic: Sfanta Piata Libera.  Mesia lui, Milton Friedman, nu a fost  incununat cu spini ci cu premiul Nobel pentru economie. Apostolii, cu miile, au ridicat altarele noii religii mai ales in universitati. Zeci de promotii de  fanatici ai pietei  au ocupat, treptat, spatiul analizelor si deciziilor in  economie si au devenit vocile cele mai puternice  in arena  politica. Alternativele posibile au fost eliminate. „Libertatea de a alege”   nu admitea ereziile…

Imaginea si rolul statului in economie au fost puternic subminate. Acesta a trebuit sa privatizeze ceea ce era al tuturor – serviciile publice, de exemplu – si sa cedeze partea de decizie ce revenea politicienilor – stabilirea scopurilor –  catre experti (de la FMI si Banca Mondiala, de preferinta).

Concept elaborat de economistii moderni, Piata a fost personificata si prezentata ca forta  de neinvins. Temele ne sunt cunoscute pana la saturatie. Piata stie cel mai bine ce e necesar; ea distribuie rezultatele celor ce merita si orice alt tip de distributie este imoral; ea este capabila sa se autodiagnosticheze si autoregleze. Ideea a facut buna pereche cu discursul dreptei despre  dereglementare. Reglementarile sunt inutile si chiar periculoase de vreme ce piata este  si mai eficenta si mai umana; omul de piata s-a nascut competitor si consumator si piata este spatiul sau vital…

Toate reglementarile erau inacceptabile, in fapt, cu exceptia celor care trebuiau sa transpuna teoria in realitate – mecanisme de supraveghere a pietei, reguli stricte anti-trust, interzicerea subventiilor si altor ajutoare de stat… In ciuda acestora si, uneori din cauza lor,  micilor producatori nu le-a mers obligatoriu mai bine; transnationalelor, da.

Ceea ce putinii economisti eretici  care au reusit sa se faca auziti in ultimele decenii au spus s-a intamplat insa. Realitatea nu a vrut sa se modeleze dupa teorie.  „Piata” nu s-a autoreglat. Doar apologetii ei au reusit sa faca averi uriase in detrimentul celor care astazi isi vad in pericol economiile, pensiile, casele, locurile de munca…

In Statele Unite ale Americii, fanaticii neo-liberalismului s-au adunat si au decis ca oalele sparte de cei bogati (deghizati sub conceptul opac de capital financiar) trebuie sa fie platite de cei saraci. Statul trebuie sa intervina pentru a salva sistemul; bineinteles, nu platind ratele la banci ale celor saraciti de amabila piata libera ci preluand companiile falimentare ale celor bogati. Sumele despre care se vorbeste  sunt fabuloase. Ele ne arata si pe pielea cui s-au facut averile miliardarilor de data recenta, acolo si aiurea – pe pielea  celor  ce muncesc. Mai cinic inca este ca astazi sunt pusi sa plateasca a doua oara…

In Europa lucrurile sunt doar putin diferite. Cu cativa ani in urma insa,  un om politic si economist european a inceput o campanie de promovare a reglementarii pietei financiare; cu precadere, a fondurilor speculative si a acelor investitii care se fac cu un singur scop – maximizarea profiturilor companiei si a conducatorilor ei; fara responsabilitate sociala, fara responsabilitate fata de mediu sau fata de dezvoltarea durabila a economiei in care se investeste. Cunoastem procedeul. Se cumpara o companie cu o suma mica. Se reduce personalul la o zecime. Se vind bucata cu bucata activele (utilaje, constructii, terenuri); daca ce ramane merge, este bine. In caz contra se decide delocalizarea spre zari indepartate…

Saptamana trecuta in Parlamentul European poarta numele lui Poul Nyrup Rasmussen. Curajul, efortul consecvent, capacitatea de a reuni pe cei care inca si-au pastrat realismul s-au concretizat. Raportul prin care se solicita  reglementarea pietei financiare europene si se stabilesc principiile de baza ale acestui proces a obtinut majoritatea absoluta necesara pentru a obliga Comisia Europeana ia masuri. Speram doar ca trezirea unor fanatici ai pietei, care s-au alaturat proiectului, sa nu se fi produs prea tarziu. Ma gandesc acum doar la riscurile pilonului doi de pensii; la noi, sistemul nici nu a inceput sa functioneze…”