”Legitimitatea Uniunii depinde de capacitatea sa de a furniza bunuri și servicii publice!”

”Legitimitatea Uniunii Europene depinde de capacitatea acesteia de a furniza bunuri și servicii publice!”,  a afirmat Gabriela Cretu  în   cadrul dezbaterilor de la EUROSFAT 2019.

Vineri, 12 aprilie a.c., doamna senator Gabriela Crețu, președinta Comisiei pentru Afaceri Europene din Senatul României, a participat la cea de-a 7-a ediție a Forumului EUROSFAT, în calitate de vorbitor principal în sesiunea dedicată Cadrului Financiar Multianual 2021-2027.
În intervenția sa, Gabriela Crețu a subliniat avantajele Uniunii Europene, ca „cea mai dezvoltată societate democratică, care a reușit să construiască statul social și, mai ales, care a menținut 70 de ani de pace”. În pofida acestor realizări, vorbitoarea a susținut că  “UE necesită o refondare. Trebuie să știm încotro mergem. UE a fost construită pe metoda părinților fondatori, pas cu pas; or, la acest moment, noi suntem la un grad de integrare în care step-by-step nu mai funcționează. Ne trebuie un proiect pentru ziua de mâine, un proiect care țină cont de marile provocări structurale cu care se confruntă Uniunea: inegalitățile în creștere atât în cadrul statelor membre cât și între statele membre, disfuncțiile sistemului monetar și definirea rolului global al UE. Acest proiect necesită finanțare.”
În ceea ce privește Cadrul Financiar Multianual 2021-2027, doamna senator a subliniat faptul că acesta este  lipsit de curaj pentru a asigura un viitor mai bun în UE. Gabriela Cretu a enumerat drept argumente mărimea bugetului, care este departe de a fi suficientă, maniera tranzacțională în care este stabilit, tendința de a da atenție noilor provocări în condițiile în care nu le-am rezolvat pe cele vechi, precum și flexibilitatea excesivă. Această din urmă trăsătură ar trebui înlocuită cu “flexicurity” – adică menținerea programelor pe termen lung, cu finanțare anticipată, dar si crearea unor rezerve care să dea posibilitatea rezolvării problemelor urgente la care Uniunea trebuie să reacționeze. La categoria limite ale Cadrului Financiar au mai fost enumerate fragilitatea resurselor proprii sau trecerea de la granturi la instrumente financiare, adică ”privatizarea discretă a lucrărilor publice.”
“Din păcate, e prima dată când Cadrul Financiar este lansat fără o strategie. În trecut, am avut Strategia de la Lisabona, există strategia actuală, pentru creștere și locuri de muncă, dar, pentru viitor, propunerea nu a mai fost însoțită de o strategie. Suspectăm dorința de a se continua pe principiul ”business as usual”, adică de a se menține, în linii mari, starea actuală. Această decizie poate submina Uniunea. În condițiile date, Cadrul Financiar Multianual reprezintă cel mai mic rău posibil, nu bugetul necesar”.
Forumul EUROSFAT este cel mai mare forum anual de afaceri europene din România, fiind este un proiect bazat pe valorile europene ale democrației, implicării civice și dialogului deschis și reprezintă oportunitatea perfectă de a dezbate cele mai actuale subiecte la nivel european, național și regional, angrenând în dezbateri actori și reprezentanți politici la nivel local, național sau internațional, precum și reprezentanți ai mediului de afaceri.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *