Televiziuni cu graniţe!?

Singuri pe lume sau despre cine are interes pentru politica ochilor închişi. Sunt titluri care s-ar potrivi de minune pentru subiectul de astăzi. Nu despre politica politicienilor este vorba; despre aceasta se vorbeşte prea mult. Consecinţa nu este pozitivă. Oricât s-ar strădui unii dintre cei care fac politică, aceasta poartă deja pentru cetăţean o conotaţie negativă; probabil că pe bună dreptate, dacă ţinem cont de rezultatele pe care le au unele dintre decizii pentru majoritatea românilor.

La această senzaţie de respingere contribuie şi felul în care se face, în redacţiile televiziunilor de ştiri, selecţia informaţiilor „demne” de a fi făcute publice. Criteriul preferat este gradul în care evenimentul poartă cu sine sămânţa de scandal; nu după relevanţă, importanţă sau urgenţă; după scandal şi dezbinare. Or, opinia publică reprezintă ceea ce se publică; doar inocenţii mai cred că ar însemna ce cred oamenii. Efectul acestei opinii este că unii au început să se îndoiască până şi de faptul că ar mai trebui acceptată deja îndoielnica butadă care zice că politica este, totuşi, „un rău necesar”.

Alte criterii de selectare a informaţiilor care merită supuse atenţiei cetăţenilor par a nu fi cunoscute; unul dintre acestea este explicit ignorat sau implicit încălcat, după cum ţine fiecare la exactitatea exprimării. El ne spune că nu suntem singuri pe lume, nici măcar cei care îşi închipuie că suntem buricul pământului…

În alte părţi unde există televiziuni de ştiri – cam peste tot – acestea transmit într-un mod mai echilibrat informaţii referitoare la ceea ce se întâmplă în ţara cu pricina şi la ce se petrece în alte ţări; informaţii relevante, se înţelege. Dezbaterile politice, economice, sociale au deseori subiecte de politică externă. Raţiunea este foarte simplă – depindem unii de alţii şi este preferabil să ştim încotro o iau ceilalţi sau să le înţelegem raţiunile; reciprocitatea este aşteptată; comparaţiile sunt utile.

Am înţeles, trebuie să recunosc, mult mai nuanţat unele dintre problemele politicii internaţionale actuale urmărind programele dedicate acestora de televiziunile britanice, franceze, belgiene, spaniole. Cele româneşti se limitează la câteva anunţuri seci pigmentate, invariabil, cu ceva ştiri de la Hollywood; de la Bollywood, încă nu.

Citesc. „Acum un an, 1121 de bănci din zona euro împrumutau mai mult de 442 miliarde de euro de la Banca Centrală Europeană cu rata dobânzii de 1%: joi (astăzi, n.a.) este scadenţa.” Este un fragment din presa altora, nu a noastră. La noi, dacă ne luăm după televiziuni, Uniunea Europeană, Banca Centrală Europeană, zona euro, băncile străine care controlează şi băncile din România, toate sunt de pe altă lume, de tratat la rubrica SF. Câteva programe foarte specializate şi la ore cam ciudate salvează onoarea realizatorilor români.

Despre România suntem mai bine informaţi; ştim cursul euro în raport cu leul şi variaţiile sale recente; ştim şi că România îşi propune să adere la zona euro cu orice preţ tocmai acum, când criteriile de convergenţă sunt denunţate de unii şi considerate ineficiente de alţii. De ce vrem asta, nu ştim. Nici nu trebuie, probabil, să ştim prea mult. Ne-am da seama că este mai bine să fii bancă decât cetăţean; măcar pentru o singură raţiune – băncile pot lua credite cu 1% iar dacă nu le pot plăti, până la urmă, le salvează statul cu bani de la buget.

Ştirile despre cea mai recentă reuniune G20 se limitează la înfruntările dintre manifestanţi şi forţele de ordine; ce-au spus decidenţii reuniţi la summit sau motivele care i-au adus pe demonstranţi la Toronto, lipsesc.

Mă mir cum de nu şi-a dat nimeni seama că temele externe pot fi bune mijloace de abătut atenţia; li s-ar acorda pondere mai mare în programe; cu o condiţie – să nu ne ajute să ne trezim.

Îmi amintesc de anii tinereţii, când ţara avea graniţe bine păzite; programele informative nu aveau, în sensul la care mă refer; politica externă şi relaţiile internaţionale aveau locul lor la ştiri. Acum este pe dos; nu avem graniţe şi putem pleca unde vrem. Despre destinaţiile respective ni se vorbeşte foarte rar; nici măcar despre Spania sau Italia, unde trăiesc mari comunităţi de români…

Noroc cu Campionatul Mondial de Fotbal! Cu această ocazie, află şi românul uitându-se la televizor că există şi alte ţări pe lume. Aude, de exemplu, că o „micuţă” ţară latino-americană a învins Japonia. Eu am o suspiciune; mă tem că epitetul nu vine din compararea cu imensele ţări învecinate; nici măcar cu mai puţin întinsa dar puternica şi populata Japonie. Paraguay se vede astfel prin comparaţie cu noi, pe măsura cunoaşterii – „micuţă”. La nivelul redus de atenţie acordat lumii de dincolo de graniţele ţării, mă şi mir că se vede…

8 Replies to “Televiziuni cu graniţe!?”

  • N. Raducanu

    Un articol ce spune, cu talent si ironie, lucruri care ma preocupa mai demult si pe mine. Fraza “Nici nu trebuie probabil sa stim prea mult” concentreaza esenta conspiratiei (da, acesta e cuvantul potrivit) pe care a tesut-o si o tese in continuare puterea pentru conditionarea gandirii acelor cetateni care sunt totusi interesati sa afle pe ce lume se afla.
    Recentele numiri, cu certa nuanta politica, in fruntea TVR, nu sunt de natura sa lichideze granitele invizibile, dar reale, amintite de d-na G. Cretu, prin care se stabilesc “criteriile informatiilor ce merita a fi supuse atentiei cetatenilor”. O alta idee corecta pe care o avanseaza acest articol este ca “opinia publica este ceeace se publica”. Iar ceeace se publica nu mai inseamna, ca odinioara, o publicatie tiparita, ci ceeace se da spre reflectie si dezbatere publicului pe toate canalele posibile: prin presa, TV, radio, dar si prin bloguri. Iar acestea din urma isi sporesc pe zi ce trece influenta in modelarea opiniei publice, peste tot in lume. Cred insa, pe de alta parte, ca o conditie a consolidarii democratiei noastre, ar pretinde existenta unor ziare sau reviste care sa reflecte mai consistent opiniile opozitiei, servind astfel si educarii doctrinare a membrilor sai.
    Nu sunt prea convins totusi ca amplificarea stirilor externe, in presa sau TV, ar putea lumina mai bine electoratul nostru. Sa nu uitam ca cca. 40 % din populatia Romaniei este ocupata intr-o agricultura slab mecanizata, cu oameni truditi, ce se indoiesc ca participarea lor la actul politic, chiar si numai cu un vot la 4 ani, le poate fi de ceva folos.

  • gabicretzu

    @RN,
    Televiziunea ramane totusi cel mai raspandit si accesibil mijloc de informare; sa nu omitem faptul că taranii practica o agricultura destul de “nemecanizată” dar au, toti, televizor cu 40 de canale.
    Eu sunt de la tara; urmăritul stirilor la TV ramane un obicei mult raspandit; mai raspandit decat la o parte a populatiei orasenesti.
    Dar nu ma gandeam doar la efectul asupra celor mai putin implicati in politic. Observ deseori rationamentele facute de politicieni; sunt, foarte adesea, lipsite de orice raportare la contextul international, comparatii mai serioase cu ce s-a intamplat in alte părti, etc. De aici, dezinteresul pentru procesul decizional european; parca nu ne-ar privi…
    Nu mai adaug lipsa de profil a politicii noastre externe…

  • alex gradinaru

    Pun pariu ca daca s-ar gasi vreun investitor care sa faca o (alta)televiziune serioasa de stiri, concentrata pe stiri externe si pe probleme consistente – si nu pe “zgomotul” obisnuit de tip Realitatea – , s-ar gasi un public tinta destul de numeros, educat si care s-a saturat de circ. Cat despre partea cu painea…

  • gabicretzu

    @Alex,

    Cred ca lucrurile sunt mai complicate. Nu este vorba doar sa oferim un raspuns celor care simt nevoia; eu, tu, ne putem uita la BBC sau alt canal. Formarea interesului si unei imagini despre ceea ce se intampla pe lume la cei tineri este problema; acestia nu cauta canale specializate… Mai este si problema televiziunii publice care ar trebui sa faca un efort mai mare in a-si implini obligatiile legale (in sensul strict al cuvantului!)

  • Bibliotecaru

    Nu ştiu de ce ceva nu merge în ţara asta. Simt o furie cumplită cum creşte într-o populaţie surescitată şi totuşi nu se întâmplă nimic. Cu cât surescitarea creşte, furia se exprimă mai local, mai localizat…
    Priveam acea doamnă care ţipa la preşedinte de parcă discuta cu vecina la coadă la pâine. Preşedintele îi răspundea de parcă era vecina de la coasă la pâine. Este parcă un film absurd de ireal. Un fel de mister Bean cu 20 de milioane de personaje.

  • gabicretu

    @Biblio,
    Mai curând, absurd de real…

  • Bibliotecaru

    Eu am obişnuinţa gândirii probabilistice. Ceea ce se întâmplă astăzi în România nu ar putea fi credibil nici măcar într-un film SF. Ar trebui să scrie pe toate drumurile:
    În România, consumul excesiv de realitate dăunează grav sănătăţii!

  • gabicretu

    @Biblio,
    Pe asta trebuie să o inregistrezi, ca tot trim in capitalism si fiecare vrea proprietate asupra orice – “Consumul excesiv de realitate dăunează grav sănătăţii!” . Trist şi adevărat. Vezi de ce mă revedinc de la Don Quijote!?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *