• In General
  • pe

Mulțumiri! Mulțumiri!

Mulțumirile sunt pentru toți cei care au organizat și participat la lansarea mică, de la Vaslui. Au fost prieteni vechi, noi și viitori.

Au intervenit, pe lângă cei din program, o mulțime (de oameni) și au vorbit bine. Incă odată am avut certitudinea că spiritul nu are sentimentul provinciei. A fost o lansare care putea să se petreacă oriunde, în orașe mai mari și mai pline de cultură, fără să ne simțim prost. Muzica a fost minunată, am dat autografe de am făcut crampa scriitorului (sic!) și am vândut o mulțime de cărți; am mai dăruit o mulțime iar prietena mea Carmen, grijulie să strângă bani de campanie,  a deschis și o linie de credit pentru toți doritorii care veniseră din curiozitate intelectuală și fără bani în buzunar dar țineau să cumpere o carte. Să ne fie în ceas bun!

Astăzi însă a fost ceasul rău și trist. Am avut invitații la  televiziuni  să vorbim despre cărți – eu și Vlad Ciobanu, zugravul cărților mele, cum îi place să spună.

Am fost dar am preferat să vorbim mai mult despre cărțile și spiritul altuia – Grigore Vieru  – poetul patriei din sufletul nostru. El a trecut dincolo dar poeziile sale ne-au rămas, mărturie a unei dureri pe care prea puțini o mai resimt de partea noastră de Prut… Dincolo de granițele politice, fraternitatea românilor, a celor de o parte și de cealaltă, rămâne de reconstruit…

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *