Home » General

N Răducanu, invitat din nou. Are dreptate!

15 October 2012 4,565 views 17 Comments

La moartea lui Eric Hobsbawm

Am ezitat mult să scriu ceva despre dispariția, în noaptea de 1 octombrie, a istoricului britanic Eric Hobsbawm. Abia acum însă mi-a căzut în fața ochilor un articol publicat pe 10 octombrie de blogul contributors.ro, în care Vladimir Tismaneanu se referă la acest eveniment. Acest fapt  m-a determinat să scriu, cu regretabilă întarziere, câte ceva despre acest mare om de știință și pierderea pe care o reprezintă moartea sa din multe puncte de vedere.

Eric Hobsbawm, provenit din bunici evrei polonezi, a fost unul dintre cei mai respectați intelectuali britanici, autor a peste 20 de carti, printre care celebrele trei volume despre “lungul secol XIX”, de la revoluția franceză la primul razboi mondial; la fel, cartea “Secolul extremelor” despre “scurtul secol XX” (1914-1991) aparută și în românește în 1994. Totodată, Hobsbawm avea și o altă pasiune - muzica de jazz - fiind recunoscut ca unul dintre criticii de renume mondial în acest domeniu, “the unanswerable sound”, cum a numit el jazzul. Ca adolescent, între 1930 și 1933 urmează școala la Berlin, unde deja se instalase regimul hitlerist. Respingerea nazismului l-a apropiat de ideile socialiste și a făcut ca timp de peste 50 de ani, pana in 1989, să fie membru al minusculului partid comunist britanic, lucru privit de mulți ca o originalitate de savant distrat. Opiniile sale politice nu au constituit însă o piedică pentru ca regina să-i acorde în 1998 medalia de “Companion of Honour”, suprema distincție de care se bucură doar 45 de personalități britanice.

În cartea sa “Marx si istoria”, care cuprinde zece conferințe ținute în anii 80-90, el demonstrează că, deși denaturarea marxismului de către stalinism și prăbușirea URSS au compromis speranța pe care o sădise revoluția rusă în mințile a milioane de oameni, marxismul rămâne totuși o sursă de inspirație de neinlocuit pentru intelegerea istoriei: “Nu este posibila nicio discuție serioasă despre istorie care să nu se refere la Marx sau, mai precis, care să  nu pornească de la același punct de plecare ca el”. La varsta de 94 de ani el publica “Cum trebuie schimbată lumea”, o viguroasă apărare a valabilității marxismului după criza financiară din anii 2008-2010. Calitatea de marxist, atașată de fiecare dată numelui său, a fost o piedică - așa cum remarca istoricul american Tony Judt – ca Hobsbawm să fie recunoscut încă mai demult ca unul dintre marii istorici ai sec. 20. Poate la asta a contribuit și faptul că, adversar ferm al oricarei forme de naționalism, el s-a afirmat ca un antisionist visceral. La implinirea varstei de 95 de ani (in iunie 2012) s-a organizat în onoarea sa un dineu la care au luat cuvantul câțiva istorici de renume alături de care au intervenit președintele parlamentului italian, Giorgio Napolitano, și fostul președinte al Braziliei, Luiz Ignacio Lula da Silva.

Simpatiile politice ale lui Hobsbawm nu au influențat aprecierile laudative din articolele publicate în multe țări occidentale după moartea lui. Nu însă și la noi, unde acest deces a fost  un prilej în plus pentru publicarea unui articol in care Vladimir Tismaneanu sa condamne “ereziile” savantului britanic. Bineînțeles că în articol nu lipsește amintirea cinei luată de el la Londra cu Hobsbawm și cu alte personalități, pentru ca cititorului să i se reamintească faptul că cel care își permite acum să se pronunțe critic stătea pe picior de egalitate cu istoricul dispărut. Căci, dupa Tismaneanu, bolșevismul apărat de Hobsbawm nu era decat “o formă de barbarie” ca și fascismul. Profesorul de la Cambridge se mai face vinovat că nu ar fi “identificat originile totalitarismului în proiectul iacobin de exaltare a Rațiunii ca substitut laic pentru tabla de valori propusă de religiile tradiționale” (!?) și că el a facut parte din “acel regiment al intelectualilor tiranofili” demascați cu indignare de o serie de ideologi ai dreptei conservatoare. Pentru Tismaneanu, Hobsbawm “s-a asociat in chip indelebil cu cauza comisarilor întunecați”, iar laudele ce i s-au adus acum celui decedat, îl fac să se întrebe, retoric, “dacă nu riscăm să ne pierdem criteriile decisive care ne fac să distingem între Bine și opusul său.” Criterii pe care probabil singur Tismaneanu le posedă și le propovăduiește în articolele pe care nu încetează să le facă publice în mass-media de dreapta.

Din articolul amintit ai putea crede că nu Tismăneanu, fiu al unui activist comunist devotat Internaționalei de la Moscova, este autorul lor. Disprețul suveran pe care i-l arată lui Hobsbawm pentru antifascismul său ca sursă a convingerilor comuniste, e greu de crezut că ar veni din partea unui evreu ce poate își datorează existența tocmai sacrificiului din razboi a milioane de soldați în lupta cu hitlerismul antisemit. Dar, s-ar putea riposta, oricine poate să aibă păreri opuse celor ale genitorilor săi. E adevarat, însa trebuie să o facă punând o surdină discursului și cu respectul opiniilor celor care au îndurat pe propria lor piele grozăviile secolului 20, adica a celor care privesc istoria din alt punct de vedere. Este locul deci de a spune și alte adevăruri decât cele ale cauzei pentru care militează Tismăneanu.

În cartea sa “Secolul extremelor” Hobsbawm scrie: “Distrugerea trecutului, sau mai degrabă, a mecanismelor sociale care leagă experiența contemporană de cea a generațiilor mai vechi este unul dintre cele mai caracteristice fenomene de la sfârșitul secolului 20. Cea mai mare parte a tinerilor de la acest sfârșit de secol trăiesc într-un prezent perpetuu, lipsit de orice relație cu trecutul istoric al epocii prezente”. Acest fapt, de pildă, face ca în limbajul cotidian să se folosească termenul comunism pentru a desemna peiorativ societățile din fosta URSS și din celelalte țări est-europene, ignorandu-se că nu a existat până acum nicio societate comunistă sau măcar socialistă, ci doar dictaturi ale partidelor comuniste care au organizat in chip necapitalist societatea, pretinzând că acesta ar fi primul pas spre societatea comunistă.

În articolul său, Tismăneanu amintește numele lui Francois Furet și M. Malia, care după dânsul exprimă opusul ideilor lui Hobsbawm. Într-adevar, în cărțile lor - “Trecutul unei iluzii” și “Tragedia sovietica” - cei doi istorici, francez si american, își prezintă convingerile ce formează și astăzi eșafodajul gândirii dreptei neoconservatoare :

· Comunismul este identificat cu fascismul, ambele fiind “totalitare”, cu pretenția că între cele doua regimuri a existat “o complicitate conflictuală”(!?)

· Mișcarea antifascistă nu ar fi fost decat un instrument de propagandă al regimului sovietic. Se ocolește însă răspunsul la întrebarea cheie: de ce mișcarea antifascistă nu s-a nascut sub influența democrației liberale, de vreme ce pericolul fascismului era cunoscut?!

· Gândirea lui Marx este considerată responsabilă pentru natura violentă a regimului sovietic;

· Societatea socialistă nu poate fi o alternativa la capitalism;

· Istoria este o succesiune de evenimente disparate sau accidentale, care nu exprimă o necesitate obiectivă. Ea nu este explicabila decât dacă i se recunoaște caracterul imprevizibil.

Se poate ușor vedea că din aceste principii își trage esența  sistemul de gândire al lui Tismaneanu și al amicilor săi.

Hobsbawm, intelectual independent de orice dogmatism, și-a castigat respectul celor mai viguroși critici ai săi - ca de pildă Isaiah Berlin - dar nu și a doctrinarilor sovietici, căci nici o carte a sa nu a fost tiparită în URSS. Meritul lui Hobsbawm este ca a recunoscut în istoria sec. 20 nevoia presantă a unor ample schimbări sociale, care să satisfacă speranța într-o lume diferită de contra-utopia unei economii în care resursele sunt alocate în întregime doar prin intermediul pieței. După ravagiile crizei ce bantuie încă Europa, este greu să nu se subscrie la această profeție a sa : “S-ar putea ca dezbaterile care au pus față în față  capitalismul și socialismul ca societăți diametral opuse, ce se exclud reciproc, sa fie considerate de generațiile viitoare ca o relicvă a razboaielor reci  din sec. 20”.

17 Comments »

  • ggiggi A spus:

    @ Dl. N.Raducanu
    Va multumesc, n-am auzit pana acum de acest Hobsbaum (sic)
    Inca un evreu comunist.
    Cu totii stim si alte nume “autohtone” Prea lunga lista, as spune eu.
    Ceea ce va rog, din nou, este sa explicati de ce credeti ca o societate care ignora caracterul “unic” al individului este mai “utila”
    In acelasi sens, ar fi un cadou, va rog sa explicati cum poate prospera specia FARA a sprijini (sub orice forma) indivizii care pot aporta valoare asamblului (social)
    Dvs. credeti ca inmultirea fara a control a speciei este un fapt pozitiv ? Considerati ca planeta asta poate suporta ORICE cantitate de fiinte humane ?
    Si ce-i de facut daca aceasta multiplicare este mai rapida decat capacitatea speciei de a gasi solutii? (adapost,hrana etc , pentru toti indivizii)

    ps: sunt de acord ca liberalismul “incearca” limitele suportabile socialmente.
    Adica, polarizarea sociala are un sfarsit clar, care sigur va fi violent.
    Asta nu inseamana ca “nivelatorul comunist” este o solutie.

    Sa traiti,

  • Dinica peromaneste A spus:

    Dl. Raducanu pare a compila ceea ce au spus altii, dar nu aduce in discutie niciuna din gafele raposatului. Iata aici o discutie intre prieteni si adversari ideologigi ai raposatului, din pacate accesibila numai in engleza:

    Night Waves - Eric Hobsbawm 01 Oct 12

    Tue, 2 Oct 12

    Duration:
    46 mins

    Following the death of the celebrated – and controversial – Marxist historian Eric Hobsbawm, Matthew Sweet is joined by Journalist David Aaronovitch, writer Anne Applebaum, historian Richard J. Evans, and Radio 3’s Alyn Shipton to consider his life and work.

    PODCAST disponibil la: http://downloads.bbc.co.uk/podcasts/radio3/r3arts/r3arts_20121002-1422a.mp3

    Tismaneanu e doar un traseist ideologic ce poposeste deocamdata pe epava intelectuala numita neoconservatism, adica mieii de ieri in haina lupului de azi.

  • Gabi (author) A spus:

    Ggiggi,
    Îmi pare rău că nu am timpul necesar să explic pe larg faptul că vehiculați, probabil fără intenție, cea mai răspândită idee falsă pusă de dreapta conservatoare pe seama comunismului - cum că nu ar recunoaște caracterul unic al ființei umane.
    Drept urmare, vă ofer o definiție prin indicare: uitați-vă la mine!!! Nu vă par destul de diferită!?

    Sper că am înțeles greșit comentariul legat de evreii comuniști; este prea lungă lista celor care cred că doar sioniștii sunt buni…

    Dinică,
    Ai început căutarea ființelor perfecte!?

  • Dinica peromaneste A spus:

    Din “căutarea ființelor perfecte” se naste poezia.

  • gabicretu (author) A spus:

    @Dinică,
    Credeam că ești un reprezentant al întreprinzătorilor progresiști, nu un poet! Dar, mi-am amintit! Românul s-a născut poet, chiar dacă a emigrat în America! :)

  • Dinica peromaneste A spus:

    Aha, eu nu scriam despre mine, doar incercam sa re-legitimez efortul cu pricina.

    Cat despre America, mi-as fi dorit eu…

    Sa revin la Hobsbawm–n-a fost un sfant, desi piosenia cu care este inconjurat e egalata doar de furia celor care-l condamna. Cred ca peste ceva timp va fi asezat pe o pozitie mai putin pasionala.

    Recomand curiosilor sa puna cursorul la minutul 5:11 in clipul de la linkul anterior. De asemenea, fiti atenti mai ales la comentariile de aici: http://www.guardian.co.uk/books/2012/oct/01/eric-hobsbawm-history-man

    Comunisti ai secolului trecut au ales sa ignore grozaviile timpurii ale sovietelor (desi nu un oarecare Panait Istrati), cei mai talentati prin adevarate contorsiuni ale gandirii/limbii, insa Ungaria in 1956 si Cehoslovacia in 1968 trebuiau sa dea masura comunismului sovietic dincolo de echivoc. Mai mult, noua romanilor nu trebuie sa ne spuna Eric ce si cum despre comunismul sovietic, un proiect imperial alternativ la cel al capitalismului.

  • N. Raducanu A spus:

    Intrebarile lui ggiggi nu au legatura cu tema in discutie si deci nu gasesc potrivit sa le raspund.
    In comentariul lui “dinica peromaneste” (exista si un dinica peenglezeste?) remarc insa fraza de la sfarsit: “noua romanilor nu trebuie sa ne spuna Eric ce si cum despre comunismul sovietic, un proiect imperial…”. Intr-adevar, indeosebi in perioada 1965-1989, Romania s-a manifestat - atat in Pactul de la Varsovia, cat si in CAER - permanent impotriva politicii Moscovei, exploatand divergentele dintre China si URSS (vezi, printre altele, cartea “Razboi politic in blocul comunist” de M. Retegan, aparuta in 2002 in editura RAO). Cu ce folos oare, afara de consolidarea spiritului nationalist, ce zace in piepturile romanilor (si nu numai ale lor) si asteapta momentul istoric pentru a izbucni?
    Hobsbawm a facut desigur si unele aprecieri gresite, pe care chiar el le-a recunoscut, desi indirect. Iata de pilda ce scrie el spre sfarsitul cartii “Secolul extremelor” : “Prabusirea URSS a atras in mod firesc atentia asupra esecului comunismului sovietic, cu alte cuvinte a incercarii de a cladi intreaga economie pe proprietatea universala a statului asupra mijloacelor de productie si pe planificarea centralizata atotcuprinzatoare, fara a recurge deloc la mecanismele de piata sau ale preturilor. Toate celelalte forme istorice de ideal socialist au pornit de la o economie bazata pe proprietatea sociala asupra tuturor mijloacelor de productie, asupra distributiei si schimburilor (desi nu neaparat o proprietate centralizata a statului) si de la eliminarea intreprinderii particulare si a alocarii de resurse prin intermediul unei piete concurentiale. Din acest motiv, acest esec al URSS a subminat si aspiratiile socialismului necomunist, marxist sau de alte tipuri, desi nici unul din aceste regimuri sau guverne nu a pretins ca doreste sa intemeieze economii socialiste(…) Oricum este clar ca daca Marx ar continua sa traiasca, nici una din versiunile marxiste formulate din 1890 incoace ca doctrine de actiune politica si aspiratii pentru pentru miscarile socialiste, nu ar mai ramane in picioare in forma lor originara.”
    Cred deci ca nu noi romanii suntem mai bine pregatiti si avem mai multe informatii decat avea Hobsbawm in judecarea fara partinire a secolelor XIX si XX.

  • Dinica peromaneste A spus:

    Maître Raducanu, ridica o intrebare profunda, a carui raspuns nu pare sa fie indicat de niciuna din partile implicate in conversatie:

    “Cu ce folos oare, afara de consolidarea spiritului nationalist, ce zace in piepturile romanilor (si nu numai ale lor) si asteapta momentul istoric pentru a izbucni?”

    Daca intrebarea e mai mult decat retorica, te invit domnule sa oferi o schita de raspuns.

    Sa ne intoarcem la Eric, “Oricum este clar ca daca Marx ar continua sa traiasca, nici una din versiunile marxiste formulate din 1890 incoace ca doctrine de actiune politica si aspiratii pentru pentru miscarile socialiste, nu ar mai ramane in picioare in forma lor originara.”

    Aici suntem pe teritoriul platitudinilor. Pe de-o parte, cei care l-au preluat pe Marx l-au ajustat la conditiile lor, pe de alta, nici teoriile lui Marx n-ar fi ramas aceleasi. Una peste alta, ceea ce a scris Marx ramane in picioare, mai ales pentru cei 99%, loviti de Criza din 2008.

    Inca o clarificare ar fi in regula. Gasesc fraza de incheiere criptica pentru a citi mai mult decat o mica provocare in ea, “Cred deci ca nu noi romanii suntem mai bine pregatiti si avem mai multe informatii decat avea Hobsbawm in judecarea fara partinire a secolelor XIX si XX.”

    P.S. Dinica peromaneste este un nom de plume, ca si N. Raducanu.

  • ggiggi A spus:

    @ N.Raducanu - Acum incerc sa va spun de ce socialismul este impotriva firii

    Aproape “profund” ofensat (cu jale trebuie sa recunosc ca ma costa din ce in ce mai mult sa scriu cu claritate in romaneste, acest loc este unul dintre cele cateva in care o fac) imi exprim tristetea (aproape durerea) de a nu reusi sa ma fac inteles. Daca asta o fi cauza refuzului dvs.
    Trebuie sa admir, inca o data in plus, abilitatea dvs. de a evita “cauzele toxice”
    Pai de ce Domnule Raducanu “yo nam” legatura cu subectu’(sic) ?
    Va rog sa cititi DIN NOU ceea ce a-ti scris (nu este un citat al dvs, este propria gandire, presupun):

    Acest fapt, de pildă, face ca în limbajul cotidian să se folosească termenul comunism pentru a desemna peiorativ societățile din fosta URSS și din celelalte țări est-europene, ignorandu-se că nu a existat până acum nicio societate comunistă sau măcar socialistă, ci doar dictaturi ale partidelor comuniste care au organizat in chip necapitalist societatea, pretinzând că acesta ar fi primul pas spre societatea comunistă

    Acum , va rog sa recititi intrebarile mele :

    1.Ce societate care ignora “unicitatea” fiintei humane este una utila/pozitiva ?
    Sa vedem; socialismul pe care dvs. il visati ( termenul este corect, din punctul meu de vedere, me refer la visati)poate pune interesul individual inaitea celui de grup ? NU. Sigur ca nu. Atunci, daca primeaza interesul de grup,cel personal deja nu conteaza, sau conteaza mai putin ? Nu-i asa ?
    Apasam pedala propagandei/constiintei “omului nou” ? Adica, individu’ destept stie ca interesu’ jeneral primeaza si accepta sa fie minimalizat. Se sacrifica cu fruntea sus ….
    Va rog sa numiti O SINGURA reusita socialista ! Doar una, va rog.

    Stiu, nu se poate pentru ca dreapta a “avut grija”
    Mama ei de drepta! Ca nu-i dreapta de loc.

    2. Cum procedeaza o societate socilista cand (preuspund ca se intampla asta) isi da seama ca are nevoie de inovatie.. tehnologica sa zicem..
    Convocamos o adunate generala si transmitem mesajul ? Apelam la convingerile “socialiste” ale tuturor ? Ce facem daca “tipu” cu idea vrea mai mult ?
    Il silim ? Il amenintam ? Sau il batem pur si simplu ?

    3. Daca societatea “asta” socialista are un teritoriu limitat ce face in momentul in care densitatea locuitor/metru patrat ajunge atat de mare incat vietuirea devine un chin ? Impartim chinul sau marim suprafata ? Daca marim suprafata, cum o facem ? Propaganda sau tunuri ?

    Ar mai fi doua puncte, dar ma declar fericit daca va osteniti sa-mi clarificati primele trei.

    Sa auzim numai de bine,

  • N. Raducanu A spus:

    @dinica pe romaneste
    Dumneavoastra doriti sa adancesc o idee si anume : care a fost folosul opozitiei Romaniei fata de politica Moscovei intre anii 1965-1989, in CAER si in Pactul de la Varsovia, afara de stimularea nationalismului menit sa sporeasca coeziunea populatiei in jurul conducatorului partidului. Efectul a fost mai mult politic si mai slab economic. Comertul exterior, care se orienta majoritar spre est si tarile CAER, a incepur ca in anii mentionati sa se orienteze spre occident, astfel incat prin 1970 doua treimi din exporturile romanesti mergeau in tarile din Vest. Atunci cand economia devine principalul scop al politicii, atunci consumatorul devine mai important decat cetateanul, iar diviziunea internationala a muncii mai importanta decat coeziunea nationala. Cand interesele individului sunt puse inaintea intereselor publice, colective, virtutea patriotica se estompeaza. Slabesc sau lipsesc complet reformele economice si sociale menite sa exalteze sentimentele de mandrie cu privire la locul pe care tara il ocupa in lume si a atentiei deosebite ce-i este acordata ei. Am intrebat acum cativa ani un ofiter superior (era in civil) care este spiritul patriotic in randurile ostasilor. Mi-a raspuns cu un zambet ca nu aceasta este grija lor principala, ci daca sunt selectati pentru a fi trimisi in Iraq sau in Afganistan cu o solda pe care nu o pot visa la un salariu in tara.
    In ultimii 23 de ani romanii au trebuit sa constate cat de redusa este importanta reala a tarii pe esichierul mondial si ca proslavirea identitatii nationale nu numai nu este apreciata, ci chiar e privita cu suspiciune. Romanii se simt acum umiliti ca tara lor nu mai e in centrul atentiei asa cum era pe vremea lui Ceausescu. Acest sentiment de frustrare ii face pe unii sa imbratiseze atitudini nationaliste extreme.
    Nationalismul se bazeaza pe o judecata simpla a fiecarui individ, care crede ca isi sporeste valoarea proprie conferind superioritate natiunii din care face parte, superioritate deseori cu mult peste cea reala. Acordand un rol deosebit natiunii sale, convins ca natiunea constituie valoarea suprema, nationalismul o aseaza in opozitie cu alte natiuni, ce prin definitie ii sunt inferioare. Superioritatea proprie nu poate decat sa provoace invidia celorlalte tari, de unde suspiciunea permanenta ca acestia sunt potentiali dusmani. De aici, deraparea in sovinism, antisemitism, xenofobie, excese ce sunt apanajul tuturor miscarilor nationaliste. Extremismul de dreapta a avut si are si astazi drept componenta fundamentala nationalismul.
    Revenind la rolul, pozitiv sau negativ, pe care l-a jucat national-comunismul ceausist in propasirea tarii, cred ca mai curand acest rol a fost negativ. El a faurit in randul populatiei o falsa mandrie cu privire la calitatile conducerii tarii, a rolului Romaniei pe plan mondial, ceeace a facut sa nu existe decat rare cazuri de revolta sau de dizidenta fata de sistem, asa cum s-a petrecut in alte tari. El a determinat plecarea definitiva din tara a locuitorilor de origine germana sau evreiasca, grupuri etnice care deseori aveau o pregatire culturala si tehnica superioara romanilor. In acelasi timp ne-a indepartat piata ruseasca de desfacere a unor produse ale industriei romanesti, dar si accesul la unele materii prime rusesti (de pilda gazul, toate conductele rusesti proiectate spre vest ocolind Romania). In general cred ca eforturile, uneori supraomenesti, facute pentru desvoltarea industriei si modernizarea agriculturii, s-au dovedit in buna parte inutile, deoarece prin privatizari derizorii si apoi inchiderea fabricilor de noii proprietari, deseori straini, s-a risipit nu numai o munca trecuta uriase, dar cca. 3 milioane de romani au fost obligati sa-si paraseasca tara pentru a cauta un loc de munca.
    Cand la alegeri cca. 40% din electorat nu considera ca merita sa mai ia parte, cand traim intr-un timp in care interesele egoiste predomina, stimulate de conceptia ca totul este de vanzare, ceeace impiedica devotamentul si solidaritatea, ma intreb daca marea problema a secolului XXI nu este cum sa se insufle atat cetatenilor, cat si alesilor lor, patetism, idealism si responsabilitate intr-o democratie ce nu poate fi decat sociala.

  • Dinica peromaneste A spus:

    “Efectul a fost mai mult politic si mai slab economic.”

    Ei d-le Raducanu, uitam ca opozitia in cauza i-a servit Romaniei bine-mersi in a capta investitii si transfer de tehnologie din Vest? Economia romaneasca a duduit in primii ani; ma rog, ca sa fie in cadere libera dupa ce datoriile n-au mai fost re-esalonate.

    Una peste alta, cand am scris ca-i greu de determinat bilantul tzantzoseniei noastre anti-sovietice n-am facut-o de dragul retoricii, ci din cauza ca mi-e greu sa ajung la un raspuns obiectiv fara o cercetare care-i inexistenta si/sau dincolo de mijloacele personale ale celor mai multi.

    Ceea ce am scris mai sus e adevarat la nivel de tzara. La nivel individual, efectele tzantzoseniei au fost cu atat mai nenorocite cu cat au venit dela mana celor mai din fruntea ierarhiei de stat si partid.

    Vad in treacat ca dumneata ridici o problema cu nationalismul si frectiile acestuia pentru amorul propriu al unui popor/individ. Dupa mine asta nu-i asa de grav, cel putin atat timp cat nu degenereaza–e doar o gimnastica a vreunui mit national sau altul, in absenta careia intervine apatia pe care chiar dumneata o deplangi. Oricum, de 22 de ani incoace, ni se spune numai cat de fraieri suntem, asa ca o intoarcere catre national n-ar strica. Chiar si obiectiv vorbind din perspectiva unuia ce-si exercita libertatea de miscare, inclusiv a gandului, romanii au destule motive de mandrie nationala, mai ales considerand circumstantele.

    Si asta ne aduce la patologia individualismului exacerbat (si ea o forma anti-nationala) si solutia social democratica. Domnule drag, pe palierul asta suntem 100% de acord.

    Sa recapitulam:
    1) Opozitia la sovietism (citeste, internationala comunista) poate fi inteleasa initial ca reactie la raptul teritorial, dupa care au urmat avantajele cochetarii cu Vestul, dupa care am picat in patologia unui diabetic manipulat de o femeie proasta si rea. Bilantul nu mi-e clar.
    2) Nationalismul la romanii de azi e deficitar.
    3) Social democratia e parte din solutie–ca si un nationalism bine temperat.

    In incheiere, n-a fost URSS-ul/internationala comunista aceea care a cedat/vandut tot CAER-ul si Pactul dela Varsovia Vestului? Dupa cum a facut si cu Irakul si Iugoslavia samd…

  • Bibliotecaru A spus:

    @ Gabriela Creţu

    V-am văzut la Arena Naţională. Stăteaţi cred lângă Ana Birchall. :D

  • Bibliotecaru A spus:

    Sau nu e Ana Birchall… transfocatorul deformează…

  • gavrila A spus:

    Ce prezenta ‘refreshing’ in mijlocul reprezentantilor PSD/USL la meetingul USL de la Arena Nationala. De fapt cerberul Dv. era Dl Miron Mitrea si aparent si-a facut datoria cu brio.
    E imbucurator ca reveniti in plutonul din fata al PSD la o asa ocazie simbolica.
    Mult succes la alegerile parlamentare!

  • N. Raducanu A spus:

    @dinica peromaneste
    Daca inlocuiti termenul “nationalism! cu cel de “patriotism”, sunt si eu de acord 100% cu dumneavoastra!

    @gabriela cretu
    Va urez si eu deplin succes la alegerile parlamentare!

  • gabicretu (author) A spus:

    @Multumesc din suflet celor care-mi sunt alaturi, chiar si de la mare distanta. Energia lor ma tine in picioare intr-o cursa care nu va fi deloc frumoasa. Oamenii au invatat in acesti ani sa urasca…

  • Gavrila A spus:

    La toata ura ce s-a raspandit intre oameni, la infestarea criminala a tarii cu exponentii unei mafii tentaculare, societatea/istoria genereaza anticorpi caracterizati de tarie de caracter si multa determinare pentru rapunerea hidrei.
    Actiune vs. reactiune, sau putina karma la romani.
    Mult succes si sa fiti iubita/de Romania!

Lasa un comentariu!

Adauga un comentariu, sau redirectioneaza catre site-ul tau. Se pote si subscribe to these comments prinRSS.

Fiti politicosi si civilizati! Ramaneti la subiect! Nu spam-urilor!

Pot fi utilizate urmatoarele tag-uri:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>