37 comentarii la “Platforma politica pentru alegerile europarlamentare 2007”

  • Emil Pfeiffer

    Sunt un social democrat convins (de 57 de ani, economist). Am si eu un blog, emilpfeeiffer.blog.com este adresa lui. In el imi exprim diverse conceptii.
    Recent am fost surprins de un articol din Adevarul, numit REPUBLICA ORTODOXA ROMANA in care se afirma faptul (printre altele) ca in scoala nu se mai preda nimic despre evolutie (evolutia omului si a celorlalte fiinte). Acest lucru cred ca este inadmisibil. Elevii, oamenii in general, cred eu, ar trebui sa cunoasca toate teoriile existente (sau macar o parte reprezentativa din ele) pemntru a putea sa-si faca o parere personala (iar teoria evolutiei a lui Darwin este una din acestea).
    De fapt, eu cred ca dreptul la invatatura este un drept fundamental al omului.
    Va felicit pentru ceea ce faceti!

  • gabicretu

    @Bine ati venit!
    Impartasesc ingrijorarea dv. despre evolutia (sa zic mai bine involutia?!) societatii noastre; respect dreptul fiecaruia de a avea o religie dar intr-o societate laica. Nu poti alege unde nu ai de ales.

    Intr-un mod sistematic si inteligent, in editorialele sale, prietenul nostru Peter Gluck (Info Kappa)discuta problema. E un interlocutor absolut avizat. Vi-l recomand! Pana una alta…

  • Bibliotecaru

    @ Emil Pfeiffer
    Nu mă pot abţine de a întreba (oarecum) ceva. Foarte mulţi oameni îşi doresc ca elevii să înveţe ceva. Puţini îşi pun problema numărului de ore, blablabla… dar şi mai puţini îşi pun problema de ceea ce vor elevii, de ceea ce au nevoie elevii. Lumea se plânge de cea ce nu se predă în şcoală, cum ar convinge însă un elev că are nevoie de şcoală, că ceea ce învaţă reprezintă o invenstiţie în propria persoană, o investiţie care îl va conduce spre succes. „Ai carte, ai parte”… dar de ce anume ai parte? Viaţa ne arată că multă carte înseamnă fiinţe introvertite şi nu prosperitate în afaceri.
    Acum ceva timp am primit cadou nişte cărţi. Toată viaţa am visat la o bibliotecă „ca pe timpuri”, încât aceasta s-a transformat într-o manie şi nu atât în dorinţa de a citi. Aveam în mâini nişte cărţi nu foarte importante dar de care auzisem şi la care nu avusesem acces atunci când aş fi putut citi. Le mângâiam şi le puneam în bibliotecă cu sentimentul că deja le citisem. La fel şi societatea, se gândeşte la predarea în şcoală ca şi cum asta ar însemna deja învăţarea. Eu nu ştiu cum s-a scos evoluţia din şcoli, darwinismul înseamnă împărţirea subtanţei vii în specii, genuri, familii, ordine, clase, încrengături, regnuri… „s-a scos” şi asta?
    Cum primii 10 bogaţi ai lumii nu prea au, în partea lor majoritară, colegii, universităţi, masterate, doctorate… terminate, poate ar trebui să mai renunţăm la conceptul de diplomă şi să lăsăm învăţământul la liber, fiecare să înveţe ce vrea, cât vrea, unde vrea, să aibă acces liber la informaţie, fără note, fără diplome. Vor fi oameni care vor urma toată viaţa cursuri (plătite de stat însă), vor fi oameni care nu vor cunoaşte nici scrisul… ca şi acum, numai că va dispare stresul.

  • Bibliotecaru

    Să trec la primul subiect.
    salariu minim european (calculat drept 50% din salariu mediu brut existent, cu tendinta de a atinge 60% in viitor) pentru a combate saracia celor ce muncesc (saracii cu carte de munca)”
    Cam ce ar însemnă salariul mediu brut european (nu am găsit pe net), să fie, în cel mai negru coşmar, la valoarea 3000 de euro? Bănuiesc că vorbim de valori mai mari… asta ar însemna un salariu minim european de cam 1500 euro. Minim 1500 euro. Salariu minim adică suma cea mai mică pe care o poate lua un angajat şi la care, totodată, nu se plătesc impozite pe salariu. Se plătesc desigur celelalte „dări” către stat.
    Poate România suporta în viitorul apropiat (2 ani, 6 ani) acest salariu minim? Poate suporta bugetul nostru pensiile mărite la acest nivel, punctul de pensie va valora şi el mult peste 1000 de euro. Se poate aşa ceva în România?
    Desigur, legea poate fi dată destul de uşor, o rezoluţie nu necesită decât hârtie şi cerneală.
    În condiţiile în care preţurile sunt deja destul de aproape de nivelul european, uneori sunt chiar uşor mai ridicate, firmele private vor putea suporta creşterea salariului fără să poate practica creşterea preţurilor pentru produse şi servicii?
    Ce se va întâmpla cu cei care muncesc în agricultură şi ale căror venituri nu pot creşte prin creşterea valorii produselor, că doar nu vor face 10 euro un kilogram de roşii. Pentru ei inechitatea este evidentă. Cum agricultura noastră românească nu se face prin „firmă” ci cu sapa, cum mai suntem ajutaţi spre dezastrul econopmiei naţionale şi de câteva inundaţii pe an coroborate cu secete, ţărani vor fi falimentaţi cu 10 minute înainte ca legea să ajungă în monitorul oficial, nu au nici o şansă. Există o campanie premergătoare care fie să mute ţăranul dinspre agricultură spre altceva, fie să acorde subvenţii, fie să se construiască din timp un cadru legal care să ocrotească apariţia cooperaţiilor agricole, fie un sistem de achiziţie a pământului şi schimbarea destinaţiei sale, de exemplu din fond agricol în fond forestier (răspunzând şi agresiunii poluării)
    Revin însă la întrebare în forma ei generalizată, va putea suporta România saltul de la 116 euro la 1500 euro?

  • Cathy

    Bibliotecarule, salariul minim european se stabileste la nivel national. Este vorba aici de faptul ca trebuie sa se puna presiune pe Comisie a pentru impune aceasta masura. Salariul minim european reprezinta 50% din salariu mediu la nivel national. Adica nu salariul mediu european. Dupa cum ai remarcat si tu, ar fi practic imposibil de realizat daca s-ar calcula in ultima varianta…

  • Bibliotecaru

    Pai dacă este vorba de un salariu minim european dar la nivel naţional… asta nu este deja? Aaaaa, că nu este de 50%? Asta e problema? Hmmm… eu credeam că…
    EU citisem aşa ceva:

    „Partidul Socialistilor Europeni (PES) a lansat initiativa crearii Noii Europe Sociale, care sa garanteze locuri de munca si nivelul traditional european de protectie sociala, astfel ca Europa sa poata face fata presiunii globalizarii.
    Jacques Delors, fost Presedinte al Comisiei Europene, se afla la carma acestei initiative alaturi de presedintele PES, Poul Nyrup Rasmussen.
    La conferinta de presa din 28 iunie, Delors a afirmat ca Dialogul Social la nivelul UE nu este eficient, si a avertizat UNICE asupra neglijarii procesului:
    „Institutiile europene trebuie sa incurajeze patronii sa revina la masa negocierilor. Este necesar sa discutam aspecte concrete, precum stabilirea unui salariu minim comun si consolidarea consiliilor europene de munca. Ar trebui sa discutam despre un salariu minim comun, definit proportional cu nivelul de dezvoltare al fiecarui stat membru, in contextul Dialogului Social” a spus Delors.
    Delors a respins afirmatia conform careia vederile liberale ale actualului Presedinte al Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, ar putea afecta proiectul PES de promovare a unei noi Europe sociale. „Guvernele statelor membre UE sunt cele care decid politicile,” a spus el, recomandand liderilor UE sa „gandeasca in stil european” mai des, adaugand ca acestia ar trebui „sa vada mai departe de lungul nasului”.
    Presedintele PES, Poul Nyrup Rasmussen, a explicat ca UE „ar trebui sa insemne nu concurenta intre state, ci constructie de poduri sociale. Statele membre au de ales intre mai multe variante, dar alegerea unui stat nu ar trebui sa afecteze alte state.”
    Raportul final al PES privind Noii Europe Sociale va fi presentat la congresul PES din luna decembrie. UNICE reuneste 39 de federatii din 33 de tari.”

    Am dedus de aici că partea naţională variabilă este procentul din salariul mediu european. Şi luând din oferta electorală 50%… Mă rog. Dacă este vorba de 50% din salariul mediu pe economia românescă, nu e mare brânză. 🙁

  • Despre nimic

    Impunerea unui salariu minim national mult mai mare decat este acum ar fi o mare greseala si ar duce la falimentul multor firme, cresterea masiva a preturilor si a somajului, in nici un caz la bunastarea populatiei. Salariile se regleaza singure de catre piata, daca patronii dau salarii mici atunci nu o sa am angajati deloc sau o sa am angajati foarte slabi.

    Parerea mea este ca salariile minime nu ar trebui sa creasca procentual cu mai mult decat rata inflatiei + cresterea economica + eventual diferente de curs valutar (daca il calculam in euro), deci un maxim de 20% anual. Deci ca sa ajungem la un salariu minim de 1000 de euro cu o crestere anuala de 20% trebuie sa treaca aproximativ 11 ani (desi inflatia si cresterea economica vor scadea in urmatorii ani, iar cursul va deveni mult mai stabil, asa ca nici 20% pe an nu e o crestere realista). O solutie alternativa de crestere a salariilor ar fi reducerea taxelor pe salarii, care sunt foarte mari in Romania. Ca sa dai un salariu mediu pe economie (sa zicem un net de 1100 RON) o firma plateste inca vreo 800-900 RON la stat taxe si impozite. Deci o firma are un cost de 2000 RON ca sa dea un salariu net de 1100 RON. Iar ca sa ajunga sa castige cei 2000 de RON trebuie sa mai plateasca inca 16% impozit pe profit si 16% impozit pe dividende. Asta inseamna ca omul respectiv care ia 1100 RON salariu trebuie sa aiba o productivitate de minim 5000 RON ca firmei sa-i convina sa-l tina in continuare (sa nu uitam ca mai exista si alte costuri cu angajatul – echipament, chirii, telefoane, birotica, papetarie, etc). Si asta ca sa dai un „prapadit” de salar mediu. Evident ca atunci cand trebuie sa mareasca salariul, patronul are 3 posibilitati: mareste preturile pentru a-si mentine profitul, pastreaza preturile si isi diminueaza profitul (ceea ce pana la urma il va conduce probabil la inchiderea afacerii) sau inchide afacerea si da angajatii afara.

  • Despre nimic

    A, si apropo: salariul minim in Romania pentru angajatii cu studii superioare (si care lucreaza pe posturi care necesita studii superioare) in mediu privat este deja peste 50% din cel mediu, intrucat este 880 RON (brut). Doar angajatii de la stat au inca salariul minim de 390 RON.

  • Bibliotecaru

    @ Despre nimic
    De fapt nu e chiar aşa.
    În ce ai spus, relativ la 880, sunt cel puţin trei inadvertenţe (cum găşeşti şi în rebus, găsiţi trei mici diferenţe).
    1. Nu este vorba de angajaţii cu studii superioare ci de cei care sunt încadraţi pe un post pentru care ai nevoie de studii superioare. Dacă eşti Academician Doctor Inginer şi eşti angajat ca femeie de serviciu, atunci porneşti de la 440.
    2. Nu este vorba de salariu minim pe economie ci de salariul minim negociat pe ramuri economice. Este aşa oarecum impus de Uniunea Europeană şi un rezultat al negocierii patronat-sindicat şi consfinţit de guvern. Intrat în contractul colectiv de muncă, devine prevedere obligatorie pentru contractul individual de muncă. Ce înseamnă aceasta? Că diferenţa dintre salariul minim negociat pentru angajatul pe post de studii superioare (ca mi-e lene de formularea oficială) adică 880-390=490, este o sumă care se impozitează. Salariul minim pe economie este acea sumă pentru care nu se plăteşte impozit pe salariu. Pentru ceea ce depăşeşte, se aplică impozit.
    3. 440 este salariu minim negociat şi se aplică pentru cei angajaţi necalificat. Salariul minim pentru cei angajaţi ca absolvenţi de studii de lungă durată nu este totuşi 880 (asta e o consecinţă) ci minimum salariul celui angajat ca necalificat înmulţit cu coeficientul 2.
    Deci, dacă lucrezi într-o societate în care un muncitor necalificat are 20 mil. (2000 RON) (nu spun că aşa e, dau un exemplu), atunci cel care are studii superioare are minimum 40 de mil. (4000 RON).

    Hai să mai facem un calcul, îmi cer iar scuze pentru cei care spun că scriu prea lung, dar ce sa fac?, dacă cumperi materie prima de 1.000 euro la preţul stabilit de piaţa europeană şi adaugi plus valoare prin munca unui muncitor, apoi vinzi materia primă transformată la 10.000, acesta fiind tot pretul pietei europene, profitul brut este de 9.000 de euro.
    În Europa muncitorul ar primi undeva minim 2500 euro, în România ar primi 500 de euro, diferenţa este de 2000 de euro. Unde se duc banii acestia? Desigur în buzunarul patronului. Deci, cumpărând şi vânzând la preţurile europene, patronul castiga 2000 de euro la fiecare angajat. Dacă are 100 de angajati, câştiga 200.000 de euro pe lună în plus de un patron al Uniunii Europene, la care se adaugă şi profitul. Pentru că nu pot să concep în mintea mea cum pot fi salarii de 8 sau 9 mil, de lei pentru un vânzător care sta 12 ore pe zi, 7 zile pe saptamana să vândă la magazinul din colţ. Aici este inuman „să exploatezi angajatul”. Iar dacă patronul are casă si maşina luată din 10 ani de bussines ca patron de butic, imi pare că putem vorbi de faptul că exploatează intensiv piaţa muncii, doar pentru că la „noi” e mai ieftină decât la „ei”. Ce se poate întâmpla dacă se măresc salariile la nivel de 1500 (sub nivel european şi aşa)? La început va fi dezastru, desigur, mulţi vor da faliment. Apoi vor începe să apară cei care nu vor neapărat să-şi ia maşină din profitul pe 2 luni, şi cei care au o productivitate normală pentru piaţa europeană. Cum sunt firme la ei, vor fi şi la noi. Repet, toate preţurile mărfilor sunt la nivel european, sau cam pe acolo, singura diferenţă este capacitatea numită manoperă. Ori, clar, banii ăştia se duc în buzunar de patron, fără nici un efort. Dacă nu se întâmplă asta în România, măcar în următorii 5 ani (cineva din guvern spune 20 de ani pentru apropiere de salariile europene), rezultatul va fi că România va avea cetăţeni mai mult prin Europa, Canada, America… şi tot prost o să fie. Este greu? Păi asta spuneam şi eu, dar trebuie găsită o formulă, altfel ţara asta se va ofili şi va deveni colonie europeană de „muncă la negru” şi nu stat în Uniunea Europeană, ca şi celelalte ţări ale uniunii.

  • Bibliotecaru

    „crearea de locuri de munca si adoptarea unei politici active împotriva somajului pentru cei ce nu un loc de munca (Fondul Social European trebuie finantat in continuare si folosit eficient pentru dezvoltarea resurselor umane)”
    Aici văd o mică „cestiune”, locurile de muncă trebuie să se facă astfel încât să oprească şi exodul muncii calificate. O muncă necalificată sau slab calificată nu aduce nici bunăstare celui care o practică şi nici creştere economică. Să presupunem că avem banii, ce facem cu ei? Conducerea României m-a obişnuit cu „aborbţie zero” vorba lui Mircea Geoană. Există deci deja un ban cu folosirea fondurilor sau obţinem fondurile şi pe urmă vedem noi ce facem cu ele, că parcă văd ce se vor întoarce la loc de unde au venit.

  • Despre nimic

    @Bibilotecaru
    Trebuie sa fac cateva precizari si sa te contrazic in mai multe privinte
    1: Am precizat si eu ca e vorba de cei care sunt angajati pe posturi care necesita studii superioare in mediu privat.
    2. Si la salariul de 390 se plateste impozit. Suma deductibila e 250 RON daca e job principal. Daca e job secundar se plateste chiar mai mult impozit. Chestia cu ramurile economice e irelevanta, salariul minim in mediu privat e 440 RON iar pentru posturile care necesita studii superioare e 880 RON. Deci eu nu pot angaja pe un astfel de post fara minim 880 RON. Si eu ca si patron nu am negociat cu nimeni chestia asta si nici nu sunt deacord cu ea (cat timp statul poate angaja cu 390 RON minim). Si nici nu fac parte din vreo asociatie patronala care sa aiba dreptul sa negocieze in numele meu.
    3. In domeniul serviciilor preturile noastre sunt mai mici decat cele din vest cu mult. Eu am o firma in domeniu serviciilor si cu greu pot sa vand servicii la o cincime din pretul european. Cine crezi ca iti face o campanie de marketing in strainatate cu 200 de euro, sau un soft cu 300 de euro? Sau multe alte servicii. Ce spui tu ca patronii romani au costuri mai mici dar preturi europene e o poveste. In primul rand nu ai cum sa ai costuri mai mici cat timp cei din vest si-au amoritzat de mult investitiile si tu abia acum incepi sa investesti. In al doilea rand productivitatea in Romania e mult mai mica decat cea europeana. Lipsa metodelor moderne de productie iti creste costurile enorm – nu poti compara un producator agricol din vest care are super aparatura, ferme mari, totul frumos organizat cu ai nostrii care se chinuie cu metode de productie de acum 40-50 de ani. Sa nu mai zic de productivitatea oamenilor, care deasemenea e redusa (cine a muncit dincolo stie cum se munceste in vest – la noi se trage chiulul masiv) Deci costurile de productie nu sunt deloc mai mici in Romania. Daca tu crezi ca sunt multi patroni aici care isi permit sa ia aparatura de ultimul tip te inseli amarnic. O banca da mai usor credit unui muncitor cu venit stabil decat unui mic intreprinzator cu venituri fluctuante si nesigure in viziunea bancii.

    Sigur ca exista patroni carora le merge foarte bine, insa majoritatea firmelor sunt microintreprinderi, care au acces foarte greu la bani (credite) si se chinuie sa scoata un profit cat de cat. Eu cunosc vreo 20-30 de patroni, majoritatea tineri, care nu au avut cine stie ce bani cu care sa porneasca (au pornit aproape de la zero sau cu investitii de sub 5.000 de euro) si stiu ca nici unu dintre ei nu ti-ar putea pune pe masa macar 50.000 de euro cash. Pentru ca nu au acesti bani – eventual reprezinta valoarea echipamentelor pe care le detin. De fapt, sincer sa-ti spun din toti cei pe care ii cunosc si detin firme nu stiu nici unu care sa aiba nu stiu cate masini si case. Traiesc majoritatea ca si un angajat cu venituri decente, majoritatea la bloc. La fel cum fac si eu. Daca crezi ca poti porni o firma de la zero si sa ajungi in 5 ani multimilionar esti naiv … asta e un caz la cateva zeci de mii.

    Si uite, ca sa-ti dai seama care e realitatea in Romania iti dau un exemplu a unei firme foarte mari si intr-un domeniu cu profituri foarte bune: domeniul bancar. Banca Transilvania, care e o banca cu crestere foarte buna si mare succes la bursa, a facut anul trecut un profit mediu de aproximativ 1000 de euro lunar pe angajat. Acum gandeste-te ce oportunitati are o banca care e a cincea din Romania, cu super forta financiara, super marketing si clienti foarte mari, si ce forta financiara, imagine de piata si clienti pot sa am eu ca microintreprindere care am pornit cu o investitie de 1000 de euro.
    Iar majoritatea patronilor din Romania, adica vreo 500.000 dintre ei, detin microintreprinderi si probabil cam jumatate din angajatii romani sunt angajati la ei. Majoritatea fac afaceri cu persoane fizice sau cu alte microintreprinderi. Doar nu crezi ca Petrom, Banca Transilvania sau alte firme foarte mari imi cer mie sa le fac soft ca sa pot si eu incasa aceleasi sume ca in vest. Iar daca ii spui la o microintreprindere ca ii faci website sau o campanie de marketing cu 5-10.000 de euro (cat ar fi in vest) zice ca ai glume in program. Si la 1000 de euro stramba din nas.

    Deci cand faci afirmatii gandeste-te intai ca majoritatea patronilor din Romania sunt cei mici, nu te gandi doar la Patriciu si Copos: ei sunt exceptiile.

  • gabicretu

    Salariul mediu real in Romania (octombrie 2007) reprezinta 97 % din valoarea aceluiasi in 1990! Majoritatea romanilor traiesc din salariu.
    Avem voie sa ne gandim si la ei!? Nu de alta, dar intre timp, avem un numar remarcabil de mare de milionari (chiar de miliardari!) in euro.

    50% din salariul mediu brut in Romania inseamna putin peste 600 RON. Ce de fel forta de munca se poate produce si reproduce cu acesta suma!? De slaba calitate. Exista si alt raspuns!?
    Productivitatea ridicata a fortei de munca depinde de nivelul de educatie, starea de sanatate, situatia sociala si familiala, experienta, motivatia (!), etc. pe care o persoana o poseda. Si e dependenta, bineinteles, si de nivelul tehnologic al capitalului folosit si de abilitatile manageriale, organizatorice, climatul de munca pe care patronul le poseda sau creaza…
    Daca suntem interdependenti, poate reusim sa traim cu totii; sau macar sa supravietuim…

  • Despre nimic

    Deacord cu ce zici Gabi, nu se poate trai cu 600 RON. Insa sunt destui romani care pentru „munca” pe care o presteaza nu merita nici macar atat. Numai eu stiu o gramada care merg la servici doar de forma, iar daca postul lor s-ar desfinta nimeni nu le-ar simti lipsa (asta in general in firmele de stat, pentru ca patronii nu-si permit in general sa tina oameni care nu fac nimic). Exista destui someri care nu vor sa lucreze, toti cauta o slujba lejera si bine platita. Nu inseamna ca ii condamn pentru asta, toti am vrea probabil sa stam si sa ne vina banii. Insa lumea trebuie sa inteleaga ca pentru a cere trebuie mai intai sa oferi. Cand nu ai ce oferi (dorinta de munca, studii, experienta) nici nu ai de ce sa ceri. Iar eu sunt de parere ca mecanismul asta al salariului trebuie sa fie lasat sa fie reglementat de piata. In domeniul meu (IT) un proaspat absolvent care nu stie absolut NIMIC si a trecut prin facultate ca gasca prin apa va cere din start 400-500 de euro daca e intr-un oras peste 150.000 de locuitori. Si se asteapta ca dupa 6 luni sa aiba minim 600 euro, daca nu probabil va cauta alt job. Si din lipsa de personal chiar li se ofera joburile si salariile respective desi nu le merita (mai ales ca multi altii mai experimentati si muncitori ca ei din alte domenii iau salarii mai mici – de la profesori, doctori, economisti pana la … ce vrei tu). Piata insa a reglementat salariile in domeniu din cauza cererii mari si a lipsei de personal.

    Cat despre milionarii in euro eu nu cunosc nici unul personal, din cei cateva sute poate mii de oameni pe care ii cunosc, deci totusi sunt destui de rari – ii vezi doar in reviste si la televizor (tu ii vezi si in partid si parlament, dar asta e alta treaba). Faptul ca vreo 20 de oameni din judet apar intr-un top a milionarilor nu ma incalzeste cu nimic si nu inseamna ca acei 20 de oameni vor putea sa mareasca salariul minim la tot judetul doar pentru ca ei sunt milionari.

    Nu mai confundati micii intreprinzatori cu milionarii din reviste. Micii intreprinzatori reprezinta majoritatea patronatului din tara asta (numeric) insa nivelul lor de trai e mediu, ca si al angajatilor cu pregatire superioara si slujbe decente. Personal nu castig mai mult de cand lucrez independent fata de cand eram angajat. Chiar as putea gasi la ora actuala o slujba care sa-mi aduca mai multi bani tinand cont de criza de pe piata muncii si a experientei pe care am mai acumulat-o. Insa am preferat sa am eu controlul asupra muncii pe care o fac, a perioadei de concediu, a timpului liber, etc. Cine stie, poate la un momentdat voi prefera din nou „simplitatea” de a fi angajatul cuiva, fara sa mai am batai de cap cu gasirea clientilor, legile care se schimba lunar, sute de situatii care trebuie depuse trimestrial, gramezi de impozite si taxe, etc. E foarte usor sa ceri drepturi, mai greu e sa oferi ceva serios in schimb. Romania inca are probleme cu salariile la negru chiar si la salariul minim mic care este acum, ce se va intampla daca se va impune 500 sau 1000 de euro salariu minim? Se va lucra masiv la negru iar din cei 4-5 milioane de angajati vor mai ramane doar vreo 3 milioane oficiali (din care 2 milioane la stat). Ca sa va faceti o idee, in cei 8-9 ani cat am lucrat in alte firme, NICIODATA nu am avut salariul intreg pe cartea de munca. Si am lucrat in firme care faceau afaceri destul de mari. Bineinteles ca si lucrul asta face ca salariul oficial mediu din Romania sa para mai mic decat este in realitate. Insa marind salariul minim (adica de fapt taxele) problema se va agrava, numarul de angajati se va micsora, pensionarii nu vor mai avea fonduri pentru pensii, etc.

    Singurul mod in care putem sa evoluam spre ceea ce vrem e sa o facem pas cu pas. Orice salt peste cativa pasi ne poate afunda mai rau. Dupa parerea mea este clar ca vom tinde spre media europeana a salariilor incet incet, insa lucrurile nu se pot face peste noapte. Cand ma gandesc ca doar o firma germana mare are incasari anuale mai mari ca PIB-ul Romaniei (Allianz de exemplu) imi dau seama cam cat avem de recuperat. Insa si firma respectiva a ajuns acolo in cativa zeci de ani. Iar in domeniul IT, s-a ajuns deja la nivelul la care clientii straini mai mici incep sa plece in alte parti pentru ca Romania a devenit prea scumpa. Mai ales de cand leul e puternic si exportatorii au fost nevoiti sa mareasca preturile. Cei mari inca isi permit sa faca soft in Romania, dar in cativa ani vom deveni si pentru ei prea scumpi si vor pleca spre India, Uruguay, China si alte destinatii exotice.

    Deci parerea mea e sa lasam mentalitatile paguboase de tipul Robin Hood, adica sa luam de la patroni si sa dam angajatilor, pentru ca asta nu e in nici un caz o solutie (mai ales pentru ca de la majoritatea nu ai ce lua). Solutia ar fi sa gasim metode de a mari productivitatea muncii, de a atrage investitori mari de dincolo, etc si atunci vor veni si salariile mai mari automat. Iar marirea taxelor nu a fost niciodata o cale catre prosperitate.

  • gabicretu

    1. In Romania, bugetul de stat este aprox. 29-30% din PIB; in Suedia, 51%. Nu am auzit pe nimeni inca sa spuna ca noi avansam mai rapid spre prosperitate…
    2. Salariul minim (inscris in cartea de munca) mai mic decat cel platit in realitate are doar urmatoarele consecinte: permite firmelor sa castige licitatii prin oferte false (calculand costurile la SME) si-i elimina si falimenteaza pe intreprinzatorii corecti si cu respect pentru angajat (care trec in cartea de munca salariul corect); il face pe angajat sa aiba o pensie mai mica decat cea pe care valoarea muncii depuse in timpul vietii ar justifica-o; il impiedica in prezent sa acceada la un credit, de exemplu, pentru a achizitiona un bun (pt. ca bancile solicita limite minime mai mari); reduce incasarile bugetare si posibilitatea investirii in calitatea fortei de munca (observatie cu care sunt de acord; numai ca Suedia amintita mai sus cheltuie 14%, cred, din PIB-ul ei pentru educatia celor cateva milioane de locuitori; sansele unor rezultate mai bune sunt ceva mai mari si avantajele pentru angajator, asemenea); cum sa faca salariatul cu 440 RON pe luna ca sa ofere firmelor pe copilul sau gata educat, destept, ambalat european, in conditiile in care nu-i poate da nici de mancare, sa-l ofere pietei muncii macar sanatos…
    3. Miliardarii si milionarii ar trebuie sa fie si principalii angajatori din tara; deci comparatia mea nu se face intre un sarman milionar si un sarman angajat ci se refera la modul in care venitul se imparte intre munca si capital; daca nu sunt principalii angajatori (exceptand statul) atunci lucrurile sunt si mai grave (care este sursa veniturilor lor!?)
    4. Observatia referitoare la calitatea slaba a fortei de munca se poate fce si cu privire la calitatile manageriale ale intreprinzatorilor…
    5. Salariul minim brut pe economie european, repet, inseamna 50% din salariul mediu brut existent in fiecare tara; la noi ar fi ceva peste 600 RON in acest an
    6. Piata nu regleaza nimic; e ideologie curata; in lumea de astazi nici nu exista, in sensul folosit; concurenta este mentinuta artificial prin legislatii anti trust dure, institutii de stat costisitoare (Consiliul concurentei, autoritati de reglementare, etc); altfel, tendinta acestei atotstiutoare doamne este spre monopolizare si excluderea de pe piata sau inghitirea celor mici; „pretul pietei” muncii la firma micului intreprinzator nu-l stabileste „piata” ci cel mai mare angajator al aceluiasi tip de forta de munca; Milton Friedman a murit deja si nici alti neoliberali nu o duc prea bine…

  • Bibliotecaru

    Mai întâi, dacă salariul minim pe economie s-ar ridica la 600 RON, automat va creşte un pic şi salariul mediu, deci şi salariul minim. 🙂 Iată un paradox clasic al logicii, care dovedeşte că salariul minim va creşte de o infinitate de ori. Desigur, nu spre infinit. Între timp a apărut în matematică noţiunea de limită.

  • Bibliotecaru

    Depăşind gluma, nu prea reuşită, recunosc, îmi pun întrebarea de ce anume serviciile din România nu au acelaşi preţ că în străinătate? Mai pun o întrebare, de ce se cumpără serviciul străin când se poate cumpăra acelaşi serviciu local. Există o firmă care vrea să-şi facă reclamă. Reclama pentru ei înseamnă (sau ar trebui să însemne spre a se constitui în succes) mai mult profit de un miliard de euro pe an. Şi atunci are de ales între Leo Burnett cu 100.000 euro per campanie publicitară şi firma “nu-o-ştie-nimeni” cu 10.000 per campanie. Ea, firma, va alege pe… desigur pe Leo Burnett. La asemenea cifre diferenţa de 90.000 de euro este un moft cât timp calitatea campaniei este garantată. Firma “nu-o-ştie-nimeni” o fi ieftină dar nu oferă nici un fel de garanţie. Multă lume se întreba de ce Sergiu Nicolaescu făcea film aproape în fiecare an şi alţi regizori nu din banii Caselor de filme. Pentru că el aducea sigur şi încasări. Acum, lumea va băga bani în părintele lui 432 şi mai puţin în Nicolaescu. Dar aici discutăm însă de altceva. Eu vorbeam de o ecuaţie simplă intare-ieşire-costuri-diferenţă. Nu pot să cred că astăzi vorbim de maşini şi tehnologie mai performantă în occident cât timp vorbim de aceleaşi echipamente ca şi în vest. De exemplu: o fabrică de cizme de cauciuc cumpără o maşină de injecţie PVC, specializată în cizme de cauciuc, din Italia. Ciorăpelul pe care se pune PVC-ul este italian, bobiţele din PVC, Italiene, ciorapul de blană care îmbracă cizma, Italiene. Hangar cu chirie mică, românesc, curentul la preţ internaţional, cheltuieli mici cu ventilaţia sau încălzirea, apă caldă, vestiar (ca la români, adică nu) mai ieftin. Preţ vânzare cizme (la export către Italia) acelaşi ca la Italieni, programul de 10 ore de uncă în loc de 8, românesc. Nici un capitol de cheltuieli mai mari decât în Italia, câteva capitole de cheltuieli mai mici decât în Italia. Sigur, ar mai fi transportul care nu este totuşi o chestie semnificativă în acest caz. Unde este diferenţa?

  • Bibliotecaru

    „profit mediu de aproximativ 1000 de euro lunar pe angajat”, adică profit zero dacă ar fi plătit salariile corespunzător. Să fie oare acest lucru în legătură cu directorul de bancă care are un salariu colosal? Să poarte oare vina creditul neperformant. Se pare că pe undeva la 1 mil. de credite (ca număr, ca bani este de nu încape în calculator) restante pe anul trecut în tot sistemul bancar românesc, sau am reţinut eu cifra prost.

  • Bibliotecaru

    Ceea ce spun eu, şi am urmărit asta, orice om care începe o afacere îşi cumpără din primul an o maşină personală de segment mediu ca preţ, în al doilea an schimbă tot în casă, în al patrulea an se muta la vilă, în al cincilea an achiziţionează terenuri pe la munte, îşi face o casă de vacanţă, în al optulea îşi cumpără case/apartamente investiţie, la care cresc preţurile, pe care le şi închiriază, în al zecelea an are deja trei maşini, din care una de teren şi celelalte noi. Mai departe nu ştiu… poate că sunt deja mulţi milionari dintr-un butic în scara blocului. Vai, îi desfiinţează primăria! Desigur ajung rapid la sapa de lemn, pentru că profitul lui nu era neapărat din priceperea economică ci din o mică petardă de chirie mică, de exploatare a vânzătorului, de o mică ascundere de TVA, un ban gri, altul negru… Asta e afacerea în România. De ce oare se tot schimbă legile încât să fie avantajaţi o masă restrânsă de oameni. Câţi oameni a făcut fericiţi acea lege în care cerea ca actul contabil să fie păstorit de un expert contabil? Câţi experţi contabili erau atunci în România? Acum e parcă o altă lege cu consilieri financiari sau aşa ceva.

  • Bibliotecaru

    Eu nu ştiu legile, poate că în calculele mele am „uitat” să scad celelalte impozite înainte să aflu suma de impozitat. Eu ştiu ce aud în jurul meu şi sunt foarte mulţi oameni care se plâng, pe de o parte de legile care nu stau o secundă locului, pe de altă parte că sunt prea multe organe de control, prea multe aprobări, prea multe guri înfometate venite după şpagă. Un inspector de sanepid ia şi el o ladă de mezeluri de la un butic de cartier, asta la o adică, nu se ruşinează. Chiar vreau să văd un „ceva” care să treacă de controlul sanitar.
    Umblă zvonul că a existat în România cineva care a investit 1 mil. de dolari pentru un experiment. Şi-a făcut o mică firmă cu totul ca la carte. Scopul era să se vadă cât anume rezişti făcând totul ca la carte, fără să dai şpagă, fără să ajungi în zona gri, cu salarii corecte, cu TVA corect, cu totul corect. Falimentul a fost după două luni cânt a venit un control combinat care i-au găsit mai multe „nereguli” de „lipsă de şpagă”. Poate că este doar un zvon, poate că este adevărat, poate a fost doar un joc de om bogat… cine ştie. Eu cred acest „zvon”, prea este aproape de ce spun toţi atunci când ai o ureche „neoficială” de auzit.

  • Bibliotecaru

    Recunosc că nu am avut răbdare să citesc cu atenţie cele de mai sus. Nu văd prea bine, scrisul e mic şi mă oboseşte. De aceea scriu si cu multe greşeli. Eu cunosc câţiva milionari în euro care au făcut afaceri din butic sau aşa ceva, mă lovesc de ei pe stradă. Prea ne gândim la milionari ca la oameni care au banii ăştia în buzunar. Dar cine are o casă modestă de 200 mii de euro, o maşină de 10 mii cu care transportă marfă, un mic magazin de 400 mii de euro, un teren pe la periferia Bucureştilor, un tablou de Tătărescu moştenire de la bunica… Nu sunt atât de puţini pe cât putem crede.
    Dar să lăsăm milionarii, mă interesează mai puţin ei. Mă interesează salariul minim pe economie. În cât timp putem ajunge şi în România măcar la un salariu minim de 1500 euro. De ce tocmai suma asta? Pentru că eu gândesc că este suma minimă care să ţină pe cei care vor să plece.

  • Despre nimic

    @Gabi
    Din cate stiu eu in Suedia poti trai linistit ca si somer, atat de mare este somajul. Deci statul da banii inapoi cetatenilor si le asigura o super protectie sociala. Chiar tu ziceai ca 14% sunt investiti in educarea angajatilor.
    In Romania in schimb, banii pe care ii dau eu statului trimestrial ajung de multe ori in buzunare gresite, la firmele apropiate sistemului care liciteaza singure la preturi de 10 ori mai mari decat media pietei. Sau la Necolaiciuc (fost sef CFR) care isi doteaza vila de protocol cu veioze de 3 milioane. Sau la cei de la Hidroelectrica care cumpara un bec obisnuit de 100W cu un milion. Sau la Videanu care schimba bordurile odata pe luna.

    De acord ca ar trebui in acte sa existe salariile oficiale, insa tocmai din cauza taxelor si diverselor reguli tampite acest lucru nu se intampla in multe cazuri. Si eu as vrea sa am o pensie de la stat mare, insa asta nu se va intampla, pentru ca am avut tot timpul salariul aproape de minim pe cartea de munca. Si sa cauti firme care sa-ti dea tot salariul pe cartea de munca nu e deloc usor. Nici nu ai de unde sa stii decat dupa ce ai fost acceptat daca iti dau salariul tot pe cartea de munca sau nu (de obicei iti dai seama pe parcurs cum merge treaba).

    3. In general, marii milionari si miliardari sunt si mari angajatori, cu unele exceptii (Gigi Becali de exemplu).

    4. De acord ca si intreprinzatorii nu sunt bine pregatiti, insa faptul ca un intreprinzator e prost pregatit il afecteaza pe el insusi in primul rand, iar faptul ca angajatii lui nu au productivitate tot pe el il afecteaza. Iar un intreprinzator chiar daca nu e talentat de obicei se va stradui cat poate el de bine ca sa-i mearga afacerea, pe cand angajatul este in general total dezinteresat si nemotivat sa faca ceva (deacord ca e si vina angajatorului ca nu stie sa-si motiveze angajatii). Eu ca si intreprinzator ma stradui ca sa-mi fac clientii multumiti pentru ca stiu ca altfel ii pierd, angajatul nu se straduie sa ma faca pe mine multumit de munca lui pentru ca stie ca daca il dau afara gaseste altceva. Poate ca ai observat si tu ca aprope toti micii intreprinzatori sunt cei care muncesc cel mai mult in firma lor.

    6. Pretul muncii este reglementat de piata, indiferent ca piata este formata si din angajatori foarte mari care pot sa imprime puternic o anumita directie – si ei sunt parte din piata. Nu pot angajatorii mari sa angajeze toti oamenii si multi nici nu vor sa fie angajati la firme mari. Cea mai buna dovada e diferenta de salarii intre Cluj si Vaslui sa zicem in domeniul IT: la Cluj vor fi mult mai mari pentru ca sunt multe firme care cauta personal in domeniu si angajatii au de unde alege. Cand cererea e mai mare ca oferta preturile cresc. La Vaslui fiind cererea mica, angajatii sunt dispusi sa accepte salarii mai mici. Asta inseamna ca salariul e reglementat de piata.

    @Bibliotecarul
    O firma mare va alege tot timpul serviciile de calitate, pentru ca nu isi permite sa-si strice imaginea. Si e perfect normal sa aleaga serviciul de 100.000 de euro in locul celui de 10.000 al unor necunoscuti.
    Legat de exemplul cu firma de PVC: banii sunt mult mai „scumpi” in Romania, iar ca tu sa-ti permiti sa iei aceiasi aparatura pe care o ia o firma italiana trebuie sa ai o pozitie privilegiata. Pentru ca nu e totuna pentru un italian sa faca rost de 500.000 de euro pentru o investitie sau pentru un roman. Un italian de conditie medie va putea lua suma respectiva credit cu o dobanda foarte mica, probabil de 5%, iar romanul doar daca e deja foarte bogat va primi credit asa de mare (dupa ce va garanta cu multe proprietati) si va plati o dobanda tripla de 15%. Doar din diferenta de dobanda romanul are costuri mai mari cu 50.000 de euro anual, adica mai mult decat salariile tuturor angajatilor lui (daca nu e o firma foarte mare – si la injectat PVC nu cred ca trebuie foarte multi oameni). Deci nu e realist sa zici ca romanul de rand mic investitor are aceleasi posibilitati ca si italianul, deci nu vad cum pot sa cumpere acelasi tip de aparatura (ma refer la cazuri generale, nu la cele particulare).

    Creditul neperformant nu e in Romania deloc ridicat, e mai mic ca in alte tari (ar fi si culmea la cat de greu se dau credite la noi). Insa o banca romaneasca nu poate obtine aceleasi comisioane de la un cetatean roman mediu cum obtine o banca italiana de la un cetatean mediu, in primul rand pentru ca romanul ruleaza mult mai putini bani prin banca. Profitul bancii per angajat va creste odata cu cresterea tuturor salariilor din economie si odata ce romanii vor avea mai multa incredere in banci.

    Chestia cu omul de afaceri care isi ia masina in primul an, casa in al doilea, etc sunt exemple izolate. Au trecut vremurile cand cu orice butic deveneai super bogat. Acum concurenta e acerba si majoritatea micilor investitori locuiesc la bloc. Mentalitatea asta despre patroni e o prejudecata a angajatilor, cei care au avut macar o firma la viata lor stiu ca nu e deloc asa. Si iti repet, din cei 20-30 de intreprinzatori/patroni pe care ii stiu nu este nici unul care sa isi fi facut vila pe banii facuti din afacere. Majoritatea traiesc decent, isi permit o masina noua ieftina, maxim medie ca pret, eventual un concediu decent la un hotel de trei stele in tara sau in strainatate. Insa nu cunosc personal inca nici unul care sa-si fi facut vila. Stiu si eu ca exista destui care isi permit, dar procentul e probabil pe la 5%. Sa judeci tot patronatul pentru ca 5% au vile si masini scumpe e o greseala. Si-apoi nici pe cei foarte bogati nu ai de ce sa-i judeci, decat daca au facut banii ilegal si imoral. In Romania exista o invidie neintalnita in alte colturi ale UE pentru cei care castiga mult. Nu pot sa inteleg mentalitati de genul: „De ce are Esca, Teo sau Andreea Marin 10.000 de euro pe luna? De ce nu castiga ca noi, 300 de euro?” Si oameni care gandesc asa sunt foarte multi. Oameni care nu si-au asumat nici un risc in viata lor, nu s-au straduit sa invete, nu s-au zbatut sa reuseasca, ii invidiaza pe cei care au reusit si care au pornit de obicei de la acelasi nivel cu ei, doar ca au fost mult mai determinati (si mai capabili) sa reuseasca.

    Eu nu cred in socialism, nu cred ca oamenii sunt egali. Oamenii nu merita venituri egale (sau macar apropiate) pentru ca nu sunt egali. Nu poti sa compari un om care a investit in educatia lui, a riscat, s-a zbatut si munceste din greu cu unul fara nici un fel de pregatire si pentru care scopul in viata este sa aiba bani pentru birt si tigari si sa munceasca cat mai putin pentru asta. Sigur ca toti trebuie sa aiba niste drepturi fundamentale, insa de acolo incolo fiecare isi ia soarta in maini si isi face viitorul asa cum crede. Evident ca in Romania avem o problema intrucat oameni foarte capabili nu sunt rasplatiti pentru munca si meritele lor de multe ori, si asta e un motiv important pentru care pleaca o parte a celor foarte buni in strainatate. In Romania inca e mai important sa fii „descurcaret” decat „capabil” ca sa reusesti. Nu ajunge sa fii doar capabil, daca nu stii si sa te descurci. Iar de multe ori ajunge doar sa fii descurcaret, fara sa fii capabil. Asta e o mare problema a Romaniei care cred ca se va reglementa in timp.

    Salariul minim de 1500 de euro nu este nici in Germania si nici nu cred ca va ajunge sa fie in Romania vreodata (cel putin la valoarea actuala a euro). Salariul minim in Germania daca nu ma insel e sub 1000 de euro. Iar salariul minim nu este asa de important pe cat este cel mediu. Clasa de mijloc trebuie sa predomine intr-o societate dezvoltata, nu a celor care au salarii minime. Pe mine nu ma intereseaza sa fac protectie sociala pentru cei cu salarii minime, ci sa fac cat mai multi cetateni sa faca parte din clasa medie. Aici e partea care nu imi place la PSD, prea multa protectie sociala pentru saraci si pensionari si prea putin interes pentru dezvoltarea economica a tarii si a unei clase de mijloc.

  • Bibliotecaru

    @ Despre nimic
    Văd că îmi negi realitatea în care trăiesc. OK 🙂
    Din păcate asta exclude posibilitatea de a aduce argumente.
    „Si eu as vrea sa am o pensie de la stat mare, insa asta nu se va intampla, pentru ca am avut tot timpul salariul aproape de minim pe cartea de munca. Si sa cauti firme care sa-ti dea tot salariul pe cartea de munca nu e deloc usor. Nici nu ai de unde sa stii decat dupa ce ai fost acceptat daca iti dau salariul tot pe cartea de munca sau nu (de obicei iti dai seama pe parcurs cum merge treaba)”
    Aici e vorba deja de un autodenunţ public! :))
    Lasă, că nu citeşte fiscul pe internet, poate dacă spui că eşti plătit cu ţuică şi caltaboş să ajungi pe la DNA, că atunci e altă „ciorbă”.

  • Bibliotecaru

    „programe accesibile de calificare si de educatie pentru adulti, pentru a creste calitatea si mobilitatea fortei de munca”
    Am observat mai demult pe statul de plată că există o rubrică „cheltuieli cu pregătirea profesională a salariatul”. Nu m-am simtit niciodată pregătit profesional la locul de muncă astfel încat să acopere acea suma de bani (destul de mică dar importantă dacă se adună pe mai mulţi ani).
    Eu trag concluzia că firmele nu ar trebui implicate în pregătirea, educarea şi calificarea în vederea creşterii dinamismului pieţei muncii pentru că nu ar fi decât o deturnare sistematică de fonduri, fără efect real.
    Nici programele derulate prin sistemul de şomaj nu sunt prea eficiente, s-a încercat şi fără prea mare bunăstare în rândul celor care au făcut un astfel de curs. În plus, la şomaj putem vorbi de o schimbare a calificări şi nu de o policalificare.
    Şi supra-calificarea poate fi o problemă.
    Atunci cum? Cursuri gratuite pentru cine vrea să le facă?

  • gabicretu

    @Despre nimic,
    Cum adica, „incompetenta intreprinzatorului il afecteaza doar pe el” si doar a muncitorului si pe altii!?
    Societatea exista ca sa faca intreprinzatorul profit!? Falimentul unei firme (din incompetenta celui care o conduce) creaza un lant de consecinte grave pentru salariati, furnizori, stat, consumatori, etc.
    Sau te referi la inovatia capitalista numita raspundere limitata!?
    @Amandoi,
    Din tot ceea ce spuneti rezulta ca noi nu trebuie sa schimbam regulile sau politicile; ceea ce trebuie sa schimbam sunt oamenii (care iau caltabosi, impiedica pe altii sa progreseze, nu au respect fata de ei insisi ca sa evolueze, etc). Ce sa facem!? Sa importam niste suedezi!? Ei pot trai si din ajutorul de somaj dar nu o fac decat atunci cand sunt obligati si pentru scurt timp…

  • Bibliotecaru

    Sau poate ar trebui schimbaţi oamenii cu alţii care sunt în stare să gândească alte reguli, alte politici. Marea dramă pe care o resimte cetăţeanul de rând, ca şi mine, nu este că merge prost ci, mai ales, că nu vede în oamenii care se află la conducerea destinelor românilor acel model capabil să schimbe ceea ce este rău, să-l scoată din impas. Nici nu este important dacă guvernul şi parlamentul şi funcţionarul public nu este „chiar aşa” de corupt, adevărata problemă este că nu mai există percepţia că se va schimba ceva, că s-a împământenit deja percepţia că lideri fac totul doar pentru ei („Ei” care nu suntem „Noi”). De aceea trebuiesc schimbaţi mai întâi oamenii. Ce simte românul despre asta? Că la vremuri noi, tot ei! Adică nimic nu se schimbă esenţial. De aceea cred că este atât de popular votul uninominal, din speranţa că până la urmă se va primeni modul de a face politică.
    Eu nu spun că percepţia este sau nu reală, nu am de unde să ştiu asta. Spun că absolut toţi cu care vorbesc, câteva sute de oameni, sunt de părere că actuală clasă politică (mă refer de la cei care deţin puterea, nu la partide efectiv) nu reprezintă un „orizont de aşteptare” ci unul de inmormântare. În unele ţări spre care ţintim, pensionarii colindă lumea în concedii de 11 luni pe an. La noi un pensionar îşi gestionează înmormântarea. Este preocupat, ani de zile, de plata cimitirului, de cruce, de bordura din jurul mormântului, de batiste şi prosoape… înţelegeţi domniile voastre.

  • Bibliotecaru

    Puneam şi, eu ceva mai sus, o întrebare relativă la “programe accesibile de calificare si de educatie pentru adulti, pentru a creste calitatea si mobilitatea fortei de munca”. De râie poate scăpa omul, de mine ba. 🙂

  • Despre nimic

    @Bibliotecaru
    Cred ca se refera la programele de recalificare pentru someri. Nu cred ca sunt prea eficiente, dar exista.

    @Gabi
    Incompetenta intreprinzatorului il afecteaza pe el in primul rand pentru ca il impiedica sa-si creasca afacerea si sa castige bani. Sigur ca daca e „suficient” de incompetent ii va afecta si pe angajatii lui pentru ca va da faliment. Insa furnizorii, clientii si angajatii isi revin cel mai repede, cautand pur si simplu alt partener de afaceri sau angajator, pe cand intreprinzatorul ramane cu gaura falimentului – adica fara banii investiti si cu datorii din care va iesi greu (in functie de cat de grav e falimentul)
    Angajatul nu are absolut nici o raspundere pentru faliment, chiar daca poate fi vinovat si el intr-o anumita masura (sau mai mare). El doar isi cauta alt loc de munca fara sa aiba alta grija – iar la cererea din ziua de azi nu e o problema sa-si gaseasca de lucru in general, tinand cont ca deja are oarecare experienta. Iar pana isi gaseste de lucru are si somaj (nesemnificativ, dar are). Intreprinzatorul in schimb ramane cu datorii la banci, la furnizori, la stat, etc. si ii va fi foarte greu sa-si revina, iar statul nu il va ajuta in nici un fel, dimpotriva, ii va trimite controale pe cap.

    Oamenii nu trebuie schimbati, ci doar educati. Regulile si politicile imbunatatite si gandite in folosul cetatenilor, indiferent ca sunt angajati sau intreprinzatori, si nu in folosul statului. Scopul statului trebuie sa fie bunastarea cetatenilor, nu adunarea de cati mai multi bani la buget (cu care dealtfel nici nu stiu ce sa faca). Sunt convins ca Suedia ar face dublu de lucruri bune cu jumatate din bugetul Romaniei. Cel mai prost administrator este in primul rand statul. Si daca miile de „specialisti” care lucreaza pentru stat sunt asa de slabi, ce sa ne mai asteptam de la un biet intreprinzator, care nu are nici banii respectivi, nici experienta, nici pregatirea necesara.

    Trebuie sa ne obisnuim cu ideea ca ne lipseste experienta in orice domeniu legat de management si ca va mai trece ceva timp pana vom capata suficienta experienta. Atat statul, cat si angajatorii si angajatii (chiar si angajatii trebuie sa fie buni manageri a muncii lor). Insa pana atunci nu putem favoriza doar o categorie, pentru ca e mai numeroasa (angajatii). Fara angajatorii lor, nici angajatii nu ar exista. E o relatie de simbioza, si legile trebuie gandite pentru amanadoi. Nu exista ca „unii sunt buni si altii sunt rai”. Exista doar „unii nu pot exista fara ceilalti”.

  • Bibliotecaru

    @ Despre nimic
    Ai putea fi un bun politician. 🙂
    Pot pune şi eu întrebare? Ce anume ar putea face statul român pentru tine?

  • Despre nimic

    Nu m-am gandit niciodata la asta 🙂 Daca o iau din punctul de vedere al unui mic intreprinzator ma astept la

    1. o contabilitate simplificata pentru microintreprinderi, fara atatea depuneri de situatii in atatea locuri, semnaturi de la contabili experti (de parca un contabil obisnuit nu ar fi ok la o firma mica – si mai nou s-a propus si de semnaturi de la consultanti fiscali, care nici nu prea exista de fapt suficienti)

    2. taxe mai mici pe salarii, mai ales partea pentru angajatori (care e aproape dubla fata de partea din brut platita de „angajat” – pe care o plateste tot angajatorul de fapt). La sistemul de sanatate nu as pune taxa procentuala din salariu pentru ca toti primim acelasi serviciu medical indiferent de cat se plateste din salariul nostru, eventual as face mai multe tipuri de asigurari medicale (unele sa acopere doar urgentele, altele sa acopere si analizele si consultatiile la cerere, iar cele mai complexe sa acopere inclusiv dentistul sau ginecologul). Nu am inteles de ce cei cu salarii mari platesc taxe de 10 ori mai mari decat cei cu salarii minime la sanatate pentru aceiasi asigurare si acelasi tratament cand ajung in spital – singura explicatie a diferentei ar fi concediile medicale platite de stat, dar asta nu mi se pare un motiv suficient. Eventual, tinand cont ca serviciul medical pentru care cotizam obligatoriu e la pamant (iar gratuitatile aproape inexistente intrucat in spital trebuie sa-ti cumperi si pansamentele singur de multe ori) as face optionala plata asigurarii medicale catre stat si as lasa angajatul sa aleaga o alternativa privata. In felul asta ar exista o dorinta de dezvoltare a serviciilor private in sanatate si o concurenta intre serviciile de stat si cele private care ar trebui sa le imbunatateasca pe amanadoua. Adica ceva de genul cum s-a facut cu pensiile private, care trebuiau introduse cu mult timp in urma. La pensii as mari procentul care merge catre pensiile private, pentru ca acum e nesemnificativ (2%). Nu vreau ca statul sa gestioneze banii mei de pensii si asigurarea mea de sanatate. Vreau sa am alternative private. Eventual pentru a compensa micsorarea taxelor pe salarii as mari TVA-ul; astfel as diminua consumul aiurea si as incuraja investitiile si economisirea.

    3. as face un sistem online de depunere a situatiilor contabile, plata a impozitelor, taxelor, etc. pentru ca e o tampenie ce se intampla acum, cand contabili sau patronii trebuie sa stea cateva ore la coada ca sa depuna situatiile firmei. Exista incercari timide, insa foarte slab implementate. Se pare ca se va rezolva in cativa ani, insa asta trebuia facut de multa vreme. Vorba lui Mircea Badea, tre sa fii un pic batut in cap ca sa mergi sa stai cateva ore la cozi ca sa platesti taxe si impozite.

    4. incurajarea bancilor sa crediteze micii intreprinzatori cu dobanzi decente (nu stiu sigur cum s-ar face asta – ceva scutiri de impozit pe profitul realizat de banci din astfel de operatiuni), crearea unor programe cu adevarat functionale pentru a putea folosi banii oferiti de UE – asta insemnand inclusiv asistenta gratuita completa la realizarea proiectelor pentru atragerea de fonduri europene. Acum stam si ne miram ca nu putem absorbi nici macar 25% din fondurile UE, insa nimeni nu intelege ca pentru ca un mic investitor sa poata beneficia de astfel de fonduri trebuie sa investeasca intai cateva mii de euro ca o firma de consultanta sa-i faca un proiect conform cererilor, apoi sa faca rost de bani de undeva (banci, imprumuturi) ca sa demareze singur si abia la final sa-i fie rambursati o parte din banii investiti din fonduri europene. Ori asa ceva e foarte greu de realizat.

    5. profitul reinvestit sa nu fie impozitat – asta a fost o propunere buna (si populista) a Partidului Conservator – asta insa nu ajuta microintreprinderile pentru ca ele au impozit pe venit (care e decent: 2%). Eventual microintreprinderile care fac comert ar trebui sa poata alege sa dea impozit 16% pe profit in loc de 2% pe venit, pentru ca altfel trebuie sa adauge 2% in plus impozit la fiecare produs pe care il revand.

    6. metode mai serioase de a incuraja angajarea de absolventi si someri – acum sunt doar niste chestii foarte timide si fara prea multe rezultate.

    Alte chestii nu-mi vin prin cap acum … dar sigur ar fi multe alte metode prin care statul ar putea ajuta micii investitori.

  • Bibliotecaru

    @ Despre nimic
    Ai deja un program electoral în 6 puncte plus alte câteva. Aici trebuie să insişti. Dacă nu vrei să candidezi (desigur, cu votul uninominal este acum posibil, oricare ar fi forma care se va adopta până la urmă), poţi să ceri oamenilor politici din parlament aceste lucruri, zi de zi, câte un email pentru fiecare, câte o scrisoare pe zi. Nu pot însă să nu observ că primele 6 cerinţe nu prea ţin de euro-parlament ci mai mult de româno-parlament şi de guvernul României. Şi mai spun că sunt reforme cu iz liberal şi, culmea, liberalii sunt astăzi mai la putere ca nici când.
    Dacă te hotărăşti să candidezi independent sau pe liste, îţi pot fi consilier de imagine. Nu am experienţă mai multă decât aceea de a cârcoti la orice, dar măcar nu cer 1 mil. de euro per campanie 🙂 Faţă de consilierii pe care îi văd prin campania ce tocmai a început, consilieri care îşi mint candidaţii în faţă, „Vai, aţi fost cel mai bun!” când de fapt respectivul a fost mai mult decât lamentabil, pot spune că sunt un consilier de clasă superioară şi, repet, mai ieftin. 🙂 Ieftin şi bun.
    Vorbind serios, cred că nu există întreprinzător în România care să nu vrea aşa ceva. Unele din probleme nu necesită fonduri ci doar voinţă şi maturitate politică. De ce sunt încă probleme după atâta timp? Asta da întrebare. Soluţia depunerii electronice există ici şi colo, de exemplu la ITM la concedii… cineva s-a gândit să facă un sistem de trimitere electronică, cu parolă secretizată, dar, pe de altă parte, statul trebuie să-ţi ceară să aduci totuşi actele la un moment dat, adică tot să te deplasezi acolo, altfel s-ar simţi neglijat. De ce? pentru că statul român îşi crează pârghiile de a te face vinovat. Dacă totul ar fi simplu şi ieftin, nu ai avea cu ce să greşeşti, nu ar avea cu ce să te aibă la mână. Ori statul se bazează pe conceptul de frică, pe dominaţie. Statul minimal ar conduce la revolta generalizată pentru că oameni ar fi precum aburii scăpaţi de presiunea capacului. Nimeni nu recunoaşte opresiunea exercitată de stat, dar toţi oamenii politici se folosesc de asta. „Demascarea” unor miniştri în funcţie este un pas important, pentru că statul face o agresiune chiar în interiorul lui. Deja s-a produs o fisură… presiunea ar putea să lărgească această fisură şi să ne trezim cu un sfert dintre oamenii politici care saltă vesel spre DNA ca în principiul dominoului şi al „autodenunţului”. Celelalte sferturi, nedovedite încă, s-ar putea retrage un pic prin Bora-Bora. Şi atunci va fi adevărata junglă.
    O soluţie banală pentru cele 6 probleme ar fi constituirea unui fel de sindicat al patronatului (numai să nu sune foarte apropiat de mafie), un sindicat cu cotizaţie după posibilităţi, care să exercite un punct de presiune puternic asupra organismului decizional. Astfel, guvernul, parlamentul, ar trebui să se consulte cu acest organism, cu sindicatele, înainte de a da orice fel de lege cu implicaţie socială. Adică s-ar instaura o stare de normalitate pentru prima dată în România.

  • Despre nimic

    @Bibliotecaru
    Da, dupa cum ai observat cererile mele s-ar incadra bine in programul electoral al unui partid liberal, insa nu a acestuia care e acum la putere, care numai liberal nu mai e. Si nici PLD-ul nu cred ca sunt mai potriviti. Probabil ar trebui facut un nou partid liberal 🙂
    Am vrut candva sa intru in partidul liberal din convingere, insa stiam ca politica e mult mai murdara chiar si decat pare si ca odata ajuns acolo trebuie sa cam joci pe muzica altora.

    Pentru alegerile europarlamentare nu prea am nici o cerere 🙂 si si daca as avea oricum ar fi greu pentru parlamentarii romani sa o indeplineasca pentru ca puterea lor de decizie e mica. Inca nu m-a convins nimeni ca ar trebui sa merg la alegerile europarlamentare, poate doar de dragul Gabrielei 🙂 care isi da silinta sa ne asculte si sa ne „indrume”. Deci Gabi, daca voi merge la europarlamentare, probabil va fi „vina” ta 🙂

  • Despre nimic

    @Bibliotecaru
    Am uitat de propunerea ta … din cate stiu exista ceva asociatii patronale, dar nu sindicate. Poate ca ar trebui facuta una doar pentru micii intreprinzatori, pentru ca de multe ori nu au chiar aceleasi interese cu cei mari. Si daca am face sindicat comun cei mari si-ar impune nevoile lor pentru ca sunt mult mai puternici (desi noi suntem mai multi)

  • Cathy

    @Despre nimic
    Te-am citit pe alt blog manifestandu-ti scepticismul in privinta europarlamentarelor, si (ca o sentinta) cvasi-refuzul de a merge la vot.
    Imi inchipui ca esti o persoana tanara si, din cate vad, instruita: ce te-ar putea convinge sa mergi sa votezi in 25 noiembrie?

  • Despre nimic

    Am in jur de 30, deci nu mai sunt chiar asa de tanar 🙂 Sincer sa-ti spun sunt foarte prost informat despre campania actuala, mai ales despre candidati. E cam ciudat ca in presa electronica (ca doar aia o citesc) nu vad campanie deloc, nu se scrie nimic despre candidati. In afara de Gabi si de Gigi Becali nu stiu nici un candidat (poate Lavinia Sandru??). Pe la Andrei Gheorghe mai vad cate un tinerel care habar nu am cine e si nici nu am timp sa stau sa vad ce zice (si cat am apucat sa trag cu ochiul nu mi s-a parut interesant ce ziceau).

    Stiu ca Gabi e pe pozitia a 8-a, dar ca sa o votez pe ea trebuie sa-i votez si pe cei 7 din fata ei care habar nu am cine sunt. Ce e ciudat e ca nu m-ar deranja sa votez PSD la europarlamentare, desi eu nu am votat niciodata PSD (si am mers intotdeauna la vot din 1996 incoace). Odata ca nu mi se pare asa de relevant daca merge un PSD-ist, un PNL-ist, un PD-ist, un PLD-ist sau chiar PNT-ist (PRM, PNG, PC, UDMR sunt variante excluse pentru mine). Poate tocmai faptul ca nu am o optiune clara intre cele 5-6 partide pe care as fi dispus sa le votez ma face sa nu fiu foarte dornic sa ma duc. Nu ma mana la vot nici o pasiune, nu am motivatie, sunt si prost informat deci nu pot lua o decizie bazata pe ceva logic, etc.

    Insa, ironia sortii, as putea merge la vot ca sa votez referendumul si atunci daca tot sunt acolo sa votez si pentru europarlamentare. S-a zis ca Base a pus referendumul in aceiasi zi ca sa stranga voturi multe, in cazul meu insa e invers: referendumul mi se pare mai interesant si daca tot merg sa votez la referendum o sa votez probabil si la europarlamentare.

    Deci pe scurt, spre deosebire de celelalte alegeri, imi lipsesc: motivatia, pasiunea/inversunarea, informatia. Dati-mi macar o parte din astea 3 si voi merge la vot 🙂

  • Bibliotecaru

    @ Despre nimic
    Listele complete de candidaţi sunt aici:
    http://politikia.wordpress.com/
    Despre ei… nici eu nu cunosc prea multe. Marea problemă este că, din câte văd eu, cu adevărat pentru alegerile europarlamentare sunt actuali europarlamentari, restul sunt cam de umplutură. De exemplu, nu voi crede nici un moment că Stolojan se va duce în P.E. În acel moment, PLD va avea alt lider politic, probabil domnul avocat Valeriu Stoica.

  • Stefan

    Care va fi Platforma politica pentru alegerile EU – 09,si cind va apare aceasta pe Site-ul dv?
    Sper si cred ca ve-ti mai candida.

  • doinaş

    Despre nimic, Bibliotecarule,
    Arunc acum o privire pe posturile de mai sus.
    Am facut in 97 o propunere catre MMSSF referitoare la declaratii.
    In 2001 m-am adresat prefecturii si …nu mai stiu cum se numea, unui comitet consultativ format din reprezentantii institutiilor, oamenilor de afaceri si sindicatelor cu un proiect pe care, chiar si dupa 8 ani il consider valabil. Pe vremea aceea functionarii publici mai puteau sa aiba al doilea job si tineam niste contabilitati.
    De data asta cu calcule de costuri si evaluare de rezultate. Simplute, ce-i drept, dar incontestabile ca realitate.
    Propuneam o singura declaratie de salarii, si in rest schimb de informatii intre institutii. Ar fi putut acoperi si fisa fiscala. Era sa ma dea afara pentru ca nu m-am consultat cu sefii inainte s-o depun. Am dat nota explicativa. Printre altele m-au intrebat cine mi-a permis mie sa depun proiectul. Am zis ca mi-o permite constitutia. In ce calitate? In calitate de contribuabil.
    Precum vezi, nu de idei ducem lipsa, ci de interes al alesilor si de vointa politica.
    A, si de lipsa de coeziune sociala. Ca, daca oamenii de afaceri puneau piciorul in prag, demult erau rezolvate lucrurile.
    Inteleg ca exista niste asociatii patronale dintre care UGIRA…si mai e ceva dupa, ar avea chiar reprezentant la Bruxelles. Poate ii motivezi putin…

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *