O idee…

Tensiunile din regiune cresc. Noul razboi rece, care deja s-a instalat deși nu o recunoaștem, dă semne că se poate  transforma oricând în razboi; punct. Dialogul politic și aplicarea fragilelor acorduri existente sunt subminate prin gesturi și declarații belicoase. Unii decidenți par să fi uitat că pacea este mai bună decât orice război, chiar și decât un război victorios; alții au liniștea celui care a învățat bine lecția leului – voi duceți războiul, că noi câștigam pacea.

Cetățenii sunt îngrijorați; cei tineri, mai mult. Ei se întreabă și ne întreabă direct, dacă Parlamentul mai există și dacă-i aude. Alții întreabă dacă România se comportă ca membru cu drepturi depline în Uniunea Europeana și în NATO și care-i poziția ei.

Cetățenii știu un lucru simplu, lucru pe care strategii par să-l fi uitat. In orice alianță, dar cu precădere în cele realizate între inegali, atunci când se adoptă măsuri, unii au interese mari și riscuri mici iar alții viceversa – nu au niciun interes dar suportă toate riscurile. Din păcate, se aplică și la nivel statal regula binecunoscută și confirmată de istorie – războaiele și crizele sunt declanșate de cei bogați și plătite cu sângele și sudoarea celor săraci.

Cetățenii au dreptate. Dezbaterea, la orice nivel, cu privire la ceea ce se întâmplă și la ceea ce ar trebui să facem e total absentă. Parlamentul este doar informat că în țară vin trupe străine; decidenții se sperie dacă-i întrebi câte sunt și cât staționează; ce caută, pare de la sine înțeles – ne pregătim să ne batem… cu rușii.

Ca de obicei, avem orgolii dar nu avem interese; interese definite democratic, care să se reflecte în conținutul deciziilor adoptate; de aliați și de noi înșine. Cu privire la realitate, adoptăm politica struțului, adică ne prefacem că nu există.

Înalți reprezentanți ai statutului declară că noi suntem loiali parteneriatelor și organizatiilor din care facem parte. Loialitatea este o atitudine corectă, de apreciat, pe care o susțin în orice împrejurare. Dar cred ca e o confuzie la mijloc. Atat timp cât riscurile pe care cetățenii acestei țări trebuie să le înfrunte sunt enorme iar avantajele ce se întrevăd sunt zero, se cheamă doar că ne supunem, nu că suntem loiali. Suntem supuși. Atât.

Suntem în 2015. Se împlinesc  40 de ani de la semnarea Actului final de la Helsinki. In ciuda adaptărilor suferite, sau poate tocmai din cauza lor, el nu mai are greutatea pe care a avut-o; se vede în rolul ca și inexistent al OSCE. Situația geostrategică este alta, actorii sunt alții sau în altă situație.

Dacă Romania vrea să existe pe scena internațională astăzi, obiectivul politicii noastre externe și de securitate ar trebui să fie convocarea urgentă a unei alte, noi Conferințe pentru securitate și cooperare în Europa. Găsirea de aliați pentru a determina o asemenea decizie e posibilă, pentru că nu toate statele sunt în competiție pentru locul de întâi  la declarații inadecvate și care-i irita pe toți, inclusiv pe parteneri. Voința poate fi alimentată de suportul popular. Avem curajul politic și competență diplomatică să o facem?! Aceasta e întrebarea!

(Declarație politică în plenul Senatului, 16 martie 2015)

2 Replies to “O idee…”

  • Radu Negru

    „…obiectivul politicii noastre externe și de securitate ar trebui să fie convocarea urgentă a unei alte, noi Conferințe pentru securitate și cooperare în Europa.” Numai atat? O conferinta care sa elaboreze un nou Act final ? In ce scop? Situatia geostrategica este acum intr-adevar alta decat cea de atunci de la Helsinki. Uniunea Europeana asculta docil indicatiile ce vin de peste ocean, obligand statele membre sa aloce sume mereu sporite de la buget pentru aparare. NATO, adica in fond Statele Unite, isi incordeaza muschii in tarile baltice, in Polonia si Romania, cu pregatiri pentru un razboi contra Rusiei de dragul Ucrainei. Cine poate oare crede ca o noua Conferinta pentru securitate si cooperare va emite altceva decat noi somatii la adresa Kremlinului pentru retragerea din Crimeia si Donbas? Ar putea Romania, indiferent cine este la putere, sa adopte o atitudine diferita de cea care va fi impusa la Bruxelles? Ne putem oare imagina astazi o luare de pozitie divergenta in cadrul NATO, asemanatoare celei adoptata de Romania in 1968 in Pactul de la Varsovia la invadarea Cehoslovaciei de tancurile sovietice? Pentru aceasta ar fi nevoie de o politica externa subtila, care sa valorifice in interes propriu confruntarea marilor puteri. Iar o asemenea politica e de neconceput atunci cand, cum bine subliniaza doamna Cretu, „se cheama doar că ne supunem, nu că suntem loiali. Suntem supuși.” Iar argumentul cu loialitatea imi aminteste folosirea aceluiasi termen in 1944 de Ion Antonescu, care isi dadea seama ca razboiul e pierdut, dar trebuie dus pana la capat, din spirit de loialitate fata de cuvantul dat lui Hitler. Suntem astazi, slava Domnului, departe de situatia disperata de atunci, dar continuarea unei politici externe in care riscurile sunt enorme, iar avantajele nule, ar merita in prealabil sa fie supusa unei ample si responsabile dezbateri in opinia publica.

  • Gabi Cretu

    @Domnule Radu Negru,

    Iertare pentru răspunsul întârziat. Nu am văzut comentariul decât acum…
    Propunerea mea era mult mai modestă în intenții chiar decât îi reproșați. Convocarea unei asemenea conferințe, negocerile, etc., durează, de regulă doi, trei, patru ani. Am văzut în asta un timp suficient pentru a reveni la gândirea rece și bunul simț politic. Acum, spirite înfierbântate, fac o propagandă de război intensă care, din păcate, nu ne poate aduce nimic bun. Se escaladează tensiunile și a reînceput înarmarea…

    Să repetăm 68-ul!? Asta este o idee dar cine să o pună în practică!? Liderii români, exclus!!! Nici chiar liderii de atunci nu ar mai face-o, probabil. Din același motiv pentru care au făcut-o atunci. Decizia suverană și independența națională erau importante în 68 dar unidirecțional, cumva. Față de URSS! Așa cum obsesia actuală este și mai puternică pentru că adună anticomunismul și antirusismul în același concept. Sunt exemple și în NATO de gesturi mari, nu doar de opoziții mici, că de acest tip au fost multe. De Gaulle, de exemplu… Uniunea Europeană actuală nu este însă atât de omogenă și de supusă precum lasă să se vadă unele decizii. Sunt rupturi profunde, de abia mascate. Încă…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *