De ce am ajuns… bloggerita

Iar eu sunt o fiinta curioasa, foarte curioasa. Cea mai mare curiozitate este sa aflu daca e posibila astazi o democratie participativa, o democratie in care oamenii nu doar sa spuna ceea ce gandesc ci sa se implice in gasirea solutiilor si luarea deciziilor pentru lumea in care traiesc; sa produca legea, nu doar sa se supuna sau sa-i suporte consecintele.

In aceasta varianta a democratiei, reprezentantii (ca mine, de exemplu) nu sunt cei ce-i scutesc pe ceilalti sa gandesca intrucat ei stiu, ei pot, ei rezolva ci doar purtatorii de cuvant si mandatarii increderii celorlalti. Asta nu-i scuteste de responsabilitate dar ii salveaza de pericolul de a deveni salvatori, tatuci, baroni sau de a esua in vreo dictatura luminata, in functie de nivelul de decizie la care se gasesc…

Stiu ca a te implica – pentru cetatean – inseamna mai mult decat un efort – e un risc si o pierdere. Riscul este sa reusesti sa convingi ca ideea ta e mai buna, sa influentezi hotararea dar sa gresesti si sa sufere toti. Pierderea este ca nu mai ai pe cine da vina….

De fapt, ma intrebam daca poate spatiul virtual in care ne aflam sa devina unul social si politic, viu, critic, activ, reactiv care sa inlocuie lipsa celuilalt, real. Un spatiu virtual dar in timp real! Imi surade ideea! Voua nu ?! Sa facem sa circule intrebari, informatii, idei, sa sesizam probleme si sa le solutionam. Impreuna! De cand nu ati auzit acest cuvant in politica?! Impreuna!

P.S.: Cand lucrez, ca veni vorba, ascult „El pueblo unido, jamas sera vencido!”. Cam desuet, daca toate revolutiile ajung desuete, nu!?