Să nu politizăm dar să facem politică!

Politizezi, politizăm, politizează. A face o asemenea acţiune este în societatea românească, fără discriminare, de rău. În limba română academică nu este încă; dicţionarul nu înregistrează uzul curent; spune doar că înseamnă „a da un sens politic la ceva”; nu se precizează nicăieri că ar fi vorba a orienta politic ceva care este exclus din zona politicului, ca în celelalte limbi; în alte părţi, termenul „politizare” este înregistrat ca extensie nepermisă a intruziunii politicienilor – a intereselor partinice, mai corect – în zonele care le sunt prohibite; măcar prin deducţie, lasă să se înţeleagă faptul că există şi zona de acţiune rezervată şi recomandată politicului.

Lipsa dicţionarului favorizează o tristă confuzie în realitate sau, şi mai trist, reflectă o şmecherie. Nu se mai face distincţia dintre activitatea nobilă şi necesară numită „a face politică” şi abuzul de poziţii partinice. Drept consecinţă, refuzul şi demonetizarea se exercită nediferenţiat asupra ambelor. Unii ar putea să se întrebe dacă această confuzie nu este cauzată de faptul că politizarea ocupă ponderea principală în comparaţie cu politica. Întrebarea ar avea sens… Lipsită de sens este confuzia dintre cele două.

Auzim politicieni care se jură cu mâna pe inimă că ei nu fac politică (!) sau care îi îndeamnă pe ceilalţi să le urmeze exemplul. „Lăsaţi politica!” circulă drept îndemn plin de înţelepciune. Lucrurile nu stau astfel. Îndemnul, în schimb, este urmat cu conștiinciozitate; în beneficiul politicianismului şi politizării.

Politizarea trebuie denunţată şi evitată. Politica trebuie practicată cu toată implicarea şi responsabilitatea.

Politizarea administraţiei la nivelurile ei de pură execuţie, care nu afectează punerea în aplicare a programelor politice, nu este doar un abuz, este şi profund disfuncţional pentru societate; împiedică continuitatea realizării sarcinilor, valorificarea experienţei şi creează nesiguranţă. Acolo unde există şi legi care să împiedice tentaţia, politizarea devine foarte costisitoare; ignorându-le, guvernul a reuşit performanţa pe dos de a plăti trei directori pentru acelaşi post, dintre care doi nu lucrează, că nu au unde, iar al treilea nu decide, că nu are legitimitate…

Nu trebuie acceptată nici politizarea societăţii civile. Descoperim adesea organizaţii care se declară independente de interesele partinice şi apărătoare a unui adevăr general valabil dar slujesc cu elan vreun partid politic sau altul. Problema nu este că slujesc; problema este că mint şi manipulează pe cei care au încredere în caracterul „neutru” al poziţiilor exprimate sau acţiunilor întreprinse.

Nu trebuie tolerată, de asemenea, politizarea bisericii. Amestecul, evident adesea, dintre puterea clericilor şi cea politică nu este caracteristică unei societăţi democratice pentru că se abuzează de autoritatea spirituală a preotului asupra credinciosului; transferul de autoritate care se face către puterea politică nu este decât o altă formă de manipulare…

Faptul că o mare corporaţie plăteşte studii care să minimalizeze pericolul noxelor pe care le produce asupra cetăţenilor este un caz periculos de „politizare a ştiinţei”, caz în care este pusă în slujba unor interese private, nu al adevărului…

Refuzul acestor situaţii ar defini starea de normalitate. Anormală este refuzarea politicii de către cetăţeni.

În greacă, de unde vine termenul, există o legătură de esenţă între politică şi cetăţenie; nu există una fără alta. Polis, politeia, politike (cetate, cetăţenie, politică) vin din aceeaşi rădăcină, după cum se observă; dar ele nu sunt inseparabile doar lingvistic; în plan conceptual şi acţional era la fel. Drept urmare, grecii aveau şi un verb (politeo) care însemna a fi cetăţean, a poseda drepturile cetăţeneşti dar şi a trăi ca cetăţean şi a participa la administrarea statului (cetăţii). Acesta era modul normal, onorabil al existenţei. La polul opus, aveau un alt verb – idioteo – care s-ar traduce prin a merge de unul singur; mai sugestiv însă îl poate exprima sintagma „a face pe idiotul” (a te auto-exclude din cetate şi din politică). Cei care cultivă permanent confuzia nu ştiu dacă fac pe idioţii dar se pare că ne cred idioţi…

One Reply to “Să nu politizăm dar să facem politică!”

  • Bibliotecaru

    Confuzia nu este a dicţionarului care înţelege prin politizare…

    POLITIZÁ, politizez, vb. I. Tranz. A orienta ceva în sens politic, a da unui lucru un caracter politic, a prezenta ceva sub raport politic.

    Confuzia este a politicienilor care înţeleg prin politizare “numiri politice”, care nu au nimic de-a face însă cu politica, adică cu…

    POLÍTICĂ s.f. 1. Activitate a claselor sociale, a grupurilor sociale, în raport cu statul, determinată de interesele și de scopurile lor; activitate a organelor puterii și conducerii de stat în domeniul treburilor publice interne și externe, care reflectă orânduirea socială și structura economică a țării; participare la treburile statului.

    …ci cu…

    ARIVÍSM s. n. ambiție, dorință de a parveni cu orice preț

    …şi cu…

    SLUGĂRNICÍE, slugărnicii, s.f. Atitudine de lingușire în raporturile cu oamenii de la care se primesc sau de la care se așteaptă avantaje materiale; servilism, ploconeală.

    🙂 Parcă suntem în Poliţist Adjectiv… 😀

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *