Concepte de-a gata!

In contextul dezbaterilor care se fac (sau nu) pe tema cresterii gradului de ocupare, modificarilor legislatiei muncii, etc.,  voi incerca să vin cu cateva lamuriri conceptuale; ele se adreseaza in primul rand colegilor de partid. Par absolut necesare!

„Timp de mai bine de un deceniu, atât decizia politică cât şi, în unele cazuri, chiar cercetarea științifică au folosit câteva concepte de-a gata care au împiedicat guvernele să găsească soluții mai eficiente pentru creşterea ocupării forței de muncă; mă refer la guvernele de stânga; celelalte nu aveau, in mod obligatoriu, interesul. Relații cauzale artificiale au fost presupuse; scopul era transparent – probarea ideologiei la moda in acel moment – neoliberalismul. Aceste concepte sunt inca in uz; uneori le intalnim chiar şi în limbajul unor reprezentanți ai PSD; ele trebuie tratate cu mare circumspecție sau evitate total. In contextul dezbaterii actuale legate de reforma legislației muncii, cu atât mai mult.

Astfel, OECD a promovat foarte mult Indicele compozit privind strictețea legislației muncii (EPL) drept instrument pentru a introduce ideea că flexibilitatea juridică pe piața muncii ar reduce șomajul. În ciuda eforturilor făcute, nu s-a putut proba nicio corelație, statistica măcar, între nivelul EPL și gradul de ocupare. Așa cum ar trebui să conștientizăm în orice moment, piața muncii nu este o piață independentă, de sine stătătoare (cel puțin în capitalism nu se întâmpla așa); ea este dependentă total de cererea existentă pe alte piețe (cea a bunurilor şi serviciilor, în primul rând) şi de locurile de muncă create în sectorul public. Nimeni nu angajează suplimentar fără a lua în considerare cantitatea de bunuri şi servicii pe care o poate vinde din producția realizata in acest fel si sporul de venit aferent. În al doilea rând, comportamentul angajaților şi angajatorilor este o combinație de mulți alți factori (respectul reciproc, respectul față de lege, funcționarea instituțiilor, încrederea, tradiția, experiențele anterioare, serviciile sociale disponibile, etc.); nu se reduce exclusiv la un raport juridic.

Foarte mulţi au utilizat cazul Danemarcei pentru a proba rezultatele pozitive ale flexicurităţii; aceasta nu presupune doar flexibilizare juridica ci o anume relaxare a legislației muncii in contextul unei securitati sporite oferite angajatului; nu se mai securizează locul de munca dar se securizează persoana. Ceea ce s-a reținut a fost doar faptul că piața  muncii de-reglementată ar explica succesele daneze; drept urmare, multe alte economii de succes ar apărea peste noapte desființând măsurile legale de protecție a angajaților. În fapt, explicația pentru realizările daneze este foarte diferită şi priveşte relaţiile umane şi instituţionale; legătura cu conținutul prevederilor legale de pe piaţa muncii este mult mai mica decât se presupune. Danemarca nu a reglementat de o manieră excesivă piața muncii pentru că nu a fost nevoită să o facă. Societatea este construită pe ideea existenței drepturilor şi responsabilităților pentru fiecare şi pe respect reciproc. Încrederea între partenerii sociali şi între cetățeni, în general, este cea mai ridicată din lume; gradul de acoperire sindicală, la fel, este unul dintre cele mai ridicate; de mai bine de un secol toate acordurile colective au fost respectate de părți. Nu-i vorba despre bâtă, e vorba despre morcovi in Danemarca!

Mai mult, în Danemarca, se asigura o protecție importanta a persoanei disponibilizate; îndemnizația de șomaj este garantată pentru o perioadă foarte lungă (care poate merge până la 4 din 6 ani consecutivi) şi la un nivel care merge până la 90% din salariul anterior. Sentimentul siguranței zilei de mâine nu face din pierderea locului de muncă o catastrofă atât de mare ca în România,  unde șomajul este echivalent cu foamea sau cel puțin cu precaritatea existenței pentru un viitor neterminat de lung. In lipsa unor asemenea condiții de protejare a angajatului, orice modificare legala in Romania nu are nicio legătura cu flexicuritatea; reprezintă doar desființarea drepturilor lucratorilor in avantajul angajatorilor; si disparitia consecutiva a altor locuri de munca drept urmare a reducerii consumului celor disponibilizati…

La polul opus, pentru a vedea irelevanta Indicelui de protecție juridica, se poate lua cazul Statelor Unite. Prăbușirea cererii de bunuri a generat un şomaj în creștere în ciuda faptului că țara înregistrează unul dintre cele mai scăzute niveluri din lume ale indicelui; în acelaşi timp, multe ţări europene au reuşit să depăşească mult mai bine situaţia chiar daca au o legislație a muncii foarte stricta.

Nota: datele şi interpretările au luat în calcul şi un studiu făcut recent de Comisia Europeană pe această temă.

Foarte adesea se exagerează rolul măsurilor active în diminuarea șomajului; o alta concepție de-a gata. Acestea joacă un rol dar mult mai mic decât cel imaginat. Pe termen scurt, ele pot fi folositoare pentru a ocupa locurile de muncă existente în condițiile în care se înregistrează o incongruență cerere-ofertă (exista si șomeri si locuri de munca neocupate iar timpul de pregătire a forței de munca necesare este scurt); pe termen lung, pot juca vreun rol doar în condițiile în care apar noi locuri de muncă iar cursurile de calificare au fost bine alese de serviciile competente, astfel încât să corespundă cererii suplimentare. Adeseori este însă doar o soluție statistică intrucat pe parcursul perioadei de (re)calificare persoanele fără loc de muncă nu mai sunt considerate șomere in multe legislații….

Indiferent de situație sau rezultate, măsurile active pot facilita găsirea unui loc de muncă la nivel individual, oferind avantaj unei persoane în raport cu alta ; nu rezolvă nici într-un caz problema şomajului la nivelul economiei, în ansamblu ; pentru asta trebuie să apară locuri de muncă suplimentare (sau să dispară șomerii…); un raționament similar se aplica si pentru cazul diverselor stimulente pentru întreprinzătorilor ca sa angajeze șomeri. Acest lucru se observa cel mai bine in cazul contribuțiilor sociale.

Se face deseori eroarea de a considera contribuțiile sociale ca o simplă povară şi nu ca o parte a asigurărilor sociale, deci ca o parte a salariului fiecăruia. Tăierea contribuțiilor a devenit – chiar şi în limbajul şi programul PSD – un mijloc de reducere a costurilor salariale şi, de asemenea, a șomajului. Atât timp cât nu este nici un fel de obligație legală pentru angajator de a crea locuri de muncă suplimentare odată cu reducerile de contribuții, oriunde asemenea tăieri au fost făcute, rezultatele au fost mai mult decât dezamăgitoare – nici prețurile nu au scăzut, nici locuri de muncă în plus nu au apărut ; cel puțin nu atât de multe încât să merite efortul.

În Franța se fac si evaluări ale politicilor publice aplicate; o asemenea evaluare a pus în evidență ca, in cazul reducerii contribuțiilor, efortul public (cost) a ajuns la 300000 de euro (trei sute de mii!) pentru fiecare loc de muncă nou creat; durata acestor locuri de munca era nesigura. Acest cost înseamnă mai mult de 200 de salarii minime – salariul pe 20 de ani a unui lucrător ; sume uriașe din buget s-au scurs către întreprinderile private iar problema nu a fost rezolvata; cu asemenea sume se puteau face investiții publice creatoare de numeroase locuri de munca, acorda credite IMM-urilor care aveau piete, etc.; in plus, sa nu uitam ca diminuarea contributiilor subminează posibilitatea de a finanța serviciile sociale! Este încă un argument referitor la legătura slabă dintre costul muncii şi șomaj; singura corelație serioasa este cea dintre cerere si șomaj.

În România, numărul celor care câștigă doar salariul minim aproape s-a dublat în ultimii ani; numărul angajaților a rămas aproape constant iar economia informala nu a scăzut deloc! Cat despre argumentul unora cum ca reducerea contribuțiilor ar diminua piața neagra a muncii, speram ca este o gluma a celor care l-au formulat. Contractul de munca, indiferent de forma sa, este o obligație legala. Incalcarea legii sau sustragerea de la prevederile acesteia se sancționează conform legii; in caz contrar, mâine – poimâine, se va putea adopta si următoarea reglementare: „Articol unic. Tuturor hoților li se garantează faptul ca, in cazul returnării obiectului furat, vor primi un bun similar nou-nouț, sigilat, drept recompensa pentru buna purtare…”