Pentru cei care mimează ingenuitatea

Nici usturoi nu am mâncat, nici gura nu-mi miroase…

Astfel poate fi descrisă reacția celor care discută în aceste zile insistent pe tema participării României la Consiliul European. Nu vorbesc de cei care reduc totul la o confruntare personală între premier și președinte, ci de cei care au fost implicați fie în actul decizional, fie au fost ”experții” în afaceri europene și democrație.

Pe parcursul anului 2010, după intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, subiectul – care pare că s-a născut acum, din spuma mării – ar fi putut deveni măcar obiectul  unei dezbateri serioase; eu, în calitatea mea oficială, am informat pe cei în măsură să ia inițiative și am ridicat problema în nenumărate rânduri, în șirul fără număr de conferințe, seminarii, etc. dedicate Tratatului. Am căutat prin memorie (a computerului) și am găsit textul de mai jos; este un fragment dintr-o intervenție mai lungă. Își aduce aminte cineva!? Am repetat-o cu o anume insistență; neinteresată!

”Se discută frecvent despre consecinţele Tratatului de la Lisabona asupra parlamentelor naţionale; nu se discută deloc despre consecinţele asupra preşedinţiei.

Instituţionalizarea Consiliului European şi întărirea poziţiei şi rolului acestuia (stabileşte liniile directoare, strategiile politicii europene) ridică probleme juridic-constituţionale şi de legitimitate democratică foarte grave  în ţările unde preşedintele, nu primul ministru, participă la lucrările Consiliului European. Acestea trebuie lămurite constituţional! Singura țară în care este relativ clar este Franța, care are regim prezidențial. La noi, aspectele nu sunt deloc clare.

1. Cum se exercită controlul democratic asupra poziţiilor pe care preşedintele şi le asumă!?

2. Cine pregăteşte aceste poziţii!?

3. Cum sunt ele legitimate democratic!? Constituţia noastră ignoră total nivelul decizional european; preşedintele este abilitat pe zona tratatelor internaţionale, nu a politicilor  economice europene, care sunt comunitare!

4. Dacă se dorește prezervarea rolului preşedintelui, atunci trebuie clarificată constituţional relaţia cu parlamentul şi guvernul; dacă nu,  trebuie schimbat tipul de republică

5. Soluţia cea mai frecventă în Uniunea Europeană este republica parlamentară/monarhia constituțională,  cu primul ministru participant la Consiliul European”  Textul este din 10.06.2010…

Ceea ce vreau să sugerez este că nu a existat voință politică sau interes pentru clarificare; din rațiuni diferite! Fac această precizare pentru a nu se înțelege  că am fost singura persoană care a analizat serios consecințele Tratatului. Nu că nu ar fi adevărat…

5 Replies to “Pentru cei care mimează ingenuitatea”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *