Trăiască tehnocratul! Doar să fie de-al nostru…
Tableta de mâine este o replică, dată din fugă, la scenarita dominantă în spaţiul public în aceste zile; producţia de scenarii este mare; personajul principal are o anume constanţă; este un fel de tehnocrat…
„O idee a (re)devenit în ultimele zile foarte vorbăreaţă. Politicienii sunt răi, tehnocraţii sunt buni. Lumea politică o aclamă! Omul de rând, hrănit cu doze consistente de politicianism televizat, o vede cu ochi buni. Bineînţeles, ca orice afirmaţie generală, suferă de defectul generalizării pripite iar noţiunile vagi ne lasă pe fiecare să credem ce vrem. Atât de liniştiţi o privim că nici nu mai remarcăm o nuanţă; acordul aparent al partidelor politice este asupra unui profesionist independent.
Profesionistul independent ar fi bun de premier. Lucrul pare clar. Ce nu este clar este de cine trebuie el să fie independent şi la ce este bun. Independent de partidele politice? Acest lucru este posibil. Înţelegem şi la ce ar servi. Ar fi menajate orgoliile celor, mai mulţi, de care este nevoie pentru a forma o majoritate; guvern cu trei-patru premieri, nu s-a mai văzut. Experimentul cu doi, unul la Victoria şi altul la Cotroceni, nu s-a dovedit cel mai fericit. Iluzia echidistanţei faţă de interesele partizane aflate în conflict este utilă; reduce suspiciunile şi atenuează tensiunile.
Optimismul cu care cetăţenii se raportează la ideea unui tehnocrat independent arată însă că, în ascuns, se nutreşte o altă iluzie; aceasta este periculoasă. Independentul ar fi un fel de fiinţă dezinteresată, imună la presiunea corupătorilor, fără nici un fel de valori şi credinţe despre lume; este neutralitatea personificată. Puterea pe care o exercită nici nu ar mai avea mirosul care atrage roiurile de interese economice pe care le întâlnim oricând şi oriunde în jurul guvernelor. Unii îşi imaginează chiar un fel de maşină de pus în aplicare orice program; am putea avea un guvern de tehnocraţi de uz general, nu contează cine ar câştiga alegerile, ca o pereche de galoşi care îşi îndeplinesc misiunea indiferent de culoarea pantofilor. Tehnocraţii din iluziile noastre vin de nicăieri şi dispar tot acolo; cu cetăţeanul şi realitatea românească nu au nici o legătură…
Dacă ar fi de dorit şi posibilă situaţia descrisă mai sus, putem fi scutiţi şi de efortul de a constitui un guvern; s-ar face mari economii, conform unei teorii la modă. Există Fondul Monetar Internaţional; el decide, independent de realităţile locului şi momentului ce este de făcut; nici măcar de mult hulitele interese partizane nu ţine cont. Visul unora ar deveni realitate; nici Parlamentul nu ar mai fi necesar de vreme ce controlul democratic asupra adevărului absolut pe care-l deţin tehnocraţii este fără sens. Până la urmă, nici de popor nu am mai avea nevoie; avantajul este că nimeni nu ar mai putea spune „Frumoasă ţară, păcat că-i locuită…” . Şi să nu uităm! Am scuti bugetul de orice cheltuieli; este adevărat, şi de venituri, dar ce mai contează…
Dincolo de ironie, revenirea la realism ne-ar scuti de dezamăgiri care ar accentua şi mai mult răul de politică. Este posibilă lipsa partizanatului politic în relaţie cu un anumit obiectiv considerat prioritar la un moment dat; alegerile prezidenţiale corecte ar fi unul. Dincolo de ele, alte alegeri sunt necesare; nu între candidaţi, ci între politici, între direcţiile pe care ţara trebuie să le urmeze. Cel care le face şi pune în practică nu este unul care, spre deosebire de tehnocrat, conduce dupa ureche, dupa cum se pare ca a inceput sa fie utilizat termenul. Un premier politic este unul care isi asumă un anume program de guvernare şi răspunde în faţa cetăţenilor pentru realizarea lui; şi care, pentru a avea succes, are nevoie de o întreaga expertiză.
Răul nostru de politică ne face însă să ne îndoim; gândirea în perspectivă dă prea multe bătăi de cap; implicarea oboseşte. Pentru lenea cetăţeanului este mai comod cu un tehnocrat. Pentru a soluţiona criza politică actuală şi mai comod ar fi ca el să fie femeie.
O femeie este ideală; nu pentru echilibru, responsabilitate, eficienţă, sau atâtea alte calităţi pe care noi ştim că le avem şi ni le risipim. Motivul este altul; în două luni ea nu ar putea să-şi transforme puterea şi imaginea în capital politic în lipsa reţelelor de sprijin necesare. Ca în bancul cu Iţic şi Ştrul, trebuie să acceptăm un lucru – bărbaţii sunt împreună, femeile sunt singure…
Până una alta, indiferent de gen, toţi putem realiza că trăim în ţara unde totul este posibil. Inclusiv un guvern politic social liberal democrat conservator independent şi tehnocrat…”