O anecdotă vetustă. Despre caracter. Sau caracterul e ceva vetust!?

Mă întâlnesc într-una dintre zilele trecute cu un fost coleg de facultate; nu spui cine, persoană importantă… Pe vremea studenției, gurile rele ziceau că ar fi securist și vajnic apărător al regimului; nu mă refer la socialism ci la dictatură. Acum este mare om de afaceri și susținător al capitalismului multilateral dezvoltat; formator subtil de opinie, de asemenea.
– Ce mai faci Ghiță, zic? Mă bucur că te văd. În lumea asta sunt puțini oameni de caracter, merită să te bucuri când îi întâlnești.
Observ o oarecare nedumerire pe chipul lui și continui.
– Cum, nu-ți mai amintești? În studenția noastră, tu apărai puterea iar eu o criticam. După Revoluție, zic, lucrurile au stat la fel; eu criticam noua putere și tu o apărai. Amândoi suntem perfect previzibili în reacțiile noastre, oameni de caracter…

PS
Nichita (Stănescu) credea că acesta este criteriul pentru a vorbi de caracter – previzibilitatea. Să știe omul la ce să se aștepte de la tine…

2 Replies to “O anecdotă vetustă. Despre caracter. Sau caracterul e ceva vetust!?”

  • N. Raducanu

    Cu toata simpatia pe care v-o port, stimata doamna Cretu, nu ma pot impiedica sa nu va marturisesc ca articolul „Despre caracter…” m-a dezamagit. Nu pentru ca asemenea persoane ca „Ghita” nu s-ar intalni deseori, ci pentru ca cele ce se petrec astazi in politica romaneasca au nevoie de incomparabil mai mult decat mici povestiri morale. Protestele indignate, nu numai in paginile ziarelor si revistelor, ci si pe strada, ale lui Tismaneanu, Patapievici & Comp. dupa ce au fost zmulsi de sub aripa protectoare a presedintelui, ar merita sa primeasca o lectie, in care sa li se aminteasca veninul pe care l-au distilat prin articolele si cartile lor timp de peste doua decenii. Speranta desarta insa! Stanga tace sau obiecteaza debil, prin comentarii sau bloguri frecventate de cateva zeci de persoane, iar aceasta atunci cand nu adopta o atitudine „obiectiva”, echidistanta in disputa. Asa cum se constata de pilda la cei de la Critic Atac, ce continua sa se mai pretinda de stanga. Nimeni nu mai aminteste despre valorile perene ale stangii si despre cei carora ea le-a luat si le ia apararea, iar nimeni nu se revolta despre alunecarea treptata a opiniei publice romanesti din ultimii 7 ani in plasa de paianjen a ideilor retrograde, a prejudecatilor si sabloanelor de gandire impuse de elitismul de dreapta. Omul politic ce indrazneste sa se mai afirme de stanga pare fascinat de capacitatea de inovatie a dreptei in privinta loviturilor pe care aceasta le distribuie zi de zi adversarilor politici, cu tupeul posesorilor adevarului absolut. Nu se aude nici o voce puternica, manioasa, eliberata de complexele trecutului, care sa reafirme, nu odata, ci repetat, ca nu au disparut, ci se adancesc nedreptatile cele mai strigatoare ale unei societati imperfecte, o voce care sa puna la stalpul infamiei pe cei ce asupresc fara mila taranul, muncitorul, micul functionar, pe cei ce smulg painea de la gura copiilor infometati, a celor ce constrang pensionarii la sinucidere, iar femeile – la prostitutie. Unde sunt astazi intelectualii de statura unor personalitati interbelice ca Mihail Sadoveanu, Liviu Rebreanu, Cezar Petrescu, Zaharia Stancu, Geo Bogza, s.a. ce nu se sfiau sa-si afirme opiniile politice de stanga, uneori chiar radicale? Aceasta traditie a scriitorului umanist, ce isi ridica cu indignare glasul in apararea omului slab, pare ca a disparut astazi la noi. Oare s-au evaporat abuzurile, nedreptatile, infractiunile nepedepsite, ticalosiile nesanctionate,inegalitatile tipatoare, ce ar justifica o atitudine idilica ? Analizele economice arata ca mizeria cuprinde cca. 15 % din populatie, iar inegalitatea e in crestere.
    Nu vreau sa continui pe aceasta tema, desi ar mai fi multe de spus. Dar cand se abordeaza tema „caracterului”, vetust sau nevetust, ea ar merita sa fie ilustrata cu lipsa lui la cei ce in 10 decembrie 2008 au adresat indignati o scrisoare presedintelui Basescu in care scriau: „PSD, formatiune mostenitoare a Partidului Comunist, a stat la baza celor mai mari traume colective din istoria Romaniei recente : preluarea puterii din mainile dictatorului N.Ceausescu, valul de faradelegi din anul `90, mineriadele, pastrarea unei politici tributare intereselor Moscovei, izolarea Romaniei de structurile euro-atlantice, intarzierea nepermisa a reformelor economice, impiedicarea lustratiei si a unei justitii care sa duca la aflarea adevarului istoric.“ Scrisoarea era semnata de G.Liiceanu, Andrei Plesu, Doina Cornea, Andrei Cornea, Alina Mungiu-Pippidi, Virgil Nemoianu, Mircea Mihaies, Vladimir Tismaneanu, Victor Rebengiuc, Tom Gallagher s.a. si ea continea afirmatii in intregime false. Se stie prea bine ca nu a avut loc nici o transmitere, oficiala sau neoficiala, a puterii din mainile lui Ceausescu in cele ale lui Iliescu; ca in timp ce se descompunea URSS si se prabuseau structurile comuniste, nu mai putea fi vorba de nici o subordonare a politicii noastre intereselor Moscovei; cresterea criminalitatii si a faradelegilor a fost un fenomen comun tuturor tarilor est europene, indiferent de forma guvernului aflat la putere; mineriadele – tendentios considerate o facatura a guvernului FSN –se stie prea bine ca in 1991 au fost luate in brate de Conventia democratica, iar fruntasul minerilor, Miron Cosma, a fost salutat ca un erou la congresul PNTCD, dupa care minerii au fost trimisi sa il scoata cu forta pe Iliescu de la Cotroceni. Pretinsa „izolare de structurile euro-atlantice“ a avut loc in anii 1996-2000, cand la putere era un guvern de dreapta, iar indeplinirea conditiilor dificile de intrare a Romaniei in Uniunea Europeana a avut loc in perioada 2001-2004, etc. etc. Dar unde sunt cei ce ar trebui astazi sa scormoneasca in multitudinea de articole si reviste prin care intelectualii dreptei si-au expus fara jena, timp de peste doua decenii, conceptiile despre lume si viata?
    Poate gresesc, iar reprosurile de mai sus nu isi aveau locul aici. Dar sunteti singura persoana politica pe care o cunosc si care poseda un blog de la care atat eu, cat si multi altii, asteapta un sunet nou si mai puternic.

  • Bibliotecaru

    Şi eu cred că este mai mult o răutate decât un protest…

    Eu nu ştiu de ce nu vă implicaţi în proiecte pentru care merită să vă bateţi. România duce mai ales lipsă de un vis, de un proiect până în anul 2100, de o speranţă, de o ţintă pentru care să luptăm toţi uniţi…

    Iată, deja se vorbeşte despre federalizarea UE cu un alt tip de vocabular-pălărie, dar cu aceiaşi Mărie. În acest timp noi stăm liniştiţi să fim federalizaţi…

    Chiar nu mai avem nici un fel de aspiraţie naţională?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *