Home » Recenzii

Recenzii

http://ri.kappa.ro/editorial/prezentarea-cartii-femeile-sunt-de-vina-de-dr-gabriela-cretu/

O politica alternativa in Parlamentul European – Recenzie la volumul „Urasc „realismul” politic” - autoare Gabriela Cretu publicat la Editura Lumen din Iasi

Iasi aprilie 2009 – Eurodeputata Gabriela Cretu a lansat in perioada ianuarie - aprilie 2009 volumul “Urasc “realismul” politic” aparut la Editura Lumen. Volumul se adreseaza unui public larg, doritor sa se afle cat mai aproape de secretele lumii politice actuale.

Autoarea, Gabriela Cretu, nascuta la data de 16.01.1965, este doctor in Filosofie-Epistemologie si filosofia stiintei al Universitatii “Al.I.Cuza” din Iasi si se autodescrie drept un intelectual de stanga.

Volumul „Urasc „realismul” politic” prezinta ambivalenta deciziei politice de la divergente ale discursului politic pana la criterii de implementare ale politicilor europene si valorile ce stau in spatele acestora. Filtrarea asteptarilor populare printr-o grila politica partinica si mecanismele de decizie de la nivelul Parlamentului European corelate cu analiza inspirata a politicii de pe malurile Dambovitei sunt cateva puncte tari ale volumului. Atitudinea promovata de Gabriela Cretu pune accent pe civism si cultura politica, autoarea considerand ca „romanii, politicieni sau nu, nu au invatat inca sa traisca egalitatea ca pe un act cotidian; nu cred in egalitate.”

Intalnim diferitele comentarii ale autoarei la adresa atitudinilor manifestate atat in politica de dreapta cat si in politica de stanga. Atitudinile stangii si dreptei au fost catalogate de autoare prin sintagmele: politica de stanga adopta „atitudinea de a intretine speranta ca maine poate fi mai bine”, in timp ce dreapta „instaureaza politica fricii si tine populatia nemultumita sub control cu un argumnet ce nu necesita eforturi speciale….maine poate fi mai rau.” Autoarea lasa libertate cititorului de a alege care dintre aceste atitudini ii este mai adecvata in calitatea sa de individ, invitand-ul totodata sa ia parte la multe dintre detalii subtile ale scenei politice actuale.

Am ramas impresionata de curajul si maiestria scriiturii ce transpar din acest volum. Sunt secrete politice si subiecte tabu care se regasesc un cele 171 de pagini publicate de catre europarlamentarul Gabriela Cretu la Editura Lumen.

A fost interesant pentru mine sa aflu ce exista pe „masa de disectie” a politicianului real romanesc si european. Par a fi problemele lor, discutiile lor si alegerile lor dar in final toate afecteaza socialul, afecteaza societatea romaneasca, europeana.

Lista librariilor în care puteti gasi cartile autoarei Gabriela Cretu la acest moment: Editura Lumen Iasi, Libraria Eminescu Bucuresti, Librariile Ralu Books Brasov, Libraria Gaudeamus Cluj, Libraria “St.O.Iosif” Brasov, Anticariat Online Craiova, Libraria DACRI Bârlad, Librariile General Cart Suceava, Libraria Noi SRL Timisoara, Librariile Diverta, Librariile NOVUS Craiova, Libraria POLSIB Sibiu, Libraria Mircea Eliade Satu Mare, Casa Cartii Iasi, Libraria EUROLIBRIS Iasi, Libraria NIRVANA Vaslui, Libraria Casa Cartii Vaslui, Libraria ENCICLOPEDIA Bârlad, Libraria Luceafarul Botosani, Libraria Eminescu Botosani, Libraria Select Universal Moinesti, Libraria Cetatea Doamnei Piatra Neamt, DEREX COM Bucuresti.

Simona Ponea

www.edituralumen.ro

Politica romaneasca imi pare din ce in ce mai mult o orchestra in care ligheanul este instrumentul favorit

Nu io am zis asta. Am citat din Gabriela Cretu, care tocmai ce isi incheie cariera de europarlamentar. Cartea cu citatul din titlu se numeste “Urasc realismul politic” (editura Lumen). E o colectie de editoriale sau comentarii, nici io nu stiu, pe care Gabi le-a scris pentru Cronica Romana in ultimii 2 ani.

Pe masura ce siteam cartea, de fapt articolele, cum va spuneam, imi dadeam seama ca (te superi pe mine sau nu, asta e fix treaba ta, Gabi), Gabriela Cretu e si pacat sa o mai frece prin politica. Din cel putin doua motive mari si late:

1. Dezamagirea (ca sa nu zic sictirirea care se simte din fiecare paragraf) fata de rezultatul politic al politicii (pe toate fronturile si la toate nivelurile) este, oricum o iei, totalmente contraproductiva pentru, hai sa ii zicem, bunul mers inainte al misiei de politician. Nu ai cum sa simti asa si sa si poti reusi ceva ca politician. Nu in lumea asta. Nu asa…

2. Gabi e mult prea desteapta pentru a fi limitata de statutul de politician (stiu ca tu zici, Gabi, ca ai spus mereu adevarul dar, si pe asta o stii, nerostirea intregului adevar e si ea tot o forma de minciuna). E pacat sa nu se apuce de scris, de analiza, de ce vrea ea, sa faca ceea ce i se potriveste in cautarea acelei schimbari pe care simti ca o asteapta in fiecare litera pe care o scrie. Sigur ca avem si alti politicieni extrem de destepti. Dar cu un grad de ipocrizie muuuult mai mare decat al Gabrielei. De aceea ei sunt politicieni in continuare. Iar ea nu prea mai este…

http://chinezu.eu/

Ce rost isi au femeile?! – Recenzie la volumul “Femeile sunt de vina” – autor Gabriela Cretu, aparuta la Editura Lumen din Iasi


Iasi aprilie 2009 – Europarlamentarul Gabriela Cretu a lansat in perioada ianuarie aprilie 2009 cartea “Femeile sunt de vina” aparuta la Editura Lumen. Este o carte scrisa pentru si despre femeile din societatea actuala, demna de a fi luata in considerare de oricine.

Volumul “Femeile sunt de vina” reliefeaza situatia sociala si politica a femeii din societatea mileniului trei. Este prezentata o lume plina de diferente, stereotipuri si discriminari sociale care neaga pana la incalcare drepturile sociale si morale ale femeii.

Gabriela Cretu continua prin acest volum drumul lung realizat de intiatoarele promovarii drepturilor femeilor Simone de Beauvoir si Gisele Hamili de la inceputul anilor ‘70 din cadrul societatii civile franceze “Choisir la cause de femmes”. Autoarea considera ca “Feministele nu se bat cu barbatii ci cu structurile patriarhale..” si urmareste “…inlocuirea realatiilor sociale patriarhale cu altele parteneriale”.

Volumul promoveaza valorile fundamentale ale unei societati civile democratice: egalitatea, libertatea, dreptatea si solidaritatea. Pornind de la cazuri concrete mediatizate in presa romaneasca privind stigmatizarea femeilor in societatea romaneasca fapt ce contravine valorilor sustinute politic si social de catre autoare, Gabriela Cretu vine si cu solutii efective pe care le sustine inclusive la nivelul Parlamentului European unde activeaza in Grupul Socialist. Printre aceste masuri mi-a atras atentia programul “Clauza europencei cele mai favorizate” pe care autoarea il promoveaza si care urmareste “ca legislatia nationala cea mai avansata existenta azi in Uniunea Europeana sa fie extinsa in toate statele membre”. Sunt luate in considerare cinci domenii care determina in mod exceptional viata femeii: “dreptul muncii, reprezentarea politica, drepturi sexuale si reproductive, violenta asupra femeii si dreptul familiei.”

Gabriela Cretu este un politician de stanga, activ in ultimii zece ani in cadrul Partidului Social Democrat si a Grupului Socialist din cadrul Parlamentului European(din anul 2007).

Autoarea Gabriela Cretu, in volumul publicat de Editura Lumen, sustine ca „la probleme, se pot gândi solutii sau cauta vinovati. A da vina pe altul e mai simplu; cel acuzat este strainul, cel slab, diferitul, femeia. Femeia, mai mult decât ceilalti, pentru ca si saracul sau exclusul trebuie sa aiba pe cine da vina. Asfel, victimele sunt puse la zid iar politica ramâne un univers unisex…”. Este un punct de vedere personal care reprezinta un argument in plus pentru inviatia la lectura acestei carti.

Simona Ponea


www.edituralumen.ro

Gabriela Creţu – Femeile sunt de vină. A spune despre Gabi că e o feministă e un truism mult prea evident (dacă îmi permiteţi o asemenea forţare a limbii noastre ca o comoară). Diferenţa dintre feminista Gabi şi alte feministe este una, după capul meu, fundamentală. Care, în cazul lui Gabi, ţine de lipsa de isterie în susţinerea cauzei, isterie care este cumplit de enervantă în cazul multor altor doamne şi domnişoare, acelea care parcă regretă din toţi ficaţii că nu s-au născut bărbaţi ca să le poată arăta lor, celorlalţi bărbaţi. La Gabi Creţu, feminismul este unul programatic, de substanţă, motivat temeinic şi exprimat ca atare. Cartea pe care am citit-o musteşte de feminism. Dar este un feminism mai mult decât acceptabil, argumentat cu păreri bine definite, şi care, spre deosebire de gaşca isterico-feministă pe care o ştim, te invită la dialog. Gabi nu dă sentinţe când propovăduieşte feminismul. Ea îşi exprimă părerea, argumentează, motivează şi te invită la dialog. Ceea ce, în ceea ce mă priveşte, înseamă ca Gabi face mai mult pentru cauză decât 15 onguri de alea pentru care simplul fapt de a spune “sărut mâna, doamnă” înseamnă că ai privat femeia de dreptul organic de a fii mai bărbat decât purtătorii de cojones.

http://chinezu.eu/

Feminisme politice

Ieri am primit, prin poştă, cărţile Gabrielei Creţu “Femeile sunt de vină” şi “De ce urăsc “realismul” politic”. În primul rînd că m-a înduioşat teribil că o persoană, şi anume Cathy, a stat şi a luat cărţile şi le-a pus într-o cutie, şi le-a împachetat, şi a scris adresa frumos, cu numele meu îngroşat şi scris mare cu litere de tipar - îmi aminteste de “Vanka” lui Cehov, unde la final pune adresa, “Bunelului meu, la ţară” - şi tot restul adresei, vizibilă, desigur, dar muuuuuuuuult decăzută afectiv - ţucăm copchil tembel - şi s-a insinuat nostalgia scrisorilor şi cum nu mai am cui să scriu scrisori, că am calculator şi nu ştiu de ce chestia asta mă face să mă simt bătrînăăăăă ca munţii. Nda, am un teanc de scrisori puse la păstrare, le voi reciti zilele astea.
Cărţile sînt frumoase, pe hîrtie cerată şi cu poze :-) Ilustratii de Vlad Ciobanu, ştiţi voi care, acela. Ilustraţiile sînt blînde, Gabi este necruţătoare. Lucruri la care nu mă mai gîndisem demult, deşi intru zilnic pe blogul ei. Paritatea reprezentării femeilor în Parlamentul nostru de mare porc, de exemplu. Cele care se văd, cum se văd, cele care nu se văd, cum sînt ocultate. Iată, de pildă, România nu prea îndepărtatului an 2007: “Codul electoral vorbeşte deci despre electorat. Acesta este alcătuit în proporţii relativ egale, din femei, 52% şi bărbaţi, 48%. Vorbeşte despre aleşi; ei sunt, la nivel de consilii locale 3% femei şi 97% bărbaţi, la nivelul Parlamentului, 10,6% femei şi 89,4% bărbaţi, iar la nivelul preşedinţilor de consilii judeţene, 0% femei şi 100% bărbaţi. Datele acestea descriu România, stimaţi colegi, nu Arabia Saudită. Este singura ţară care mai seamănă, probabil, cu noi întrucât regimul post-taliban din Afganistan are 28% femei în Parlament”, zice Gabi într-o şedinţă a Parlamentului. Ea zice, ea aude şi nu cred că situaţia în anul de graţie 2009 stă diferit. Mă şi culpabilizează, pentru că ştiu că nu intru într-un partid din motive de egoism cronic - too late to change that -, avariţie - nu accept să investesc timp, limitat precum se ştie, pe lumea asta, în lucruri care nu mă pasionează total - şi alergie structurală la ierarhii, şefii şi ordine pe linie de partid. Bleah. Cu certitudine, totuşi, urmăresc cu mult mai multă atenţie discursurile şi luările de poziţie ale femeilor noastre politice, iar concluzia mi-o dă tot Gabi: dacă nu funcţionează conform unei paradigme eminamente masculine - vezi jalnica bălăceală a Robertei Anastase că ea nu are programe pentru femei, ci pentru femei şi bărbaţi, de parcă problemele femeilor nu sînt ale cetăţenilor, adică mai bine de jumătate din populaţia României -, femeile nu pot funcţiona cu capul lor şi cu mintea lor. Trebuie să fie asistate, să aibă modele paterne şi patriarhale, că mă-sa doar s-a ocupat s-o facă şi s-o crească mare ca s-o livreze, cu sex, cu picioare, cu ochi şi urechi, cu minte cu tot, generosului imaginar masculin.
Şi-s multe şi de toate în cărţile Gabrielei. Şi îmi plac tare. Mai puţin faza cu “Eu îmi apăr sărăcia şi nevoile şi neamul”, pe care o repetă cu obstinaţie. Pentru cineva care ştie să-şi modifice discursul - şi asta mi-a mai plăcut mult di tăt - în funcţie de context, fără a intra în contradicţii de profunzime, mă cam irită lipsa asta de supleţe cînd vine vorba de limbaje artistice. Lasă-l, doamnă, în pace pe Eminescu, că treaba asta, în context, înseamnă că ghietul Mircea îşi apăra fiinţa profundă, inalienabilă. Dacă o iei mot-a-mot, cum face Vadim, nu-ţi faci vreo favoare. Ce crezi că-şi apăra Mircea în faţa lui Baiazid? Boul subnutrit şi zdrenţele de după sobă?
Despre prostituţie nu mai scriu nimic, că am scris de-am dat în fandacsie pe blogul ei.
Cărţile sînt vii, pasionate şi pasionante şi, în ceea ce mă priveşte, cum ziceam eu mai demult, Gabi are darul de a mă concilia cu stînga, de a privi înapoi cu mai puţină mînie. Că această oamă e o gînditoare de primă-mînă. Păcat, mare păcat, încă mi-s neconsolată. Prietenii ştiu de ce.

http://carteacarescrie.blogspot.com/

DISCURSUL LUI FOUCAULT

Cartea Discursui lui Foucault este scrisa de Gabriela Cretu, europarlamentar roman, al carei blog il puteti citi aici.

Paul Michel Foucault a fost un ins ce s-a nascut intr-o familie de clasa medie la Poitiers in toamna anului 1926. A studiat la colegiul iezuit Saint-Stanislas cu rezultate notabile, iar dupa ce in anul anterior picase examenul, reuseste in 1946 sa intre la Scoala Normala Superioara unde sufera cateva depresii si tentative de sinucidere. Obtine intr-un sfarsit o licenta in psihologie. Este cativa ani (1950-1953) membru al Partidului Comunist Francez, castiga un post de asistent la Universitatea din Lille, cu ajutorul lui George Dumezil va fi cativa ani consilier cultural la prestigioasa Universitate din Uppsala, iar dupa un periplu didactic la universitatile din Hamburg si Varsovia, se intoarce in Franta unde isi obtine doctoratul (1961). Urmeaza un deceniu prolific in care publica Nasterea clinicii (1963), Cuvintele si lucrurile (1966), Arheologia cunoasterii (1968) si alte numeroase studii ce-l vor recomanda din plin pentru postul de profesor la College de France unde va reda Istoria sistemelor de gandire pana la moartea sa si-si va castiga binemeritat o vizibilitate culturala alaturi de Jaques Lacan, Roland Barthes, Claude Lévi-Strauss, Jean-Paul Sartre, Jaques Derrida s.a. Publica Ordinea discursului in 1971, A supraveghea si a pedepsi (1975), Vointa de a sti (1976). Se remarca drept un neobosit activist de stanga, militeaza pentru drepturile detinutilor, semneaza petitii pentru reformarea codului penal din Franta etc. La inceputul anilor ’80, in urma mai multor deziluzii, militantismul sau a devenit unul moderat, incepe sa tina cursuri in Statele Unite la Universitatea Berkley, efectuteaza cateva vizite la Teheran si este entuziasmat de Revolutia iraniana, starnind multiple controverse. In SUA experimenteaza LSD-ul descriindu-si mai tarziu experienta ca una din cele mai fertile din viata sa, frecventeaza grupuri de homosexuali, sadomasochisti si travestiti, starnind zvonuri despre o posibila contactare a virusului HIV, iar la 29 iunie 1984 devine prima personalitate franceza ce-a murit din cauza SIDA.

Michel Foucault a fost o personalitate complexa ce cu greu poate fi incadrat intr-o tipologie umana, iar opera sa cu greu poate fi subsumata unui curent cultural, unei tendinte in filozofie, epistemologie, istoria ideilor s.a. A fost un tip preocupat de multe probleme. L-a interesat tiparele institutionale prin care nebunia din “foc sacru” cum era vazuta in Renastere a devenit boala in secolele 17-18.

L-a interesat istoria sexualitatii vazuta de el ca un fapt istoric, a analizat relatiile dintre placere, putere si adevar si a cantarit modalitatile prin care o societate la un moment dat dezvolta procedee de limitare a discursului. Nu a obosit sa cerceteze raporturile pe care sexualitatea le-a intretinut cu demersurile de cautare a adevaralui. Astfel, daca discursul despre sexualitate produce cunoastere, atunci sexualitatea poate fi privita ca un obiect politic si epistemic.

De asemenea, Foucault nu a obosit niciodata sa evidentieze ca tehnicile cunoasterii au fost intotdeauna imanente strategiilor puterii. L-a fascinat binomul putere-adevar si i-a urmarit traseul cultural inca de la inceputurile culturii grecesti cand, de exemplu, in scrierile lui Homer, adevarate erau doar spusele celor puternici, iar detinerea puterii fonda credibilitatea unui discurs. Platon a fost primul ce-a devalorizat discursul puterii (tiranul, sofistul) si-l taxeaza drept unul ignorant si obscur operand o disjunctie paguboasa intre stiinta si putere. Astfel, daca puterea a produs si va produce intotdeauna discursuri ce manipuleaza contextul, cultura umana apare ca o retea vizibila a tipurilor de experienta la care sunt supusi indivizii la un moment dat.

Michel Foucault a fost tipul de ganditor ce nu a crezut in universalii antropologice, cu alte cuvinte nu a cazut in capcana de-a crede in obiectivitate, in postulate eterne si a refuzat sa asocieze universalul si obiectivul cu necesarul, perspectivele locale si partiale cu reguli si ritualuri imuabile. Astfel, daca orice tip de experienta umana are un caracter istoric si este efectul unui discurs contextual, atunci viata umana poate fi conceputa ca un suport pasiv de inscriptionare pe care istoria ne-o inoculeaza inca de la inceputurile ei.

Mai mult, Foucault a dezvoltat o critica antimetafizica a constituirii subiectului in filozofia moderna. Subiectivitatea nu i-a parut ca un dat, iar identitatea fiintei umane ca si in cazul lui Giles Deleuze a fost interpretata drept un “simulacru”, un efect “optic” al diferentei si repetitiei. Astfel, daca omul este un efect al unor evenimente discursive locale, urmand postulatul hermeneuticii lui Gadamer, “Fiinta care poate fi inteleasa este limbaj”. Au fost populare in epoca dezbaterile sale cu filozoful si lingvistul Noam Chomsky.

Daca omul se constituite istoriceste ca fiinta gandita, daca subiectivitatea este doar o posibilitate ludica a creativitatii umane, suntem ceea ce s-a spus de secole, ani, saptamani, iar mult laudata clasica cunoastere de sine devine un mestesug al facerii de sine, al reinventarii de sine sau, folosind un limbaj la moda, idenitatea umana se dezvaluie drept un banal procedeu de self-branding.

Este extrem de dificil a introduce un ganditor ca Foucault, este anevoios a-l prezenta pe in cateva randuri, in cateva pagini, in cateva carti, astfel cu atat mai curajoasa si laudabila este intreprinderea pragmatica de-a analiza discursul lui Foucault prin implicatiile sale in multiplele discipline umaniste si nu numai.

O astfel de incercare sub semnul transdisciplinaritatii, o constituite cartea Gabrielei Cretu, Discursul lui Foucault. Editata initial ca o teza de doctorat, a fost publicata ulterior ca o provocare pe care ontologia pragmatica foucaultiana o arunca culturii la inceputul secolului XXI. Demersul Gabrielei Cretu vine in intampinarea neintiatilor ce doresc sa intre in labirintul gandirii lui Foucault, cat a celor care isi doresc continuarea interogatiilor si problematizarilor ridicare de opera filozofului francez.

Discursul lui Foucault este un ghid “violent” asupra violentei cu care te izbeste gandirea unui om. Violenta ce aeriseste conservatorismul cultural si politic, tentatia periculoasa a oricarei epoci culturale. Violenta asemenea cunoasterii ce nu este facuta intru intelegere, ci intru transformare de sine. Caci la urma urmei, cunoasterea transformandu-se in actiune, a devenit mai mult ca oricand un factor de putere.

Putini din tinerii ce folosesc in mod curent internetul sunt constienti de structurile de putere camuflate in acest vast spatiu virtual, structuri de putere pe care Foucault, dupa cum ne arata Gabriela Cretu, le-a analizat cu minutiozitate. Astfel, internetul ca malaxor social de identitati virtuale si volatile ne arunca in fata unuii spectacol in care mastile sunt indicii catre noi modalitati de promovare a subiectivitatii.

Forumurile, grupurile de discutii devin “forme terminale” ale discursurilor puterii si se incadreaza in aceleasi tipare ale anchetei, examenului si confesiunii in care individul este obligat sa produca adevaruri despre sine insusi, in care pentru a exista, subiectuleste contrans in cadrul unor relatii de putere sa-si construiasca prin verbalizare propria identitate, propria masca.
Daca puterea extrage cunoastere din indivizi transformandu-i pe acestia in obiecte, in liste, in useri, atunci avem deschis un nou drum catre o autointerogare creativa.

Evidentierea actualitatii demersului ganditorului francez prezentata in cartea Gabrielei Cretu conduce la o reproblematizare a postulatelor si prejudecatilor primite de-a gata de-a lungul unei educatii “oficiale” si unipolare, asadar constrangatoare. Epoca de provincializare a oricator pretentii de rationalitate coroborata cu impuritatea tuturor tipurilor de logicitate (ce este doar un produs contextual, cultural) ne invita la inventarea unor noi tehnici formare a sinelui, ne cheama la un activism politic (in cazul lui Foucault, “cea mai generala problema politica este cautarea adevarului”Discursul lui Foucault, pg. 277) in care neutralitatea culturala nu este decat un eufemism al imaginii strutului ce-si baga capul in nisipul ideii inselatoare care ne arata ca ce este acum a fost dintotdeauna asa.

O recenzie de: Adrian Ciubotaru

Nevoia de stânga -  https://nraducanu.wordpress.com/2012/11/15/nevoia-de-stanga/

I.
Pana acum vreo 3-4 ani era raspandita la noi ideea ca intelectualul veritabil nu poate fi decat cel de dreapta. Cei ce o impartaseau, rupti de realitatea societatii in care traiau si incantati de laudele pe care le primeau de la cercul ingust de admiratori, decretasera disparitia stangii odata cu rasturnarea comunismului. Atunci cand calatoreau peste granita si vedeau ca gandirea de stanga continua totusi sa aiba multi aderenti, atribuiau aceasta situatie unei ramaneri in urma a occidentului ce ignora suferintele prin care doar noi romanii trecuseram.
Aceasta idee preconceputa e pe cale sa dispara. Au aparut cativa intelectuali de stanga ce nu se sfiesc sa-si afirme convingerile si care combat opinia falsa a dreptei ca deja am atins sfarsitul istoriei. Printre acestia un loc deosebit il ocupa Gabriela Cretu, ce si-a format un profil atat prin activitatea sa politica in tara si strainatate, cat si prin articolele si cartile publicate. Zilele trecute a aparut volumul dansei intitulat “Reinventarea stangii” (ed. Lumen – Iasi, str. Tepes Voda, 2) ce poate fi considerat un indrumar util pentru toti cei ce nu vor sa se rataceasca pe caile intortocheate al politicii romanesti.
De la inceput autoarea doreste sa spuna lucrurilor pe nume, sa rosteasca cateva adevaruri jenante chiar pentru unii din propriul partid. Ea cere ca omul de stanga sa afirme cu curaj ca, in acesti ani de relativa crestere economica, au sporit nepermis de mult saracia si inegalitatile in societate, ca trebuie sa se denunte discriminarea anumitor categorii de persoane si hartuirea femeilor, violenta in familie, traficul de persoane si prostitutia. Dansa doreste sa se arate ca atunci cand Constitutia garanteaza proprietatea privata, trebuie ca si proprietatea publica sa fie protejata, iar nu lasata a fi jefuita prin privatizari iresponsabile. Gabriela Cretu scrie: “Nu avem voie sa reevaluam trecutul apropiat, adica ultima epoca istorica pe care majoritatea romanilor inca si-o mai aminteste (…) Acest trecut a fost deja evaluat de altii, votat in parlament, clasat si arhivat, dupa ce, bineinteles, a fost condamnat ca vinovat. Noi trebuie doar sa repetam papagaliceste concluzia ca trecutul a fost rau in integralitatea sa si pentru toti. Ca afirmatia este contrazisa de realitate si ca submineaza orice posibilitate de corijare a erorilor prezentului, nu conteaza.” Si dansa adaoga: “Despre delicata relatie dintre libertate – oferita cu darnicie tuturor, caci nu costa nimic – si siguranta zilei de maine, rezervata unui numar de alesi, s-a tacut total, caci zona temelor interzise este respectata.”
Bineinteles ca si distinctia Stanga/Dreapta face parte din temele ce sunt descifrate in carte, deoarece “sunt concepte ce evolueaza si se modifica odata cu societatea”. Se stie ca pentru neoliberalismul contemporan caracteristic este atacul permanent la adresa statului, acesta fiind considerat fie prea mare, fie ineficient. El, statul, este insa singurul adversar important al corporatiilor ce vor sa cucereasca lumea. Pentru stanga, statul dorit nu trebuie confundat cu cel asistential (concept neoliberal), ci este cel al bunastarii, adica rezultatul “unei societati organizata pe principiul egalitatii de oportunitati, al distribuirii echitabile a bogatiei si al responsabilitatii de a furniza fiecarui cetatean un minimum pentru a duce o viata buna.” Totul astfel facut incat sa nu fie tradate “valorile universale si perene ale stangii democratice – egalitate, libertate, solidaritate, dreptate sociala”.
Criteriul egalitatii este esential pentru definirea deosebirilor dintre stanga si dreapta. Argumentul clasic al dreptei este ca oamenii nu se nasc egali, unii sunt mai destepti, altii mai prosti, unii mai bogati, altii mai saraci, etc. Deci egalitatea nu ar exista in natura, caci Dumnezeu a lasat lumea impartita intre stapani si slugi, intre cei destinati sa domine si cei condamnati pe vecie sa li se supuna. Dar Gabriela Cretu riposteaza ca egalitatea nu are de a face cu natura, ci este o relatie sociala, e fundamentul economiilor moderne, care prevad in toate Constitutiile, garantarea egalitatii inca din prima fraza. Teoretic toti pruncii se nasc egali, dar ei intra intr-o lume deja ierarhizata, cu mari diferente economice, culturale si de putere. “Egalitatea nu are nimic de a face cu uniformizarea, ci e o relatie sociala intre persoane care ar trebui sa-si desvolte potentialitatile intr-o societate echitabila.”

II.
Autoarea tine apoi sa precizeze: “Cand spun Stanga, ma gandesc la Partidul Social-Democrat. Alta Stanga mai la stanga, la noi nu exista. Una mai la dreapta nu si-ar justifica numele.” Ceeace nu inseamna – spune dansa – ca politica PSD-ului trebuie acceptata necritic. Proletariatul nu mai este cel de odinioara; clasa muncitoare postindustriala este dispersata. Partidele social-democrate din intreaga lume actioneaza in mediul unei globalizari accelerate cu mentinerea statelor nationale si a frontierelor. Dar “Stanga nu poate fi decat internationalista”, caci conceptul de clasa presupune lipsa de granite. Idee care nu convine unor partide social-democrate sau laburiste, din vest sau din est, “ce duc batalii cu miza mica si risipa de energie mare”, dar se potriveste unei altfel de Stangi, mai radicale. Pentru un asemenea partid trebuie luptat, sustine convingator autoarea, deoarece “reinventarea Stangii este o conditie sine qua non a progresului societatii romanesti.” In orice caz nu sunt multi cei care ar putea scrie, fara ezitare, aceste randuri: “Recunoasterea oficiala a unei stangi mai radicale decat centrul in care ne situam ar fi semn de sanatate. Ne-ar imuniza fata de o lunecare spre dreapta care nu reprezinta astazi doar un risc; este o realitate.”
Cartea “Reinventarea Stangii” contine numeroase alte articole, fie cu caracter polemic, fie eseuri ce par a avea intentii politic-educative. Asa sunt paginile consacrate problemei suveranitatii nationale sau mai curand despre restrangerea suveranitatii statului. Ceeace – spune autoarea – nu inseamna ca suveranitatea ar fi negociata in organizatiile internationale in interesul cetatenilor. Ea este in realitate daruita, avand insa grije sa se strige ca ea ne-a fost furata. Cum? “Domenii largi din economia nationala, unele din ele strategice, vitale pentru tara, au fost privatizate si astfel suveranitatea nationala a fost cedata, de buna voie si nesilit de nimeni.”
Nu mai putin categorice sunt, spre sfarsitul cartii, reflectiile despre intelectualul public. Acesta ar trebui sa fie “cel care-si foloseste cunoasterea pentru a se opune puterii opresive sau abuzive si a apara ideile sau valorile puse in pericol. (…) Intelectualul public, acolo unde el exista, este un produs al democratiei, profund atasat valorilor acesteia. La noi nu este insa cazul.(…) Traim intr-un timp revolut si se fac stradanii pentru a ramane acolo.” Un lucru de dorit si necesar ar fi democratizarea adevarului, caci prin asta – spune autoarea – se deschide accesul la o cunoastere care este vaccinul impotriva manipularii. “Legitimitatea punctului de vedere al intelectualului depinde nu de persoana ce il pronunta, ci de adevarul pe care il formuleaza si de orizontul de asteptare sociala caruia acesta vine sa-i raspunda; publicul il legitimeaza prin preluarea si raspandirea adevarului sau”.

Inchizand cartea “Reinventarea stangii” cititorul are satisfactia ca a primit raspuns la multe din intrebarile ce il framanta. Sunt abordate in ea unele teme considerate tabu, dar si unele care, desi uzate de atata folosire (de pilda “Provocarea de a fi roman”), nu si-au gasit inca in randurile stangii un veritabil analist si purtator de cuvant. Din paginile ei se degaje un aer de curaj tineresc, de dorinta de a iesi din cercul vicios al politicianismului steril, dar si de gandire originala, fara recurgerea la citate din autori consacrati. Ea sporeste speranta intr-o stanga netributara sabloanelor “stangismului”, capabila insa de a-si asuma sarcina revolutiei democratice.

Lasa un comentariu!

Adauga un comentariu, sau redirectioneaza catre site-ul tau. Se pote si subscribe to these comments prinRSS.

Fiti politicosi si civilizati! Ramaneti la subiect! Nu spam-urilor!

Pot fi utilizate urmatoarele tag-uri:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>