• In Stiri
  • On

Gabriela Creţu l-a întrebat pe reprezentantul preşedinţiei franceze a UE care sunt planurile acesteia legat de finanţarea IMM-urilor

Europarlamentarul PSD Gabriela Creţu l-a întrebat, marţi, pe secretarul de stat Herve Novelli, responsabil al Preşedinţiei franceze a Uniunii Europene în domeniul competitivităţii şi al întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM), ce măsuri concrete doreşte Preşedinţia UE să ia pentru ameliorarea accesului IMM-urilor la finanţare şi la contractele publice. Doamna Creţu a subliniat totodată importanţa IMM-urilor în cadrul economiei europene.   

Oficialul francez a prezentat, la 15 iulie, în cadrul reuniunii Comisiei pentru piaţă internă şi protecţia consumatorilor (IMCO), programul sectorial al Preşedinţiei franceze a UE.  

Novelli a răspuns la întrebările Gabrielei Creţu, precizând că obiectivul prioritar în domeniu al Preşedinţiei franceze este obţinerea unui acord politic în cadrul Consiliului UE, până în decembrie, pentru finanţarea IMM-urilor. În acest sens, el a precizat că măsurile propuse privesc revizuirea directivei asupra “termenelor de plată”, cu efecte majore în ceea ce priveşte finanţele IMM-urilor. Totodată, se doreşte facilitarea accesului IMM-urilor la fondurile europene de cercetare din cadrul FP7, dar şi la fonduri de cercetare extra-europene.   

Potrivit oficialului francez, Preşedinţia în exerciţiu susţine propunerea Băncii Europene de Investiţii (BEI) de a participa la finanţarea IMM-urilor europene, atât prin fonduri proprii cât şi prin deschiderea de programe de finanţare externă.   În ceea ce priveşte accesul la contractele publice, Novelli a afirmat că Preşedinţia franceză a UE doreşte modificarea actualei propuneri de Cod de conduită european (din pachetul ‘Small Business Act’), pentru a garanta accesului preferenţial pentru IMM-uri la contractele publice.  

Aceste chestiuni sunt de maxim interes pentru IMM-urile din întreaga Uniune, principalele creatoare de locuri de muncă în UE“, a declarat doamna Creţu, membru IMCO.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *