Home » General

Intelectualii si puterea. O clarificare

6 October 2010 596 views 5 Comments

Dezbaterea despre rolul intelectualilor si vina/responsabilitatea lor fata de deviatiile si excesele Puterii continua. Acum este re-centrata  pe rolul intelectualului in vechiul regim, curajului sau  lasitatii sale. Intalnirea organizata intre Herta Muller si Liiceanu  a reactivat comentariile.  S-au publicat texte interesante.  Ceva mi se pare ca scapa tuturor opinentilor; explicatia poate sa vina dintr-o adanca, chiar daca  nerecunoscuta, aversiune fata de Stanga si fata de social, in general… Inclusiv la cei declarati de stanga!

Intelectualii nu au avut curajul disidentei deschise; cele cateva rare cazuri nu pot fi luate in considerare decat ca reactii individuale, nu ca o miscare critica coerenta; miscare sociala, cu atat mai putin. Asupra acestei afirmatii se cade de acord, cu nuantari.

Ceea ce nu se spune este ca, in mod dramatic,  au lipsit intelectualii critici din interiorul docrinei, nu cei din afara ei; acestia ar fi putut, mai mult decat criticii neangajati,  sa previna derapajele, excesul, abuzul. Pentru cei care nu credeau in egalitate, micimile omenesti si alte ”prioritati”  pot oferi o explicatie pentru lipsa de reactie; nu si o scuza.  In schimb, intelectualii de stanga, vazand cum li se prabuseste proiectul, ar fi trebuit, cu orice risc, sa vorbeasca, sa scrie, sa inventeze si reinventeze societatea; sa incerce macar…

Or, gandirea de stanga inainte de 1989 a produs la fel de mult ca dupa 1989 - adica foarte putin! Chiar si cunoscatorii marxismului au fost rari; inovatorii, mai deloc.  Dovada este ca dupa 1989 au disparut in neant. Lipsa gandirii critice de astazi are lunga traditie…

PS. Cele cateva, foarte rare, cazuri de intelectuali de stanga nu sunt suficiente, ca si in cazul disidentei, pentru a vorbi de o conceptie coerenta… Doar voci izolate…

5 Comments »

  • N. Raducanu A spus:

    Nu prea inteleg in ce consta “clarificarea” din acest articol. Sunt recunoscuti acei putini care au condamnat – cu mai mult sau mai putin talent – excesele comunismului fata de intelectuali si care apoi si-au facut din asta o platforma de martiri ce le-a adus avantaje (premiul Nobel, conducerea celei mai mari edituri din tara, etc.). Dar care se disputa acum in public cat de curajosi au fost in actele lor de dizidenta fata de fostul regim. D-na G. Cretu doreste sa sublinieze insa ca, pe langa acesti adversari ai comunismului, este izbitoare absenta criticii “cu orice risc”, venita de la intelectualii din interiorul regimului, desi unii erau constienti “cum li se prabuseste proiectul”. Au trecut peste 20 de ani din decembrie 1989, durata probabil destul de lunga pentru a se fi uitat conditiile in care se desfasura activitatea intelectualilor in ultimii ani ai regimului ceausist. Nu numai lipsa paginilor de reviste si ziare in care sa se poata formula orice critica, sau imposibilitatea accesului la microfonul unui post de radio sau in fata unei camere TV unde sa-si poata expune ideile divergente fata de ideologia oficiala. Spre deosebire de alte tari comuniste din Europa, unde un Havel sau un Valesa , prin atitudinea lor curajoasa, au devenit parteneri de discutie cu puterea comunista, la noi severitatea reprimarii celei mai mici abateri de la linia de propaganda oficiala, i-au descurajat si inspaimantat pe cei ce erau totusi constienti ca tara se indreapta spre esec. Sa nu uitam totusi grupul acelor oameni politici (Parvulescu, Barladeanu, Apostol, Brucan, Manescu s.a.) care au intocmit o scrisoare de protest fata de politica dusa de cuplul Ceausescu si au fost sanctionati sever pentru ea. Dar cati social-democrati din grupul lui C. Titel-Petrescu, nu au infundat timp de multi ani puscariile comuniste, desi impartaseau in multe privinte convingerile marxiste!
    Se mai subliniaza in articol ca gandirea de stanga nu a produs mai nimic nici dupa 1989, iar cunoscatorii marxismului au disparut in neant. Lucrul nu este tocmai asa, desi apasarea gandirii unice anticomuniste a
    facut la fel de dificila exprimarea ideilor critice dinspre stanga, ca si pe vremea cenzurii comuniste. Sa nu uitam insa munca exceptionala dusa de prof. Radu Florian si colaboratorii sai prin revista “Societate & Cultura” si editarea de el a unei serii de volume in care erau desbatute temele actuale ale stangii moderne, dar si a unor texte demascatoare ale ideologilor Miscarii legionare in interbelic (“Ideea care ucide”). Nu trebuie neglijate si o seama de carti publicate in acesti ani de d-na prof. Ana Bazac, de analiza din punct de vedere marxist a fenomenelor din politica interna si externa, dar si din cultura si filozofie. Chiar in aceste zile apar in diverse reviste sau bloguri articole ce prezinta punctele de vedere ale unor ganditori ai noii stangi radicale (Claude Karnoouh, Alexandru Polgar, O. Tichindeleanu, Vasile Ernu, Al Cistelecan s.a.), in care se expun opinii originale, ce greu s-ar fi putut imagina in anii trecuti. Desigur ca toate astea sunt departe de a fi suficiente pentru a tine piept cu uriasa cantitate de publicatii care, direct sau pe ocolite, elogiaza victoriile capitalismului mondial si romanesc. Se pare totusi ca se misca ceva, iar asta nu numai din cauza crizei …

  • gabicretu (author) A spus:

    @Dl. RN,
    Problema este ca nu s-ar fi ajuns la ultimii ani daca intelectualii de partid ar fi reactionat din primii… Sa nu exageram opresiunea si sa nu confundam anii 70, 80 cu anii 50! Noi in 87 la Iasi nu am patit nimic, sa fim seriosi; si eram mii. Ne-au chemat parintii la scoala (sic!)si ne-au repartizat “tatici” dintre profesorii nostri. Toti eram majori…
    In alte tari lupta impotriva dictaturii s-a facut cu victime, cu sacrificii; ma refer in general, nu la tarile socialiste. Daca a fost atat de groaznic, trebuiau sa reactioneze. Daca nu a fost, sa aiba curajul sa faca o analiza corecta; pana nu dau cu totii ortul popii, ca timpul trece. Am pus intentionat un PS, gandindu-ma la dv. sí la faptul ca veti reactiona. E nevoie de voci publice si de o miscare intelectuala; nu de voci singulare.
    Parvulescu a vorbit la Congresul 12; ca om de partid; era si intelectual!? Dar atat… Scrisoarea celor sase este tardiva, chiar daca de apreciat. Si cum ar fi putut poporul sa-i sustina daca lucrau in secret!?

  • Bibliotecaru A spus:

    În condiţii de democraţie nu există dizidenţă. În momentul în care vorbim despre dizidenţa intelectualului român, vorbim deja de statul totalitar.

  • gabicretu (author) A spus:

    @Biblio,
    Există multe feluri de totalitarisme; unele ne invadează şi ocupă gândirea însăşi; ea rămâne captivă establishmentului chiar dacă, teoretic, este liberă să se comporte critic faţă de ideologia “oficială”. Uită-te la lumea în care trăim! Disidenţele sunt atât de rare…

  • Bibliotecaru A spus:

    @ gabicretu
    Eu privesc cu mâhnire mai ales la dizidenţele animalice ridicate împotriva stării umane!

    http://bibliotecarul.blogspot.com/2010/11/te-condamn-la-viata-vesnica-poetul-meu.html

    Cele ce le-am citit ieri şi astăzi în registrul inuman relativ la poetul Adrian Păunescu, mă fac să cred că iadul se aşterne peste noi.

Lasa un comentariu!

Adauga un comentariu, sau redirectioneaza catre site-ul tau. Se pote si subscribe to these comments prinRSS.

Fiti politicosi si civilizati! Ramaneti la subiect! Nu spam-urilor!

Pot fi utilizate urmatoarele tag-uri:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>