Bugetul european și riscurile neștiinței
Dragi iubitori de democrație, avem nevoie urgentă de un vaccin! Disprețul față de parlament este molipsitor! Noi ne-am cam obișnuit cu el, din păcate. El se extinde însă de la parlamentul național la cel european și se transmite de la Traian Băsescu până la ultimul cetățean.
Observația a fost provocată de unele reacții recente, după ce Parlamentul European a decis să respingă poziția Consiliului în privința Cadrului Financiar Multianual. A fost un fel de mirare în spațiul public, ca și cum atitudinea ar fi fost total neașteptată, pentru unii, sau aberantă, pentru alții.
Am bănuiala întemeiată că o explicație a contagiunii este habarnismul, scuzați licența nepoetică, cu privire la funcționarea procesului decizional, pozițiile principalelor instituții și raportul de forțe din interiorul lor.
Necunoașterea este generală și întreținută cu grijă prin acțiunea concertată a unor factori politici și de media ; nu e sigur dacă această coordonare este conștientă sau doar expresia naturală a aceluiași habarnism.
Indiferent de intenție, funcția este similară – ne ține ocupați cu dezbateri fără șir despre teme numai bune de abătut atenția (v. Schengen) și ne lasă să intrăm în alianțe îndreptate împotriva noastră înșine (v. Pactul euro plus sau Compactul fiscal). Unii o fac în deplină cunoștință de cauză; alții cad în plasa primilor din motiv de… habarnism.
Mai există și un alt motiv al decuplării noastre de ceea ce important. De multă vreme, și din ce în ce mai frecvent, dovedim că avem orgolii dar nu avem interese. Reacționăm dur, chiar excesiv, când cineva ne calcă pe bombeu dar am fost foarte multă vreme super tăcuți la deciziile care ne subminau interesele. Cazul bugetului european poate fi tipic.
Câteva precizări poate sunt utile :
1. Proiectul este elaborat de Comisia Europeană și trimis spre adoptare legislativului; pentru cadrul financiar, asta s-a întâmplat în vara lui 2011, timp suficient pentru a fi cunoscut și a ne poziționa.
2. Funcția bugetară este exercitată, în comun, de Consiliu – zis și Consiliul Uniunii Europene sau Consiliul de Miniștri, unde sunt reprezentate guvernele celor 27 de state membre – și Parlamentul European, ca într-un sistem bicameral; fără ședință comună dar cu ”lecturi” succesive. Cadrul Financiar Multianual poate fi adoptat de către Consiliu (cu unanimitate) doar după ce Parlamentul European aprobă (cu majoritate) proiectul. El poate să-l aprobe sau nu. Așa prevede Tratatul..
3. Consiliul European nu are funcții legislative, nici bugetare; s-au întâlnit șefii de stat/guverne pentru a cădea la pace, adică a ajunge la un acord politic de principiu cu privire la poziția comună a guvernelor în Consiliu, nu la forma finală a bugetului, care trebuia aprobată și de parlament. Asta s-a întâmplat luna trecută.
4. Poziția României a fost prezentată de președinte – care nu are niciun fel de atribuții bugetare și nu avea ce căuta acolo. Avea un mandat agreat cu guvernul pe care nu l-a dus la îndeplinire. Dar s-a întors ca un erou pentru că și-a atins țelul; al său, nu al României. Statele membre erau divizate în tabere – ”prietenii coeziunii” și ”prietenii austerității”. Au învins cei din urmă întrucât consensul s-a realizat în jurul unei propuneri minimale, cel mai mic buget din istorie. Nu ne-am mira dacă tocmai România a înclinat balanța…
5. Parlamentul European își luase în serios rolul de la început, crease o comisie specială iar poziția sa a fost făcută publică în repetate rânduri. Mesajul era simplu; poziția Consiliului este inacceptabilă pentru că nu are legitimitatea rezultatelor; continuă o politică care s-a dovedit contrară scopurilor.
6. Guvernele sunt, în majoritatea lor, captive; nu sunt captive doar intereselor financiare și băncilor; este chiar mai mult. Trăim într-un adevărat paradox. În trecut, economiștii predicau austeritatea iar politicienii erau suspectați că ar fi tentați să cheltuie prea mult, ca să fie realeși. Astăzi este invers. Majoritatea economiștilor susține că nu e cazul să se continue politicile prociclice, de consolidare și austeritate, ele putând fi aplicate pe termen mediu și lung. Cetățenii zic la fel, dar din alte motive, pentru că ei le suportă consecințele. În schimb, guvernele predică o austeritate, care și-a dovedit deja eșecul. Parlamentul European, ca voce a cetățenilor s-a opus. Atât propunerea inițială a Comisiei cât și poziția PE sunt mult mai apropiate de interesele românilor; ar fi fost aliați firești. Măcar pentru că PE susține plata restanțelor acestui buget înainte de inceperea cadrului următor. Doar că președintele are alte griji. Grupul PDL din PE, aceleași cu președintele.
7. Cât despre restul politicienilor, sperăm să nu se molipsească de disprețul față de parlament și democrație. Am putea găsi aliați mult mai buni în urmărirea intereselor noastre decât guvernele celorlalte state, guverne ce urmăresc propriile interese și au unele mult diferite de ale noastre…. Cât despre neștiința, ea poate fi tratată, vă asigur.
(declarație politică în plenul Senatului, 19 martie)
Dinica peromaneste
„Mai există și un alt motiv al decuplării noastre de ceea ce important. De multă vreme, și din ce în ce mai frecvent, dovedim că avem orgolii dar nu avem interese. Reacționăm dur, chiar excesiv, când cineva ne calcă pe bombeu dar am fost foarte multă vreme super tăcuți la deciziile care ne subminau interesele.”
Excelenta observatia!
„declarație politică în plenul Senatului, 19 martie”
Bravo barladenilor ce ati trims-o pe Gabi Cretu in Senat! Asta-i genul de reprezentant care nu se dezminte si ma bucur ca pot spune asta, pentru cei care am crezut in ea, pentru democratie.
Pe mai departe?!
Pingback: Bugetul european și riscurile neștiinței