Home » General

Proletarul cuvântă din nou

3 July 2010 696 views 22 Comments

Revin asupra problemei intelectualului public şi volumului recent publicat intitulat Idolii forului ; motivele sunt la fel de ideologice ca şi cele care mână în luptă elitele şi clasa de mijloc. Argumentele sunt de altă natură. Reluarea problemei este necesară pentru că, din păcate, în bătălia pentru locul de intelectual public legitim ambele tabere acceptă în mod implicit aceeaşi armă - praful în ochii opinentului; folosesc expresia colorată pentru a desemna un ansamblu de argumente suspecte atât sub aspectul validităţii cât şi al adevărului judecăţilor la care se face referire.

Afirmaţia prea dură şi deci contestabilă nu se referă la eseurile incluse în volum sau/şi la reacţiile celorlalţi; nu la toate. Există câteva texte critice remarcabile sau poziţii intelectuale oneste dar care, în context, dau senzaţia neplăcută a unor tablouri renascentiste înrămate în plastic; ipoteza care stă la baza întregii dezbateri dar  şi a reunirii eseurilor din volum constituie partea slabă. Departe de a stabili diferenţa specifică dintre cele două presupuse  „clase”, respectiv modele culturale, ea reuşeşte să pună în evidenţă doar genul lor proxim, asemănările de structură.

Sorin Adam Matei are perfectă dreptate; trăim într-un timp revolut şi se fac strădanii pentru a  rămâne acolo. Regretabil este faptul că temeiul adevărului său nu stă în argumentele înşirate ci în proba oferită. Dovada necesară şi suficientă a neadecvării este aceea că accesul la puterea culturală este conceput pe criterii străine adevărului atât în definiţia sa modernă cât  şi post-modernă. În societatea „de status” (căreia i-ar aparţine elitele)  cunoaşterea este revelată de/unor aleşi. În cea „de piaţă a ideilor” (dragă clasei de mijloc)  este gestionată ca orice marfă. Trăim,  totuşi,   într-o societate coerentă  pentru că şi accesul la puterea politică se face, în mare măsură, pe criterii străine democraţiei.

Voi folosi pentru a-mi explica punctul de vedere expertiza de care dispun, nu experienţele culturale pe care le-am trăit; vă propun, drept urmare, o analiză epistemologică, nu un discurs ideologic; voi evita însă formalizarea şi limbajul strict specializat care ar limita înţelegerea mesajului doar la un grup de iniţiaţi cum ar, de exemplu, utilizatorii modului ponens (sic!). Consider democratizarea accesului la cunoaştere un proces pozitiv şi de dorit; pentru a evita confuziile, precizez faptul că „adevărul cel mai popular” şi „democratizarea adevărului” sunt lucruri total diferite.

Acceptăm ipoteza că intelectualul public este o persoană care face în mod sistematic enunţuri publice; aceste enunţări sunt acte, adică generează anumite efecte, iar efectul nu este doar de natură epistemică, adică nu modifică doar valoarea de adevăr a altor enunţuri rămânând parte a unui anume domeniu de cunoaştere, la dispoziţia şi spre utilizarea specialiştilor. Enunţurile respective determină modificări în structura prezentului şi funcţionează ca bunuri publice; sunt utilizate şi asumate drept adevărate de un număr mai mare de persoane decât cele cărora, în mod obişnuit, s-ar adresa un intelectual „nepublic”; nu sunt protejate de nici un drept de autor…

Această persoană – intelectualul public - ca actor în câmpul social, se bucură de un anume grad de recunoaştere din partea societăţii; recunoaşterea sa socială derivă din calitatea enunţurilor şi nu din orice alte criterii (monopolul cultural asupra circulaţiei lor, relaţiile politice, banii, celebritatea deţinută pe alte căi, funcţia publică, etc.). Poziţia de intelectual public este o poziţie de putere şi, drept consecinţă, dorită; ea poate fi dobândită prin punerea în circulaţie a unor enunţuri diferite care să reproblematizeze realitatea vizată de aşa natură încât să pună în discuţie valoarea de adevăr a primelor, cu modificările corespunzătoare în câmpul social (respingerea celor dintâi şi înlocuirea cu celelalte).

Întrebarea corectă care derivă din aceste precizări nu este, cum vă puteţi da seama, „Ghici oglindă, oglinjoară cine-i mai frumos în ţară”; cine enunţă nu are importanţă; ce anume enunţă, da.  O analiză chimică a mărului otrăvit ar fi putut  produce schimbarea  de paradigmă cu o mai mare probabilitate; dacă ar fi fost dorită… (va continua)

22 Comments »

  • Peter Gluck A spus:

    Excelent eseu/articol, cu mult adevar si cu prezentarea unor probleme importante.
    Dar in ceea ce priveste Problema, personal sunt de parere ca:
    Lumea noastra fiind mai memecratica decat oricand in istorie,
    anti-intelectualismul este cu mult mai important, influent si stringent decat toate problemele intelectualilor; anti-intelectualismul este extrem de daunator. Memele anti-intelectuale le bat pe cele intelectuale cam cu 9 la 1.
    Pentru newsletterul meu am tradus acum: http://www.wayofthemind.org/2006/07/26/anti-intellectualism/
    un articol simplut dar care le spune lucrurilor pe nume. Prima si ultima fraza din articol sunt remarcabile.

    In ceea ce priveste “Idolii forului” voi studia atent articolele, am impresia ca e vorba in primul rand de vechea lege a repartizarii resurselor- cu cat sunt mai putine resurse, cu atat sunt mai ineficient folosite, mai irosite- si asta include crearea de monopoluri, de grupuri privilegiate.

  • gabicretu (author) A spus:

    @Peter,
    Iti sunt dator. Cand termin cu acest articol (proiectat in mai multe episoade) vreau sa lamurim o temă. Impresia mea - s-ar putea sa nu aiba destule temeiuri dar este foarte putewrnica - este că o confuzie terminologică sta la baza conflictelor noastre pe tema intelectualului.

    Atacurile actuale sunt la adresa raţionalismului, nu a intelectualilor. Pe scurt, cred că asistăm la o anume cultivare a iraţionalismului; această promovare poate să-şi aibă sursa în producţia intelectuală, în egală măsură. Nu a intelectualilor publici; aceştia, pentru mine au o definiţie extrem de restrictivă…

  • Peter Gluck A spus:

    @Gabi- din pacate nu numai rationalismul este sub atac, ci chiar intelectuali, publici sau nu. Vezi te rog si linkul pe care l-am dat mai sus. Iar “intelectual” se intinde pe o plaja larga- si cuprinde tot mai mult si exoertii- care mai mult explica ce s-a intamaplat - si nu sunt in stare sa prezica ce se va intampla. Vezi Criza…

  • Bibliotecaru A spus:

    Interesant aceasta zicere cu “timpul revolut”. Eu aş spune că existăm concomitent în două timpuri revolute.

    Mai întâi suntem în timpul revolut al societăţii socialiste condusă de partid unic. Deşi am părăsit dimensiunea PCR-partid conducător unic, în realitate nu ne-am desprins de mentalitatea acelei perioade… doar că acum PCR-partid conducător unic înseamnă 5 partide plus minorităţi.

    Mai apoi trăim în al doilea timp revolut, care se manifestă la nivel instituţional (spre deosebire de primul care se manifestă la nivel mental) şi anume se încearcă recuperarea situaţiei de dinainte de “venirea comuniştilor”, o perioadă postbelică deja încheiată din toate punctele de vedere.

    Noi trăim în două timpuri revolute, care mai sunt şi antagoniste, şi care construieşte un grav dezechilibru între mentalitate şi sistem instituţional.

    Părerea mea.

    Atracţia spre preşedintele care deţine controlul asupra instituţiilor statului, atracţie spre un trecut care, iată, înseamnă renaşterea PCR, este un lucru evident. Pe de altă parte doctrina de dreapta este la nivelul de acum 80 de ani…

  • gabicretu (author) A spus:

    @Biblio,
    Total de acord; şi asta se vede şi la nivelul “bătăliei” intelectualilor care sunt cei care dau forma discursului public…

  • Bibliotecaru A spus:

    La început am crezut că sunt eu paranoic, nu-mi venea să cred că sunt singurul locuitor al planetei care vede cum vine dezastrul… Apoi am descoperit şi pe alţii care văd lucrurile la fel ca şi mine. Ba chiar am descoperit şi destine asemănătoare.

    http bibliotecarul.blogspot.com/2010/07/cu-fiecare-generatie-ar-trebui-sa-fie-o.html

  • N. Raducanu A spus:

    @bibliotecaru
    V-as ruga sa desvoltati putin ideea “Desi am parasit dimensiunea PCR, in realitate nu ne-am desprins de mentalitatea acelei perioade”. Mie cel putin mi se pare ca ne-am desprins prea mult: relatiile intre oameni au devenit negociabile, fortele pietei isi pun amprenta nemiloasa asupra societatii, chiar asupra legaturilor de rudenie (aflu ca la unele casatorii se incheie un contract comercial intre cei doi soti), fiecare viseaza ca va da o lovitura (”un tun” in noua limba romaneasca) ce ii va aduce bani multi cu efort minim, sexul si pornografia stapanesc mintile tinerilor, religiozitatea bisericeasca aduna mii de oameni pentru a se salva prin venerarea unor moaste, etc.
    Comentariul de mai sus cu “Total de acord” al d-nei Cretu ma surprinde si ma face sa astept nerabdator continuarea promisa de dansa a discutiei despre intelectuali.

  • gabicretu (author) A spus:

    @RN
    Acordul se referea la faptul ca dreapta noastra ar fi la nivelul de acum 80 de ani. Nu am mai adaugat ca nivelul de acum 80 de ani era la fel de in afara democratiei.
    Toate referirile la PCR si comunism actuale nu au, din puctul meu de vedere, decat foarte vagi legaturi cu societatea dinainte de 89; sunt o eticheta pentru toate relele, uneori contradictorii total, care caracterizeaza felul nostru de a ne comporta nemultumitor pentru unii (tot dintre noi). Cum nu avem alte ideologii clare, anticomunismul este singura ideologie, la fel de neclara…

    Revin asupra problemei. Doar ca eu nu am vacanta; sunt la Strasbourg si trebuie sa mai si muncesc pentru ca legislativul romanesc sa fie in acord cu cel european….

  • Bibliotecaru A spus:

    @ N. Raducanu
    Vă pusesem un răspuns dar văd că nu s-a postat… :D Forţele oculte ale universului…

  • gabicretu (author) A spus:

    @Biblio,

    Nu e la spamuri; am verificat. Mai incearca odata…

  • Bibliotecaru A spus:

    :)
    Ştiu că nu e la spamuri… Universul joacă feste… Am să rescriu, ceva mai pe scurt…

  • Bibliotecaru A spus:

    Ce înseamnă dimensiunea PCR?
    - Partidul unic
    - Structura de comandă
    - Preşedintele factotum
    - Subordonarea prin orice mijloace, “faci ca mine sau zbori”

    Cum ar trebui să fie societatea astăzi?
    - Preşedinte cu rol restrâns, uşor ornamental
    - Parlament puternic
    - Guvernul care pune în practică politica parlamentară
    - Drepturi civice egale pentru întreaga societate
    - O societate descentralizată în care fiecare să-şi facă treaba cât mai bine la nivelul său

    Care este realitatea ultimilor 20 de ani (mentalitatea PCR despre care spuneam că este o prezenţă dominantă)
    - Preşedintele rămâne lider politic şi şeful informal al fostului partid
    - Preşedintele doreşte subordonarea Guvernului, Parlamentului, Procuraturii, DNA, ANI şi, în general, subordonarea statului.
    - Politicianul se foloseşte de poziţia sa pentru binele şi interesul personal
    - Continuă “disciplina de partid” care impune soluţia politică de jos în sus

    Societatea de astăzi are alte legi, alte instituţii, altă doctrină, dar are acelaşi mod de a gândi, aceiaşi mentalitate. Toată lumea s-a grăbit să schimbe sistemul instituţional, nimeni nu a sesizat că trebuiesc schimbate şi mentalităţile.

  • goe A spus:

    @Bibliotecaru
    Dar cu principiul separatiei puterilor in stat cum ramane? Ati dat 2 puteri parlamentului si pe a treia unora numiti tot de parlament?!
    Decat presedinte ornamental eu zic sa nu mai avem deloc, la ce sa aruncam banii de pomana? Campanie electorala, palat, protectie, consilieri, deplasari, alai, etc, etc, o gramada de bani! Si asa e criza.
    Mai am si alta idee: decat sa chinuim atatea sute de oameni sa mimeze constiinta si actul legislativ, mai bine sa fie parlamentari doar sefii de partide si sa aiba vot proportional. Am avea maxim 10 oameni in parlament, dintre care 2-3 decid tot. Ar fi exact ca acum, minus mascarada. Deciziile s-ar putea lua si intr-un apartament de bloc, sa nu mai cheltuim atatia bani pe intretinerea mastodontului facut de ceausescu (care ar putea deveni mall si aduce bani la buget).

  • Bibliotecaru A spus:

    @ goe
    Sunteţi răutăcios. Nu am spus că preşedintele ar trebui să fie ornamental, ci că ar trebui să aibă un rol restrâns (restrâns atribuţiile oferite de prevederile constituţionale) şi cu uşor un uşor caracter ornamental în sensul că mare parte din rolul preşedintelui este să reprezinte la nivel abstract-oficial România, cum ar fi la dineuri, la şedinţe de semnături, la ceremonii…

    De exemplu, se spune că preşedintele a semnat nu ştiu ce Tratat bilateral. Nimeni nu specifică că un astfel de tratat bilateral nu ar trebui să aibă condiţii impuse de preşedinte. Negocierea o face Ministerul de Externe în decursul a mai multor ani (şi mai multor mandate de preşedinte), Parlamentul o votează (cu Senatul cameră decizională)… Preşedintele nu face decât să-i semneze valabilitatea, cu un rol mai ales solemn decât contributiv. Sau cel puţin aşa ar trebui să fie.

    Preşedintele nu se află în nici una dintre puterile statului. Deşi are atribuţii care se suprapun logic atât legislativul, cât şi executivului şi justiţiei, preşedintele nu face efectiv parte din cele trei puteri, el le reprezintă toate la un loc, fără a putea exercita în locul lor puterea.

    Adevărată problemă însă o sintetizaţi prin “decat sa chinuim atatea sute de oameni sa mimeze constiinta si actul legislativ, mai bine sa fie parlamentari doar sefii de partide si sa aiba vot proportional”.

    Este foarte adevărat. În mod logic partidul nu ar trebui să intervină imperativ în exercitarea funcţiei unui om politic în structura statului român, fie el parlamentar, fie el membru al guvernului, fie el înalt funcţionar sau funcţionar, fie el primar… Iată o altă manifestare moştenită… “Partidul e-n toate cele care sunt”.

  • N. Raducanu A spus:

    @bibliotecaru
    Eu credeam ca vorbim despre mentalitati. Vad ca e vorba doar despre institutii. Nu cred ca societatea isi modeleaza comportamentul si felul de a gandi dupa rolul - mai mare sau mai mic - al presedintelui sau parlamentului in stat, despre care constat ca duceti discutia cu dl. goe. Doza de individualism sau de solidaritate ce isi pune amprenta in societate, cred ca depinde mai mult de relatiile sociale si de cele de proprietate, radical schimbate in cei 20 de ani. Dar poate gresesc eu, iar un eventual nou presedinte, acum sau peste 5 ani, dotat cu o noua constitutie, va schimba radical mentalitatea romanilor.

  • Bibliotecaru A spus:

    @ N. Raducanu
    MENTALITATE s. f. fel propriu de a gândi al unui individ, al unei colectivităţi, al unei epoci; stare de spirit, conduită.
    REVOLUŢIE, revoluţii, s.f. I. 1. (Fil.) Ansamblul transformărilor calitative profunde care cuprind fie un sistem în întregime, fie unul sau mai multe subsisteme ale acestuia.

    Domnule Răducanu,
    Revoluţia nu trebuie să schimbe numai Constituţia, legile, instituţiile, ea trebuia să schimbe modul de a gândi pentru societatea românească, adică mentalitatea. Dacă cetăţeanul şi politicianul schimbă sistemul dar nu schimbă raportarea fiecăruia la societate, legile nu au nici o însemnătate practică, aplicabilă. Cerem clasei politice să se comporte altfel decât are mentalitatea şi ea cere cetăţeanului român să se comporte altfel decât mentalitatea lui…

    La asta făceam referire când spuneam:
    Noi trăim în două timpuri revolute, care mai sunt şi antagoniste, şi care construieşte un grav dezechilibru între mentalitate şi sistem instituţional.
    :)
    Acum observ că am tăiat din text şi a rămas nefiresc…
    :)
    Ar fi trebuit să fie “…şi antagoniste, fapt care construieşte…”
    Scuze…

  • goe A spus:

    @bibliotecaru
    Problema “disciplinei de partid” in parlament nu e una romaneasca. Si la case mai mari se petrec lucruri asemanatoare. Acest “fenomen” nu va disparea niciodata. De aceea aparenta diversitate a parlamentului nu trebuie sa ne induca in eroare deoarece deciziile se iau de catre cativa oameni (nu toti parlamentari) in spatele usilor inchise, iar restul e o mascarada.
    In stat exista 3 puteri mari si late. Presedintia ori nu are nici o putere (caz in care propun sa o desfiintam) fie are putere si atunci nu poate fi decat putere executiva. Observati ca vorbesc de presedintie ca institie, nu vorbesc de persoana presedintelui. In Romania avem o struto-camila de constitutie in care nimic nu e clar, drept pentru care toata ziua trebuie sa ne explice CCR ce scrie acolo, de parca noi n-am stii sa citim. CCR fiind niste oameni numiti politic… adica un fel de prelungire a parlamentului. Apropos: la ultima decizie cel putin 2 judecatori ai CCR au incalcat legea 47/1992, art.64 alineatul b, care spune asa: “”Judecătorii Curţii Constituţionale sunt obligaţi:
    b) să păstreze secretul deliberărilor şi al voturilor şi să nu ia poziţie publică sau să dea consultaţii în probleme de competenţa Curţii Constituţionale;” Ce au facut ei in ziua votului? 1. ne-au spus care cum a votat si 2. s-au dat in stamba la televizor cu explicatii imbecile (alt cuvant nu gasesc). Legea o gasiti chiar pe site-ul CCR: http://www.ccr.ro/default.aspx?page=laws/law47
    Dar sa nu divaghez prea tare. Vorbeam de presedintie. Presedintele face niste promisiuni electorale in campanie, nu-i asa? Cum si-ar putea el respecta cuvantul dat electoratului daca nu are nici o putere? E absurd. Exact asta a patit Constantinescu. Eu sunt convins ca el avea intentii bune cand a candidat, dar s-a intamplat exact asa cum a spus: l-au infrant serviciile. Adica a stat legat de maini si de picioare la Cotroceni, pentru ca omul nu avea nervul lui Basescu si nici nu era un vulpoi comunist ca Iliescu.
    In SUA de exemplu presedintele este si seful cabinetului si n-am auzit pe nimeni sa tipe ca e dictatura in SUA. Rol ornamental de reprezentare la dineuri oficiale au monarhii, presedintii sunt executivi de cand e lumea. Ca atare mi se pare perfect normal ca guvernul sa fie subordonat presedintiei si aberant sa fie pe pozitii opuse. De aceea, asa cum ati spus, ministerul de externe negociaza tratate si presedintia (prin persoana presedintelui) le semneaza. Acea semnatura nu se da “ca primarul” pentru ca istoria nu-l va judeca pe cel ce a negociat prost ci pe cel care a semnat. Incercarile furibunde ale opozitiei de a vinde ideea presedintelui ornamental sunt un atac frontal si inacceptabil la adresa democratiei. Nu va acuz ca incercati sa vindeti aceasta idee, dar cred ca gandirea v-a fost influentata.

  • Bibliotecaru A spus:

    @ goe
    Este normal ca membrii aceluiaşi partid să voteze, de cele mai multe ori, la fel, asta pentru că au ajuns în acelaşi partid pentru că au o gândire care îi apropie (şi nu din alt motiv). Impunerea votului, condiţionarea lui, votezi “ca mine” că te dau afară sau îţi fac zile fripte… Nu mai este deloc OK.

    Instituţional Preşedinţia nu are “putere” nici măcar în sfera CSAT. Partea de executiv a CSAT reiese din faptul că în CSAT regăsim membrii ai Guvernului. Preşedintele prezidează însă CSAT, nu şi hotărăşte. În România preşedintele nu poate declara război cuiva, nu el ia astfel de hotărâri, Parlamentul este chemat să le ia.

    Constituţia spune aşa:
    ARTICOLUL 80 - Rolul Presedintelui
    (1) Presedintele Romaniei reprezinta statul roman si este garantul independentei nationale, al unitatii si al integritatii teritoriale a tarii.
    (2) Presedintele Romaniei vegheaza la respectarea Constitutiei si la buna functionare a autoritatilor publice. In acest scop, Presedintele exercita functia de mediere intre puterile statului, precum si intre stat si societate.

    Rolul preşedintelui este deci unul de purtător de “parafă” a statului român. Chiar şi medierea nu înseamnă impunerea unor soluţii, ci facilitarea contactului între puterile statului, între instituţiile statului, între stat şi societate.

    Preşedintele nu ar trebui să exercite puterea, ci să o consfinţească. Semnătura sa pe acte îndreptăţeşte o hârtie scrisă să fie act al statului român care implică juridic statul român. Nu este puţin lucru, dar nici să confundăm un act de promulgare a legii cu voinţa preşedintelui de a aproba legea. Puterea preşedintelui stă în imparţialitate.

  • goe A spus:

    @bibliotecaru
    Presedintele asta din constitutie e un fel de popa. Vegheaza, mediaza, blabla. Mai lipsea sa binecuvanteze. Limbaj de lemn. Fara putere n-ai cum sa faci nimic, decat tot pe langa constitutie (de ex. chemi minerii sa medieze in locul tau cu societatea).
    Dupa parerea mea electoratul are pretentii mai mari de la presedinte si nu a votat pentru un ornament sau un popa. Constitutia lui Iorgovan e depasita. Presedintele primeste un mandat de la electorat si odata cu el, putere in stat. Putere executiva. Eu n-am votat pentru cine sa care stampila.

  • Bibliotecaru A spus:

    @ goe
    Stimate domn,
    Rolul unui preşedinte este, fără doar şi poate, extrem de important, dar din alt punct de vedere decât cel al puterii, anume din punctul de vedere al funcţionării statului conform sistemului instituţional consfinţit de Constituţie.

    Dacă mergeţi la notar să faceţi un contract de vânzare-cumpărare, notarul nu face altceva decât să spună că tranzacţia este conform legii. El nu-şi exercită în nici un fel voinţa, nu poate fi parte în tranzacţie, dar fără el actul gândit de părţi nu este recunoscut de lege, de stat.

    Preşedintele are un rol asemănător, el este cel care reprezintă autoritatea statului şi a legii. Fără semnătura lui restul activităţii statului nu este consfinţit din punct de vedere al autorităţii statului.

    România nu are un preşedinte de tip american, suntem un alt tip de democraţie, instituţiile funcţionează altfel, mai lipsit de politică.

    Noi avem o structura a statului apolitică.

    Justiţia este, prin definiţie, apolitică.
    Parlamentul devine o instituţie apolitică în momentul când este luat ca întreg şi nu ca fiecare grup parlamentar in parte. Soluţia parlamentară nu mai înseamnă punctul de vedere al unui partid, ci punctul de vedere negociat al tuturor partidelor.
    Guvernul este şi el apolitic, pentru că rolul lui nu este a aplica politica de partid, ci a executa ce hotărăşte Parlamentul, pe un buget votat in parlament şi un program politic votat in parlament.

    Preşedintele este gândit şi el tot apolitic, Constituţia îl pune în incompatibilitate cu funcţia politică.

    Din păcate un parlamentar nu poate uita interesul de partid şi nici un ministru nu desprinde funcţia sa în stat de funcţia sa în partid… Atunci să ne mai mirăm că un ministru trage spuza mai mult pe primarii partidului său?

  • goe A spus:

    @bibliotecaru
    Notarul nu este ales, nu reprezinta vointa nimanui si nu are mandat. Comparatia nu sta in picioare.
    In rest nu stiu despre ce tara vorbiti. Teoretic institutiile statului sunt apolitice, practic nu si n-au fost niciodata din 89 incoace. Guvernul este politic. Parlamentul este prin definitie politic. Daca amesteci intr-un borcan 100 de feluri de ulei nu obtii in niciun caz apa.
    Da, teoretic tot sistemul e gandit sa fie cat se poate de apolitic. In realitate el e cat se poate de politic. Stiti cum se numeste diferenta dintre teoretic si practic? Se numeste ESEC.

  • Bibliotecaru A spus:

    @ goe
    OK.

Lasa un comentariu!

Adauga un comentariu, sau redirectioneaza catre site-ul tau. Se pote si subscribe to these comments prinRSS.

Fiti politicosi si civilizati! Ramaneti la subiect! Nu spam-urilor!

Pot fi utilizate urmatoarele tag-uri:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>