• In Stiri
  • On

Gabriela Creţu interpelează CE privind situaţia parcului ecuadorian Yasuni

Gabriela Creţu, prim-vicepreşedinta Delegaţiei Parlamentului European pentru relaţiile cu Comunitatea Andină, a adresat, săptămâna aceasta, împreună cu deputatul european Bart Staes (Grupul Verzilor din PE), o întrebare scrisă Comisiei Europene, în legătură cu situaţia parcului Yasuní, o zonă de biodiversitate unică din zona amazoniană din Ecuador. Parcul Yasuní, desemnat Rezervă a Biosferei de către UNESCO, găzduieşte totodată populaţiile Waorani, unele dintre ultimele triburi indigene care încă trăiesc în izolare voluntară.

 

Societatea civilă ecuadoriană, la care s-au alăturat ulterior autorităţile ecuadoriene, a venit cu“iniţiativa Yasuní ITT” (Ishpingo, Tambococha, Tiputini), care susţine neexploatarea rezervei de petrol situată în zona ITT a parcului Yasuní, estimată la 900 de milioane de barili de petrol. Propunerea ecuadoriană, care are ca scop protejarea mediului şi împiedicarea dispariţiei culturilor locale, conţine de asemenea ideea emiterii unor “certificate de garanţie Yasuní”, care urmează a fi recunoscute ca parte din sistemului de comercializare a emisiilor.

 

Iniţiativa este însă foarte costisitoare pentru Ecuador, care a cerut ajutor din partea comunităţii internaţionale sub formă de contribuţii. Totodată, propunerea conţine o serie de lacune, cum ar fi absenţa unor propuneri clare de protecţie a mediului şi lipsa unor garanţii suficiente privind neexploatarea petrolului din zonă.

 

În opinia doamnei Creţu, iniţiativa Ecuadoriană trebuie susţinută deoarece “constituie un exemplu pentru alte ţări bogate în resurse naturale”. Întrebarea adresată CE de eurodeputata PSD vizează răspunsul Comisiei faţă de cererea ecuadoriană de ajutor internaţional şi măsurile pe care executivul comunitar intenţionează să le ia pentru a garanta protejarea comunităţilor indigene şi neexploatarea petrolului din zonă.

 

Întrebarea adresată CE este însoţită de o scrisoare de susţinere a iniţiativei ecuadorieneadresată preşedintelui Ecuadorului, Rafael Correa Delgado– cu semnatari din diferite grupuri politice ale Parlamentului European.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *