• In General
  • pe

Raspuns deschis

Ataşez scrisoarea pe care a adresat-o parlamentarilor romani Initiativa Femina , adica prietena noastra Doina Sulea si colegele (colegii!?) ei. Şi raspunsul meu. Scurt.

 Aveti in mine o sustinatoare care nu va renunta!

Scrisoare deschisa

In acest moment putem spune, in sfarsit : avem parlamentarii nostri, asa cum fiecare dintre dumneavoastra poate spune: alegatorii mei. Acest lucru modifica substantial relatiile ales-alegator. Sunteti, cu siguranta, constienti ca veti fi urmariti de noi pas cu pas, ce faceti, ce spuneti, in ce masura raspundeti la investitia emotionala si de incredere pe care am facut-o in dumneavoastra.In consecinta, va prezentam alaturat o lista de probleme serioase pe care consideram ca puteti sa le rezolvati impreuna, ele nefiind dependente (speram) de doctrina partidelor pe care le reprezentati. Vorbim despre problemele pe care le au femeile supuse violentei domestice, al caror numar a crescut in acest an cu 75% fata de anul precedent in judetul nostru.In urma analizei noastre s-au conturat un set de probleme principale determinate de inadecvarea legislatiei, in consecinta va solicitam sa intreprindeti demersuri in vederea modificarii ei, astfel:

Introducerea in Codul penal a ordinului de restrictie.
Evacuarea agresorului din casa.
Obligarea acestuia sa participe la programe de dezintoxicare, de consiliere pshiologica si pentru de reinsertie sociala . Asigurarea resurselor in acest sens.
Urmărirea necondiţionată în justiţie în cazurile de violenţă domestică, chiar daca victima isi retrage plangerea.
Sanctiunile pentru violenta domestica sa fie nu in bani, ci in munca in folosul comunitatii.
Judecarea cererilor de divort, de stabilire a ordinului de restrictie, in procedura de urgenta.
Gratuitatea certificatelor emise de medicul legist pentru cazurile de violenta domestica.
Introducerea conceptelor de violenta emotionala, violenta economica si violenta sociala in legislatie. Stabilirea sanctiunilor pentru aceste cazuri.
Pregatire specifica si sensibilizarea celor implicati (asistenti sociali, medici, politisti), precum si a cadrelor didactice.
Prioritate la obtinerea unei locuinte sociale pentru victimele violentei domestice care nu au locuinta.
Asigurarea resurselor in acest sens.Intrucat statul este responsabil de asigurarea securitatii tuturor cetatenilor sai, chiar si la domiciliul conjugal, consideram ca aceste lipsuri legislative se constituie intr-un sistem de violenta structurala impotriva femeilor, si facem statul responsabil pentru perpetuarea acestei stari de fapt. Mai mult, incepand de maine va consideram pe fiecare dintre dumneavoastra responsabili, pentru ca pe dumneavoastra, personal, v-am desemnat sa ne reprezentati interesele in forul legislativ.Mentionam faptul ca aceste prevederi legislative nu sunt inovative, ele fiind deja aplicate in mai multe state europene, dintre care enumeram, intr-o ordine aleatoare: Austria, Belgia, Suedia, Norvegia.Va rugam sa informati organizatiile non-guvernamentale si mass-media asupra demersurilor intreprinse in acest sens, precum si a rezultatelor obtinute pe adresa de mail: nonviolenta@gmail.com, precum si prin postarea de comentarii pe femina.womenblog.com.Va rugam, sustineti initiativa noastra pe site-ul petitieonline.ro, Drepturile femeii-drepturile tuturor. Ea va fi disponibila in 48 de ore.

3 comentarii la “Raspuns deschis”

  • biancas

    Ia uite ce-am gasit eu :-)) http://www.gabrielacretu.ro/partea-iii-realitatile-tacute.html

    Stii bine ca te vom sustine. Insa trebuie identificata o parlamentara/parlamentar care sa se bata pentru schimbarea legii, in timp ce presiunea societatii civile sa fie din ce in ce mai mare. Altfel, teama mi-e ca ramine pe hirtie, blog si nimic nu se schimba.

  • doinaş

    Q toata lumea!

    Cei care au organizat campania sunt: Artemis Baia Mare, Femina XXI(din care fac si eu parte), SPAS Baia Mare, IJP Maramures, cu sprijinul Vioricai Parja, de la Graiul Maramuresului, o doamna grozava. Ea ne-a asigurat, ca si anul trecut si ca acum doi ani, aparitia unui articol in fiecare zi de campanie.
    De participat, au participat si reprezentanti ai CNSLR Fratia, Serviciul de Probatiune Legala… si scuze, pe ceilalti nu i-am cunoscut personal.
    Dar nu pot sa-i las la o parte pe copiii din 8 licee baimarene care au participat la concursul de creatie.
    Am participat la jurizarea lucrarilor. Copiii sunt senzationali. Mi-am adus din nou aminte ca, la un moment dat mi-am dorit sa fiu profesoara. Nu stiu dac-as fi fost un profesor bun, dar cred ca as fi fost o foarte buna diriginta.Asta este parerea mea.:)

  • Darius

    Multa multa bafta. Totusi cred ca vor fi cam ocupati marea majoritate, in urmatoarele luni, cu impartirea ciolanului.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *