Semestrul European, pe românește!

Realismul critic al prezentării mele este doar o încercare de a face un diagnostic corect și onest al stării de fapt în privința Semestrului European, rațiunii existenței sale și modului de funcționare.

Există trei instrumente principale de intervenție pentru atingerea unor scopuri comune, la nivel european:

• Reglementarea (adică prin legislația comună – regulamente, directive, decizii și acte delegate, desigur)

• Finanțarea (prin buget și instrumentele financiare asociate)

• Coordonarea politicilor naționale în cursul semestrului european.

Coordonarea este cel mai slab instrument, chiar mai slab decât bugetul european de numai 1% și decât legislația europeană care întâmpină dificultăți în aplicare, uneori. Acest lucru nu înseamnă că este inutilă coordonarea economică; ar fi putut însă funcționa mai bine dacă nu s-ar fi confruntat cu cel puțin trei probleme structurale:

· Capacitatea la nivel național

· Punerea în aplicare

· Diagnoza, atât ca paradigmă economică cât și ca indicatori (măsurare)

Semestrul European a fost o idee bună, după criză, prin trecerea de la intervențiile ex post pentru rezolvarea dezechilibrelor existente, la coordonarea ex ante, adică încercarea de a le preveni.

Și a fost o idee necesară, de asemenea, din cauza lipsei totale de voință politică pentru a stabiliza o dată pentru totdeauna sistemul monetar european. Euro este doar o monedă comună folosită într-o zonă cu disparități adânci, acționând ca un burete care absoarbe valoare adăugată de la statele membre mai sărace și o transferă spre cele mai bogate.

Problema capacității

Indiferent dacă este monedă comună sau monedă unică, euro nu este o monedă pe bază de aur; este o monedă bazată pe încredere, ca toate celelalte. Or, încrederea este foarte variabilă, solicitând stabilizatori automați și instrumente monetare pentru a menține echilibrul economic și social.

Statele membre nu mai au la dispoziție toate aceste instrumente la nivel național după transferarea competențelor, deschiderea frontierelor, renunțarea la monedele naționale și mobilitatea a tot ceea există în economie – capitalul, bunurile și serviciile, ființele umane, nu doar forța de muncă. Prea puțin a fost pus în loc, în compensare. Instrumentele de solidaritate sunt încă slabe. Mutualizarea riscurilor este absentă și întâmpină opoziție, BCE nu are voie să finanțeze deficitul public, etc.

Or, cu Semestrul European, am observat schimbarea paradigmei: de la solidaritate și acțiuni comune, spre responsabilizarea statelor. Această tendință este bună pentru adaptarea măsurilor la situațiile concrete, însă responsabilitatea statului nu poate fi mai mare decât capacitatea sa de a interveni și de a controla rezultatele. De asemenea, nu poate fi nici mai mică. Nu vreau să apăr aici guvernele!

Și încă o precizare. Toate statele membre vor fi afectate în cazul unei crize, nu numai membrii zonei euro; statele membre care nu sunt în zona euro încă au un nivel ridicat de integrare, euroizare, capitalul bancar mai ales european, pondere ridicată a tranzacțiilor în cadrul pieței interne și doar derogare temporară de la euro; sunt victime sigure.

Punerea în aplicare

Chiar și atunci când există capacitate, ne confruntăm cu o voință politică slabă și selectivă privind implementarea RCS (recomandări specifice fiecărei țări); ar fi nevoie nu doar de voințe politice puternice în statele membre, ci și convergente,  cu aceleași scopuri și putere, capacitate administrativă, mijloace bugetare, nu doar cu un fel de aprobare formală și aplicare vagă, cum am experimentat în trecut.

Întreaga teorie a guvernanței economice omite un fapt; trăim în societăți democratice, în care legitimitatea și puterea depind de voința cetățenilor iar guvernele reprezintă diferite interese politice, acționând în baza ”culorii”. Deoarece economia neoliberală a determinat gândirea unei majorități a guvernelor noastre în Uniune, nu este surprinzător faptul că RCS-urile au fost implementate într-o manieră foarte neechilibrată.

În 2018, recomandările convergente cu această gândire au fost implementate în proporție de 85%, cele legate de educația publică sau politicile sociale au fost lăsate deoparte, cu excepția celor care recomandă reducerea drepturilor existente; doar o implementare de 7%. Nu este un succes. Aș putea adăuga lipsa de consecvență în unele CSR-uri, cu recomandări care se subminează reciproc dar nu este timp în această intervenție.

Diagnoza economică

Aș dori să atrag încă o dată atenția asupra faptului că ne confruntăm cu o problemă de diagnoză. De la început, semestrul european a căzut în capcana aceluiași diagnostic greșit ca și criza însăși.

1. a făcut debitorii, în special cei publici, responsabili de exuberanța irațională dinaintea crizei; creditorii au fost exonerați de responsabilitate

2. a făcut indisciplina fiscală a statelor responsabilă de criza în sine, exonerând piețele

3. am fost învățați că economia se confruntă cu un deficit de ofertă, nu cu un deficit de cerere. O singură dată, în 2015, Analiza anuală a creșterii a indicat decalajul de cerere ca problemă dar ideea a dispărut anul viitor.

Ca o consecință a acestui diagnostic, tratamentul a fost clar:

· Consolidarea fiscală

· Reforme structurale pentru stimularea ofertei

Îndatorarea și responsabilitatea din sectorul privat nu au fost luate în considerare. În plus, începând cu anul 2015, cu Planul Juncker, a fost introdusă o nouă idee – există investiții rele – investiții publice directe, care trebuie evitate pentru că subminează consolidarea fiscală, și investiții bune, conduse în mod privat, dar pentru care se utilizează fonduri publice pentru stimulente și garanții. Asta înseamnă o privatizare a lucrărilor publice majore și o socializare a riscurilor private legate de acestea; din nou, piețele intră din ce în ce mai mult în sfera publică.

Dar bunurile și serviciile trebuie vândute pentru a deveni venituri. Veniturile trebuie să fie cheltuite, pentru a deveni o cerere efectivă. În acest context, relația dintre salarii și profit este esențială.

Cei ”din spatele” semestrului european au ignorat acest aspect sau nu au înțeles, probabil, că inegalitatea omoară piețele.

În prezent, principalul dezechilibru macroeconomic este reprezentat de raportul dintre veniturile din muncă și veniturile din capital, precum și concentrarea averii. Ne confruntăm cu o problemă de distribuție!

Aceasta nu este doar o chestiune socială, de care partidele de stânga sau sindicatele ar putea fi interesate. Acest dezechilibru conduce la un raport inadecvat între investiții și consum, raport esențial pentru creșterea pe termen lung; acest dezechilibru este unul global și exportarea efectelor negative, nu mai este posibilă, ca în trecut. Doar dacă descoperim niște noi piețe pe Lună! Dar acest indicator – raportul dintre salarii și dobânzi, profituri, rente – nu se regăsește printre cei 14 indicatori care evaluează dezechilibrele macroeconomice.

Nu numai ideologia semestrului european ar trebui să fie contestată. Indicatorii incorecți ne oferă un diagnostic mai puțin realist și reforme necorespunzătoare, care eșuează.

Avem o economie fără frontiere (piața unică) aproape finalizată, dar indicatori cu frontiere (indicatori naționali).

Pentru măsurarea convergenței, utilizăm Produsul Intern Brut (pe cap de locuitor, la puterea parității de cumpărare). Dar, PIB-ul arată ceea ce este înregistrat pe o piață națională, nu ceea ce rămâne în acea țară. Un studiu recent (Piketty) a adunat date semnificative care arată că încasările și profiturile repatriate de corporațiile transnaționale sunt mai mari decât sumele care intră în trezorerii (fondurile structurale minus contribuția bugetară europeană) pentru grupul de state membre din care face parte România.

PIB-ul este înșelător și datorită faptului că este concentrat asupra prezentului, neglijând stocurile de active, bogăția unei societăți, de care depinde potențialul său de dezvoltare viitoare. Potențialul de dezvoltare este legat de averea, inclusiv de capitalul uman al țărilor, și mai puțin de nivelul PIB.

Atunci când analizăm structura veniturilor, vedem alt aspect  îngrijorător, în ciuda creșterii; convergența profitului este excelentă; în România este peste 80% din media europeană; venitul gospodăriilor, pe de altă parte, era doar undeva la 32%.

Creșterea în Europa a mers într-o direcție greșită, fiind extrem de divergentă. Dacă adăugăm efectul divergent al monedei euro, am putea înțelege că reducerea inegalităților în cadrul fiecărui stat membru și între statele membre trebuie să fie obiectivul principal în cadrul coordonării politicilor naționale.

Promovăm o înțelegere foarte limitată a disciplinei, care subminează sectorul public și serviciile publice. Criteriile MTO și Maastricht au ajuns un fel de lucruri sacre. Or, în timpul crizei, statele care respectau aceste criterii, departe de a fi protejate, au suferit efectele negative la un nivel nemeritat (Irlanda sau Spania). Altele, cu mult mai puțin atente la criterii stricte, au reușit să facă față cu ușurință crizei. Aceasta înseamnă că avem ținte greșite. Poate că balanța de plăți ar fi mult mai relevantă; deoarece surplusul unui stat reprezintă deficitul altuia… Este obligatoriu, de asemenea, să acordăm atenție sectorului privat, nivelului ridicat de îndatorare a acestuia și structurii investițiilor sale.

Până acum, semestrul european a ales să practice o abordare marxistă, considerând că nu este nimic de făcut pentru salvarea capitalismului, a piețelor, de propriile excese, prin mijloace acceptabile în democrații.

În ciuda faptului că eu sunt un om de stânga, sunt pesimistă cu privire la rezultatele acestei alegeri, pentru că nici o revoluție care să ne aducă o lume mai bună nu bate la ușă; în schimb, violența și-a arătat din nou fața urâtă în societățile noastre, lucru pe care nu ni l-am fi imaginat cu un timp în urmă.

Ce soluții ar exista?! Una este clară. Avem nevoie de reformarea reformelor structurale astfel încât să îmbunătățim alocarea resurselor, reforma politicii fiscale privind ambele aspecte, structura și nivelul, pentru o redistribuire mai eficientă, în special măsuri ferme de combatere a optimizării fiscale, cu accent special pe impozitarea digitală.

Se impune renunțarea la austeritate și încurajarea investițiilor pentru furnizarea de bunuri și servicii publice; acesta este motivul principal al legitimității existenței instituțiilor publice, inclusiv a instituțiilor europene.

Finalizarea Uniunii Economice și Monetare, un buget european demn de această denumire, construirea unui pilon social european, toate sunt condiții care se impun.

Trebuie să păstrăm un mai bun echilibru între piețe și state. Așa cum se întâmplă acum, piețele controlează statele și, în loc de economie socială de piață, așa cum este scris în Tratate, vom avea o economie de piață și o societate de piață.

Așadar, succesul semestrului european nu depinde de cine vrea să înghită sau nu pastilele, nu ține de cei care implementează sau nu RCS-urile; este vorba despre pastilele însele și despre capacitatea lor de a trata bolile… Unele nu sunt bune!

Și este vorba și despre ceva; unele state trebuie să renunțe la o iluzie – că într-o economie fără granițe, un stat membru ar putea să se protejeze pentru mult timp, când un altul se prăbușește …

Suntem bucuroși însă că, odată cu lansarea semestrului european, am început un dialog mai sistematic între instituțiile europene și statele membre și între noi, în general. Este o bază bună pentru construirea unor politici mai eficiente și mai coerente în viitor. Mulțumesc!

Intervenție în cadrul conferinței ”Coordonarea politicilor economice la nivelul UE, un rol reînnoit pentru Semestrul European” , organizată de Guvernul României în cadrul evenimentelor Președinției Consiliului Uniunii Europene. Interlocutori au fost vicepreședintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, președintele Comitetului Economic si Social European, Luca Jahier, vicepremierul responsabil de economie si finante, Viorel Ștefan, președintele Comitetului Regiunilor…

NN Semestrul European este sintagma prin care se desemnează  etapele procedurale succesive de realizare a coordonării economice între statele membre (de obicei, în prima jumătate a anului).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *