Provocarea de a fi român

Am participat duminică la o conferință urmată de o lungă si aprinsa dezbatere. Nu as fi scris despre asta, dacă nu-mi cădeau notițele din carte si se împrăștiau peste tot (spre hazul colegilor) si dacă n-as fi văzut ca scriu despre asta  cei care nu au fost la conferința. Am tras concluzia ca tema este considerată importantă.

Conferința face parte din șirul celor organizate de Teatrul National București la sala Atelier. Gazda, nerăbdătoare ca dialogurile sa nu se prelungească peste ora fixata, a fost Ion Caramitru. Conferențiara a fost Sandra Pralong;  pentru ea mă dusesem, întrucât suntem  amândouă combatante pe baricadele feminismului.

Tema – Provocarea de a fi român – nu este genul de subiect pentru care sa am vreo slăbiciune… O recunosc. Încerc sa reconstitui totuși câteva din ideile mele pe tema; nu îndrăznesc cu ale altora. Textul conferinței ca si intervențiile participanților vor apărea intr-o publicație pe care TNB o scoate utilizând înregistrarea fiecărui eveniment; pentru cei interesați.

 

  •  

 

Abordările  care pun naționalitatea/etnia pe primul plan  pot fi legitime dar prezintă cel puțin doua riscuri – cel al esențializării nejustificate si cel al ambiguității permanente.

 

1. In primul rând, din cauza pădurii, este posibil sa nu mai vedem copacii.  “A fi român” cu provocările aferente – aduce la același numitor si  maschează problemele societății; împiedica astfel  răspunsuri concrete la probleme reale. Dezbaterile despre identitate sunt folosite adesea cu intenție, de altfel,  in scopul ocultării altor teme…

 

·        S-ar putea ca provocarea de a fi femeie sa fie mult mai mare decât cea de a fi bărbat, in România.  Argumentele nu le aduc aici pentru ca ar trebui sa scriu un tratat.

·        Provocarea de a fi bătrân, sa fie mai mare decât cea de a fi tânăr; nu din motive de biologie ci din motive etice si sociale; atributelor bătrâneții – experiența, înțelepciune, prudenta – sunt devalorizate iar persoana suferă de marginalizare. Mare parte dintre bătrânii de astăzi trăiesc si conflictul  interior generat de anularea simbolica a contribuției lor anterioare; este o provocare si este  dificil de depășit sa vezi ca  lucrurile pe care le-ai gândit drept realizări importante ale vieții tale sunt prezentate drept eșec absolut…

·         Este mult mai provocator, in ciuda aparentelor, sa fii român pe jos decât român  intr-un Ferrari roșu…

·        Lista poate continua, ca si argumentele…

 

2. Se presupune, in mod fals, ca “A fi român” este un dat care nu mai trebuie definit. Nu este! Niciun spirit al românismului trans-istoric nu bântuie prin România, lipsit de șansa de a-si găsi liniștea in sufletele locuitorilor ei. Ceea ce numim “român” este doar rezultanta compunerii unui ansamblu de “forțe”; aceasta compunere se petrece astăzi si face vizibila o anumita imagine. “Forțele” includ semne ale trecutului (personalități, evenimente simbolice, date); alegerea semnelor din trecut care merita actualizate si valorizate se face  cu grija, in funcție de criteriile prezentului; manualele de istorie sunt o mărturie.  “Forțele”  care se compun pentru a da rezultanta “român”  includ si ansamblul comportamentelor prezente, felul in care se concretizează in cotidian valorile etice, civice, spirituale asumate ca “specifice”.  Rezultanta mai depinde si de perspectiva,  existenta sau nu, a unui viitor.

Aceasta rezultanta scapă controlului individual; este formata din prea multe realități obiective si percepții subiective,  pentru a putea fi modelata si, eventual, invățată, interiorizata, de către un individ. Daca acceptam asta, putem intalni cel puțin doua situații de conflict, in care individul trebuie sa facă fată unei provocări in relația sa cu nația căreia ii aparține:

 

  • Rezultanta compunerii forțelor de care vorbeam reprezintă un standard prea înalt pentru individul mediu; imaginea proiectata ii depășește puterile… S-a scris mult despre stresul trăit pentru a te ridica, ca persoana, la înălțimea așteptărilor comportamentale  considerate normale in unele societăți. Pentru un danez, a fi fericit, devine un fel de obligație morala si sociala pentru ca s-a născut in tara unde oamenii se declara cei mai fericiți din lume. A fi nefericit este echivalent cu eșecul social, nu  este o problema personala…
  • Imaginea “neamului” este permanent sub nivelul etic, civic sau spiritual al individului, fapt care-l face sa se simtă inconfortabil cu sine si cu apartenența sa naționala. Prima explicație care ne vine in minte  este legata de imaginea de sine a fiecăruia; prezența in zona vizibila a unor personaje cu ego-ul supra dimensionat poate sa impună acest mesaj fals, care nu are nimic de a face cu critica constructiva a stării de fapt in care ne aflam… Situația poate fi însa si reala, intr-o societate derutata valoric, cu reperele neclare. O parte a “nației” poate fi conștienta de necesitatea atingerii unor standarde –  etice, civice, politice, chiar economice –  si de dificultatea practica de autodepășire, in sens colectiv. Este o provocare sa salvezi libertatea fără o constrângere brutala din partea legii si evitând riscul de a cădea in fărădelege; este o provocare sa realizezi bunăstarea fiecăruia fără existenta unei preocupări generale pentru echitate si starea celuilalt, a semenului; este un efort sisific sa atingi desăvârșirea unei societăți organizate muncind in cea mai desăvârșita dezorganizare… Asta poate da ceva stare de inconfort…

 Un laitmotiv  care revenea in dezbaterea de duminică a fost “vreau o țară ca afara”, refren din “melodia-imn” a întâlnirii. După comentariile mai curând sociologice de mai sus, o notă psihologică sper că-mi va fi iertată. Idealizarea lui “afara” este o evidentă pentru mulți; poate deveni astfel trăsătură “națională” iar, din acest motiv, a-si căuta o țară in afară,  un fapt mai frecvent decât de a construi o țară înăuntru.

In primul rând, nimeni nu se gândește la Africa sau alte întinse spații de pe pământ, când spune “afară”; ar putea remarca o distanța mai mică decât cea presupusă… Dacă acest argument este o glumă amar-adevărată, altele, punctuale, au apărut explicit pe parcursul dezbaterii.

La un moment dat, chiar in textul conferinței, se vorbea despre rolul excepțional, “obsesia” americanilor pentru economisire (savings); aceasta ar lipsi la romani. Cum știu toți cei preocupați de criză si mecanismele declanșării ei, locuitorii SUA nu prea economisesc; economiile au scăzut si utilizarea creditului a crescut  pană la nivelul de pericol public mondial….

O alta limită de depășit ar fi fost incapacitatea noastră de a produce valoare, adică de a creste permanent PIB-ul; nicio critica, se înțelege, la adresa utilizării PIB-ului ca măsura pentru ceea ce este, poate si face o nație. Dintr-un condei, întreaga creație  artistică  românească – căci in România nu exista o piața artistica, doar vânzări ocazionale – a fost aruncata la coș. Îmi este  frică să trag si concluzia inversă; transformarea prostituției in piață legală va creste PIB-ul (valoarea mărfurilor vândute si încasate intr-un an in tară) si ne va face mult mai confortabili cu noi înșine, ca neam…

Cei preocupați de “a fi român” s-ar putea sa treacă însă cu vederea o asemenea problemă; plutea prin aerul conferinței ideea ca provocarea  de-a fi român este o problema de salvare individuala care nu are nimic de a face cu societatea in care trăiesc indivizii; doar cu spiritul neamului…

6 Replies to “Provocarea de a fi român”

  • goe

    Cred ca mai degraba e vorba despre un complex de inferioritate decat de vreo provocare. Problema romanilor e ca n-au umblat destul prin lume si sunt cam rupti de realitate. Experienta de viata nu se construieste in fata televizorului. Televizorul e o pacaleala, o intoxicare. Care e aportul televizorului in informarea si formarea romanului? La multi e 100%. Daca exista vreo provocare in a fi roman in Romania atunci ea este sa stingi televizorul si sa-ti traiesti propria viata.
    In momentul asta cel mai bine pentru Romania ar fi sa plece toata lumea unde vede cu ochii si sa se intoarca peste 10 ani. Stiu, utopie. In realitate nu pleaca decat cei care stiu ce vor de la viata si au inteles ca ceea ce ei isi doresc nu se afla in Romania, din pacate. Si nici nu se mai intorc.

  • gabicretu

    @Goe,
    Asa cum am spus, cred ca problema identitatii romanesti este o abatere (chiar si neintetionata) a atentiei de la disfunctiile societatii romanesti.
    Complexele sunt de ambe feluri; unii au un complex de superioritate nejustificat, altii unul de inferioritate nemeritat.
    Problema centrala nu este insa de psihologie – desi conteaza; este sociala.
    Nu pleaca toti pentru ca vor si stiu. Cei mai multi pleaca pentru ca sunt constransi, nu pentru ca este o alegere. Crezi ca sutele de mii de femei care fac menajul si ingrijesc batrani in Italia, UK, Spania, au ales sa-si lase copiii si casa si familia!? Nu vrei sa le intrebi!?
    Sunt total de acord ca trebuie sa inlocuim contemplarea televizorului cu actiunea civica!

  • Iceflame

    Provocarea de a fi roman!!!

    Provocare pe dracu…

    Nenorocirea de a fi roman adult in 2010!

    Consider ca este o nenorocire aceea de a te fi nascut in Romania si obligat sa asisti neputincios la initierea si aplicarea unor decizii anapoda in decursul ultimilor ani.
    Incepand cu agenti ai unor puteri straine si pana la simplii hoti, prea multi s-au infruptat (si continua sa se infrupte) din bogatia tarii asteia si i-au sabotat sistematic interesele.
    Ramane sa ii mai sfasie trupul in bucati multe si mici…

    Acum, daca tot a adus Gabi vorba despre romani, imi permit sa va spun cateva lucruri;

    Cu siguranta ca unii dintre dumneavoastra isi amintesc cate ceva din modul in care cei care au pus laba pe putere in 1989 s-au purtat cu Regele Mihai, expulzandu-l din tara ca sa isi consolideze ei pozitiile.

    Va amintiti de Ion Iliescu?
    (Sorry Gabi, dar asta e ceea ce cred despre “provocarea de a fi roman”)

    Va amintiti de explicatiile idioate ale imbecililor care au ordonat actiunile din acea vreme?

    De armele AK 47 indreptate inspre piepturile membrilor familiei regale a Romaniei in plina strada?

    Ironie a sortii…
    AK 47 este o arma conceputa de rusul Kalasnikov in exact anul in care Regele Romaniei a fost obligat de catre comunisti sa abdice printr-un santaj ordinar…

    In 1990, aceasta arma a fost utila autoritatilor “emanate” in modul descris ceva mai sus, in cadrul operatiunii de inlaturare a “concurentei” politice fara a tine seama in vreun fel de semnificatia morala si istorica a gestului lor nesabuit.

    Ce a urmat acestui fapt?

    Niste alegeri manipulate abil si o mineriada criminala, tepele nationale de tip Caritas sau Gerald, renasterea securitatii, si, in paralel, falimentarea unor banci pentru a se sterge in acest fel urmele furturilor din conturile in valuta de care Romania dispunea la acea vreme.

    Era valuta castigata prin suferinta poporului roman, prin foame, frig si umilinte de tot felul.

    Dar asta nu a contat; cineva trebuia sa devina bogat si in aceasta tara cu prea multi saraci egali…

    Au urmat, in mod firesc, marile si celebrele “privatizari”

    Toate acestea in timp ce tara era condusa de un tip “sarac si cinstit” nu spun cine, stiti dumneavoastra mai bine…

    Nu am nimic personal cu omul respectiv, dar ne va fi foarte greu, daca nu imposibil de reparat raul produs sub conducerea acestuia.

    Domnia-sa pozeaza astazi in batranel simpatic, in persoana onorabila si guru politic.

    Sa nu creada insa vreodata ca romanii au uitat cele intamplate.

    Daca dupa aproximativ 50 de ani poporul roman a fost in stare sa darame statuia lui Lenin din fata Casei Scanteii, cu siguranta ca va sti sa puna semnul cuvenit si in dreptul faptelor conducatorilor recenti.

    Reintorcandu-ne la momentul 1990; cred ca, in acele vremuri (tulburate intentionat si nu tulburi prin firea lucrurilor cum fals incearca unii sa ne explice) Romania a fost deviata de la orbita istorica pe care, in mod firesc, incerca sa se inscrie.

    De aceea, inainte de a judeca cele care se intampla astazi, poate ca este bine sa privim un pic inapoi in istorie si sa ne amintim cateva lucruri;

    In primul rand, noi romanii, nu avem voie sa uitam ca ne-am dobandit independenta sub Carol I, Rege al Romaniei…

    Nu avem voie sa uitam ca, sub Ferdinand I, Rege al Romaniei si nepot al lui Carol I, Romania s-a facut Mare, de la Nistru pan`la Tisa…

    Sub conducerea acestor lideri si cu intrebuintarea corecta a calitatilor pe care romanii le au, tara asta a dobandit niste simboluri, simboluri consfintite cu sangele eroilor cazuti pe fronturile de lupta si recunoscute ca atare de toata lumea.

    Daca e sa privim tot inapoi dar ceva mai aproape si sa trecem peste accidentul comunist dintre 1946 si 1989, ce vedem?

    Vedem cum, in 1990, slugile unor interese, nici intr-un caz romanesti, aflate absolut neintamplator la carma tarii, l-au fugarit pe urmasul direct al Regilor Romaniei, ca si cum umilinta pe care acesta a trebuit sa o indure in 1947 nu ar fi fost de ajuns.

    Si ne mai miram ca Romania duce lipsa de simboluri si repere…

    Si daca tot am ajuns la acest subiect, nu vi se pare ca drapelului nostru i s-au furat niste insemne in 1947 desi Coroana dobandise in mod absolut meritat dreptul de a se afla pe Stindardul National?

    Nu suntem oare datori istoriei si bravilor nostri inaintasi cu ceva mai multa recunostinta si ceva mai mult respect pentru modul in care au stiut sa conduca tara in vremuri atat de grele?

    Nu credeti ca este timpul sa ne recuperam trecutul glorios si simbolurile cu adevarat semnificative pentru acest popor, sa spunem lucrurilor pe nume si sa incetam sa mai alergam ca niste bezmetici prin intuneric???

    Cu asta ar cam trebui sa incepem viitorul dragii mei, cu punerea lucrurilor pe fagasul lor firesc si cu recunoasterea adevaratelor valori, trecute sau prezente ale neamului romanesc.

    Avem obligatia morala de a le transmite copiilor nostri, tinerilor Romaniei de astazi ca poporul asta are o lunga si glorioasa istorie, ca in decursul acestei istorii a reusit lucruri cu adevarat admirabile si ca tara asta are, demult, un brand.
    Acest brand se numeste simplu – ROMANIA – si este rezultatul direct al luptei inaintasilor nostri.
    Gandind si actionand astfel putem transforma nenorocirea de a fi roman astazi, in provocarea de a fi roman maine, si, de ce nu, in fericirea de a fi roman peste ani. Tara asta e atat de bogata, haideti sa o administram ca niste stapani adevarati si nu ca niste slugi nenorocite.

    P.S.
    Dupa cum ati putut observa, nu am spus nimic despre Basescu.
    Acesta si ai lui ciraci portocalii sunt absolut nesemnificativi in istoria Romaniei. Simpli suti de duzina, vor disparea mult mai repede decat isi imagineaza…

  • gabicretu

    @Iceflame,

    Imi confirmi teoria. Trecutul nu exista. Exista doar imaginea prezenta a trecutului, construita dupa criteriile prezentului, printr-o selectie subiectiva si aleatorie adesea a unor semne din trecut; semne nu inseamna fapte sau adevaruri. Faptele reale nu au nicio relevanta…
    Rand cu rand cineva poate infirma cu date obiective ca lucrurile nu stau asa. Chiar deloc. Dar ce importanta ar avea!? Comportamentul si atitudinile oamenilor fata de realitate depind de ce cred ei, nu de ce se intampla sa de ceea ce cred altii…

  • Iceflame

    @ Gabi
    Eu (si ca mine multi) sunt satul de rezultante ale compunerii fortelor, care forte nu duc nicaieri si de standarde prea inalte ce depasesc cu mult capacitatea noastra de intelegere.

    Un lucru insa intelegem si noi, astia prostii;

    in 1989 romanii au fost manipulati iar revolutia furata. Niste cineva au pus mana pe putere, si, intentionat, a indreptat Romania in directia dorita de dusmanii ei.
    Pe fondul asta a inceput jaful, jaf care continua si astazi la niste cote inimaginabile.

    Cu exceptia guvernului Nastase, care a facut ceva si pentru nivelul de trai al romanului de rand si in timpul caruia tara a cunoscut o certa redresare, jaful a fost cuvantul de ordine.
    Atentie, nu am spus ca in timpul guvernarii Nastase nu s-a furat;
    am spus doar ca s-a facut ceva si pentru tara…

    Si iarasi atentie; ca prim- ministru, Nastase nu a fost in cele mai bune relatii cu presedintele din acele vremuri…

    Eu stiu ca tot ce am spus in comentariul anterior poate fi contrazis rand cu rand;
    Doar exista doctori in chestia asta, nu?

    Mai greu e cu practica si cu tara care zace trista, murdara si inglodata in datorii, cu titeiul vandut, cu milioane de oameni saraci, fara repere, simboluri ori sperante, fara paine pe masa (la propriu) pe de o parte si cu multimiliardari in euro, ascunsi sau la vedere, pe de alta parte…

    Stii Gabi ce mai lipseste pentru ca tacamul sa fie complet?
    Mai lipseste acum sa vina Basescu sau Udrea si sa ne explice, rand cu rand, ca traim bine dar nu ne dam noi seama…

    Oricum, de un lucru sunt sigur: daca peste douazeci de ani cineva va avea indrazneala sa spuna ca in 2010 romanii au dus-o prost, imediat se va gasi altcineva, mai mult sau mai putin doctor de cuvinte, care sa sustina, cu date obiective, contrariul…

    Mi-e greata, ma crezi?

  • Iceflame

    *AU indreptat Romania in directia dorita…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *