• In General
  • pe

Nu există salvatori pentru cetățeni!

Observ cu aceeași mirare de mai jos cum se folosește epitetul ”Salvator” (cu majusculă, uneori) pentru noul premier grec – Lucas Papademos – și pentru prezumtivul viitor premier italian, Mario Monti. Nu există salvatori!!!

În situația dată, este și absurd pentru că ambii vor prelua conducerea unor guverne după ce programele de austeritate au fost votate deja de respectivele parlamente; noile guverne ar trebui doar să asigure punerea în practică fără preget și odihnă a deciziilor pe care FMI, Merkozy, CE și băncile le-au luat deja și pe care niciun for democratic ales nu le-a aprobat.

Dar poate că gura păcătosului adevăr grăiește și ei chiar sunt salvatori; problema este că se omite o precizare esențială – ”salvatori ai băncilor”. S-ar putea să greșesc dar nu este rău să analizăm puțin biografia celor doi. S-ar putea să scadă entuziasmul omului de rând. Despre cel al băncilor, vă las să trageți concluzia singuri…

PS

Eu nu cred în conspirații; conspirațiile sunt secrete. Faptul că ambii sunt membri marcanți ai Comisiei Trilaterale nu este niciun secret. Informația poate doar să alimentaze suspiciunea că oligarhia a învins democrația… Ar putea, de asemenea, să-i lămurească pe cei care nu înțelegeau care-i motivul pentru care  numele lui Isărescu și Tănăsescu sunt vehiculate periodic pentru înalta funcție de prim-ministru…

13 comentarii la “Nu există salvatori pentru cetățeni!”

  • N. Raducanu

    Intradevar, merita sa vedem putin biografia celor doi noi prim-ministri ce spera sa scoata Grecia si, respectiv, Italia din criza.
    Lukas Papadimos (64 de ani) si-a facut studiile la MIT (SUA), a tinut cursuri la Columbia Uni.(N.Y.) si la Harvard Uni.(Mass.). Fara partid. Profesor la Universitatea din Atena si membru al Academiei din Atena. Fost guvernator al Bancii Nationale a Greciei, iar intre anii 2002-2010 – vicepresedinte al Bancii Centrale Europene.
    Mario Monti (68 ani)are studii la Yale Uni.(SUA), este profesor de economie la Uni. Milano, intre 1995-1999 – comisar UE pt. piata interna, iar intre 1999-2004 – comisar cu problemele concurentei. Intre 2004-2011 – membru si presedinte al think-tank-ului BRUEGEL (Brussels European and Global Economic Laboratory), al Conferintei Bilderberg si al Comisiei Trilaterale, cele mai importante asa zise “intalniri private” ce dezbat anual soarta globului. Consilier la Goldman-Sachs si la Coca-Cola Comp. Fara partid. Ales in noiembrie 2011 senator pe viata in parlamentul italian.
    Pe scurt, sunt doua personalitati ale elitei liberal-conservatoare europene, desi, din cand in cand, ele au fost solicitate pentru sfaturi si de partidele socialiste din tarile respective. Este cert ca solutiile pe care le vor da din functiile pe care le ocupa, vor fi in conformitate cu conceptia politica ce si-au faurit-o in decursul vietii.
    In ce priveste articolul de mai sus al d-nei G. Cretu, nu-mi sun clare doua lucruri. Dansa arata ca – pe deoparte – programele de austeritate au fost votate de parlamentele respective, iar – pe de alta parte – ca ele nu au fost aprobate de nici un for democratic. Despre ce aprobare mai este vorba? Apoi, M. Tanasescu a intrat in categoria “oligarhi”? Este acum membru in Trilaterala? Nu a fost oare dansul deputat social-democrat?

  • gabicretu

    @La nivel european, forurile democratice sunt cele legiuitoare. Consiliul European nu este un asemenea for; decizia nu a fost ratificata de nimeni, pana acum.
    Parlamentele grec si italian au acceptat programele de austeritate asociate masurilor, nu au formulat solutia, ceea ce este cu totul altceva.
    Este adevarat ca si partidele social democrate au apelat la sfaturile lui Monti (pe care il cunosc, daca pot spune astfel, dupa cateva discutii in circumstante organizate); este sfatuitorul pentru politicile lor de dreapta (piata interna!!!). Asa s-a construit a treia cale, recent esuata, dar in care unele persevereaza.
    De ce credeti ca interesele oligarhiei trebuie aparate de oligarhi direct!? Nici nu ar fi destui pentru a fi peste tot…
    Da. Din informatiile publice necontestate de nimeni, cei doi sunt membri ai acestui think tank in care Mario Monti conduce sectiunea europeana.
    Da, MT a fost membru al PSD si ministru de finante pe vremea in care partidul era acuzat de a fi luat cele mai neo-liberale decizii din istoria recenta a României. Ce este ciudat în asta!?

  • N. Raducanu

    Zic si eu: Da, nu mai este nimic ciudat ca stanga romaneasca, intruchipata oficial de PSD, a luat si mai ia, de cate ori este la putere, cele mai neo-liberale decizii. Numai ca in interiorul PSD am impresia ca se duc lupte feroce pe posturi intre sefii noi si cei vechi (Ponta vs. Geoana etc.), dar nu se intrevede nici o miscare serioasa pentru radicalizarea doctrinei ce trebuie sa stea la baza programului viitoarei guvernari. Criza ce zgaltaie occidentul si pune sub semnul intrebarii capitalismul, pare o adiere blanda pentru clasa politica romaneasca. Cunosc persoane ce considera social-democratia damboviteana mai periculoasa pentru stanga, decat dreapta ce isi afiseaza cu mandrie culoarea politica.

  • gabicretu

    @Eu speram ca optimismul neoliberal al anilor 2000 (pe care l-au împărtășit mulți) va fi părăsit. Câțiva pași s-au făcut. Părerea mea este că nu suficienți.
    Situația actuală este întristătoare. Bugetul este o temă foarte importantă pentru oameni și partidul se ocupă de alte lucruri. lumea arde și PSD (țara) se piaptănă…

  • Bibliotecaru

    Ştiu eu un salvador…

    http://uploads8.wikipaintings.org/images/salvador-dali/modern-rhapsody.jpg

    😀

    Realizatorul girafelor arzând spunea, The only difference between immortal Greece and our era is Sigmund Freud who discovered that the human body, which in Greek times was merely neoplatonical, is now filled with secret drawers only to be opened through psychoanalysis. (motiv pentru care am şi eu pe perete lucrarea sa La Ciudad de los cajones)

    Nu au şi băncile cutii de valori cu secrete în ele?

  • gabicretu

    Au, au… Nu doar ale altora. Si secretele lor însele; cum ar fi ”teancuri” de active toxice (celebrele inovații finaciare facute pe vremea în care unii se străduiau să demonstreze că inginerie financiară nu are nicio conotatie negativa; daca ziceai ceva, erai taxat de comunist…) 🙂

  • Bibliotecaru

    Păi atunci avem soluţia, să cânte girafele celebra melodie… Ard în flăcări!

    http://www.trilulilu.ro/ZrecordsRomania/c2f58cbba5ad32

  • gabicretu

    @Cum sa arda in flacari banii calpi cand ei sunt moneda fictiva!? Asta-i problema…
    Nu-mi amintesc daca am postat pe blog filmuletul urmator. Este de vazut si de raspandit!

    http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=ZE8xBzcLYRs

  • Bibliotecaru

    Sunt soluţii şi pentru căderea euro-dolarului… 😀
    Ingineria financiară construieşte milionari de carton. Şi când milioanele de milionari de carton vor arde euroii şi dolarii, cine să vină… http://bibliotecarul.blogspot.com/2011/11/daca-va-pieri-euro-yuanul-este-pregatit.html Evident, moneda va fi adaptată pentru circulaţie internaţională cu alte chipuri.

  • Bibliotecaru

    Deşi filmuleţul nu mi-a oferit nici o informaţie în plus, a fost amuzant.

    Eu am spus şi o altă chestiune, mai haioasă.

    Sunt oameni care depun banii în bancă pentru a capta dobânda oferită de bancă. Banca ia banii de la populaţie şi împrumută statul român cu o dobândă ceva mai mare decât plăteşte la populaţie.
    Aparent poporul care depune bani la banca privată ia cea dobândă, în realitate poporul plăteşte dobândă (pentru că statul nu poate să plătească dobândă băncilor decât tot din banii poporului) pentru proprii bani pe care îi depune la băncile comerciale.

    Mai am una haioasă. Vin unii pe la TV şi spun aşa. FMI-ul împrumută bani Băncii Naţionale care, ea banca, plăteşte apoi banii înapoi cu dobânda câştigată din schimburile euro-dolar-leu care ţin inflaţia în loc. Aparent poporul nu pierde nici un leu, de vreme ce BNR plăteşte împrumutul la loc, numai că BNR face rost de banii din care plăteşte dobândă pe seama unor tranzacţii făcute pe piaţa românească de valută, în consecinţă banii pe care îi câştigă BNR din afaceri sunt luaţi cumva tot de la poporul român care pierde bani în acele tranzacţii.

    Asta nu prea spune acel filmuleţ, că indiferent de cine câştigă, poporul plăteşte. Problema este că lumea, în frunte cu politicienii, nu mai văd statul ca o echivalenţă a poporului, statul apare ca o entitate privată în afara poporului. Astfel, dacă politicianul angajat la stat face o nedreptate cetăţeanului şi cetăţeanul dă în judecate statul, nu politicianul îi plăteşte despăgubirea hotărâtă de judecător, ci… aşi ghicit, poporul român. Ce riscă funcţionarul? Absolut nimic. Păi de ce să nu fie datorii „în prostie” ca să iasă la final creştere economică şi ieşire din criză?

  • gabicretu

    @Ei au o baza chiar mai larga de selectie a viitorilor premieri; noile generatii trebuie reprezentate!
    http://www.zf.ro/banci-si-asigurari/rasvan-radu-seful-unicredit-tiriac-bank-devine-al-treilea-roman-din-comisia-trilaterala-una-dintre-cele-mai-influente-organizatii-mondiale-8886955/
    Noi nu avem o baza de selectie prea larga…

  • Bibliotecaru

    Dacă aş putea eu să schimb lucrurile, aş face-o…

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *