Home » Feministe

Una e să ştii, alta să vezi cu ochii…

2 October 2009 536 views 9 Comments

Că orice centru de putere este predominant masculin, este aproape o teză pentru oricine face analiză de gen. Participanţii la întrunirea ECOFIN de astăzi (reuniunea miniştrilor de finanţe ai UE) nu aveau nici un motiv de îndoială în această privinţă.

Este puţin şocant însă ca  să confirme brutal teza şi  de instituţia care guvernează o lume pe care o gândeşti mai tânără decât media şi în care bărbaţii şi femeile  în mod egal au spaţiu de exprimare.

La Copenhaga, tocmai s-a decis cine va organiza Jocurile Olimpice 2016 - Rio de Janeiro. Cu toată pompa de rigoare.

Delegaţiile politice care susţineau competitorii erau formate din bărbaţi şi eventual soţii; nimic surprinzător. Surprinzătoare era sala care reunea, în principal, decidenţii mişcării sportive mondiale; femeile prezente nu depăşeau zece procente, vârsta medie trebuie să fie suficient de ridicată ca să vorbim de… gerontocraţie. Cum să nu spui că sportul a devenit doar una dintre industrii…

9 Comments »

  • Bibliotecaru A spus:

    Sunteţi nedreaptă. Din experienţa personală, cam cât la sută dintre telespectatorii emisiunilor de sport sunt femei? :D

  • gabicretu (author) A spus:

    @Biblio,
    Dar de cand privitul la televizor este sport!?
    Si care-i legatura cu Comitetul International Olimpic si exercitarea puterii in sport!? Sau v-ati apropriat si acest domeniu?! La romani, nu ar fi foarte justificat. Toate medaliile de aur la Atena si la Pekin au fost castigate de fete.Exclusiv.
    Iar chestia ca femeile nu se uita la sport este cam la fel de adevarata ca cea ca barbatii nu se uita la seriale romantice; problema este ca nu-i nici o rusine ca sa fii microbista dar vei fi ironizat daca spui ca iti place vreo telenovela (ca sa completam lista anterioara).

  • Bibliotecaru A spus:

    @ gabicretu
    Păi cine scria…
    “Cum să nu spui că sportul a devenit doar una dintre industrii…”

    Jocurile Olimpice nu mai au nici o treabă cu sportul şi nici cu “mens sana in corpore sano”, asta de foarte, foarte multe decenii.

    Industria sportului înseamnă astăzi pastile nedetectabile la testele antidopaj, înseamnă materiale pentru echipamente, înseamnă antrenamente care distrug fizic corpul atletului, înseamnă politică, modele de promovare a unei ţări, ale industriei, înseamnă jocuri financiare, înseamnă o infrastructură care se traduce pentru întreprinzător în foarte mulţi bani… Dar întâi de toate înseamnă transmisia TV, absolut totul este justificat şi supus forţei transmisiei TV. Astăzi J.O. reprezintă “drepturi de preluare a imaginilor”, de acolo vin banii, acolo intervin banii sponsorilor… Numărul participanţilor este de ordinul miilor, cel al spectatorilor de ordinul sutelor de mii, telespectatorii ajung pe la un miliard sau mai mult. Astăzi miza J.O. este aproape exclusiv reprezentată în interesul de difuzare media, începând cu transmisiile în direct şi ajungând la programele de publicitate ante şi post eveniment. Da, Jocurile Olimpice nu sunt pentru sportivi, ci pentru telespectatori, ca şi CM de fotbal, ca şi cupa UEFA, ca şi CM de gimnastică, Turul Franţei, raliul Paris-Dakar…

    Pentru sport se organizează ad-hoc miuţa în curtea şcolii, atunci când chiuleşti de la ora de istorie… acolo sensul olimpismului se păstrează perfect. Astăzi evenimentul nu poate însemna decât bani, poate de aceea un sportiv care se retrage din activitatea de performanţă este, de regulă, cu un trup făcut zob, cu zeci de operaţii, cu dureri incredibile şi, de cele mai multe ori, cu cădere în viciul alcoolului sau, mai nou, al drogurilor şi calmantelor.

    Iată de ce nu mai contează cine câştigă medalii, ci cine urmăreşte la televizor sportivii câştigători de medalii.

  • Peter Gluck A spus:

    Desi Obama si Nadia Comaneci si multi altii au facut lobby pentru Chicago, era clar de la bun inceput ca e cazul sa se tina prima Olimpiada in America de Sud, singurul continent (in afara de Antarctica) in care nu a avut inca loc un astfel de Eveniment. Nu stiu de ce nu sunt mai multe femei in Comitetele Olimpice. Pe undeva e si o traditie, Pierre de Coubertin caruia ii datoram noua era olimpica NU vroia ca femeile sa participe la aceste jocuri. Nobody is perfect. Dar Comitetele astea nu sunt chiar de invidiat- aranjamente, compromisuri, procurat fonduri, conflicte, toate sporturils sunt moneyteizate la maximum, folosirea stimulentelor tip droguri e in floare, teste peste teste… amatorismul a murit de mult.

    Iata ce am scris despre sport in Info Kappa 24:
    Despre functiile metaforei in management (II)
    Din copilarie am inteles ca “sportul este o metafora a vietii” si ca trebuie sa lupti pentru a invinge. Tatal meu a fost un mare atlet si mi-a lasat ca mostenire o colectie de medalii, ca si dragostea pentru intreceri. De la el am invatat ca “singura menire a recordurilor este sa fie batute” - un adevar fundamental pentru sport, dar si pentru stiinta si tehnologie, business si viata. Am inteles ca adevarata istorie se scrie de catre oamenii deosebiti - campionii.
    Este interesant ca tatal meu a excelat intr-o proba deosebit de spectaculoasa si simbolica in acelasi timp - saritura in inaltime, a doua din treimea ” Citius, Altius, Fortius”. In 1919 a devenit primul campion al Romaniei Mari, cu performanta de 1,75 metri, total depasita azi; dar sportul inseamna progres continuu. Am avut apoi privilegiul de a cunoaste alti mari campioni ai probei, Hans Soter si Iolanda Balas, cu care tata a fost prieten.
    Saritura in inaltime ne-a furnizat poate metafora cea mai bogata in semnificatii: Saltul lui Fosbury. In 1968, la Olimpiada de la Mexico, un student american, Dick Fosbury, a sarit intr-un mod cu totul nou si inovator, intorcandu-se cu spatele la stacheta si trecand cu corpul arcuit peste stacheta - cat se poate de nenatural si de neinteles. A castigat cu 2.24 metri si in cativa ani metoda sa a devenit singura folosita. Marturisesc cu parere de rau ca a durat multi ani pana cand am inteles secretul si valoarea metodei.
    In tot timpul saltului, cea mai mare parte a corpului atletului se afla sub stacheta, asa ca centrul sau de greutate trece sub stacheta. A te ridica peste centrul tau de greutate este o performanta demna de speta umana si poate deveni simbol si scop in viata, pentru oameni si organizatii la fel.

    Dar cine, cati- mai sar in viata- in stilul Fosbury,
    desigur metaforic vorbind?
    In multe domenii e un concurs aparte: “Cine ingroapa mai adanc stacheta?”

    Si totusi, totusi, totusi e progres in sport; slava Evolutiei!

  • Bibliotecaru A spus:

    Astăzi mi s-a întâmplat un lucru curios. Spuneam că nu înţeleg cum autoritatea unor Comisii prezidenţiale este mai mare decât autoritatea Academiei Române… Mi s-a răspuns că sunt într-un univers axiologic diferit (cumva că sunt din altă lume şi am scara valorilor răsturnată).

    Am rămas pe gânduri, pentru că mi-am dat seama că Academia Română, gruparea de excelenţă a României, ar trebui să fie în mijlocul forţelor directoare a viitorului României şi de fapt a ajuns un fel de preş pentru acţiunea politică.

  • doinas A spus:

    Ce-i mai jalnic este ca sportul a devenit prea scump!

    In copilarie jucam volei in spatele blocului, in fiecare zi, de primavara pana toamna. Aveam teren (betonat, ce-i drept) dar de dimensiuni regulamentare, marcat, cu fileu si minge de la primarie. Primeam minge noua la fiecare doi ani. Odata am primit o minune de minge chinezeasca, mult mai usoara si mai buna decat cele romanesti.

    Tin minte ca nu eram decat vreo trei-patru fete, dar baieti si barbati (bine adulti) erau atatia incat echipa castigatoare ramanea pe teren. Erau trei terenuri de volei in cartier, si o rivalitate sportiva intre echipe … mama! Uneori se organizau si competitii intre “terenuri”. Erau si mese de tenis… Aveam la scoala echipa de handbal si faceam de doua ori pe saptamana antrenament. Era , pentru practicanti, gratuit. Ma gandesc acum ca una din fetele care jucau volei in spatele blocului a fost legitimata la o echipa de divizia A, alta a fugit in Austria si a trait jucand handbal. Baietii … vreo 4 au jucat dupa aceea in echipe de profesionisti. Si mie mi s-a propus sa ma legitimez… ;)

    Acum, curtile scolilor, unde mai sunt terenuri de sport, sunt inchise. Din mesele de tenis au ramas doar picioarele. Am identificat vreo doua care mai au tablie, dar sunt crapate si ciobite. Copiii - si adultii nu mai fac sport de dragul jocului sau socializarii. Fac “body=building” . Ceva care, daca este sport, e una fintre cele mai egoiste forme ale acestuia: lucreaza doar pentru sine, nu lucreaza in echipa, si nici macar nu produce vreo satisfactie estetica.

    Chiar ma gandeam zilele trecute sa ii scriu primarului sa-i propun sa prevada in bugetul pe anul viitor niste bani pentru repunerea terenurilor in functiune.

    Sau imi pui tu, Gabi, o vorba buna la viceprimar? :))

  • gabicretu (author) A spus:

    @Doinas,
    Se vede ca suntem din aceeasi generatie. Avem amintiri asemanatoare si ne raportam la fel la lucruri. Unul dintre visurile mele este sa avem terenuri de sport in fiecare cartier: sa aiba toti unde socializa si sa-si descarce energiile negative batand mingea, nu nevasta…
    Toate galeriile ar trebui sa fie obligate sa faca vreo doua ceasuri sport inainte de a intra in tribune. Ar fi mai civilizati…
    Care-i viceprimar la voi!?

  • Peter Gluck A spus:

    @Gabii@Doinas Fetelor, eu sunt cu vreo 2 generatii mai vechi decat voi dar cam tot asa m-am sportuluit. Numa’ ca jucam fotbal pe un teren improvizat. Pana la epuizarea totala. A mingii, bien compris.
    Dar la Timisoara exista traditia inotului; vechiul slogan latinesc care descrie tantalaul absolut; “Nec literas didit, nec natare” era luat ca atare si erau multe stranduri ieftine. De aici vine deviza mea.
    “Sportul meu preferat e inotul. Meta-sportul meu preferat e inotul impotriva curentului”
    Sunt +3 grade afara, cam putin pentru inotul propriu-zis dar scriu un editorial despre sacru si profan- l-am recitit pe Eliade- gandesc altfel si altceva si voi inota in susul trendului.

  • doinas A spus:

    Dolha, Mircea Dolha, cred ca el e de la PSD

    In fond, ar cam trebui sa ma stie. Cel putin din reputatie. Am “voluntariat” doi ani la postul lui de radio…facand emisiuni pentru femei…

Lasa un comentariu!

Adauga un comentariu, sau redirectioneaza catre site-ul tau. Se pote si subscribe to these comments prinRSS.

Fiti politicosi si civilizati! Ramaneti la subiect! Nu spam-urilor!

Pot fi utilizate urmatoarele tag-uri:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>