Conducătorul ţării a murit!
Poporul îşi plânge conducătorul. Dispariţia conducătorului a lăsat ţara în stare de şoc. Conducătorul în sus, conducătorul în jos.
Informaţiile, comentariile, supoziţiile, interpretările, falsele suferinţe amestecate cu cele autentice ne-au invadat de aproape o săptămână existenţa.
Am văzut reacţii decente (mai ales la polonezi) şi reacţii exagerate (mai ales la noi).
Între toate, ceva strident revenea cu o frecvenţă supărătoare. Prezentatorii şi realizatorii de televiziune îl numeau pe preşedintele Poloniei dispărut în catastrofa aviatică de sâmbătă „conducătorul”; nu preşedintele, nu şeful statului, nici liderul polonez, ci conducătorul ţării…
M-am uitat cu atenţie; toţi erau oameni tineri; vremurile „Marelui Conducător” nu au avut timp să le deformeze limbajul. Acest lucru era cu atât mai îngrijorător. Ce-o fi în capul nostru!? De ce suntem dispuşi (chiar şi involuntar) să ne găsim locul în turma care îşi aşteaptă conducătorul!? De ce trebuie să-i închipuim neajutoraţi şi părăsiţi pe polonezi pentru că a murit preşedintele!?
Problema lipsei de profesionalism în prezentare nici nu o mai ridic; este suficientă sobrietatea, nu este nevoie să ne smiorcăim; este suficient să spunem că suntem trişti, nu că suntem şocaţi;şi, în general, este suficent…
N. Raducanu
In fine, primul articol care vad ca indrazneste sa critice starea ipocrita de “disperare” in care ar fi fost aruncata lumea in urma unui accident fara indoiala regretabil, dar fara consecinte teribile pentru viitorul omenirii. Toate analizele situatiei politice din Polonia cu doua saptamani inainte de tragicul accident, il dadeau ca sigur castigator, la alegerile initial programate in luna octombrie, pe Bronislaw Komorowski, presedintele Senatului si membru al partidului premierului Donald Tusk (ce declarase ca nu intentioneaza sa-si depuna candidatura). Partidul fratilor Kaczynski era slab cotat, iar candidatilor lui probabili (altii decat ei) nu li se acorda nici o sansa. Desigur ca acum, sub apasarea emotionala a tragediei, s-ar putea ca sansele unei eventuale candidaturi Kaczynski sa sporeasca. Dar alegerile prezidentiale sunt programate pentru luna iunie si pana atunci emotiile, de regula rele sfatuitoare, se mai potolesc.
Ramane insa remarca d-nei Cretu despre fascinatia pe care o parte din opinia publica romaneasca ar avea-o pentru ideea de “conducator”. Nu a trebuit sa vina vestea catastrofei de la Smolensk pentru ca sa ma preocupe si pe mine problema atractiei pe care un sef atotstiutor si grijuliu de soarta omului simplu o poate exercita asupra unui electorat framantat de necazurile cotidiene si de meandrele greu de inteles ale politicii. Democratia – isi spun multi – e o afacere prea complicata, caci nu permite taierea rapida a nodurilor gordiene, ci cere desfacerea lor treptata, cu rabdare. Deocamdata avem un “tatuc” la Cotroceni, care lupta din greu cu adversarii din opozitie, ce nu ii dau ragaz pentru a se consacra bunului trai ai natiunii. Dar poate ca peste un an (sau doi, sau cinci) va apare, calare pe un cal alb, adevaratul salvator al tarii, un nou Capitan ce ii va trage in teapa pe dusmanii sai politici, in uralele de satisfactie ale multimii.
E o mentalitate ce isi face treptat drumul in constiinte, iar alte tari (de pilda acum Ungaria) ne-au luat-o binisor inainte in aceasta privinta. Nici UE, nici NATO nu cred ca vor misca un deget daca guvernul, parlamentul, majoritatea partidelor si chiar acele ONG ce afirma ca ar reprezenta societatea civila, ar asculta cu docilitate de “indicatiile pretioase” ale unui Conducator. Democratia poate fi usor mimata pentru uz intern si extern…