@Adrian-Paul Iliescu
Adrian-Paul Iliescu,
Bine ati venit si sa nu care cumva sa plecati de tot! Am gandit intai sa scriu o scrisoare personala de raspuns; dupa asta am decis sa spun public ce voiam sa spun privat. De ce nu !?
Ar trebui sa multumesc pentru apreciere dar in vine greu pentru ca as vrea sa ramana neobservata; aprecierea, nu multumirile. Normalitatea nu trebuie apreciata chiar daca, din pacate, am ajuns sa o facem prea adeseori, pentru ca e rara… Normalitatea trebuie sa fie comportamentul cotidian, gandesc eu ca inocentul… Ce fac uneori, cand vad ca prea putini o fac, este sa gandesc… normal.
Altceva voiam sa spun. Am citit comentariul cu bucurie dintr-un alt motiv.
Cea mai contradictorie zi pe care am avut-o de cand am renuntat sa fiu un intelectual onest pentru a fi o politiciana fara calificative a fost ziua in care am citit si terminat “Anatomia raului politic”. Doua motive.
- E cartea pe care as fi vrut sa o scriu eu, pe care am citit-o ca si cum as fi vazut pus in pagina rezultatul gandurilor mele (nu afirm ca as fi putut sa o scriu dar as fi vrut)
- E cartea care ma lasa fara nici o speranta ca politiciana; la diagnosticul crud pe care il pune eu nu am tratamentul (asta ar trebui sa fie rolul politicienilor dupa ce intelectualul si-a facut treaba si a descris boala…)
Dar mi-am dat seama ca sunt nedreapta; chiar si numai cu cei cativa prieteni buni care mai comenteaza pe blog si arata, zi de zi, ca lucrurile pot fi schimbate pentru ca pur si simplu ele… se schimba. Necazul este ca prea incet si prea putin.
Vazandu-va numele astazi pe blog, o idee din marea scoala pe care a constituit-o Foucault pentru mine, s-a trezit de pe unde statea adormita… Ordinea discursului! Trebuie sa vorbim altfel si despre alte lucruri. Nu singuri. Unii ca altii. Mai multi. Pana se rastoarna ordinea. Nu cred in mentalitati. Dar in rolul constructiv-distructiv (adica activ) a tot ceea ce spunem, da!
Nu trebuie sa ne cunoastem. Nu trebuie sa ne intalnim. Trebuie doar sa comunicam. Toti cei care putem vorbi diferit. Sa comunicam cu altii. Nu credeti ca e timpul?! E o simt ca o datorie. Acum incep sa se distreze rauvoitorii auzind cuvantul datorie. Si au dreptate la cat de rar e folosit. E din alta ordine a discursului…
PS
Am recitit acum cateva minute, cu rusine, postul despre care era comentariul, sa vad ce anume a putut atrage atentia. Prost arata un lucru scris la trei noaptea de unul (una) care a inceput sa creada ca e important doar ce comunici, nu cum o faci…
Bianca
@Gabs
Iar ma enervez. Cum poti sa nu crezi in mentalitati cind suntem crestini de 2000 de ani? Cum putem sa nu fim diferiti, tocmai din acest motiv, cum poti ignora protestantismul si calvinismul? Glumeam cu colegii in redactie ca ne intoarcem la Gelu, Glad si Menumorut. Avem o mostenire slava extraordinara. De ce sa-mi fie rusine sau sa ma simt minimalizata, sau mai stiu eu cum? Da-mi un singur motiv pentru care sa nu-mi placa James Joyce sau Mihail Bulgakov sau Anette Messager sau Eugen Lovinescu.
Vorbim despre putere in termeni de forta. Eu vreau sa vorbesc despre carti si filme si muzica.
gabicretu
@Bianca,
Dar de ce vrei sa ma pui sa fac pe avocatul diavolului cand suntem de aceeasi parere?! E necesar sa intarim adversarul?!
Referirea la mentalitati este putin cifrata, o recunosc, dar nu avem timpul, spatiul si nici nu mai stiu daca mai pastrez abilitatea de a explica pe larg.
Totusi, daca mentalitatile sunt un fel de entitati ideale, ipostaziate, care in mod fatal ne invaluie, pe dinauntru si pe dinafara, de nu le putem scapa, in acest caz si in acest fel, pentru mine nu exista. Cele pe care le avem astazi cred ca sunt cu mult mai recente decat ne putem noi imagina… Cele de maine pot fi altele daca ne straduim suficient.
Bianca
@Gabs Nu e evident? Mor de drag cind imi raspunzi, iar eu am latura asta – sorry – de a provoca. La cit esti tu de ocupata, numai asa iti mai atrag si eu atentia.
Sigur ca mentalitatile nu sunt ceva imuabil. Totusi, sunt extrem de insidioase. Stii la fel de bine ca si mine ca orice negatie presupune o afirmatie. Prefer sa vad adevarul cu ambii ochi deschisi, decit sa ma uit printre gene. Eu cred, totusi, ca sunt extrem de vechi si, daca vrei, foarte noi pentru ca fiecare luam istoria de la capat, in loc sa invatam ceva, orice. Ideea mea ar fi sa ne acceptam mentalitatile si sa incercam sa nu mai demonizam ceea ce avem bun. Lectia crestinismului este una extraordinara. Chiar discutam despre cit de generoase pot fi unele idei si ajungem sa ne omorim intre noi pentru ele. Singura varianta, pe care o vad eu, este dialogul si compromisul. Altfel, nu-mi dau seama cum pot sa nu te string de git ca esti PSD si tu pe mine ca sint monarhista. Invitatia ta de a merge la Bruxelles, un grup atit de eterogen si de…, practic, abia astept sa vad cine e PSD si cum putem sa avem discutii constructive si sa facem ceva dupa ce ne-ai dat o astfel de lectie. Ma simt privilegiata, sincer, si sper sa ne ridicam toti la inaltimea propriilor noastre asteptari. Poimaine am tulit-o in Bucuresti!!! Vaaaaaiiii, ce frumos suna Bianca, Bucuresti, Bruxelles :-)) Ma alint si eu…
Oceania
off topic
a aparut la editura ART cartea lui Alain Touraine „Lumea femeilor”
gabicretu
@Oceania, nu e deloc „off topic”. Face parte din planul de a vorbi intr-un mod diferit despre lucruri diferite (diferite de televizor, de exemplu, unde ieri s-a comentat o jumatate de zi, fara stil si fara inteligenta, despre stilul si inteligenta sotiei nu stiu carui presedinte).
Am citit cartea in original, acum vreo doi ani si, desi nu am in memorie argumentele, tin minte ca prima parte este absolut remarcabila. Oricum, merita citita. O recomand cu caldura!
Adrian-Paul Iliescu
Trei ginduri.1/ Politicianul (sau politiciana) nu trebuie sa ramina niciodata fara speranta (nici macar in fata unei fresce crude, cum este Anatomia), deoarece , asa cum a remarcat cineva: ‘Utopicii cred ca oricind se poate schimba orice; dar cea mai utopica dintre utopii este sa crezi ca lucrurile nu se schimba’ (am citatul in minte de atiti ani, incit nu-mi mai amintesc autorul; oricum, nu sunt eu). Lucrurile se schimba, chiar atunci cind noi suntem incapabili de a le schimba, si pina la urma lumea se misca. 2/ Mentalitatile sunt omniprezente: a nu crede in mentalitati este tot o mentalitate…
3/ Datoria de a comunica, sau, poate, de a dialoga, merita inca o declaratie politica.
Peter Gluck
@Gabi: Dau si eu linkul la carte in IK 295 care apare luni. Oricum ajunge la vreo 8000 de abonati plus cei care o citesc de pe Portalul Kappa- 350-400 pe zi.
@Adrian-Paul Iliescu: Un citat oarecum (?) similar este:
Perhaps the greatest utopia would be if we could all realize that no utopia is possible; no place to run, no place to hide, just take care of business here and now.
(Jack Carroll)
Peter
Bianca
@A.P.I. De multa vreme citesc studii asupra societatilor utopice. De la fenicieni si hittiti incoace pina la Gulliver si, dupa cum vad eu, ultima ar fi Povestea fara sfirsit. Ceea ce vad este ca o societate prestabilita distruge chiar utopia. Ceea ce nu stiu este faptul de a trai utopia absoluta. Atunci cind esti in sistem, ca sa ma iau dupa Base, e greu sa-l vezi dinafara. E posibil sa traim utopia absoluta, in care fiecare individ conteaza? Sau fiecare dintre noi e o parte a unui organism comun, in care nimeni nu conteaza? Intrebari retorice, stiu. Cea mai buna cale de a minti este sa spui adevarul.
doinaş
@ Bianca
Suntem membri unei societati foarte numeroase. Si am fost formati( prin scoala) ca sa acoperim nevoile ACESTEI SOCIETATI, acolo unde s-o nimeri sa fie nevoie. Sa fim intersanjabili. Problema este ca fiind multe multe piese de acelasi fel, nu valoram prea mult, deci societatea investeste in noi minimul necesar (tare ale perioadei industriale-linia de productie si economia de scara. E mai simplu-social vorbind-si mai economic sa inlocuiesti o piesa nereusita dacat sa produci totul calitativ.
Din pacate, capacitatea de functionare a unui sistem depinde de fiabilitatea si viteza medie a pieselor.
O piesa peste medie are aceleasi sanse de a deregla sistemul ca una sub medie. Sa fie acesta una dintre explicatiile faptului ca sistemul promoveaza mediocritatea?
Bibliotecaru
OFFTOPIC
Eu anunţ de pe acum, dacă va candida Miron Mitrea la capitală, nu-l voi vota.
Bianca
@doinas Daca studiile mele la Istoria artei nu au fost complet inutile, imi aduc aminte ca „aurea mediocritas” a fost un concept de baza intre valorile Renasterii. Problema este ca acest concept nu milita nicidecum pentru mediocritate, ci pentru echilibru, asa cum, se pare, intelegi si tu. Ceea ce ma nelinisteste – si nemultumeste – este faptul ca nu reusim sa gasim acest echilibru. Abordarile de tipul „Toti suntem utili”, „Toti suntem inutili” se anuleaza intre ele. Nu o sa-mi spui ca excelentele sunt inutile, asa-i? Problema esentiala este sa identificam rolul fiecaruia in mecanism si sa pricepem ca una fara alta nu se poate. Sunt o gramada de oameni la care tin care recunosc importanta faptului ca sunt innebunita dupa citit, dar spun ca pe ei ii plictiseste si n-ar putea face asta, asa cum pe mine m-ar plictisi de moarte sa stau sa croiesc rochii, sau sa repar ceasuri. Daca sistemul ma pune sa repar ceasuri, voi fi un lamentabil ceasornicar, asa ca… pune-ma la locul potrivit ca sa functionez, pentru ca altfel va fi mereu ceva ce nu merge bine. Sigur ca pot sa stau o zi, sau doua, sa ma uit la nenea sau la tanti aia ceasornicara, dar, intr-un final o sa vreau bucatica mea de carte care spune asa: „Si apoi, ca printr-o izbire, ultima ezitare se spulbera si cercul se frinse spre sine. Se repezira la inger, se prabusira asupra lui, il trintira la pamint. Fiecare voia sa-l atinga, fiecare voia sa aiba macar o farima din el, o pana, o aripa, o scinteie din flacara sa minunata. Ii sfisiara vestimentele, parul, pielea de pe trup, ii smulsera penele, ii patrunsera carnea cu coltii si ghearele, il napadira ca niste hiene”. Ia, va provoc, cine a scris asta? Numele cartii este „Parfumul” :-))
Oceania
@Bianca
Parfumul lui Suskind?
Bibliotecaru
“Calatori, in cele din urma, doar noaptea. In timpul zilei se ascundea prin padurile cu arbori marunti, dormea pe sub tufe, in maracinis, in cele mai inaccesibile locuri, incovrigat ca un animal, cu patura-i pamantie de cal invelind si cap si corp, cu nasul varat in incheietura cotului si indreptat spre pamant, ca sa nu-i tulbure visele nici cel mai marunt miros strain. Se trezea la apusul soarelui, adulmeca de jur imprejur, si abia dupa ce mirosul il vestea cu siguranta ca plecase si ultimul taran de pe camp, ca, din pricina beznei ce incepea sa se lase, isi cautase adapost si cel mai indraznet calator, abia atunci se ivea si Grenouille din ascunzisul sau si isi continua calatoria. Nu-i trebuia lumina. Chiar inainte, cand mai umbla ziua, tinuse ore intregi ochii inchisi, urmandu-si doar nasul. Il durea violenta imagine a peisajului, ceea ce era orbitor, brusc si acut pentru vaz. Nu-i placea decat lumina lunii. Care n-avea culori si nu desena decat slab contururile reliefului. Acoperea tinutul de cenusiu murdar si zdrobea, pentru o noapte intreaga, viata. Aceasta lume ca turnata in plumb, in care nu se misca decat vantul, pravalindu-se umbratic peste padurile incenusate, si in care nu traia nimic altceva decat mirozna pamantului gol, era singura lume a carei existenta o accepta, fiindca semana cu lumea sufletului sau.” (alt fragment din Parfumul de Patrick Süskind)
Este o editare 2006, adică destul de nouă. Nu e chiar cinstit. 😀
Rodica
Foarte frumoasa discutia despre intelesul rolului si asumatul lui, ma primiti si pe mine?
Si frumoasa si imposibila mi se pare. Pentru ca rolul implica un public:
ca sa fii util trebuie sa “ai cui”. Adica notiunea de utilitate si multimea din “toti” sunt intrinseci una alteia. Intrinseci dar nu in armonie.
Pentru ca cel care este util isi vede multimea prin care el este ca pe un public mai degraba decat ca pe o aripa si ca multimea, pagubita de rol, se dezice repede de recunostinta care i-ar fi stat altfel pe buze, ca sa contribuie la vuietul national si slava Domunul nerostit, de “nerecunoscatorilor, maruntisurilor fara idei si fara anvergura cine va credeti, ce contributie aveti voi, niste profitori niste consumatori, nu intelegeti nimic etc etc”
Si „multimea” “da’ tu cine te crezi bai, ce mare lucru crezi ca ai facut tu etc etc”
In afara salilor de teatru, unde rolulrile sunt cat de cat clare, noi va “hranim” pe voi voi ne “hraniti” pe noi, noi va iubim si noi va iubim, in afara contexutului artelor (desi si acolo…. vezi discutia despre “rolul artei si artistilor”) foarte greu cu armonia. Si nu ca totul n-ar fi relativ pe lumea asta, pentru ca este, si la nivel general, in afara sinelui suntem mai toti constienti ca este asa dar, de cum intervine sinele, de cum ne luam drept originea sistemului de referinta… relativitatea iese pe usa: sa intelegi rolul tau asa cum il inteleg ceilalti, oricat de organica legatura cu ei oricat de ingenua bunavointa, este daca nu imposibil cel putin foarte greu.
Rolul de mama, rolul de fiica, rolul de sotie, multimea implicata in definirea lor este atat de mica… dar ce dihotomii!
Si atunci despre restul (rolurilor de asumat) ce sa mai vorbim…
Bianca
@Oceania Premiul castigator la puncte!!! Si Bibliotecaru la si mai multe puncte pentru ca a incercat si anul, dar citatul meu apartine intr-adevar lui Patrick Suskind, Humanitas, 2000, in traducerea Gretei Tartler, care mi se pare foarte buna. Cealalta editie, aparuta prin anii ’70, daca nu ma insel, nu o stiu. Cartea mi se pare emblematica prin final. Un ucigas care traieste prin miros, lipsit de orice referinta reala cu lumea, ajunge sa fie devorat ca un inger. Grenouille trebuia sa fie lasat sa se ocupe de parfumuri. In fine, cam simplist ce spun eu, dar se potriveste cu ce vorbim noi :-))
@Rodica Ideea era sa nu interpretam nimic, pe cit posibil, mai cu seama daca nu suntem de profesie actori. Si iarasi vorbim in fraze care se anuleaza. Daca totul este relativ, atunci totul este vesnic, asa ca… vezi si tu. Nu prea am inteles ce spui ca ne luam drept „originea sistemului de referinta”. Axiologia, ca sa zic asa, nu e mea, nu e noastra, ci a urmasilor urmasilor nostri :-)) si, de la „Nimic nu e nou sub soare”, cam toate tind sa fie noi sub soare din pricina faptului ca fiecare dintre noi o luam de la capat. Din fericire, umanitatea e facuta din indivizi pentru care istoria nu se mosteneste genetic. Pe de alta parte, sistemul de referinta are valori comune, ca de aia e de referinta, pe de alta parte sigur ca intervin cu propria mea gindire, ca doar nu-s Paully wants a cracker.
Bibliotecaru
Probabil că este o reeditare, că tot la Humanitas este şi ediţia pe care o ştiu eu. 🙂
Eu de aici am auzit de carte:
http://www.protv.ro/filme/promo-patrick-suskind-parfumul.html
gabicretu
@Absolut „out off topic”! Ma chinuie intrebarea asta de ceva vreme dar nu am apucat sa va intreb. Stie cineva cine era si unde a disparut fara urme Viviana?! In afara ca avea multe adrese de mail si multe interventii pe blog, cu multe linkuri interesante, nu stim de fapt nimic despre dansa…
Sau stie cineva?!
Rodica
@Bianca, mi-a placut „umanitatea e facuta din indivizi pentru care istoria nu se mosteneste genetic”, n-as indrazni s-o apar oriunde, dar mi-a placut.
Eu incercam sa zic ca in cautarea cailor de progres n-as incepe cu intelesul rolului care eventual nu-mi sta in putere, n-as incepe cu asumatul „rolului” ci m-as lua mai degraba de sine. In loc de asumat un rol atacabil pe la toate capetele, mai bine scos sinele de pe rol. Daca esti “persoana publica” scos public sinele de pe rol. Altfel te trezesti cu dl Cristian care zice ca daaaa sunt sigur ca faci ceva Gabriela Cretu, dar faci ce crezi tu si nu ce cred eu si poti tu sa spui ca ce cred eu nu e bine? Pentru ca vorba inaintasilor_pentru_urmasii_urmasilor_nostri, suntem de acord (sper sa nu te simti jignita), dat fiind ca valorile noastre chiar si cele “comune” sunt taiate din acelasi diamant dar perpetuu slefuite de experienta personala, pentru ca sa reflecte realitatea intr-o lumina dramatic sau timid diferita, poti sa nazuiesti cu toata indarjirea la un fundamentalism axiologic, sinele tot la divergenta axiologica trage, tot la relativism axiologic… Si ideea (de care de curand ma minunez) era ca daca ca am reusi sa dam sinele la o parte din mijlocul drumului am avansa mai repede dar cum sa-l dai la o parte cand el se opune cum ce poate, emotional mai cu seama, universalizarii referintelor axiologice. El e multumit ca ele diverg si ca asta e un fapt acceptat intr-o societate democratica, pluralista, ridica din umeri la tine si zice sezi domol, cum sa ma apuc sa-ti converg referintele axiologice ia de citeste nitic Kant draga si lasa-ma sa fiu. Si atunci fiecare cu sinele sau, unii trag intr-o parte, altii in alta… desi sunt cu totii socialisti, sau sunt cu totii “propovaduitori” ai aceleiasi idei de urgenta necesitatii schimbarii, sau alte etichete…
@Drum bun si tabara frumoasa in Bruxelles tuturor !
Bianca
@Gabs Eu mai stiu cite ceva despre ea, dar habar nu am unde a disparut…
@Rodicutz, multumim de urari, abia asteptam si mi-ar fi placut sa fim mai multi!
Bibliotecaru
@ Bianca
Nu ai citit societatea mea „utopică”. 🙂