• In Stiri
  • On

Gabriela Creţu a negociat cu Meglena Kuneva problemele majore legate de protecţia consumatorilor şi implicaţiile lor bugetare în 2009

Strasbourg, 22 aprilie 

  Europarlamentarul PSD Gabriela Creţu a negociat marţi cu Meglena Kuneva, comisarul european pentru protecţia consumatorilor, problemele majore legate de protecţia consumatorilor şi reflectarea lor în bugetul Uniunii Europene pentru 2009. Doamna Creţu este raportor din partea Comisiei pentru piaţă internă şi protecţia consumatorului (IMCO) a Parlamentului European pentru bugetul UE din anul 2009. 

Practic, vom susţine în comun două mari chestiuni. În primul rând, este vorba de mai buna informare a consumatorilor şi consolidarea instituţiilor de apărare a cetăţenilor europeni. În al doilea rând, am convenit asupra monitorizării şi comparării preţurilor în diferite state membre ale Uniunii în ideea protejării consumatorilor“, a declarat eurodeputata social-democrată, precizând că este necesară alocarea prioritară de fonduri în aceste domenii în cadrul bugetului UE pentru 2009.   

Totodată, potrivit doamnei Creţu, trebuie asigurată o flexibilitate crescută şi un răspuns la timp la nevoile consumatorilor şi, de asemenea, trebuie explorate şi rezolvate dificultăţile cu care se confruntă consumatorii la capitolul cumpărături pe internet respectiv achiziţii trans-frontaliere.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *