La stânga, înainte, marș!
M-am întors de la forumul sindicatelor europene. Reprezentanții dreptei își puseseră costumele de campanie și plângeau pe umărul lucrătorilor. Mai să-i crezi! Dialogul a fost însă interesant; mai mult pentru că se purta în fața unui auditoriu diferit decât cel din Parlamentul European. Singura confruntare ușor nepoliticoasă am avut-o cu un român; categoria agresiv fără motiv și căruia îi este imposibil să gândească că ar fi de stânga. Asta s-a petrecut la cafea; în dezbatere nu a întrebat nimic și nu și-a exprimat nici o opinie. Ceilalți sindicaliști și participanți erau, în fapt, oameni de stânga și de dialog chiar dacă inițiatorul nu a fost de data aceasta Confederația Sindicatelor Europene ci organizațiile lucrătorilor apropiate Dreptei (cu participarea tuturor, insa).
Până să explic eu cum este cu Dreapta și Stânga, Domnul Raducanu mi-a luat-o înainte. Este păcat să nu citească nimeni acest text (postat la comentarii) așa că îl lipesc aici, să vă puteți exprima opiniile.
„Stanga moderna are in centrul preocupărilor sale apărarea drepturilor omului simplu, justiţia socială, egalitatea (nu numai de şanse, ci şi in drepturi), nediscriminarea oamenilor după rasă, naţionalitate sau sex. Ea este expresia politică a altruismului, a iubirii omului de aproapele, adică sensibilitate pentru suferinţele şi aspiratiile celorlalti. Stânga moderna nu îşi vede împlinite idealurile decât într-o societate democratică, în care consultarea electorală are ca scop aflarea cerinţelor populaţiei, cucerirea puterii fiind calea prin care aceste aspiraţii pot fi traduse in viaţa de cei aleşi în alegeri.
Una dintre ideile la care ţin adversarii stângii moderne este că aceasta ar fi înrudita cu comunismul. Istoria arată însă că sunt numeroase partidele şi mişcările de stânga (social-democraţi, socialişti, trotzkişti, anarhişti etc.)care s-au opus cu fermitate stalinismului sau ceauşismului, aderenţii lor înfundând puşcăriile comuniste. Pornit ca o mişcare radicală de stânga cu ţeluri generoase, comunismul a degenerat în URSS ( iar după acest model şi în alte ţari), a ajuns un regim opresiv ce a refuzat acordarea libertăţilor individuale şi colective, fapt care s-a intors impotriva idealurilor declarate ale miscării şi a fost în cele din urmă respins de popor. Astăzi, chiar şi partide de stânga ce şi-au menţinut denumirea de comuniste, au evoluat mult, recunoscând virtuţile economiei de piaţa (partidul comunist chinez) sau ale parlamentarismului democratic (PC francez si ceh).
A fi de stanga inseamna opoziţie faţa de concepţia dreptei de făurire a unei societăţi în care economicul să domine politicul, adică satisfacerea cu prioritate a cerinţelor păturii celei mai avantajate a populaţiei, un liberalism economic neîngrădit, un elitism dispreţuitor al vulgului, individualism exacerbat şi restrângerea rolului statului la poliţie, justiţie şi armata. Stânga contemporană este împotriva diminuării rolului statului dincolo de o anumită limită, dar totodata şi împotriva exagerării acestui rol, aşa cum ar dori unii populişti, ce vor un stat autoritar, cu un şef atotputernic, capabil să îngrădească exprimarea opiniilor adversarilor politici. Ideile şi idealurile stângii ţin de căutarea neincetată a omului după o stare mai bună, pentru sine şi pentru comunitatea din care face parte. Pentru aceasta e nevoie de un dublu compromis : pe de o parte, între capitalul pus la dispozitie de patronat şi munca oferită de salariaţi, iar pe de alta parte între statul ce legifereaza şi menţine ordinea socială şi piaţa ce stimulează eficienţa individului.
Stânga a fost şi este neconformista, fidelă unor principii, dar totodată critică faţă de modul lor de aplicare. Ea crede in progres, crede in libertatea de expresie şi in egalitatea reala a cetăţenilor, se opune promovarii unui capitalism sălbatic, se ridică împotriva nedreptăţilor unei societati imperfecte. De aceea ideile stângii au fost îmbraţişate de mulţi intelectuali din intreaga lume, printre care câteva personalităţi, laureate ale premiului Nobel : A. Einstein, Romain Rolland, Anatole France, George Bernard Shaw, Bertrand Russell, Jean-Paul Sartre, Pablo Neruda, Heinrich Böll, Gabriel Garcia Marquez, Nadine Gordimer, Jose Saramago, Günter Grass s.a.
Criteriul cel mai frecvent utilizat pentru a distinge stânga de dreapta îl constituie – dupa Norberto Bobbio – ataşamentul la idealul egalităţii între oameni. Omul de stânga e egalitarist, adică e convins că cea mai mare parte a inegalităţilor care îl indigneaza sunt sociale şi deci eliminabile. Omul de dreapta, în schimb, este – după acest autor – inegalitarist, căci consideră că inegalităţile în societate ţin de însăşi natura omului şi e zadarnic a încerca eliminarea lor. Stânga modernă îşi adaptează tactica la noile condiţii istorice, motiv pentru care mesajul stângii continuă să aibă forţă de atracţie. Economia de piaţă, singura alternativă in noile condiţii, trebuie să îmbine – în viziunea stângii – principiul libertăţii de acţiune a relaţiilor de schimb pe piaţă cu restricţiile ce decurg din egalitatea socială. Stânga deci combate consecinţele negative ale mecanismelor economice asupra societăţii umane şi, recunoscând caracterul ireversibil al globalizării, se opune aspectelor distructive ale acestui proces şi preconizează menţinerea lui sub control. Tradiţional stânga a fost şi a ramas internaţionalistă, întelegând prin asta solidaritatea mondială a celor ce muncesc şi opoziţia fermă faţă de naţionalism. Totodata însa a fi de stânga astăzi este şi o dovadă de patriotism, căci omul de stânga îşi iubeşte ţara şi doreşte propăşirea ei. Ea consideră însă binevenită aderarea ţării la organizaţii integratoare, cum ar fi Uniunea Europeana, deoarece ele pot constitui un imbold în procesul încă neîncheiat al modernizării societăţii româneşti. In aplicarea principiului solidarităţii sociale, stânga susţine de regulă lupta sindicatelor pentru apărarea drepturilor muncitorilor. Stânga modernă a încetat însă să fie exponenta politică a sindicalismului, ba chiar, odată ajuns la putere, un guvern de stânga poate adopta decizii care, conducând la creşterea generală a economiei, riscă sa fie contestate de sindicate. Pentru atenuarea însă a urmărilor dureroase ale şomajului, ea militează pentru îmbunatăţirea asistenţei medicale a forţei de muncă şi pentru creşterea nivelului de educaţie a personalului productiv, astfel încât el să se poată adapta cu uşurinţă progreselor tehnologice.
Stânga este un apărător al drepturilor femeilor şi a celor din patura ţărăneasca.Ea susţine emanciparea femeilor şi recunoaşterea drepturilor lor egale in societate, indeosebi în România, unde rolul femeilor în parlament, în guvern, în conducerea economiei, în ştiinţa, este încă redus. Stânga este în mod natural adevăratul susţinator al intereselor ţărănimii şi este singura forţa politică ce sustine sporirea eficienţei procesului agricol de producţie prin crearea de cooperative ţărănesti (dupa modelul antebelic iniţiat de fruntaşul ţărănist de stânga Ion Mihalache), iar nu prin reconstituirea marilor latifundii.
Stânga este principial contra războiului, fără însă a fi pacifistă. Intr-o lume cu focare de tensiune periculoase, omul politic de stânga acordă întotdeauna preferinţă soluţiilor de rezolvare prin tratative a conflictelor, iar nu prin exercitarea forţei. Totodată stânga se opune încercărilor de rescriere tendenţioasă a istoriei, banalizând fascismul şi satanizând forţat comunismul, numai în scopul atingerii unor ţeluri politice imediate sau a unor interese oculte.
Desi capitalismul a evoluat sub presiunea revendicarilor stangii, se constata ca societatea a început să fie erodată treptat dinspre interior. Are loc o sporire a prăpastiei între bogaţi şi săraci, nu numai pe plan mondial, ci şi în interiorul fiecărei ţări. Aceasta e de natură a amplifica tensiunile sociale, obligând uneori statul la adoptarea de măsuri represive, nedemocratice. Unul dintre principiile de bază ale unei societăţi moderne, cel al egalităţii de drepturi între toti cetăţenii, este fie contestat, fie este înlocuit cu cel al echităţii, adică al egalităţii de şanse. Dar într-o societate a inegalităţii economice crescânde, a vorbi despre egalitate de şanse, nu numai în posibilitatea de acces la studii, ci şi în viaţă, în accesul la diferite funcţii în carieră, dovedeşte ignoranţa sau cinism. In al doilea rând, căutarea eficienţei economice, adică a profitului maxim cerut de acţionari, constrânge managerii marilor firme la adoptarea de măsuri drastice : concedieri de mii de oameni de pe o zi pe alta; instalarea unui şomaj cronic de masă, imposibil a mai fi resorbit; controlul monopolist al pieţei şi limitarea concurenţei loiale între factorii economici; abandonarea treptată a sistemului de pensii bazat pe solidaritatea între generaţii şi trecerea la sistemul de pensii individualist, în care fiecare îşi depune din timp banii de pensie la bancă, care însa îi poate specula la bursă, cu toate riscurile ce decurg de aici pentru viitorul pensionar etc.
Odată incheiată competiţia in care capitalismul se găsea cu comunismul, odată deci câştigată victoria faţă de principalul adversar, a dispărut şi impulsul lui de a mai face concesii, de adoptare de măsuri sociale. Tactica este acum de a simula pericolul şi a amplifica sentimentul de nesiguranţă care ar cuprinde lumea. Desvoltarea acestei stări permanente de vulnerabilitate şi primejdie împinge chiar şi categoriile cele mai defavorizate ale populaţiei să îndure exploatarea, să accepte măsuri represive pentru a fi bine protejaţi, ba chiar şi declanşarea de războaie in diverse colţuri ale planetei. Toate acestea arată cât de justificată este şi va rămane o atitudine critică la adresa unui capitalism neîngradit, cât de important este rolul stângii moderne în confruntarea de idei contemporană.”
N. Raducanu, la Gabi pe blog