Iarbă şi sex!

Bănui că opinia pe care o exprim  în continuare, drept reacţie la tema zilei,  nu este o noutate. O puteţi, totuşi, adăuga celorlalte; poate, în cele din urmă,  reuşim să schimbăm ceva…

„În loc de pâine şi circ, vor să se dea iarbă şi sex; acesta ar fi, sintetic, tonul  multora dintre opiniilor exprimate în aceste zile prin intermediul televiziunii, radioului şi presei scrise în legătură cu două  probleme sociale pe cât de grave,  pe atât de sensibile. Consumul de droguri şi prostituţia au fost, pe rând şi simultan, minimalizate, ridiculizate, desconsiderate;  au fost condamnate, refuzate, acuzate; unii s-au manifestat pro, încântaţi, şi alţii contra, oripilaţi.

Dincolo de toate, o mare necunoaştere, o revărsare de prejudecăţi şi stereotipuri şi, mai ales, o abordare inumană, din exterior; ar fi vorba de ceva ce se poate întâmpla doar altora, nu nouă; despre cauzele sociale şi mecanismele care le întreţin, aproape nici un cuvânt.

Politicienii au evitat cu abilitate să se pronunţe pe motiv că… se politizează şi că este campanie electorală; au dat răspunsuri vagi şi au trecut mai departe. Au dreptate că se politizează; greşesc doar când uită că e normal să fie aşa. Sunt politice toate acele probleme care privesc  modul în care vor să-şi organizeze oamenii viaţa în cetate(polis); sunt mai politice decât altele, acele probleme care  ne afectează  în mod diferit sau care intră în conflict cu setul de valori în care credem şi care ne structurează existenţa; temele în discuţie fac parte din această categorie. Ar trebui obligatoriu să se discute în campaniile electorale; ne putem lămuri instantaneu despre cum gândesc cei care îţi cer votul.

Respectul unui politician pentru femeie  şi dacă o consideră, sau nu, fiinţă umană pot fi testate cel mai uşor. Trebuie doar să-l pui în situaţia de a  exprima ce crede despre prostituţie. Cu tristeţe constatăm că, în ultimii douăzeci de ani, majoritatea celor „curajoşi”, care s-au exprimat,  au căzut la test; politicienele sunt incluse. Oricum,  evităm dezbaterea socială serioasă, despre cauze şi implicaţii;   aberaţii precum „prostituţia este cea mai veche meserie din lume” au devenit locuri comune; starea de fapt, îngrijorătoare, ne este prezentată ca un fel de destin cu care ar trebui să ne împăcăm întrucât nu se poate schimba nimic. Se pot însă schimba legile.

Înainte de a ne trezi cu reglementări ale căror consecinţe nu le putem prevedea, nu ar fi rău să amintim că prostituţia nu este o meserie, nici nu este cea mai veche din lume. Este o instituţie socială şi o piaţă. Nu are de a face cu sexul permis sau interzis ci cu exercitarea puterii şi actele de vânzare/cumpărare. Pe această piaţă, unii (bărbaţii, de regulă) pot cumpăra pentru „plăcerea” lor alte persoane, femei şi tineri sau copii. Vorbim de ele şi niciodată despre ei. Acuzăm „marfa” dar nu cumpărătorul. Ce morală şi obiceiuri promovăm,  ce modificări în relaţiile cu ceilalţi, cu femeile în general, suferă cei care întreţin (prin cerere) această piaţă, nu ne întrebăm.

Prostituţia nu este o prestare de servicii şi nu e vorba de sex „de plăcere”. Este o încălcare (surprinzător, nu?!) a drepturilor sexuale şi reproductive ale celor pe care le numim prostituate. Ele nu au dreptul de a-şi alege partenerul după cum doresc, ele nu pot să-l respingă dacă nu au chef, etc. Despre decizia de a avea copii, de a avea o familie aşa cum societatea o impune, nu mai adaug nici un comentariu…

Dacă ţinem la coerenţa regulilor şi principiilor noastre, trebuie ştiut că prostituţia contravine unora dintre cele fundamentale şi  general acceptate: interzicerea sclavajului şi a vânzării de organe, traficului de persoane etc. Dacă e interzis să cumperi organe de la oameni vii, de ce ar fi  permis să cumperi cu totul o persoană, chiar şi pentru perioadă limitată?!

Cu toate acestea, ele, prostituatele, există; declasate social, exploatate de şmecheri care,  îmbogăţindu-se pe seama lor, progresează şi ajung să decidă în cetate, ele înfruntă riscul violenţei şi abuzurilor de orice fel şi sunt mulţumite că supravieţuiesc. Supravieţuiesc vinovate de toate relele; sunt blamate moral, considerate pericol sanitar şi evazioniste fiscal.

Doar un lucru nu se vede – că ele  sunt victime ale unei societăţi în care femeile nu sunt încă considerate  în întregime oameni, ci mai mult obiecte; unele, de uz privat, altele de uz comun. Se spune prea puţin că prostituatele (pentru băieţeii şi adolescenţii din „sistem” nu avem încă un nume) sunt victimele unei societăţi ipocrite, în care marii moralişti vor să-şi protejeze de „păcat” propriile fiice utilizând fiicele altora; sau băieţii altora. Nici măcar numeroasele minore care  au fost prinse în capcana distrugătoare a prostituţiei nu sunt scutite de această vinovăţie şi permanentă culpabilizare; clientul lor nu e considerat pedofil pentru că din ecuaţie el lipseşte. Prostituţia este o instituţie perversă, astfel construită încât victimele să fie şi vinovate.

Avem nevoie de o schimbare; nu doar politică, ci morală. Ea ne cere  să denunţăm ipocrizia celor care declară sexul rău dar prostituţia necesară. Ea ne cere să spunem că abuzul, violenţa şi utilizarea femeilor ca obiecte sunt rele iar relaţiile sexuale responsabile, în care partenerii se respectă pe ei înşişi şi reciproc, fac parte din viaţă, pentru bărbaţi şi femei deopotrivă.

Avem nevoie de o altă cetate, cu alte reguli. Pentru aceasta, două măsuri sunt absolut necesare: victimele actuale trebuie dezincriminate, protejate şi susţinute social pentru reintegrare iar prostituţia trebuie desfiinţată. Vreau să cred că nepoţii noştri vor  învăţa despre prostituţie ca despre sclavie, din cărţi; vreau să cred că generaţiile următoare de bărbaţi nu-şi vor mai face „şcoala” la Crucea de piatră pentru că, între timp, vom face marea descoperire – şi femeile sunt oameni.”