Home » General

Intrebari in loc de raspunsuri

21 April 2008 448 views 37 Comments

Nu am sa intru intr-un dialog care nu duce nicaieri. Unul dintre primele lucruri pe care le-am invatat la scoala (una dintre ele) este ca exista totdeauna, in conditii normale, treizeci la suta dintre oameni care vor avea opinia contrara indiferent ce si cate argumente le-ai aduce.

Revin insa cu o intrebare pentru cei care ma cunosc ceva mai bine… Cat timp considerati ca poate rezista un politician de buna credinta, de tot atata actiune, cu ceva minte si inca mai multe obiective de urmarit, mai mult sau mai putin idealiste, in societatea romaneasca? De ce ar face-o? Pentru cine ar face-o? Cum va progresa mult hulita “clasa politica”? Cati isi vor mai asuma riscul de a renunta la ce este pentru a deveni “servitor public”? Care poate fi bucuria minima care sa-l faca sa continue sa munceasca?!

Pe mine m-ar bucura sa-mi raspundeti rational si nu afectiv; stiu ca unii ma iubiti… Intrebarile nu sunt chiar retorice. Trebuie vazut ce trebuie schimbat intai in relatiile dintre noi pentru ca schimbarea in bine, pe care in repetate randuri am tot asteptat-o, sa se produca.

PS Nu e atitudinea mea obisnuita dar am prea mult de lucru pentru a intra in dialoguri sterile despre cine are mai mult tupeu…

37 Comments »

  • Bibliotecaru A spus:

    Din cele şase întrebări, mă încumet să am o părere-răspuns la întrebarea “Cum va progresa mult hulita “clasa politica”?”

    Părerea mea este că progresul clasei politice nu se va putea decât revenind la ideologie. Părerea mea este că ştiinţa ştiinţelor se află într-un impas evident şi acest impas nu poate fi rezolvat cu răspunsurile trecutului. Îi sugeram astăzi domnului Iliescu, încă este în moderare comentariul, să reunească pe toţi membri sau simpatizanţii PSD care ar putea să participe la construcţia unei doctrine adevărate, restructurate pe elemente filosofice, o doctrină care să înceapă de la zero o nouă ideologie social-democrată, începând cu întrebarea “ce este omul”, fără a se repezi spre politici economice, şi poate că de aici va ieşi ceva. Părerea mea este că partidele sunt lipsite de dialog ideologic şi această lipsă este înlocuită cu un discurs virulent bazat pe atacul la persoană.
    Atunci când demnitatea demnitarilor se va restaura, atunci când omul politic va fi preţuit pentru valenţele sale intelectuale şi sensibile, poate nimeni nu va mai huli clasa politică.
    Nu spun că este neapărat o soluţie, este o simplă părere. Logica îmi spune însă ca dacă această întrebare va avea o soluţie, şi celelalte 5 întrebări se vor soluţiona de la sine.

  • Mihai Epure A spus:

    In conditiile actuale un politician idealist nu are prea multe sanse. Asta pt ca sint foarte putini idealisti. Majoritatea politicienilor sint materialisti pt ca asa au invatat de la cei care au fost inaintea lor si pt ca majoritatea politicienilor in cauza sint mostenire a sistemului comunist.
    E o vorba:”pestele de la cap se-mpute”
    Cind ai majoritatea(daca nu toate) partidelor politice conduse de oameni care sint pusi pe imbogatire personala cam obtii Romania de azi. Imbogatire personala nu se refera neaparat la cistiguri financiare imediate ci si la alte forme: terenuri obtinute cumva dubios, companii sau intreprinderi care din senin devin neproductive in timp ce sint proprietate de stat pt ca sa intre in plin pe piata ca proprietati private samd.
    Si daca ne uitam la majoritatea politicienilor romani cam au legaturi directe sau indirecte cu toate acestea.
    Cind generatia aceasta va fi schimbata din Parlament sau orice alta forma de politica, atunci va fi mai mult loc pt “idealisti” care vor aduce schimbarea asteptata(fingers crossed). In acel punct, idealistii vor avea mai multa influenta, putere dar tot vor trebui sa se bata cu coruptie, nepotism etc.
    Cit va dura acest proces de schimbare? Greu de spus. Poate cu alegerile viitoare sau urmatoarele, cine stie. Cert este ca idealisti vor exista totdeauna si singurul lucru care ii va determina sa intre in politica sau sa devina orice fel de “servitor public” va fi speranta in mai bine, dorinta de a face ceva care nu aduce necesar beneficii personale ci generale si in oarecare masura faptul ca numele ii va fi mentionat undeva sub rubrica celor care au facut unbine sau “mult bine” comunitatii sau de ce nu intregii natii. Intradevar, “cu o floare nu se face primavara” dar ai ceva verdeata!

  • Bibliotecaru A spus:

    @ Mihai Epure
    Deşi nu-mi este prea clar ce înţelegeţi prin idealist, pentru că bănuiesc că nu vă referiţi nici la un adept al idealismului şi nici la sensul de “lipsit de spirit practic”, intuind că vă referiţi la cel mânat de un ideal, şi probabil prin materialist înţelegeţi preocupat de lumea materială a banului şi alte ţeluri mercantile, deci, cu riscul de a greşi, îmi permit să vă adresez o întrebare.

    Dacă aţi avea de ales între un politician care luptă pentru un ideal, pentru o doctrină, pentru un crez politic, pentru o lume pe care o crede mai bună, pentru libertatea de fi ideativ şi, cealaltă variantă a alternativei, a alegerii, un parlamentar “de turmă” care ascultă orbeşte şi se identifică cu conducătorul de partid, ce aţi alege?

  • Bibliotecaru A spus:

    PS. Cei doi oameni politici având acelaşi calibru, aceiaşi natură.

  • suzzy A spus:

    “Care poate fi bucuria minima care sa-l faca sa continue sa munceasca?!”
    Eu cred ca faptul ca poate vedea schimbandu-se in putin mai bine “lumea” de lnga el.
    Pentru cine ar face-o? Pentru noi care credem in idealisti, si care asteptam de la ei altceva decat de la “dinozaurii” care fac show-ul pe scena politica autohtona…

  • Bibliotecaru A spus:

    Şi să nu uităm de conştiinţă. Nu frica de lege ne face să plătim impozite ci conştiinţa. Dacă nu ar plăti nimeni impozite, legea nu ar avea ce să facă tuturor cetăţenilor. Conştiinţa ne înfrânează să facem ceva rău sau ne impulsionează prin remuşcare, atunci când răul este produs, să nu mai repetăm experienţa.

  • iulia A spus:

    azi 23.04.2008- ziua bibliotecarului din RO, la multi ani Bibliotecaru!! ;)

  • Bibliotecaru A spus:

    Mulţumesc Iulia.

  • doinaş A spus:

    Pana la urma ma intreb daca platim impozite din motiv de constiinta si nu prea sunt de acord.
    Platim pentru ca suntem obligati prin lege s-o facem.
    Ma intreb daca ar fi optional cati dintre noi am mai face-o? Priveste-i pe cei care pot evita sa plateasca impozite, de cata perseverenta dau dovada.
    In ceea ce ma priveste,daca as putea opta, as plati, dar as cere socoteala pentru fiecare ban pe care l-as da, si mi-as sacrifica din timpul meu personal ca sa verific modul de folosire a banilor.
    Bineinteles, aici intervin chestiile de prioritati personale care influenteaza decizia de utilizare a banilor, si certamente, sunt vaste capitole unde nu as mai da un ban.
    Oricum, una peste alta, ma gandesc ca as fi un destul de bun administrator, dar , probabil, ma iluzionez:nu reusesc sa economisesc si traiesc sperand ca voi castiga la loto.Din pacate, mereu uit sa iau bilete. Si cand iau, uit sa le verific. :))

  • Bianca A spus:

    @Gabi Imi este greu sa cred ca ai vreo satisfactie sau ca vei obtine vreuna. Iti zic ce am patit eu:
    1. Discurs perfect echilibrat intre argumente solide, simtul umorului si solutii prin politici sociale - nota bene - in ceea ce priveste discriminarea de gen, pozitia femeii in societate, principiul paritatii.
    2. Valoriile stingii sunt, pina la urma, valorile umane in democratiile si monarhiile umanitatii. Nu mai pot intelege o societate fara asigurari medicale, ajutor de somaj, pensie in termenii ideologiei de stinga. Ceea ce eu nu prea acceptam, nici prea imi placea.
    3. POATE mai important decit orice este faptul ca m-ai convins sa accept dialogul cu o stinga romaneasca prea marcata de agresivitatea comunista ante si mai ales post-revolutie. Esti convingatoare fara sa fii patetica, esti deschisa fara sa renunti la convingerile tale si nu in ultimul rind accepti dialogul. Deja sint doi oameni de stinga foarte dragi sufletului meu. Ramine de vazut ce face partidul pentru voi, nu numai voi pentru partid.
    4. Nu am renuntat la convingerile mele in urma intilnirii cu tine, dar le-am nuantat intr-un fel pe care il uitasem. Prietenii mei m-au intrebat: “Ce cauti tu in poza cu pesedistul de Adrian Severin si Corina Cretu??” Ma rog, au folosit termeni o idee mai tari. Si atunci am explicat cine e Gabriela Cretu - nu Corina Cretu. Simplu, pentru mine.
    Este o bucurie sa te cunosc. Nu-’sh cum dracu’, Doamne-iarta-ma, nu ne-am potrivit deloc la mesele noastre la discutie. Dar mai e vreme. Faci ceea ce faci pentru ca asa esti tu. Daca astepti ceva in schimb vei fi dezamagita, criteriile tale are too high.

    P.S. N-ai zis nimic de materialul Doinei!!!

  • gabicretu (author) A spus:

    @Bianca,
    Ce material?!

  • Bianca A spus:

    @Gabs Ti l-am trimis pe adresa ta de mail, alaltaieri, cu “Cit ne costa violenta domestica”. Era in attach, zau. Nu mai inteleg nimic.

  • Bibliotecaru A spus:

    @ doinaş
    Dacă nimeni nu ar plăti taxe, credeţi că a doua zi ar fi arestat întreg poporul? Am să vă spun cum a apărut taxa modernă, să-mi spuneţi dacă recunoaşteţi citatul:
    „Vorbeşte copiilor lui Israel să-Mi aducă un dar; să-l primiţi pentru Mine de la orice om care-l va da cu tragere de inimă.
    Iată ce veţi primi de la ei ca dar: aur, argint şi aramă;
    pânze vopsite în albastru, purpuriu, cârmiziu, pânză din in subţire şi păr de capră;
    piei de berbeci vopsite în roşu şi piei de viţel de mare; lemn de salcâm;
    untdelemn pentru sfeşnic, mirodenii pentru untdelemnul ungerii şi pentru tămâia mirositoare;
    pietre de onix şi alte pietre pentru efod (umărar) şi pieptar.”

    Pe atunci impozitul era unul al credinţei, al conştiinţei. Treptat serviciul către Dumnezeu s-a restrâns la a plăti statul. Desigur, statul nu este o persoană să plece cu banii, teoretic el ar trebui să substituie comunitatea (mă refer la conceptul “comunitate” din Israel) şi să reîntoarcă banii. Din păcate, cei care plătesc nu mai au nici un fel de control asupra banilor pe care îi dă statului, afară doar de un simplu vot. El, cetăţeanul, nu poate vota direct ce se face cu banii pe care îi dă comunităţii, poate vota însă un om, la rândul lui o foarte mică parte din putere, unul dintre cei care aleg la rândul lor pe cei care hotărăsc ce fac cu banii.
    De la slujirea lui Dumnezeu, mult timp mai târziu, lucrurile s-au schimbat.

    Atunci s-au dus fariseii si au tinut sfat ca sa-L prinda pe El in cuvant.
    Si au trimis la El pe ucenicii lor, impreuna cu irodianii, zicand: Invatatorule, stim ca esti omul adevarului si intru adevar inveti calea lui Dumnezeu si nu-Ti pasa de nimeni, pentru ca nu cauti la fata oamenilor.
    Spune-ne deci noua: Ce Ti se pare? Se cuvine sa dam dajdie Cezarului sau nu?
    Iar Iisus, cunoscand viclenia lor, le-a raspuns: Ce Ma ispititi, fatarnicilor?
    Aratati-Mi banul de dajdie. Iar ei I-au adus un dinar.
    Iisus le-a zis: Al cui e chipul acesta si inscriptia de pe el?
    Raspuns-au ei: Ale Cezarului. Atunci a zis lor: Dati deci Cezarului cele ce sunt ale Cezarului si lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu.
    Auzind aceasta, s-au minunat si, lasandu-L, s-au dus.

    Acest citat practic spune că Dumnezeu nu are ce face cu banii, valoarea lor mercantilă sunt o valoare umană. Ceea ce este totuşi evident, pe de altă parte, în întrebarea fariseilor, este tocmai această alunecare a taxei de la slujirea lui Dumnezeu spre plătirea liderilor care nu au nimic de a face cu Dumnezeu. Cum s-a putut face aşa ceva? Destul de simplu, pe vremuri regii, stăpânirea, era aleasă şi unsă de Dumnezeu (sau zeii oficiali ai poporului respectiv), nu erau aleşi de oameni. Privind în istoria foarte veche, este evident că liderii erau văzuţi ca purtători de har, numiţi ai Domnului, astfel el devenea o raţiune superioară celei umane care putea hotărî cu drept de moarte asupra celorlalţi.
    Desigur, după mai multe mii de ani, totul s-a stilizat şi plata taxelor s-a redus la datoria de a plăti taxele. Marele adevăr este că orice cetăţean nu-şi pune problema că s-ar putea fără taxe, el învaţă de mic, din tată în fiu, că taxele şi moartea sunt cele mai sigure lucruri de pe pământ. O dovadă banală a conştiinţei este reacţia mult exagerată faţă de anarhism, filosofia care promovează desfiinţarea instituţională a statului. Ţineţi minte ţipetele cu ochii injectaţi de furie de pe timpul Summitul NATO când cu copii aceia care se jucau cu vopsele… ANARHIŞTI! MASCAŢII! SĂ INTERVINĂ MASCAŢII! Domnul Haşotti spunea şi domnia sa, e mai bine să se încalce drepturile decât să existe probleme…

    Discuţia este abia începută, este foarte lungă şi este legată de costul social şi optimul economic. Dacă este nevoie…

  • Bianca A spus:

    @Bibliotecaru In viata mea n-as plati impozite din motive de constiinta!!! Da’ in veci! As da zece la suta din profitul meu pentru ONG-uri care au grija de copiii nostri de pe strazi, de batrinii nostri, de oamenii cu dizabilitati fizice. Dar sa dau bani celor care au atit de multi si sint atit de ticalosi? Never ever. Mai bine ma milogesc de colegi sa imi dea 50 de lei, sau 10 lei, pentru protejatii mei, ca vin sarbatorile. In rest… bani sint destui, creierul lipseste!

  • Bibliotecaru A spus:

    @Bianca
    Nu te cred. Gândeşte-te câţi vinovaţi de evaziune fiscală sunt în România, ei au o problemă de conştiinţă. De ce oare cei care fac evaziune sunt şi cei care dau şpagă pe la “controlorii statului”, este o problemă de conştiinţă. De ce oare acel network de Pile Cunoştinţe Relaţii este format dintre cei care dau şpăgi, iau şpăgi şi fac trafic de influenţă, este o problemă de conştiinţă. Faptul că există oameni care preferă să stea la cozi interminabile ca să dea bani la stat, este o problemă de conştiinţă. Cei mai buni plătitori de taxe sunt pensionari, ei au o conştiinţă superioară. Hai să nu ne minţim, cineva care nu a plătit niciodată taxe, nici nu figurează în fişierele fiscului, ei nu au conştiinţă niciodată, ba ar băga şi şişu în tine dacă l-ai întreba de conştiinţă. Dacă ai merge fără bilet, ai sta cu grijă staţie de staţie, aparent să nu te prindă controlorul, dar este de fapt o problemă de conştiinţă.

  • N. Raducanu A spus:

    Acum trei zile am intocmit un amplu raspuns la intrebarile puse de d-na G. Cretu, dar fie o neglijenta a mea, fie un capriciu al computerului a facut ca mesajul expediat sa nu ajunga la destinatie. El e pierdut definitiv. Ma framant daca sa reiau scrierea lui intr-o forma mai scurta maine sau poimaine. Deocamdata va recomand ca pe blogul meu (nraducanu.wordpress.com) sa cititi “Noua declaratie de principii a partidului socialist francez” si apoi sa apreciati daca o asemenea declaratie ar putea fi elaborata in PSD roman si semnata de toti cei din actuala sa conducere.

  • Mihai Epure A spus:

    @bibliotecaru
    Ma refer asa cum ai banuit la “idealisti”-persoane care au idealuri(umanitare), cred intr-o lume mai buna, egalitate samd si materialisti-cei pe care nu-i intereseaza nimic decit avantajele financiare sau influenta, pozitia in societate, samd.
    Daca as avea de ales, as alege un idealist pt ca pe undeva si eu sint cam la fel: cred in mai bine sau daca vrei, visez! Nu gasesc nimic rau in asta doar faptul ca nu sint inca mai multi idealisti in lume.
    In State de ex exista “Habitat For Humanity” de ceva vreme acum si este foarte puternic si in crestere pe deasupra. Si totul a pleacat de la faptul ca daca poti ajuta pe cineva in nevoie, atunci fa-o! Bazat pe principiul “Bunului Samaritean”. Pe acelasi principiu sint citeva alte miscari, curente sociale am putea spune: unul care se numeste 50-50 unde fiecare doneaza jumatate din ce cistiga pt programe in scolile din cartierele sarace ale oraselor mari, pt departamente de pompieri voluntari samd si altul un pic mai retras, mai putin cunoscut la care tot mai multi americani(vorbesc de “average Joe”) adera care se numeste “Pay It Forward”
    In Pay It Forward ajuti pe cineva fara a astepta sa fie platit, recompensat sau multumiri aduse. Regula ii cere celui care a fost ajutat sa faca la fel atunci cind ocazia se iveste. E un fel de “Club fara membri”
    Si aici ca si in Romania, in general politicienii sint “materialisti” asa ca nu e nici o diferenta

    Nu as alege un politician de “turma” pt ca sint in dezacord cu acordul total! Care ar fi telul alegerii unei astfel de persoane? Eventual asta ar duce la dictatura si totalitarism. Si-atunci care ar fi rationalul in a avea alegeri? De aceia ideia de “pluripartidism” este buna si la fel ideia de a avea reprezentanti alesi de electorat nu numiti de o comisie sau o persoana. “Cite bordeie, atitea obiceie”!

  • doinaş A spus:

    Asculta,Bibliotecarule, cand batranii se inghesuie sa plateasca impozitele este in primul rand de frica:
    - frica de a nu fi dator
    - frica de a nu suporta consecintele, pentru ca stiu ca este imposibil pentru ei sa scape din mecanismul statului
    - frica de a nu fi nevoiti sa cheltuiasca banii pe altceva, si de a nu putea plati mai tarziu.
    Lucrez cu batranii si, crede-ma, stiu.
    Apoi este si porcaria aia de reducere de 5% daca se platesc impozitele la termen.
    Platesc pentru ca sunt obisnuiti sa se supuna. Sa nu lupte. Sa nu conteste, sa nu chestioneze, sa nu intre in atentia unui mecanism din care stiu ca nu au sanse sa iasa.
    Daca as avea o firma, si eu as cauta toate mijloacele sa platesc cat mai putin. Si cred ca si tu la fel.

  • Bibliotecaru A spus:

    @ doinaş
    Am înţeles. :)
    Atunci îmi poţi da de exemplu pe cineva nervos la volan, cineva care nu omoară pe celălalt şofer, cu care se ceartă, de frica că va fi arestat.

    Nu vorbim de ceva evident, conştiinţa nu are mecanisme evidente. Vorbim de ceva rafinat în mii de ani. Strângerea de mână nu mai are sensul iniţial, acela de a arăta ca nu ai armă, dar a rămas cu înţelesul de “pace”. Atunci când paltonul rămâne la uşa locuinţei şi, mai ales pantofii, reprezintă un simbol de dezagregare faţă de lumea profană de dinafara spaţiului sacru al locuinţei şi mai puţin faptul că în casă este cald sau pantofii sunt plini de noroi. Chiar dacă nu mai facem acest lucru conştient, tradiţia este dusă mai departe… şi este prezentă chiar şi în hainele cele noi ale copilului botezat, în spălarea rituală la intrarea în geamie… Nici măcar preoţii nu mai conştientizează acest lucru, deşi este domeniul lor, ca să zic aşa. Vorbim, repet, despre mii de ani.

    Bătrânilor li s-a creat mecanismul supunerii, şi nu are legătură cu frica faţă de lege ci cu frica faţă de nesupunere în sine, frica de a greşi… Definită cu iz ştiinţific, conştiinţă socială ar fi un ansamblu de reprezentări, idei, concepţii, cunoştinţe, mentalităţi ale unei colectivităţi umane, care reflectă condiţiile de existenţă ale acesteia, precum şi psihologia socială a oamenilor, adică tocmai despre ce vorbeam.

    Frica este o senzaţie primară, conştiinţa este cu mult mai “suavă”, mai “eterică”, mai “perfidă”, pentru că nu este anunţată cu fiori reci pe şira spinării. Ea poate lua diverse forme, poate fi disimulată, dar există un mecanism prin care poate fi dezvăluită. Acest mecanism este legat de cuvântul “datorie”. Orice lucru obligatoriu care poate fi alăturat de “este de datoria mea să…”, este legat de conştiinţă. Datoria (mă refer la sensul dat de context) este întotdeauna un răspuns moral impus de societate, adică o reacţie în faţa conştiinţei.

    Şi cel care încalcă legea are frică de lege, conştiinţa îi permite însă să încalce acea lege şi unui alt om, rămas corect, nu-i permite.

    Eu nu am o firmă pentru că m-am gândit că nu aş putea să “şutesc” din TVA sau impozitul pe profit. Altfel, cât de greu este să faci o firmă?

  • Bianca A spus:

    @Mihai Epure (si muove) si Bibliotecaru m-ati nebunit de cap cu comentariile voastre despre idealisti. Ce sa spun, idealistul nu face nimic concret, el doar viseaza. Cel care crede in ceva va gasi metodele prin care poate realiza acel ceva cit se poate de concret. Gabriela e idealista pentru ca vrea o secunda mai repede decit altii sa fie bine pentru categorii de oameni marginalizati sau haituiti pe nedrept? Gabriela este idealista pentru ca face analize a caror relevanta concreta, practica, este cea rezultata din urma analizei??? Vai de voi! Sa ma scuze pudicii, dar cind vom ajunge sa avem SIDA doar pentru ca ne masturbam, mai vedem cit de idealiste sint analizele Gabrielei in legatura cu acest flagel, care afecteaza acum 80% din populatia Africii. Munca neplatita, resurse energetice, masuri sociale… de multe ori intru pe blog si doar citesc, nu ma bag in discutie, pentru ca habar nu am. Terminati odata. Gabriela lucreaza pentru CONCRET. Mobilul care o mina din urma cred ca ar trebui valorizat, sint rari acesti oameni. Chiar daca uneori fervoarea ei e cam… stahanovista :-))

  • Rodica A spus:

    Gabi, sper ca intrebarile nu sunt o capcana in care sa ii prinzi pe arogantii care cred ca te cunosc “ceva mai bine”, pentru ca nu pretind asta. Si o dovada ca nu pretind asta este ca as avea nevoie de o lamurire de la tine, ca sa pot sa raspund ar trebui sa stiu cum percepi tu rolul de om politic. Este din categoria in care se afla si rolul de parinte sau din categoria in care se afla rolul oricarui slujbas? Eu la astea doua ma pricep.
    Daca il vezi in categoria cu meniri naturale implinite (rolul de parinte) zic ca poti sa astepti sa ai tot atatea satisfactii cate are un parinte, tot atat de frecvente semne de recunsotinta cate are un parinte. Si poti sa te simti “servitor” tot atat cat este firesc acest gand unui parinte. Pui o mie de mese pe an in fata lor, petreci o mie de ore pe an in bucatarie si alte cateva sute de ore gandindu-te la ce sa mai pui pe masa ca sa nu fie plictisitor, ca sa fie echilibrat… Este asta considerat un “efort deosebit”, dovada de cretivitate? De catre parinte? Sau de catre copii?
    Astea sunt de la categoria, apriori privata de satisfactii, “Firea lucrurilor”. Sigur exista si parinti care se plang, ca ei nu mai au viata personala de cand au aparut copiii, ca ei nu mai dorm bine de cand au aparut copiii ca si cum ar fi ceva nefiresc sau surpinzator in asta, incheiat cu « si toate astea pentru ca ei ingratii sa … ».
    Rolul unui om politic ca cel al unei mame care indiferent cata grija si timp a pus in prepararea unui spanac (hihi, legile ca un spanac !) cand i se spune cu lacrimi in ochi ca or sa-l mance daca insista ea dar ca n-o sa-l urasca mai putin (apropos de impozite), nu isi arunca spatulele in aer, rabufnind ca banda de nerecunoscatori ce sunteti gata mi-am dat demisia din rolul de parinte….
    Daca din familia asta iti este jobul de politician atunci satisfactiile sunt absolut independente de recunostuinta si reactiile beneficiarilor. Tu stii ca faci bine pentru ei, ei poate ca nu stiu, cel putin nu inca dar tu ai o enorma satisfactie.
    Daca iti vezi jobul din familia “fel de a-mi castiga painea” iti recomand cartea interviu
    “The art of happiness at work” by Dalai Lama, in care spune el in mai multe cuvinte ca atat el cat si un muncitor la impachetat portocalele in cutii de carton sunt adesea plictisti si dezamagiti de munca lor si ca singurul fel in care gandurile astea pot fi indepartate este mutatul atentiei de la tine la cei care vor primi, fara sa stie ca asta este, rezultatul muncii tale…

    Asta din lumea reala, din cea a metaforelor, era undeva la sfarsitul unei lectii despre dihotomii, felul in care poti sa definesti ce este un on politic (de exemplu), divizand lumea in cate doua categorii disjuncte si apoi fiecare categorie in alte doua subcategorii disjuncte etc. Plecand de la faptul ca un om politic foloseste “auxiliari” in munca lui se ajungea la o definitie de genul un om politic este “un tesator regal”. Tese pe un razboi intins intre extreme (razboi si pace, justitie si injustitie etc) o panza din fire “multicolore”.
    Si atunci raspunsul la intrebarile tale este
    “ca un tesator regal”
    Un om politic se poate motiva sa continue si se poate incanta, isi poate gasi delicii in ce face asemenea unui tesator regal intelept, zi de zi, cu mult inainte sa ii parvina remuneratia si admiratia altora

  • Bibliotecaru A spus:

    Aşa este “idealistul nu face nimic concret, el doar viseaza”. Sunt unii care visând schimbă lumea. Acum mai mulţi ani suna din megafoane un discurs al visului.

    I am happy to join with you today in what will go down in history as the greatest demonstration for freedom in the history of our nation.

    Five score years ago, a great American, in whose symbolic shadow we stand today, signed the Emancipation Proclamation. This momentous decree came as a great beacon light of hope to millions of Negro slaves, who had been seared in the flames of withering injustice. It came as a joyous daybreak to end the long night of their captivity. But one hundred years later, the Negro still is not free. One hundred years later, the life of the Negro is still sadly crippled by the manacle of segregation and the chains of discrimination.

    One hundred years later, the Negro lives on a lonely island of poverty in the midst of a vast ocean of material prosperity. One hundred years later, the Negro is still languish in the corners of American society and finds himself an exile in his own land So we’ve come here today to dramatize a shameful condition.

    In a sense we’ve come to our Nation’s Capital to cash a check. When the architects of our republic wrote the magnificent words of the Constitution and the Declaration of Independence, they were signing a promissory note to which every American was to fall heir.

    This note was a promise that all men, yes, black men as well as white men, would be guaranteed the inalienable rights of life liberty and the pursuit of happiness.

    It is obvious today that America has defaulted on this promissory note insofar as her citizens of color are concerned. Instead of honoring this sacred obligation, America has given the Negro people a bad check, a check which has come back marked “insufficient funds.”

    But we refuse to believe that the bank of justice is bankrupt. We refuse to believe that there are insufficient funds in the great vaults of opportunity of this nation. So we have come to cash this check, a check that will give us upon demand the riches of freedom and the security of justice.

    We have also come to this hallowed spot to remind America of the fierce urgency of Now. This is no time to engage in the luxury of cooling off or to take the tranquilizing drug of gradualism.

    Now is the time to make real the promises of democracy.

    Now is the time to rise from the dark and desolate valley of segregation to the sunlit path of racial justice.

    Now is the time to lift our nation from the quicksands of racial injustice to the solid rock of brotherhood.

    Now is the time to make justice a reality for all of God’s children.

    It would be fatal for the nation to overlook the urgency of the moment. This sweltering summer of the Negro’s legitimate discontent will not pass until there is an invigorating autumn of freedom and equality. Nineteen sixty-three is not an end but a beginning. Those who hope that the Negro needed to blow off steam and will now be content will have a rude awakening if the nation returns to business as usual.

    There will be neither rest nor tranquility in America until the Negro is granted his citizenship rights. The whirlwinds of revolt will continue to shake the foundations of our nation until the bright day of justice emerges.

    But there is something that I must say to my people who stand on the warm threshold which leads into the palace of justice. In the process of gaining our rightful place we must not be guilty of wrongful deeds.

    Let us not seek to satisfy our thirst for freedom by drinking from the cup of bitterness and hatred. We must forever conduct our struggle on the high plane of dignity and discipline. We must not allow our creative protest to degenerate into physical violence. Again and again we must rise to the majestic heights of meeting physical force with soul force.

    The marvelous new militancy which has engulfed the Negro community must not lead us to a distrust of all white people, for many of our white brothers, as evidenced by their presence here today, have come to realize that their destiny is tied up with our destiny and They have come to realize that their freedom is inextricably bound to our freedom. We cannot walk alone.

    And as we walk, we must make the pledge that we shall always march ahead. We cannot turn back. There are those who are asking the devotees of civil rights, “When will you be satisfied?” We can never be satisfied as long as the Negro is the victim of the unspeakable horrors of police brutality.

    We can never be satisfied as long as our bodies, heavy with the fatigue of travel, cannot gain lodging in the motels of the highways and the hotels of the cities.

    We cannot be satisfied as long as the Negro’s basic mobility is from a smaller ghetto to a larger one.

    We can never be satisfied as long as our children are stripped of their selfhood and robbed of their dignity by signs stating “for white only.”

    We cannot be satisfied as long as a Negro in Mississippi cannot vote and a Negro in New York believes he has nothing for which to vote.

    No, no we are not satisfied and we will not be satisfied until justice rolls down like waters and righteousness like a mighty stream.

    I am not unmindful that some of you have come here out of your trials and tribulations. Some of you have come fresh from narrow jail cells. Some of you have come from areas where your quest for freedom left you battered by the storms of persecutions and staggered by the winds of police brutality.

    You have been the veterans of creative suffering. Continue to work with the faith that unearned suffering is redemptive.

    Go back to Mississippi, go back to Alabama, go back to South Carolina go back to Georgia, go back to Louisiana, go back to the slums and ghettos of our northern cities, knowing that somehow this situation can and will be changed.

    Let us not wallow in the valley of despair. I say to you today, my friends, so even though we face the difficulties of today and tomorrow. I still have a dream. It is a dream deeply rooted in the American dream.

    I have a dream that one day this nation will rise up… live out the true meaning of its creed. We hold these truths to be self-evident that all men are created equal.

    I have a dream that one day on the red hills of Georgia the sons of former slaves and the sons of former slave owners will they be able to sit down together at the table of brotherhood.

    I have a dream that one day even the state of Mississippi, a state sweltering with the heat of injustice, sweltering with the heat of oppression will be transformed into an oasis of freedom and justice.

    I have a dream that my four little children will one day live in a nation where they will not be judged by the color of their skin but by the content of their character.

    I have a dream today.

    I have a dream that one day down in Alabama, with its vicious racists, with its governor having his lips dripping with the words of interposition and nullification; one day right down in Alabama little black boys and black girls will be able to join hands with little white boys and white girls as sisters and brothers.

    I have a dream today.

    I have a dream that one day every valley shall be exalted, every hill and mountain shall be made low, the rough places will be made plains and the crooked places will be made straight and the glory of the Lord shall be revealed and all flesh shall see it together.

    This is our hope. This is the faith that I go back to the South with. With this faith we will be able to hew out of the mountain of despair a stone of hope.

    With this faith we will be able to transform the jangling discords of our nation into a beautiful symphony of brotherhood.

    With this faith we will be able to work together, to pray together, to struggle together, to go to jail together, to stand up for freedom together, knowing that we will be free one day.

    This will be the day, this will be the day when all of God’s children be able to sing with new meaning “My country ’tis of thee, sweet land of liberty, of thee I sing. Land where my fathers died, land of the Pilgrim’s pride, from every mountainside, let freedom ring!”

    And if America is to be a great nation, this must become true. So let freedom ring from the prodigious hilltops of New Hampshire. Let freedom ring from the mighty mountains of New York.

    Let freedom ring from the heightening Alleghenies of Pennsylvania.

    Let freedom ring from the snow-capped Rockies of Colorado.

    Let freedom ring from the curvaceous slopes of California.

    But not only that, let freedom, ring from Stone Mountain of Georgia.

    Let freedom ring from Lookout Mountain of Tenneessee.

    Let freedom ring from every hill and molehill of Mississippi, from every mountainside.

    Let freedom ring,

    And when this happens,and when we allow freedom ring, when we let it ring from every village and every hamlet, from every state and every city, we will be able to speed up that day when all of God’s children, black men and white men, Jews and Gentiles, Protestants and Catholics, will be able to join hands and sing in the words of the old negro spiritual, “Free at last, free at last. Thank God Almighty, we are free at last.”

    Uite şi dovada că visele pot consolida forţe umane incredibile:
    http://www.holidays.net/mlk/speech.htm
    Poate că vremea idealurile s-a dus. Atunci s-a dus şi vremea mea.

  • Roxana A spus:

    “O picătură de rouă ce cade din înălţimi reflectă în pereţii ei tot văzduhul; ceea ce e fără margini în afară se adânceşte înăuntrul ei, afundându-se fără margini. Aşa e şi sufletul omenesc, o oglindă sferică, având în adâncimea ei o conştiinţă!”
    Ioan Luca Caragiale
    “O mare durere să iubeşti, o mare nenorocire să scapi de această durere.”
    Ioan Luca Caragiale
    “Voieşti să cunoşti lucrurile, priveşte-le de aproape. Vrei să îţi placă, priveşte-le de departe.”
    Ioan Luca Caragiale

  • Bianca A spus:

    @Bibliotecaru Mai, ce stalinist suna discursul asta al lui M.L.K. Brrrrr…. Din pacate, nu ii cunosc nici scrierile, nici activitatea, doar la modul general. Imi pare foarte, foarte rau, ma identific de foarte departe cu miscarea de eliberare a oamenilor de culoare. Pot empatiza, insa empatizez de un milion de ori mai tare cu femeile din TOATA LUMEA care sunt sclavii acestei lumi de mii de ani cu acte in regula. Ca sa fiu oleaca mesianista, eu ma ridic si spun: “Uitati de sclavi si de sclavia in care mai puternicii lumii v-au tinut vreme de doua secole. Uitati-va la cele care fac oameni de milenii intregi si pe care voi, inclusiv cei care ati fost sclavi, le tratati in continuare ca pe sclavi, in virtutea unor traditii bine definite. Daca exista cu adevarat ceva care conteaza pe acesta lume este felul in care copilul creste in burta mamei lui, uneori cu sacrificiul celei care ii da viata. Nu va asteptati la respect atita vreme cit nu sinteti gata sa il acordati, nu asteptati viata, atita vreme cit nu puteti sa dati viata. O jumatate din specia mea - cea mai slaba parte a speciei mele - ma terorizeaza si imi tine piciorul pe cap tocmai pentru ca e slaba si neputincioasa, ma omoara pentru ca nu stie cum e sa dai ceva din singele tau, ma omoara pentru ca nu stie cum e sa moara copilul din singele tau. Poate nu acum, poate nu maine, sau poimaine, dar veti plati extrem de scump pentru asta”. Ei, cum suna? Din pacate, mesianismul meu jumate in gluma, jumate in serios are toate sansele sa devina real. Barbatii vor sfirsi prin a se omori intre ei daca exclud femeile. Si, dupa toate aparentele, fac fix asta. O specie, ca oricare alta, care o sa dispara, mare brinza.

  • Bibliotecaru A spus:

    @ Bianca
    Nu discursul în sine conta ci faptul că visul unui om a putut stârni valuri care încă mai se unduiesc şi astăzi.

    Un vis poate fi puternic, atât de puternic încât ni se face teamă de ce ar putea produce şi atunci ne omorâm visul din faşe…
    “Pentru puţina voastră credinţă. Căci adevărat grăiesc vouă: Dacă veţi avea credinţă în voi cât un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo, şi se va muta; şi nimic nu va fi vouă cu neputinţă.”

  • Roxana A spus:

    “Si de-as avea darul prorociei si toate tainele le-as cunoaste si orice stiinta si de-as avea atata credinta incat sa mut si muntii,iar dragoste nu am,nimic nu sunt!”

  • Bianca A spus:

    @ Bibliotecaru Si inca ceva: conceptul de vampirism a fos inventat de barbati din frica pe care o au barbatii dintotdeauna fata de femeia care isi hraneste copilul din singele ei. Vreme de noua luni o femeie te-a hranit, la propriu, din singele ei. Dupa aceea toti sintem aruncati in viata cu binele si cu raul nostru. Dar sintem mult prea inclinati sa credem ca sintem speciali, ca tot ceea ce ni s-a intimplat e special. Sint de acord ca toti sintem unici, dar toti am iesit dintr-o jertfa a singelui, a vietii. Niciunul dintre noi nu s-a nascut intr-o scorbura de copac, desi Dumnezeu poate orice. Prin femeie ai cazut, prin femeie te vei inalta, alta cale nu exista.

  • Bianca A spus:

    @Bibliotecaru Iar discursul meu preferat, in afara de “Capitolul XIII, Catre Corinteni” este unul pe care nu mi-l aduc exact aminte acum, dar care suna cam asa: “Fericit este cel ce nu se osindeste pe sine in ceea ce alege”. Tot din memorie, din capitolul citat mai sus: “Acum vad ca intr-o oglinda intunecata, dar atunci voi vedea fata catre fata”. Eu am fost ” fata catre fata”, uneori natura da rateuri.

  • Bibliotecaru A spus:

    @ Roxana
    Dacă îmi permiţi, aş completa un pic citatul tău din cap. 13 din 1 Corinteni, Sfântul Apostol Pavel, pentru că prea e frumos citatul:

    “Dacă aş grăi limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, m-am făcut ca o aramă sunătoare şi chimval răsunător. Dacă aş avea darul prorociei şi toate tainele le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. De-aş împărţi toată avuţia mea şi aş da trupul să-mi fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte. Dragostea îndelung rabdă, nu se trufeşte, nu se laudă (…), toate le suferă, toate le crede, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată, chiar dacă prorociile se vor sfârşi, limbile vor înceta şi ştiinţa se va sfârşi. Iar acum rămân acestea trei: credinţa, speranţa şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea”.

  • Bianca A spus:

    @Bibilotecaru Si pot sa iti spun ca este cumplit de greu ceea ce am vazut eu. Din pacate…

  • Bibliotecaru A spus:

    @ Bianca
    :)
    “acum vedem ca într-o oglindă, în chip întunecos; dar atunci vom vedea faţă în faţă. Acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte deplin, aşa cum am fost şi eu cunoscut pe deplin” (1 Cor. 13.12).

    Aş completa cu:
    “Chiar dacă aş avea dreptate, nu I-aş răspunde. Nu pot decît să mă rog judecătorului.
    Şi chiar dacă m’ar asculta, cînd Îl chem, tot n’aş putea crede că mi’a ascultat glasul;
    El, care mă izbeşte ca într’o furtună, care îmi înmulţeşte fără pricină rănile,
    care nu mă lasă să răsuflu, mă satură de amărăciune.
    Să alerg la putere? El este atotputernic. La dreptate? Cine mă va apăra?
    Oricîtă dreptate aş avea, gura mea mă va osîndi; şi oricît de nevinovat aş fi, El mă va arăta ca vinovat.
    Nevinovat! Sînt; dar nu ţin la viaţă, îmi dispreţuiesc viaţa.
    Ce-mi pasă la urma urmei? Căci, îndrăznesc s’o spun: El nimiceşte pe cel nevinovat ca şi pe cel vinovat.
    Şi dacă biciul ar pricinui măcar îndată moartea!… Dar El rîde de încercările celui nevinovat.
    Pămîntul este dat pe mînile celui nelegiuit; El acopere ochii judecătorilor; de nu El, apoi cine altul?
    Zilele mele aleargă mai iuţi decît un alergător; fug fără să fi văzut fericirea;
    trec ca şi corăbiile cele iuţi, ca vulturul care se răpede asupra prăzii.
    Dacă zic: ,Vreau să-mi uit suferinţele, să-mi las întristarea, şi să fiu voios,`
    sînt îngrozit de toate durerile mele. Ştiu că nu mă vei scoate nevinovat.
    Şi dacă voi fi judecat vinovat, pentruce să mă mai trudesc degeaba?
    Chiar dacă m’aş spăla cu zăpadă, chiar dacă mi-aş curăţi mînile cu leşie,
    Tu tot m’ai cufunda în mocirlă, de s’ar scîrbi pînă şi hainele de mine!
    Căci El nu este un om ca mine, ca să -I pot răspunde, şi să mergem împreună la judecată.
    Nici nu este vreun mijlocitor între noi, care să-şi pună mîna peste noi amîndoi.
    Să-Şi tragă însă varga deasupra mea, şi să nu mă mai turbure spaima Lui.
    Atunci voi vorbi şi nu mă voi teme de El. Altfel, nu sînt stăpîn pe mine.”
    (IOV, cap. 9, 15-35)

  • Bianca A spus:

    @Bibliotecaru Nu-sh cum Doaaaaaamneee am avut timp si sa ma misc de colo-colo si sa citesc si sa mor si sa inviu. O fi o chestie de gene. Am citit Biblia toata, nu e cine stie ce titlu de mindrie, cineva care a facut Istoria Artei ar cam trebui sa citeasca Biblia. Este capitolul XIV, Epistola catre Romani, “Sa nu-l judeci pe aproapele tau, sa nu-i fi fratelui tau piatra de poticnire”. Cautati-o, gasiti-o, ca e in toate Bibliile. Va implor sa nu va mai ignorati. Puteti sa o spuneti cum vreti voi, dar nu uitati ca moartea sta pe umarul nostru sting. Viata nu e o trecere inutila, este masura noastra.

  • Bianca A spus:

    Si chiar nu e cazul sa fiu provocata inutil in aceste zile. Mi-au semnat certificatul de deces si traiesc, totusi. Eu am vazut chipul lui Dumnezeu. Voi?

  • Bibliotecaru A spus:

    @ Bianca
    Chiar şi piatra de poticneală are rostul ei dacă îl aduce pe om pe Calea construcţiei umane.

    Iar Israel, urmărind legea dreptăţii, n-a ajuns la legea dreptăţii.
    Pentru ce? Pentru că nu o căutau din credinţă, ci ca din faptele Legii. S-au poticnit de piatra poticnirii,
    Precum este scris: “Iată pun în Sion piatră de poticnire şi piatră de sminteală; şi tot cel ce crede în El nu se va ruşina”.
    Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel cap 9, 31-33
    :)

  • Bibliotecaru A spus:

    @ Bianca
    Nu te provoacă nimeni la altceva decât la a te gândi la Dumnezeu în Săptămâna Mare. Ce poate fi rău în asta? Nu acesta este rostul acestor zile, curăţirea sufletească?

  • doinaş A spus:

    @ Bibliotecarul

    Nu e greu sa faci o firma. Problema este sa ai un scop clar atunci cand o faci.

    Revenind la constiinta, si la mecanisme, iti dai seama cat de pervers functioneaza ele ? Te citez aproximativ “lasi paltonu si pantofii la usa si te lepezi de necuratenia de afara”. Nu cumva casa este locul in care poti fi tu insuti, si din pacate poate singurul? Pentru ca traiesti in societate si trebuie sa respecti regulile ei, altfel esti-social sau moral sau economic- stigmatizat, izolat, marginalizat?

    Eu inclin sa cred ca vorbind de constiinta trebuie sa facem legatura cu comunitate.Cred ca principala noastra problema este ca traim in societate, nu in comunitate.

    Daca am trai in comunitati, sentimentele de empatie ar fi mult accentuate, obiectivele comune ar fi mult mai usor de definit, eforturile mult mai usor de orientat.

    Din pacate, am fost invatati sa ne comparam cu cei din jurul nostru facand suma diferentelor, nu a asemanarilor dintre noi. Diferentele nu au darul de a ne coaliza, asemanarile, da. :)) Descopar in discursul meu idei de stanga? Absolut involuntar!

  • Bibliotecaru A spus:

    @ doinaş
    Dacă ar fi să fac o firmă, în care să fiu “patron” şi nu angajat, aş face o “firmă de instalatori”. Încă se fac instalaţiile după ureche, încă ţevile se îndeasă ca să încapă, încă nu se fac reparaţii de tencuială după ce faci lucrarea… este destul de uşor să fi bun cu numai 5 lucrători, plus o secretară, plus un om la personal, plus un contabil… :) Cred că renunţ la secretară, să nu fie cheltuielile indirecte prea mari, şi aşa probabil că există cheltuieli de regie.

    Eu vorbeam despre sacralitate. Există o întreagă teorie a pragului, a gardului, a porţii… dacă închizi ochii şi vezi poarta maramureşeană cu cei doi stâlpi totemici de o parte şi alta… când eram mai plăpând şi mititel, mă întrebam de ce este poarta mare şi alături gardul mult mai mititel, pentru că eu mă gândeam că poarta este pentru a nu intra infractorii. Dar poarta este intrarea în sacru, în spaţiul protejat, toate tradiţiile populare, din toate zonele, includ, printre altele, sacralizarea pragului, agata ceva de el, sacralizarea casei, a curţii (bătăturii).
    Ca o glumă, se spune că nici vampirii, necuratul, bestiile, nu-ţi pot intra în casă dacă nu-i pofteşti.
    Este atât de adâncă această sacralizare încât există legi care te obligă să-ţi împrejmuieşti spaţiul deţinut, dacă acesta este locuibil. Iată de ce gestul de separare de un exterior impur, un exterior al răului comunitar este atât de important. Chiar şi abluţiunea, la intrarea în casă, mai rară acum la cazul general, rămasă însă ca regulă, pe care o ştiu şi eu de la mama, atunci când te întorci de la cimitir (”pentru că aşa e bine”). Ritualul de agregare-dezagregare este poate cel mai des întâlnit, prezent la tot pasul, trebuie doar să priveşti în jur cu atenţie pentru a vedea semnele lui. Păcatul omului este legat de social pentru că societatea impune regulile. Cele 10 porunci nu se referă decât iniţial la relaţia cu Dumnezeu, partea lor cea mai “consistentă” şi rămasă în conştiinţa populaţiei este pravila socială. Iată că porunca cu mâncatul cărnii de porc s-a risipit, pentru că social nu a fost convenabilă. La fel şi legile legate de Dumnezeu, încălcările lor nu sunt pedepsite de lege, deşi sursa enumerării păcatelor insistă mult mai mult pe aceste aspecte. Stigmatul nostru social este atât de puternic încât trebuie să ne retragem în singurătate pentru a ne găsi credinţa.
    Comunitatea (cu COMUN mare, dacă pot spune aşa) înseamnă deja renunţarea la egoism, cel mai puternic rău al omului. Cei mai mulţi fraţi găsesc motivul de ceartă legat de un “a avea”. Iisus spune la fel, ca să te curăţeşti, să te mântuieşti, trebuie să renunţi la egoism, la “a avea”. Este foarte interesant acel pasaj, nu-l mai citez ca să nu mai supăr pe cineva, în care un om înstărit vine să-l întrebe pe Iisus ce să facă pentru mântuirea sa, deşi el respecta cu sfinţenie legile, şi nu-şi dă seama că de fapt întreabă “Am făcut tot ce spune Cartea Sfântă că trebuie să fac şi nu mă simt mântuit”. Iisus îi spune “lasă tot şi vino cu mine” pentru că renunţarea la egoism este de fapt renunţarea la sursa păcatului. Comunitatea înseamnă să nu poţi gândi la singular şi acest lucru este foarte, foarte greu.

    Mereu întreb pe cei care sunt adepţi ai diferitelor culte care au origini în Vechiul Testament: “Oare voi nu credeţi în acelaşi Dumnezeu, de ce vă luptaţi pentru modalitatea de a-I arăta cât de mare este iubirea voastră?”

    Cât de penibile sunt aceste lupte, războaie duse pentru principii care nu au nici o legătură cu dragostea pentru Dumnezeu. Luptele înlocuiesc dragostea şi respectul de Dumnezeu cu lupta pentru supremaţia Bisericilor, pentru banii vehiculaţi de acestea, pentru influenţa lor, o luptă politică. Bisericile lumii sunt primele partide politice şi, iată, au rezistat mii de ani, chiar dacă între timp au făcut diferite aripi în jurul unor lideri.

Lasa un comentariu!

Adauga un comentariu, sau redirectioneaza catre site-ul tau. Se pote si subscribe to these comments prinRSS.

Fiti politicosi si civilizati! Ramaneti la subiect! Nu spam-urilor!

Pot fi utilizate urmatoarele tag-uri:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>